Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Noiembrie 2014

 
 

pagina păstorului

Noiembrie 2014

 
2 noiembrie 

       Unul dintre cele mai confruntative acte de cult ale Bisericii este Cina Domnului. Acest sacrament înseamnă că Dumnezeu îl invită pe om la masa Sa, să mănânce din azimă, să bea din rodul viţei, şi în felul acesta să-şi amintească, prin credinţă, de trupul şi sângele Mântuitorului Isus Hristos care a fost omorât pentru iertarea oamenilor păcătoşi. Fiindcă Hristos a murit pentru păcat, noi trebuie să murim faţă de păcat, altfel vom muri în păcat. Hristos a murit pentru păcatele din trecut, însă noi trebuie să murim faţă de păcatele din prezent. Pedeapsa pentru păcat era moartea, or Hristos, acceptând pedeapsa pentru păcatele noastre, a acceptat de fapt moartea în locul nostru.

       Hristos a murit ca să ne scape de pedeapsa păcatului, noi trebuie să murim ca să scăpăm de puterea păcatului. Moartea Lui a fost una fizică, reală, moartea noastră trebuie să fie una spirituală. Moartea spirituală înseamnă o separare totală faţă de păcat, o insensibilizare desăvărşită faţă de păcat. Misiunea Mântuitorului a fost să moară pentru noi, misiunea noastră este să trăim pentru El - ,,...şi viaţa pe care o trăim acum în trup, o trăim în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi" (Gal. 2:20b).

      Ce a făcut Domnul pentru noi a produs mântuirea noastră, ce facem noi pentru El produce răsplata noastră. Moartea Lui pentru păcat ne eliberează de pedeapsa păcatului şi ne oferă mântuirea. Moartea noastră faţă de păcat ne eliberează de puterea păcatului şi ne oferă mărturia - ,,Pentru că prin acesta cei din vechime au căpătat o bună mărturie" (Evrei 11:2). Cina Domnului vorbeşte despre moartea lui Hristos, despre trupul Său străpuns şi despre sângele Său vărsat. Pedeapsa păcatului din trecut şi puterea păcatului din prezent sunt frânte de moartea Mântuitorului. Moartea noastră exprimă abstinenţa faţă de păcat, puritatea faţă de orice formă de imoralitate. Pentru că Hristos a murit noi nu mai avem nici păcatul din trecut, nici păcatul din prezent. Acesta este motivul pentru care noi nu mai putem justifica prezenţa păcatului în trecut sau puterea păcatului în prezent. De aceea spune Pavel această avertizare: ,,De aceea, oricine mănâncă pâinea acesta sau bea paharului Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului" (1 Cor. 11:27). Pentru că păcatul ne face nevrednici, trebuie să împlinim atenţionarea divină: ,,Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea acesta şi să bea din paharul acesta" (vers. 28). În concluzie, trebuie să mâncâm şi să bem Cina Domnului după ce ne cercetăm, altfel avem parte de osândă.  

         Dragi oameni ai lui Dumnezeu, veniţi să ne cercetăm, şi aşa să mâncăm trupul Domnului şi să bem sângele Său.

                                                                                                    

 

 9 noiembrie

   Biserica este totalitatea credincioşilor mântuiţi, din toate timpurile. Termenul de biserică vine din cuvântul grecesc ekklesia = sfat, adunare. În vremea NT cuvântul ekklesia însemna convocarea cetăţenilor pentru o adunare socială sau a soldaţilor pentru un scop militar. Biserica este primul loc unde poate fi întâlnit creştinismul. Kart Barth, unul dintre cei mai respectaţi teologi de la Calvin încoace, spunea că unul dintre cele mai elementare moduri în care Biserica mărturiseşte despre Isus Hristos este simpla ei existenţă.

I. TERMINOLOGIA FOLOSITĂ PENTRU BISERICĂ

     Termenul de Biserică este folosit cu mai multe înţelesuri în Biblie şi în viaţa de biserică:

1. Biserica locală - grupul de credincioşi, mai mare sau mai mic, care se întâlnesc în același loc, în acelaşi timp, ca să se închine lui Dumnezeu - ,,spune sănătate bisericii care se adună în casa lor” (Rom. 16:5).

2. Biserica mondială - totalitatea bisericilor locale la un moment dat - ,,Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. Toate bisericile lui Hristos vă trimit sănătate” (Rom. 16:16).

3. Biserica universală - totalitatea bisericilor locale din toate timpurile şi din toate locurile - ,,Cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25).

II. METAFORE CARE DEFINESC BISERICA

    Pentru a putea înţelege complexitatea bisericii, Scriptura foloseşte aproximativ o sută de metafore.

1. Familia: ,,Nu mustra cu asprime pe un bătran, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne ca pe nişte mame; pe cele tinere ca pe nişte surori, cu toată curăţia” (1 Tim. 5:1-2).

2. Logodnica - ,,Pentru că v-am logodit cu un bărbat ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată” (2 Cor. 11:2).

3. Mireasa - ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Gal. 5:25).

4. Mlădiţa viţei de vie - ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămane în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).

5. Ogor - ,,Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească; aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu care face să crească” (1 Cor. 3:6-7).

6. Templul - ,,Şi voi ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5).

7. Copilul - ,,Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte madularele Lui” (1 Cor. 12:27). Biserica suntem noi, mireasa lui Hristos, după care El Se va întoarce în curând şi o va duce în slavă pentru eternitate.

 

 16 NOIEMBRIE

 

Atunci când dorim să știm ce este Biserica lui Isus Hristos, trebuie mai întâi să înțelegem ce nu este ea:

• Biserica nu este o continuare a vechiului sistem de închinare evreiesc, acesta având și un sens politic, nu doar religios.

• Biserica nu este o continuare a sinagogii. Pentru închinarea în sinagogă era nevoie de cel puţin zece oameni (Gen. 18:32), pe când închinarea din Biserică presupune cel puțin două, trei persoane (Matei 18:20).

• Biserica nu este un cult. Sunt multe culte în lumea noastră, dar o singură Biserică.

• Biserica nu este o organizație, o instituție obișnuită.

• Biserica nu este un edificiu, o catedrală, o clădire.

• Biserica nu este cultură, tradiții sau obiceiuri omenești. Atunci ce este Biserica? Biserica este o instituţie nou testamentală şi reprezintă totalitatea credincioşilor născuţi din nou şi mântuiţi prin jertfa Domnului Isus Hristos, chemaţi din mijlocul lumii să constituie un popor ales al lui Dumnezeu.    

    Biserica este singura comunitate din lume unde condiţia pentru a fi membru este nevrednicia credinciosului. Ea a apărut pentru prima dată în Ierusalim, după înălțarea Mântuitorului, dar și-a început mandatul divin în ziua Cincizecimii. La început, Biserica a fost formată din evrei (galileieni), din cei doisprezece ucenici și din evreii care trăiau în diaspora și veniseră la Ierusalim să se închine la Cincizecime. Biserica din Ierusalim fiind formată din evrei, fiind așezată în centrul iudaismului, avea un caracter în esență iudaic. Practicile specifice includeau botezul în apă și cu Duhul Sfânt, participarea regulată la serviciile de închinare, părtășia în familii, numită de Luca „frângerea pâinii și rugăciuni“ (Fapte 2:41-46). Pe lângă biserica din Ierusalim, întâlnim Biserica din Antiohia, adunarea de evrei si neevrei (Fapte 11:26; 13:1). Aici, pentru prima oară ucenicilor li s-a dat numele de creștini (Fapte 11:26). Antiohia a devenit centrul spiritual pentru răspândirea Evangheliei printre neamuri și Barnaba a fost personajul principal care l-a introdus pe Pavel între apostoli. Între bisericile de la Ierusalim si Antiohia a existat o unitate spirituală și teologică foarte bună. Apostolii din Ierusalim au mers în Antiohia și au predicat (Fapte 11:27), iar frații din Antiohia au strâns ajutoare pentru sfinții din Ierusalim în timpul secetei (Fapte 11:29). Pavel, ajutat la început de Barnaba, a predicat Evanghelia peste tot și a înființat biserici după ,,modelul Antiohia”. Toate aceste biserici erau supuse autorității lui Dumnezeu manifestate prin Pavel, în probleme de crez (2 Cor. 10:8). Administrarea și disciplina locală erau probleme autonome (2 Cor. 2:5-10). Nicio biserică nu a avut superioritate față de alta, deși toate au recunoscut Ierusalimul ca izvor spiritual (Rom. 15:27). De asemenea, diferențele dintre apostoli nu au devenit criterii de selecție între ei (1 Cor. 3:3-9). Biserica trebuie să fie călăuzită de Cuvântul lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt.

23 noiembrie

 

Ziua Mulţumirii este dovada faptului că omul nu vrea să fie nemulţumit. Mulţumirea poate fi o vorbă, o stare sau o atitudine. Mulţumirea este o vorbă atunci când omul o spune pentru că trebuie, este o stare atunci când omul se simte mulţumit în inima lui şi este o atitudine atunci când omul îşi exprimă starea de mulţumire prin cuvinte. Este diferenţă între a fi mulţumit şi a fi mulţumitor. A fi mulţumit e o stare, a fi mulţumitor e o atitudine. Însă există oameni mulţumiţi care nu sunt mulţumitori. Cei zece leproşi au fost cu siguranţă mulţumiţi după ce Domnul Isus i-a vindecat, însă doar unul dintre ei a fost mulţumitor, întorcându-se să mulţumească pentru binele făcut. E folositor să remarcăm faptul că Domnul Isus S-a aşteptat să fie toţi zece mulţumitori, nu doar muţumiţi. Din acest motiv a întrebat: ,,Dar ceilalţi nouă unde sunt?" (Luca 17:17b). Nemulţumirea e o nedreptate, prin faptul că Domnul a împlinit aşteptarea lor de a fi vindecaţi, însă nouă din cei zece nu au împlinit aşteptarea Domnului de a fi mulţumitori. Domnul i-a vindecat pe toţi zece, însă doar nouă din ei s-au întors să-şi exprime mulţumirea.  De ce sunt oamenii nemulţumiţi? De ce au fost cei nouă leproşi vindecaţi nemulţumitori?

1. Probabil pentru că au fost atât de entuziasmaţi de vindecare încât au uitat de vindecător.

2. Probabil că au dorit mai mult să-şi vadă familia, pe care nu o văzuseră de multă vreme, din cauza legii separării în cazul unui boli contagioase, precum lepra.

3. Probabil că nu aveau obiceiul să fie mulţumitori nici măcar atunci când erau mulţumiţi. Indiferent de răspuns, Domnul Isus S-a aşteptat ca şi ceilalţi nouă să se întoarcă şi să fie muţumitori.  Nu există nicio dovadă că omul este mulţumit dacă nu este mulţumitor. Privind la diferenţa dintre aceşti zece oameni şi învăţând din lecţia lor de viaţă ne întrebăm cu mirare: Ce şanse are un om să fie mulţumitor când nu este mulţumit, dacă nu este mulţumitor nici măcar atunci când este muţumit? E uşor de înţeles faptul că mulţumirea este o atitudine care se învaţă, altfel există riscul ca omul să fie mulţumit în inima lui, dar să nu fie mulţumitor faţă de binefăcător.        

În general nemulţumirea este defectul de a caracteriza vremea dintr-un an după timpul dintr-o zi. Nemulţumirea e o reacţie, pentru că de fapt nu este aşa de important ce se întâmplă, ci felul în care omul reacţionează la ce se întâmplă. Una dintre cele mai mari nemulţumiri ale oamenilor este în legatură cu banii care niciodată nu par a fi suficienţi. Însă Ioan Botezătorul spunea: ,,Mulţumiţi-vă cu lefurile voastre" (Luca 3:14). Nemulţumirea nu a fost apreciată de Domnul Isus în cazul celor nouă leproşi, însă mulţumirea a fost premiată în cazul celui de-al zecelea, prin faptul că atunci când s-a întors vindecat Domnul l-a mântuit. Experienţele vieţii prin care am trecut până acum ne spun că mulţumirea este ideală, este necesară, este obligatorie şi este benefică. Mulţumirea este o stare care se cultivă, e o atitudine care se învaţă. Dacă Domnul Se aşteaptă să fim mulţumitori şi ne premiază pentru această atitudine, atunci ne angajăm să învățăm şi acestă lecţie a vieţii alături de celelalte pe care le-am deprins până acum.  Astăzi, în Ziua Mulţumirii, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru viaţă, pentru mântuire şi pentru binecuvântări. Le mulţumim părinţilor pentru că ne-au crescut, ne-au educat şi ne-au ajutat. Îi mulţumim familiei pentru dragoste, iertare şi ajutor. Îi mulţumim bisericii pentru că ne slujeşte şi pentru că ne ajută în drumul spre cer.                                              

 30 noiembrie

 

        Sigurul cod de legi de pe pământ care se referă la o atitudine interioară este ,,nu pofti” și este a zecea poruncă din Decalog. Legea umană acuză faptele rele ale oamenilor în măsura în care acestea sunt dovedibile, însă numai Dumnezeu poate acuza un om de pofta din inimă. Hristos spunea: ,,Ați auzit că s-a zis celor din vechime: `Să nu preacurvești!` Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27- 28). Atunci când ne convingem că natura în care omul se naște și trăiește este vulnerabilă, este pervertită și coruptă, acceptăm faptul că are nevoie de ajutor din exterior. Toată istoria lumii e construită pe scheletul istoriei poftei. Întreaga istorie a păcatului, de la apariția lui în Univers și până astăzi, are la bază pofta cea rea, condamnată de Dumnezeu în porunca a zecea. Ispita nu este păcat, fiind doar metoda diavolului de a ne conduce la păcat.  Ce ne sugerează Biblia împotriva poftei?

1. Cultivarea și întărirea relației spirituale cu Dumnezeu: ,,Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de Diavolul. Atunci Diavolul L-a lăsat și deodată au venit niște îngeri și au început să-I slujească” (Matei 4:1,11).

2. Umplerea Duhului și disciplina înfrânării: ,,Ferice de cine rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:2-3).

3. Separarea de poftă și de sursele ei: ,,Fugi de poftele tinereții” (2 Tim. 2:22). ,,Feriți-vă de orice vi se pare rău” (1 Tes. 5:22)

4. Lipsa preocupării și a hrănirii firii pământești: ,,Nu purtați de grijă de firea pământească, ca să nu-i treziți poftele” (Rom.13:14).

5. Schimbarea anturajului și a obiceiurilor păcătoase: ,,Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.”

6. Practicarea postului și a rugăciunii: ,,Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți și la urmă a flămânzit” (Matei 4:1-2).  

       Puterea umană depinde de zestrea nativă, de educație, de pregătire și de experiență. Puterea lui Dumnezeu se manifestă în vulnerabilitatea noastră, atunci când Dumnezeu devine necesar, dar și suficient. Idealul lui Ceaușescu a fost supraomul, idealul Mântuitorului a fost copilașul. Omul călăuzit și împuternicit de Dumnezeu își va gestiona viața după alte repere și va trăi deasupra dependenței, a obsesiilor și ispitelor vietii. Este omenește, carnal să poftești, însă este divin, duhovnicește să ai puterea lui Dumnezeu, prin Hristos, în inimă pentru a putea controla sentimentele, gândurile și acțiunile.