Sermons Recent Programs Live Donations

The next event: Sunday 09:00am-12:00pm

Remaining time:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
Special events
  • 28
    April
    Sunday School Seminar
     
    07
    May
    Holy Communion
     
    08
    May
    Youth Bible Study
  • 11
    May
    Pastoral Conference
     
    14
    May
    Mother`s Day
     
    20
    May
    Volunteer Day
 

September 2009

 
 

pastor's page

September 2009

6 septembrie, 2009

            Scopurile Bisericii lui Dumnezeu sunt evanghelizarea, ucenicizarea, închinarea, slujirea şi părtăşia. Unul dintre cele mai intense forme de părtăşie între credincioşii din biserică este Cina Domnului. Scopul Cinei Domnului nu este iertarea păcatelor, mântuirea sau primirea vieţii veşnice, ci părtăşia, sărbătoarea şi unirea spirituală a sfinţilor lui Dumnezeu. În seara în care Mântuitorul a fost trădat, a serbat Paştele cu ucenicii Săi, or în timpul acelei sărbători a instituit ceea ce noi numim astăzi Cina Domnului. Domnul Isus a poruncit ucenicilor Săi să ţină această sărbătoare, deoarece scopul ei principal era amintirea morţii Mântuitorului Isus Hristos, pentru păcatele oamenilor. În felul acesta proclamăm jertfa Domnului şi vestim revenirea Sa pentru aşezarea Împărăţiei lui Dumnezeu. La masa Domnului pot lua parte credincioşii născuţi din nou în urma credinţei în Dumnezeu şi a pocăinţei faţă de păcat. Cina Domnului este părtăşia specială între fiecare credincios şi Dumnezeu, de aceea fiecare trebuie să se cerceteze pe sine, nu pe alţii.

            Nu este scris nicăieri în Biblie că un credincios îşi poate permite să amâne împărtăşirea cu Cina Domnului. În felul acesta el nu împlineşte porunca Mântuitorului în legătură cu porunca împărtăşirii, evită să mărturisească despre moartea Domnului şi nu se identifică cu fraţii şi surorile lui în Hristos. Cercetarea spirituală este absolut necesară şi suficientă înainte de împărtăşire, or renunţarea la Cină sau împărtăşirea în chip nevrednic este păcat. Toate atitudinile tradiţionale şi nebiblice în legătură cu Cina Domnului sunt păcate de comitere sau de omitere. Starea de cercetare spirituală presupune mărturisirea şi părăsirea păcatelor, or tocmai datorită acestor procese de conştiinţă şi a deciziei de schimbare a vieţii, mulţi credincioşi amână să se împărtăşească. Dumnezeu nu iartă mai uşor un păcat la următoarea Cina peste o lună, de aceea identificarea stării spirituale prin cercetare spirituală astăzi şi rezolvarea problemei prin pocăinţă, mărturisire şi părăsirea păcatului este harul lui Dumnezeu.

            Amânarea împărtăşirii cu Cina Domnului demonstrează indiferenţa în legătură cu sărbătoarea de aducere aminte a jertfei Mântuitorului sau bazarea pe merite personale, credicioşii crezând că aceste merite vor fi mai mari luna viitoare. Nici o persoană nu este vrednică să se împărtăşească cu Cina Domnului pe baza meritelor personale, de aceea cercetarea spirituală, urmată de pocăinţă, mărturisire şi părăsirea păcatului este singura soluţie. Dacă împărtăşirea la masa Domnului se face în baza jerfei lui Isus, atunci de ce trebuie să amânăm pentru luna viitoare? Dacă ne bazăm pe iertarea lui Dumnezeu, nu pe meritele personale, de ce să nu cerem cu pocăinţă iertarea divină astăzi? Dacă un credincios amână împărtăşirea pentru luna viitoare şi a doua zi moare, merge în rai sau în iad? Unde merge o persoană care în mod conştient, personal şi voluntar stă sub blestemul unui păcat nemărturisit o lună de zile? Iacov spune în Biblie că cine ştie să facă un bine şi nu-l face săvârşeşte un păcat. Principiile vieţii spirituale nu sunt hotărâte de tradiţia denominaţională şi nici de anumite persoane care se aşază deasupra voii lui Dumnezeu, ci sunt hotărâte de Biblie. Biblia spune că rugăciunea trebuie făcută la vremea potrivită, adică astăzi, nu luna viitoare. Este din nou Cina Domnului, ocazia să vestim moartea Domnului în locul nostru şi revenirea Lui în slavă pentru noi. Ce mare onoare, ce mare bucurie!

13 septembrie, 2009

            Una dintre marile crize ale generaţiei noatre este lipsa de modele. Timotei, ucenicul apostolului Pavel, este un exemplu pentru creştini în general şi pentru tineri în special. În cele două scrisori pe care i le adresează, mentorul său îşi aduce aminte cu plăcere de anumite aspecte din trecutul lui Timotei, se bucură de prezentul lui şi apreciază perspectiva viitorului tânărului slujitor.

            1. Trecutul lui Timotei. Pavel pune în evidenţă influenţa pozitivă a familiei lui Timotei, care l-a călăuzit spre credinţa în Dumnezeu. Mulţi dintre tinerii generaţiei noastre sunt educaţi de Hollywood, prin intermediul TV-ului şi computerului. Această ,,generaţie electronică” pierde puţin câte puţin percepţia realităţii, din cauza lumii virtuale în care trăieşte din ce în ce mai mult. Timotei a avut parte de o familie normală, de o bunică şi de o mamă credincioase, care l-au călăuzit spre Dumnezeu. Apoi, a acceptat şcoala uceniciei la picioarele bătrânului apostol, trecând la un nivel superior de pregătire spirituală, în şcoala lui Hristos. Copilăria lui Timotei a fost influenţată de educaţia biblică din familie, iar tinereţea lui a fost marcată de exemplul marelui apostol. Relaţia spirituală dintre Pavel şi Timotei a fost atât de profundă, încât apostolul îl numeşte ,,copilul meu preaiubit”. Un tânăr cu un astfel de trecut are toate şansele să intre în galeria marilor eroi ai credinţei şi slujirii. Cei mai mulţi tineri ai generaţiei noastre nu au bunici care să-i educe spiritual, au părinţi foarte ocupaţi care neglijează educaţia spirituală, iar slujitorii bisericii par prea religioşi pentru ei. Jocurile electronice, activităţile sportive, însingurarea din lumea virtuală, unde fiecare îşi dă identitatea dorită sunt preferate. Fără trecut, prezentul acestor tineri nu va avea nici un viitor.

            2. Prezentul lui Timotei. Pavel priveşte la pasiunea tânărului său ucenic, la lacrimile şi la zbuciumul lui sufletesc. Lucrurile văzute şi auzite în copilărie de la bunici şi părinţi şi în tinereţe de la Pavel l-au ajutat să ştie ce vrea de la viaţă. Sensibilitatea sufletească a tânărului slujitor este atât de diferită de sufletul bătătorit de violenţa şi destrăbălarea văzute la TV de tinerii generaţiei noastre. Apostolul menţionează credinţa neprefăcută a lui Timotei, în contrast cu aparenta credinţă a multor creştini ai vremii sale. De asemenea, Pavel crede că darul primit de Timotei prin rugăciune cu punerea mâinilor va face din acest tânăr un puternic slujitor al Evangheliei. Sensibilitatea sufletească, credinţa puternică şi darul Duhului au fost o înzestrare specială pentru tânărul slujitor.

            3. Viitorul lui Timotei. Pavel, după ce evocă investiţia bunicii Lois în viaţa lui Timotei, a mamei lui, Eunice, a lui, personal, îi încredinţează acestuia responsabilitatea înflăcărării darului Duhului. Aceasta înseamnă să desăvârşească darul slujirii primit de la Dumnezeu. Bătrânul apostol a anticipat, prin Duhul, suferinţa la care-l va expune slujirea pe tânărul Timotei, motiv pentru care îl îndeamnă să sufere pentru Evanghelia pe care o predică. Pavel, ca unul care a avut parte de foarte multă suferinţă din cauza slujirii, îl asigură pe Timotei că se va ruga pentru el şi pentru slujirea lui. El îl îmbărbătează pe tânărul slujitor, spunându-i că Duhul primit prin punerea mâinilor nu este un Duh de frică, ci unul de îndrăzneală, de curaj şi sacrificiu, pentru numele Domnului şi pentru împlinirea intereselor Sale pe pământ.

            Timotei este exemplul unui bărbat crescut şi educat în maniera slujirii, este un exemplu pentru bunici, pentru părinţi şi pentru tineri.

20 septembrie, 2009

            Căsătoria este una dintre cele mai importante decizii din viaţa unui om, afectându-i în mare măsură restul vieţii. În ciuda faptului că fiecare persoană face cât poate de bine decizia căsătoriei, aproximativ jumătate din căsniciile încheiate sfârşesc prin divorţ. UNDE ESTE PROBLEMA? Oare instituţia lui Dumnezeu nu este funcţională? Sau condiţiile întemeierii căsătoriei nu sunt respectate de parteneri?

            Avraam a fost unul dintre marii oameni ai lui Dumnezeu, motiv pentru care suntem îndreptăţiţi să-l folosim drept exemplu în probleme de familie. Ce principii desprindem din căsătoria fiului său, Isaac?

            1. Principiul compatibilităţii. Avraam a ţinut neaparat ca fiul său să nu se căsătorească cu o fată canaanită, ştiind că Isaac se va căsători nu doar cu o fată, ci şi cu dumnezeul ei. El l-a pus pe Eliezer, robul său, să jure că-i va respecta dorinţa şi-i va aduce lui Isaac o fată din neamul său, o fată cu aceeaşi credinţă, cu aceeaşi cultură şi obiceiuri.

            2. Principiul credinţei. Deşi plecase de cel puţin 65 de ani din Haran, Avraam îl trimite pe Eliezer, omul său de încredere, să aleagă de acolo o soţie pentru fiul său, spunând: ,,Dumnezeu va purta de grijă" (v. 7). Credinţa lui Avraam a fost că Dumnezeu Se va implica, făcându-Şi partea în căsătoria fiului său. Căsătoria nu este loterie, ci urmarea unei călăuziri divine. Avraam nu şi-a pus încrederea în Eliezer, ci în Dumnezeu.

            3. Principiul rugăciunii. Eliezer ajunge în localitate şi se roagă, spunând: ,,Dumnezeul stăpânului meu..." Numai Dumnezeu cunoaşte viitorul şi inimile oamenilor, de aceea Eliezer se încrede în Dumnezeu şi se roagă.

            4. Principiul identificării. Eliezer, văzând credinţa stăpânului său, Avraam, a fost încurajat să se roage şi să pună un semn de identificare pentru fata care urma să devină soţia lui Isaac. Este sugestiv faptul că Eliezer a pus semnul hărniciei, al politeţii, al bunei creşteri, al bunului simţ, al omeniei. Aşa a crezut el că trebuie să fie o soţie potrivită, de aceea a pus acest semn de identificare şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.

            5. Principiul încredinţării personale. Rebeca este întrebată dacă vrea să meargă cu Eliezer, chiar dacă îl cunoştea doar de câteva ore. Chiar dacă evenimentul se petrece cu mii de ani în urmă şi oamenii nu erau aşa de civilizaţi ca astăzi, părinţii i-au acordat fetei dreptul de a decide în dreptul viitorului şi căsătoriei ei. 

            6. Principiul confirmării părinţilor. Eliezer respectă autoritatea părinţilor fetei, cerându-le consimţământul. Confirmarea părinţilor, alături de confirmarea conştiinţei tinerilor şi de confirmarea lui Dumnezeu au rolul să verifice autenticitatea unei decizii. Părinţii i-au permis fetei să se căsătorească şi au binecuvântat-o în numele Domnului.

            7. Principiul mângâierii. Biblia remarcă faptul că Isaac a fost mângâiat prin căsătoria cu Rebeca, de moartea mamei sale. Aceasta sugerează faptul că o alegere potrivită în căsătorie oferă mângâiere şi împlinire suficientă soţilor. Viaţa de familie este singurul tip de relaţie care satisface şi acoperă absolut orice lipsă.   

            Faptul că unirea în căsătorie a lui Isaac cu Rebeca a fost expresia voii lui Dumnezeu nu înseamnă că ei au fost perfecţi sau căsătoria lor a fost lipsită de încercări. O alegere bună înseamnă doar un început bun. Tinerii care fac o alegere bună vor continua bine, însă va fi greu să continue dacă alegerea iniţială a fost greşită sau întemeiată pe altceva decât pe dragoste şi pe visul unei vieţi trăite împreună la bine şi greu.

27 septembrie, 2009

            Pildele sunt întâmplări imaginare spuse de Mântuitorul Isus Hristos pentru a explica realităţile divine necunoscute prin experienţele umane cunoscute. Pildele au un singur adevăr central şi sunt spuse în contextul şi cultura vremii, după tiparul de gândire al oamenilor de-atunci. Pilda smochinului neroditor, spusă de Mântuitorul, este motivată de vestea că un grup de evrei din Galileia au fost omorâţi de Pilat. Oamenii care au adus vestea lui Isus insinuau că moartea violentă de care au avut parte victimele lui Pilat e consecinţa păcatului de care s-au făcut vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul foloseşte acest exemplu, alături de accidentul cu turnul din Siloam care s-a prăbuşit strivind optsprezece persoane, să explice că mesajul acestei nenorociri nu este pedeapsă pentru cei omorâţi, ci o avertizare către cei rămaşi. Avertizare pentru ce? Avertizare pentru riscul nepocăinţei - ,,Eu vă spun că dacă nu vă veţi pocăi, toţi vei pieri la fel" (Matei 13:3,5). Pilda smochinului neroditor are trei elemente de bază:                     

            1. Stăpânul viei în mijlocul căreia era smochinul este Dumnezeu Tatăl.

            2. Vierul care îngrijea de vie şi de smochin este Dumnezeu Fiul.

            3. Smochinul este Israel.

            După trei ani de lucrare publică, Mântuitorul spune pilda smochinului neroditor evreilor care L-au respins consecvent şi nejustificat: ,,Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el şi nu a găsit. Atunci a zis vierului: `Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l. De ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?`" (vers. 6-7). ,,A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit", explică evanghelistul reacţia de necredinţă a evreilor la lucrarea mântuitoare a Domnului (Ioan 1:11). Care pot fi eventualele cauze ale nerodirii smochinului/evreilor?

     1. Imaturitatea smochinului

     2. Lipsa de lumină şi apă, smochinul fiind un pom foarte pretenţios

     3. Îmbolnăvirea, adică păcatul

     4. Rădcini prea scurte şi firave pentru vremuri de secetă

     5. Lovituri distructive, ştergarul abandonului, nu al slujirii

     6. Un val de omizi dăunătoare, principii şi priorităţi greşite

     7. Indisponibilitate spirituală pentru rodire

            Smochinul este primul pom consemnat în Biblie: ,,...au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele" (Gen. 3:7b). De-atunci, frunzele au devenit simbolul îndreptăţirii de sine. Religia frunzelor este manifestarea ipocriziei, mascând tragedia lipsei de rod sfânt. Cum s-a manifestat religia frunzelor la evrei? S-au ascuns în spatele resurselor materiale şi umane: Avraam, Templului, rituarile sfinte, Tora, zeciuiala, leviţii, legămintele... Cum s-a manifestat roada spirituală? ,,Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea... înfrânarea poftelor" (Gal. 5:22). Atunci când resursele umane şi materiale devin prioritare resurselor spirituale, ele sunt un capital comercial ca şi frunzele smochinului în absenţa rodului. Pe Dumnezeu nu-L deranjează prezenţa frunzelor, ci absenţa roadelor: ,,Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici. Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, mărar şi chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai importante lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia. Pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute" (Matei 23:23). Vierul cere Tatălui încă un an de har, însă peste aproximativ un an, intra în Ierusalim plângând: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi lucrurile care puteau să-ţi dea pacea..." (Luca 19:42). Investiţia lui Isus a fost zadarnică pentru că au rămas tot cu frunzele, doar cu fruzele. Probabilitatea avansată de Mântuitorul (,,poate că de acum încolo vor face rod") nu s-a împlinit, de aceea a rămas o singură alternativă: ,,Dacă nu, îl vei tăia". Unde este rodul nostru?