Sermons Recent Programs Live Donations

The next event: Sunday 09:00am-12:00pm

Remaining time:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
Special events
  • 28
    April
    Sunday School Seminar
     
    07
    May
    Holy Communion
     
    08
    May
    Youth Bible Study
  • 11
    May
    Pastoral Conference
     
    14
    May
    Mother`s Day
     
    20
    May
    Volunteer Day
 

September 2010

 
 

pastor's page

September 2010

26 septembrie

De cele mai multe ori oamenii încearcă să-şi justifice răutatea, dând vina pe timpul şi locul în care trăiesc. Biblia contrazice o astfel de mentalitate, prin faptul că prezintă familia bună a lui Noe, în ciuda faptului că a trăit într-un loc şi un timp rău. Dintr-un anumit punct de vedere, Biblia se împarte în două mari secţiuni:

1. Prima parte este Geneza 1-12, unde se vorbeşte despre oameni în general:

    a) Creaţia (singurul lucru pozitiv)

    b) Căderea omului - relaţia spirituală a omului cu Dumnezeu este distrusă

    c) Potopul - relaţia cu natura este distrusă

    d) Turnul Babel - Relaţiile interumane sunt distruse

2. A doua parte este Geneza 13- Apocalipsa 22, unde este prezentată restaurarea:

    a) Din Avraam iese David şi din David iese Hristosul, Mântuitorul

    b) Hristos restaurează relaţia dintre om şi Dumnezeu, dintre om şi natură, dintre om şi oameni.

    Familia lui Noe trăieşte într-un timp şi o societate rea:

    a. Relaţia spirituală a oamenilor cu Dumnezeu este distrusă de păcat.

    b. Relaţia cu natura urmează să fie distrusă din cauza păcatului.

    Cât de rea a fost societatea şi timpul în care a trăit familia lui Noe?

I. CARACTERISTICILE SOCIETĂŢII DIN TIMPUL LUI NOE

    1. Cultul plăcerii - ,,mâncau şi beau"

    2. Cultul păcatului - ,,a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi"

    3. Cultul destrăbălării - corupţie, violenţă, sex ilicit

    4. Lipsa de respect pentru instituţia familiei - ,,se însurau şi se măritau"  

II. CARACTERISTICILE LUI NOE

    1. Absenţa păcatului - ,,Noe era un om neprihănit şi fără pată"

    2. Prezenţa divină - ,,Noe umbla cu Dumnezeu"

    3. Credincios lui Dumnezeu - ,,Prin credinţă Noe..."

    4. Ascultător de Dumnezeu - ,,a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu"

    5. Temător de Dumnezeu - ,,cuprins de o teamă sfântă"

    6. Predică valorile cerului - ,,Noe, acel propovăduitor al neprihănirii"

    7. Responsabilitatea familiei - ,,să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta..."

    8. Închinător lui Dumnezeu - ,,Noe a zidit un altar Domnului"

III. CARACTERISTICILE LUI DUMNEZEU

    1. Apreciere - ,,...te-am văzut neprihănit înaintea Mea"

    2. Milă - ,,Noe a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu"

    3. Părtăşie - ,,Noe umbla cu Dumnezeu"

    4. Prezenţa - ,,Dumnezeu S-a uitat spre pământ"

    5. Comunicare - ,,Dumnezeu a zis lui Noe"

    6. Scăpare - ,,cu tine fac un legământ să intri în corabie..."

    7. Hrana - ,,ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele"

 CONCLUZII

            Deşi potopul a fost universal, durând aproximativ 371 de zile, Dumnezeu l-a scăpat pe Noe. O familie poate fi bună, chiar dacă trăieşte într-o societate rea şi un timp rău. Neprihănirea este condiţia pentru ca o familie să fie scăpată de Dumnezeu de la dezastru, chiar dacă trăieşte într-un loc şi un timp bun.

19 Septembrie
 

Vântorul de crocodili, australianul Steve Irwin, ale cărui aventuri cu cele mai periculoase animale din lume au fermecat telespectatorii timp de 16 ani, a fost ucis de o pisică de mare. Steve, care la vârsta de şase ani a primit în dar un şarpe Piton, la opt ani a vânat primul crocodil, iar la treizeci de ani devenea o vedetă în domeniul conservării mediului, a fost ucis în mod incredibil la vârsta de 44 de ani de o pisică de mare. Ciudăţenia acestui incident este şi mai mare atunci când ştim că în Australia a mai fost ucisă încă o singură persoană de o pisică de mare. Aici se potriveşte proverbul românesc: ,,Buturuga mică răstoarnă carul mare."

            Tot aşa este şi în viaţa spirituală. Creştinii se feresc de păcatele ,,mari", însă le beau ca pe apă pe cele ,,mici". În adevăr nu există păcate ,,mari" sau ,,mici", însă în modul de viaţă practic al oamenilor, ele există. Ei numesc păcate ,,mici" pe acelea pe care le pot justifica, pe cele cu care s-au obişnuit sau pe cele care nu sunt vizibile.

            1. Buturuga mare purtată de carul mic

Aşa poate fi numită atitudinea unui creştin care reuşeşte să se ferească de păcatele ,,mari". De două mii de ani, creştinismul se luptă cu cele mai mari buturugi ale istoriei şi a supravieţuit: instituţionalismul roman, nazismul german, iluminismul francez, totalitarismul rusesc/stalinist, comunismul românesc, maoismul chinez, secularismul american... Aceste buturugi nu numai că nu au distrus creştinismul, dar, fiind ameninţări din afară, l-au consolidat şi l-au înmulţit nespus. Creştinismul a supravieţuit, în timp ce toate aceste puteri care au încercat să-l distrugă au dispărut de pe scena istoriei.

            2. Buturuga mică răstoarnă carul mare.

Deşi a învins toţi duşmanii din exterior, deşi este cea mai mare religie din lume, deşi a făcut cel mai mult bine în istorie, Creştinismul are o mare problemă, o problemă din interior: ,,păcatele mici", problema păcatelor tolerate, a păcatelor practicate de cei mai mulţi, a păcatelor invizibile şi de obicei interioare. Păcatele sunt ,,mari" sau ,,mici" în funcţie de locul unde se fac.

a) Lista păcatelor condamnate, exterioare:

            - Păcatele consumului - alcool, droguri, ţigări...

            - Păcatele mâinilor - furtul, violenţa...

            - Păcatele relaţionării - adulter, divorţ...

b) Lista păcatelor tolerate, interioare:

            - Păcatele personalităţii - lăcomie, mândrie...

            - Păcatele omiterii - lucruri bune nefăcute

            - Păcatele minţii - gânduri, motivaţii, judecăţi...

            - Păcatele inimii - sentimente, dorinţe, ură, invidie, dispreţ...

            - Păcatele privitului - persoane de sex opus privite cu patimă

            - Păcatele vorbitului - bârfe, judecăţi, defăimări, vulgarităţi...

            - Păcatele auzitului - bârfe, judecăţi, defăimări, vulgarităţi...

            Sunt creştini care nu au făcut vreodată un păcat ,,mare" din lista păcatelor condamnate, însă trăiesc într-un mod de viaţă sufocat de păcate ,,mici" - trupurile femeilor privite cu patimă, invidia celor mai buni, dispreţul celor mai slabi, bârfele, judecăţile şi defăimările, partidele şi coaliţiile sângeroase pe care se fac că nu le văd. Dar toate acestea sunt nevinovate, sunt tolerate, sunt acceptate, sunt justificate... Definiţia ipocriziei este practicarea păcatelor care nu se văd, pe fondul unei ,,neprihăniri vizibile".

            Într-o bună zi, ,,buturuga mică va răsturna carul mare". Într-o zi, acest creştinism pe care părinţii noştri l-au adus cu succes până la noi, luptându-se cu marile buturugi politice, se va autodistruge, din cauza luptelor fraticide din interior. Păcatele ,,mici" tolerate, justificate vor compromite mărturia creştinismului, până când va deveni IRELEVANT. Acest CREŞTINISM nu are nicio legătură cu CRISTOS. În Creştinismul instituit de El, păcatul era păcat şi neprihănirea era neprihănire. Nu ştim cât mai avem de trăit, de aceea să fugim de păcat în braţele sfinte ale neprihănirii lui Dumnezeu.

12 Septembrie

Viaţa şi lucrarea spirituală a Apostolului Pavel este un model necesar şi suficient să inspire creştinii generaţiei noastre. Este impresionant să vezi un om realizat din punct de vedere intelectual, social, material, profesional cum lasă totul şi se dedică în întregime lui Dumnezeu. 
    În jurul anilor 36-37, în timpul unei misiuni de interes naţional, se întâlneşte personal cu Mântuitorul Isus Hristos, pe drumul spre Damasc. Această experienţă îl conduce să se convertească la creştinism, dedicându-şi restul vieţii împlinirii scopurilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Petrece aproximativ trei ani în pustia Arabiei, unde se pare că a primit revelaţia divină, apoi o altă perioadă în Tars, oraşul natal. În jurul anului 45, Barnaba îl invită într-o lucrare de misiune în Antiohia Siriei. Următorii 11 ani Pavel îi dedică celor trei misiuni, pe care le face în Asia şi Europa, ducând Vestea Bună a Evangheliei lui Hristos. Cea de-a patra călătorie este, de fapt, drumul sub escorta spre Roma, de unde nu se mai întoarce niciodată.  
    Prima călătorie de trei ani Pavel o face cu Barnaba şi Ioan Marcu în Asia şi Cartea Faptelor Apostolilor prezintă această misiune în capitolele 13-14. În primele 39 de versete ale capitolului 15 este prezentat Consiliul Apostolic de la Ierusalim, unde se soluţionează aparentul conflict dintre Lege şi har. 
    A doua misiune de trei ani este prezentată în capitolele 15:30-18:22, unde Pavel însoţit de Sila, Luca şi Timotei trec prin Galatia şi ajung în Europa. Dacă prima călătorie a fost făcută pe apă, cea de-a doua a fost în mare parte făcută pe uscat, lucru care a dat echipei misionare mai multă flexibilitate. 
    A treia călătorie se derulează în capitolele 19-21 din Fapte şi Pavel are o echipa mai numeroasă, printre care pe Luca, Sopater, Aristarh, Secund, Gaiu, Timotei, Trofim şi alţii. Această a treia călătorie misionară porneşte din Antiohia Siriei, trece prin Galatia Asiei, făcând din Efes un nou centru misionar. Continuă în Macedonia şi se încheie la Ierusalim, unde Pavel va fi prins, arestat şi dus în captivitate până la Roma, în cea de-a patra călătorie. Efesul este oraşul în care Pavel slujeşte aproximativ doi ani şi jumătate - trei luni în sinagogă şi doi ani în şcoala lui Tiran. 
    Procesul slujirii apostolului în acest oraş se derulează în ciclul cauză şi efect:
1. Predicarea Evangheliei provoacă trezirea bisericii - atitudinea predicatorilor.
2. Trezirea bisericii provoacă evanghelizarea lumii - atitudinea bisericii.
3. Evanghelizarea lumii provoacă persecuţia predicatorilor - atitudinea lumii.
4. Persecţia slujitorilor provoacă intervenţia lui Dumnezeu care-şi protejează lucrătorii - atitudinea Domnului care Se foloseşte de oameni şi împrejurări.  
          Slujirea apostolului şi a echipei lui s-a confruntat cu piedici serioase în Efes:
1. Piedici în biserică
a) Ignoranţa unora: ,,Nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt" 
b) Insuficienţa altora: ,,Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?" ,,Cu botezul lui Ioan..."
c) Imitaţia unora: ,,Pe Isus Îl cunosc, de Pavel am auzit, dar voi cine sunteţi?"
2. Piedici în lume
a) Împietrirea unora: ,,..uniii rămâneau împietriţi şi necredincioşi..."
b) Împotrivirea altora: ,,Pe vremea aceea s-a făcut o mare tulburare..."
c) Intimidarea unora: ,,Au năvălit cu toţii cu un gând în teatru şi au luat cu ei pe..."   
    Mai târziu, aproape de apus, fiind bătrân, bolnav, singur şi îngheţat de frig, scrie din închisoare: ,,M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa, de acum mă aşteaptă cununa..."  O viaţă care a început în gloria lumii, s-a derulat în suferinţa slujirii şi a apus în slava eternă. Ce viaţă frumoasă, ce alegere glorioasă!
    Asistăm astăzi la vieţi şi alegeri atât de diferite, dureros de diferite... Dincolo de toate acestea, care este alegerea ta, cum este viaţa ta? Mai ai timp, foloseşte-l. Trebuie să ştii că suferinţa este preţul slujirii, dar slava este câştigul suferinţei.

5 septembrie
 

            Rugăciunea Mântuitorului din Ioan 17 are drept scop acceptarea destinului mesianic şi finalizarea misiunii Sale pe pământ. În această rugăciune El Se roagă de cinci ori pentru unitatea Bisericii Sale, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că unitatea Bisericii se confundă cu existenţa Bisericii.

            1. Modelul unităţii     

            Unitatea reflectă atât caracterul desăvârşit al lui Dumnezeu, cât şi relaţia perfectă dintre persoanele Trinităţii. Unitatea dumnezeirii este absolută, fiind un model pentru unitatea Bisericii, motiv pentru care o biserică divizată este o copie infidelă a modelului divin. În rugăciunea Sa din Ghetsimani, Mântuitorul S-a rugat spunând: ,,pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una" (Ioan 17:11). Înţelegem că unitatea Trinităţii este caracterizată de cunoaştere, scop, metodă, direcţie comună: ,,Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Cuvântul pe care Mântuitorul îl repetă de cinci ori în rugăciunea din Ghetsimani este UNA, iar modelul pe care-l foloseşte este TRINITATEA. Unitatea este modelul şi formula lui Dumnezeu.

            2. Metoda unităţii

            Metoda unităţii este cunoaşterea, fiindcă ea călăuzeşte spre unitate, în timp ce ignoranţa călăuzeşte spre diversitate - ,,să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1:10b).

  a) Unitatea în vorbire - ,,să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire..." (1 Cor. 1:10a)

  b) Unitate în credinţă - ,,până vom ajunge toţi la aceeaşi credinţă" (Efes. 4:13)

  c) Unitate în conducere - ,,Am aflat despre voi de la ai Cloiei că între voi sunt certuri. Vreau să vă spun că fiecare din voi zice: «Eu sunt al lui Pavel» şi «eu al lui Apolo" şi «eu al lui Chifa» şi «eu al lui Hristos»" (1 Cor. 1:12-13).

            Adevărata unitate se manifestă în unitatea doctrinei, a relaţiilor, a închinării, a scopului şi a viziunii. Marii duşmani ai unităţii sunt comparaţia, competiţia, invidia, judecata, dispreţul... Unitatea Bisericii este produsă de Duhul Sfânt, însă este păstrată sau distrusă de om - ,,căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii" (Efes. 4:3). Pavel ne învaţă că unitatea veritabilă presupune unirea profundă a gândurilor şi simţirilor - ,,să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1:10b). Papa Paul al VI-lea spunea: ,,Iubirea fără adevăr este oarbă, adevărul fără iubire ucide." Adevărul fără iubire este indiferenţă, timp în care iubirea fără adevăr este compromis, ambele fiind forme de individualism, nicidecum de unitate.

            3. Mandatul unităţii

            Cea mai puternică formă de unitate se manifestă în diversitate. Urmaşii Mântuitorului au fost uniţi, în ciuda diversităţii lor:

  a) Proveneau din medii sociale diferite - unii erau bogaţi, alţii erau săraci.

  b) Proveneau din medii profesionale diferite - unii erau medici, ofiţeri, alţii erau pescari.

  c) L-au cunoscut diferit pe Domnul - unii L-au cunoscut personal, alţii L-au cunoscut doar prin credinţă.

            Secretul unităţii primilor creştini a fost credinţa (Fapte 2:37), însă mandatul unităţii lor a fost evanghelizarea (Matei 28:19), edificarea (Matei 28: 20), închinarea, părtăşia şi slujirea. Mandatul Bisericii lui Hristos este să demonstreze dragostea lui Dumnezeu unei lumi pierdute şi confuze, prin manifestarea unităţii - ,,pentru ca ei să fie una, cum noi suntem una... ca să cunoască lumea că Tu M-ai iubit..." (Ioan 17:22-23).

            Unitatea Bisericii este scopul lui Dumnezeu, rămânând una dintre cele mai puternice metode de evanghelizare pentru oameni nemântuiţi!