Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 01
    Decembrie
    Înscrieri Awana

     

    16
    Decembrie
    Înscrieri pentru botez

     

    23
    Decembrie
    Concert de Crăciun
  • 24
    Decembrie
    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie
    Întruparea Domnului

     

    27
    Ianuarie
    Adunare Generală
 

Octombrie 2018

 
 

PAGina pastorului

Octombrie 2018

 7 octombrie

    

    Relaţiile dintre oameni sunt absolut necesare, foarte plăcute, însă uneori devin greu de gestionat. Din acest motiv s-a inventat normativizarea și, drept urmare, au apărut acordurile în relaţiile dintre oameni. La nivel social s-au votat legi şi la nivel internaţional tratate. În Creştinism norma este dată de Dumnezeu prin Biblie şi calitatea vieţii spirituale a creştinilor practicanţi depinde de împlinirea normelor și poruncilor din Biblie. Normativarea spirituală este făcută de Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată modificată de oameni.
    În plan social, cele mai importante două acte normative sunt Codul Civil şi Constituţia. Actualul Cod Civil al României a intrat în vigoare în octombrie 2011, înlocuind vechiul Cod Civil intrat în vigoare în decembrie 1865. Codul Civil este adoptat de către Parlament, organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare a României. De asemenea, Codul Civil poate fi modificat prin votul majorităţii membrilor celor două Camere ale parlamentului, Senatul şi Camera Deputaţilor. Constituţia este legea fundamentală a Statului Român care reglementează principiile de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fiecărui cetăţean. Actuala Constituţie a României a intrat în vigoare în decembrie 1991, în urma aprobării ei prin referendum naţional. Această Constituţie a fost modificată în octombrie 2003 prin referendum naţional. Legile organice din Codul Civil se subordonează tratatelor internaţionale, însă prevederile din Constituţie nu se subordonează nici unui legi, nici din interiorul țării, nici din afara acesteia.
    Referendumul naţional organizat în zilele de 6-7 octombrie a fost iniţiat de trei milioane de români. Scopul concret al acestui Referendum este să definească explicit în Constituţie căsătoria ca fiind doar între bărbat şi femeie. În Codul Civil există deja această definiţie explicită, însă Codul Civil poate fi schimbat oricând prin votul membrilor celor două Camere ale Parlamentului. Constituţia poate fi modificată doar prin Referendum naţional, prin votul cetăţenilor ţării, iar Constituţia nu se subordonează tratatelor internaţionale, precum Codul Civil. Spre exemplu, Convenţia de la Istambul este un tratat internaţional, adoptată de Consiliul Europei în luna mai 2011. Scopul declarat al acestei Convenţii este prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Prin această declaraţie Convenţia de la Istambul insinuează că bărbatul este agresor potenţial, în ciuda statisticilor care precizează reciprocitatea violenţei în familie. Apoi, în spatele aparentei îngrijorări cu privire la violentarea femeilor, Convenţia de la Istambul impune identitatea de gen, procesul de reeducare a părinţilor, deconstruirea şi reconstruirea ,,omului nou". De asemenea, explică care sunt mecanismele sociale şi legale care vor controla şi vor constrânge populaţia. România este una dintre ţările care au ratificat Convenţia de la Istambul în 2016, în ciuda faptului că mulţi dintre vecinii noştri nu au semnat acest tratat: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Ungaria, Rusia, Irlanda şi Marea Britanie. Convenţia de la Istambul numeşte căsătoria instituită de Dumnezeu, între bărbat şi femeie, drept ,,stereotip" şi în mod declarat luptă împotriva ei prin implementarea identităţii de gen.
    Referendumul din 6-7 octombrie este singura metodă prin care putem feri ţara şi viitoarele generaţii de acest proces de păgânizare şi perversizare forţată şi ireversibilă. Dumnezeu ne cheamă să reafirmăm ce a afirmat El în Biblie. Dacă nu noi, cine?



 

 14 octombrie

 

În viața fiecărui om există momente când este ispitit să pună la îndoială convigerile pe care le are despre lume și viață. Ioan Botezătorul, cel despre care Mântuitorul a spus că ,,dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Matei 11:11), deşi a crezut în Mântuitorul Cristos şi a fost convins pe deplin de identitatea şi misiunea Lui, totuşi s-a îndoit, întrebând: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptam pe un altul?" (Matei 11:3) Ioan tocmai L-a botezat pe Domnul în Iordan, când din ceruri Tatăl a zis: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea" (Matei 3:17). Totuși, în urma acestor experiențe personale, Ioan își permite să pună o astfel de întrebare. Când omului i se întâmplă ce a crezut că nu i se va întâmpla sau când nu i se întâmplă ce aştepta să i se întâmple, el este mirat, nemulţumit şi întreabă: ,,DE CE?"
Cum şi-a permis Ioan, în urma acestei experienţe, să pună o astfel de întrebare? La care întrebări răspunde Dumnezeu?
1. Dumnezeu nu răspunde la întrebările existenţiale:
,,De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?"
,,De ce lumea este aşa de rea?"
,,De ce mi s-a întâmplat tocmai mie lucrul acesta?"
2. Dumnezeu nu răspunde la întrebările despre viitor:
,,Oare ce se va întâmpla cu mine peste doi ani?"
,,Oare când şi cum va fi sfârşitul lumii?"
3. Dumnezeu răspunde la întrebările care conduc la înţelepciune:
,,Ce vrea Dumnezeu să învăţ din experienţa aceasta?"
,,Cum doreşte Dumnezeu să mă comport în această situaţie?"
Ioan a pus o întrebare al cărei răspuns îl ştia foarte bine, însă din anumite motive a fost cuprins de îndoială.
1. Nesiguranţa lui Ioan este expresia dezamăgirii personale.
2. Dezamăgirea lui Ioan este expresia aşteptărilor neîmplinite.
3. Aşteptările neîmplinite sunt expresia neglijării voii lui Dumnezeu.
Indiferent cât de mare este lucrarea pe care o face cineva, acel cineva rămâne doar un om. Din experienţa lui Ioan învăţăm că oamenii sunt extrem de limitaţi şi devin vulnerabili în experienţele limită ale vieţii. Aceste experiențe pot fi:
1. Succesul, prin tendinţa superiorităţii şi mândriei. Primii oameni s-au crezut proprietari în grădină, nu administratori, de aceea au mâncat din pomul oprit.
2. Eşecul, prin tendinţa inferiorităţii şi dezamăgirii. Ioan s-a simţit dezamăgit pentru că nu a înţeles neimplicarea Mântuitorului în viaţa sa. El se aştepta ca Domnul să-l scoată din închisoare, pentru că merita. El şi-a făcut un plan diferit de planul lui Dumnezeu şi apoi s-a simţit abandonat pentru că Dumnezeu nu a lucrat după planul lui.
Nu timpurile de normalitate verifică credinţa noastră, ci situaţiile de criză. Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut să fie rău şi a ales să nu fie. Vremurile de criză, încercările şi situaţiile limită ale vieţii sunt adevăratele examene ale credinţei, ascultării şi consacrării noastre pentru Dumnezeu.

 21 octombrie

   Biserica a fost proiectată şi realizată de Dumnezeu, ea fiind mireasa Fiului Său Cristos. Valoarea unităţii Bisericii este dată de câţiva factori:
1. Valoare prin apartenenţă – Biserica Îi aparţine lui Isus Cristos. Când Meghan Markle s-a căsătorit cu prinţul Harry, ea a devenit prinţesă şi nunta ei a fost una dintre cele mai mediatizate căsătorii.
2. Valoare prin realizări – Biserica este locul unde lucrează Dumnezeu, unde vieţile şi destinele veşnice ale oamenilor se schimbă cu adevarat.
Una dintre cele mai mari performanţe ale Bisericii este unitatea, iar beneficiile unităţii sunt esenţiale pentru misiunea Bisericii:
1. Evanghelizarea lumii: ,,Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine… pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:21). Unitatea Bisericii este cea mai eficientă metodă de evanghelizare, aceasta fiind mărturia, reputaţia şi onoarea Bisericii. Venim la Dumnezeu în închinare şi mergem la oameni în evanghelizare.
2. Pacea şi bucuria Bisericii: ,,Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frică de Domnul şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea” (Fapte 9:31). O biserică unită demonstrează pocaință, speranţă, pace, bucurie şi linişte sufletească.
3. Demonstrază prezenţa şi puterea lui Dumnezeu: ,,Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frică de Domnul şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea” (Fapte 9:31).
Unitatea Bisericii lui Dumnezeu are mulţi duşmani:
1. Duşmanul din exterior - lumea. Definiţie: „Sistemul social care funcţionează în afara autorităţii lui Dumnezeu”.
2. Duşmanul din interior - firea pământească. Atunci când în Biserică există oameni conduşi de firea pământească, există concurenţă, invidie, lăcomie, mândrie, bârfă, neiertare, ceartă, partide, dezbinare. Mântuitorul a spus: ,,Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, aceea nu poate dăinui” (Marcu 3:24).
Unitatea trebuie construită, păstrată şi promovată prin anumite atitudini: învăţătura comună (,,unirea credinței și a cunoștinței” - Efes. 4:13-16) și trăirea în dragoste (,,Fiindcă sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile... nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu...” - Rom. 8:38-39). Cine are unitate pe verticală cu Dumnezeu va avea unitate şi pe orizontală cu fraţii.
   Există unitate în diversitate sau doar unitate în asemănare? Pot fi oameni diferiţi în principii, încredinţări, priorităţi, metode de lucru, viziune, scop, obiective, alegeri... şi totuşi să trăiască în unitate? Câtă unitate poate fi între religii, etnii, culturi diferite? Există unitate între soţ şi soţie atunci când ei sunt diferiţi în stilul de viaţă şi în mentalitatea despre lume şi viaţă? De ce aşa de multe familii se despart din cauza diferenţelor, argumentând că ,,nu ne potrivim la caracter”?
   Poate exista unitate în diversitate în prezenţa toleranţei care să armonizeze diferenţele. Cât de mare trebuie să fie toleranţa? Cât de mult pot persoanele diferite implicate în relaţie să tolereze? Unitatea în diversitate este doar un slogan teoretic sau poate fi un stil de viaţă real? Poate exista unitate în diversitate sau doar unitate în asemănare?
   Unitatea este o poruncă, o condiţie a fericirii unei relaţii, o aşteptare a lui Dumnezeu, un examen de caracter, o condiţie pentru cer.

 

 28 octombrie

Blestemarea smochinului care nu a avut rod stârneşte şi astăzi controverse. Unii cred că Mântuitorul nu a fost îndreptăţit să acţioneze aşa pentru că nu era încă vremea roadelor; alţii cred că Domnul a manifestat această slăbiciune din cauza foamei. Este cel puţin îndrăzneaţă afirmaţia potrivit căreia Domnul a fost nedrept sau nervos în împrejurarea blestemării smochinului. Pentru a înţelege corect mesajul dumnezeiesc al întâmplării trebuie să facem câteva observaţii:
I. STABILIREA CONTEXTULUI.
a) Mântuitorul este la sfârşitul misiunii Sale de trei ani şi jumătate, adică la sfârşitul perioadei în care i-a învăţat mereu şi mereu pe evrei, explicându-le Scripturile.
b) Întâmplarea se petrece luni, a doua zi din Săptămâna Mare. În această săptămână, Domnul devine extrem de direct cu fariseii şi cărturarii şi cele mai multe dialoguri le are cu ei. Duminică noaptea o petrece în casa lui Lazăr, Marta şi Maria din Betania şi luni dimineaţa pleacă cu ucenicii spre Ierusalim, care se afla la aproximativ 2 mile depărtare. Pe drum spre Ierusalim, Mântuitorul ,,flămânzeşte" şi, găsind un smochin pe drum, îl blestemă fiindcă nu a găsit rod în el. Este interesant faptul că Domnul a fost atât de nemâncat, încât a flămânzit pe drum, în ciuda faptului că tocmai plecase din casa prietenilor Lui. De ce? Nu cumva tocmai pentru a-i învăţa pe ucenici ceva despre harul lui Dumnezeu irosit de evreii fără rod?
II. SPECIFICUL SMOCHINULUI. Smochinul este primul pom pomenit în Biblie (Gen. 3:7) şi evreii sunt primul popor al lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3). Smochinul şi viţa de vie sunt două dintre cele mai profunde simboluri ale poporului Israel. Smochinul este un pom de 3-4 metri înălţime şi are particularitatea că mai întâi apar fructele şi apoi frunzele. În Israel smochinul rodea de două ori: prima recoltă avea loc în luna martie-aprilie şi a doua toamna târziu (Osea 9:10). Smochinele de primăvară erau mici şi nu foarte gustoase, în timp ce toamna erau mari şi foarte gustoase.
III. DERULAREA ÎNTÂMPLĂRII. Pe drum spre Ierusalim, văzând un smochin cu frunze, chiar dacă nu era vremea roadelor din octombrie, Domnul S-a aşteptat să aibă smochinele mici, pentru că era în 30 martie 33 d. Hr. Negăsindu-le, Domnul a spus intenţionat cu glas tare, să audă şi ucenicii: ,,În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine" (Mc. 11:14b).
IV. INTERPRETAREA ÎNTÂMPLĂRII. Blestemarea smochinului este a doua oară când Domnul face ceva ce aduce judecata lui Dumnezeu, prima oară fiind în Gadara, când permite duhurilor să intre în porcii care s-au aruncat în mare. De ce blestemă Domnul un smochin care nu are roadă, dacă nu era vremea roadelor? Dacă Domnul a avut o slăbiciune, cum şi-au permis ucenicii Lui să-L expună, consemnând această întâmplare în Scripturi? Este adevărat, nu era vremea smochinelor coapte din octombrie, însă prezenţa frunzelor vorbeşte despre prezenţa smochinelor timpurii. Smochinul nu a fost blestemat pentru lipsa rodului, ci pentru prezenţa frunzelor care promiteau smochinele timpurii. Nu era vorba de roada mare şi gustoasă, ci doar de nişte smochine timpurii, începătoare, verzi, mici şi fără gust.
Care este înţelesul întâmplării? Cum era smochinul, aşa era şi Templul, aşa era şi ţara. Ca şi smochinul cu frunze care promite, tot aşa şi evreii, plini de aparenţe religioase, care ascundeau absenţa roadelor sfinte. Blestemarea smochinului a fost o profeţie despre ce urma să li se întâmple evreilor peste 30 de ani, când au fost distruşi de romani pentru aproximativ 19 secole. Acest popor s-a încrezut în el, nu în Dumnezeu. În această perioadă, au fost altoite în smochin ramurile Neamurilor (Rom. 11:11). Blestemarea smochinului are loc după ce Domnul le spune pilda smochinului, avertizat că nu are rod şi grădinarul îi ia apărarea pentru încă o perioadă. Nici după perioada cerută smochinul nu a dat rod, aşa că a fost necesară tăierea lui. Nici Persoana Mântuitorului, nici predicile şi minunile Lui nu l-au ajutat să facă rod. Plini de frunze, dar fără rod. Întâmplarea nu este doar pentru Israel, ci este în egală măsură şi pentru Biserică: ,,căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine" (Rom. 11:21). Pomul se cunoaşte după roadă, nu după frunze. Roada hrăneşte pe alţii, îi satură, îi ajută.