Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 09
    Iulie
    Misiune în România

     

    15
    Iulie
    Încep înscrierile
    Awana

     

    08
    August
    Stăruinţă în rugăciune
     Miercuri-Joi
  • 10
    August
    Noapte de veghe

     

    18
    August
    Picnicul biericii

     

    13
    Septembrie
    Începe Awana 
 

Iulie 2018

 
 

PAGina pastorului

Iulie 2018

 

1 iulie 

 

Cina Domnului este expresia iubirii divine şi a suferinţei Mântuitorului de dragul oamenilor, pentru a-i scoate de sub mânia lui Dumnezeu. La început nu a existat suferinţă în creaţie, deoarece Creatorul a făcut-o ,,foarte bună" (Gen. 1:31). După ce a intrat păcatul în creaţie, a intrat şi suferinţa, sub forma conflictelor, durerilor, bolilor şi morţii fizice (Gen. 3:15-19). Scopul venirii Mântuitorului în lumea noastră a fost să elibereze oamenii din păcat, moarte spirituală şi moarte veşnică, însă această regenerare spirituală nu elimină suferinţa din viaţa umană.
Într-un moment de adâncă suferinţă a Mântuitorului, când, purtând crucea spre locul răstignirii, femeile evlavioase Îi plângeau de milă, El le-a spus: ,,Nu Mă plângeţi pe Mine, ci pângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri... Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?" (Luca 23:28,31). Povara suferinţei a fost totdeauna prezentă în poporul lui Dumnezeu. Cea mai mare problemă însă nu a fost suferinţa în sine, ci spaima că suferinţa este trimisă de Dumnezeu, un Dumnezeu plin de dragoste, care în mod inexplicabil îşi găseşte plăcerea în suferinţa copiilor Săi.
Folosind metoda identificării, noi deosebim oamenii buni de oamenii răi sau prietenii de duşmani prin binele sau răul pe care ni-l fac. Folosind aceeaşi metodă a identificării, cum se împacă dragostea lui Dumnezeu cu suferinţa la care îi supune pe copiii Săi? Suferinţa vine de la Dumnezeu sau este permisă de Dumnezeu? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, este bine să ne reamintim de faptul că voia lui Dumnezeu este de două feluri: directoare şi permisivă. Voia Lui este directoare atunci când El, în calitate de Creator şi Domn al creaţiei, decide să facă un lucru şi nimeni nu-I poate sta împotrivă. Voia Lui este permisivă atunci când nu El decide, ci doar permite. Spre exemplu, Dumnezeu a decis ca Balaam să nu blesteme poporul evreu la cererea lui Balaac, dar din cauza insistenţei profetului motivat financiar, Dumnezeu i-a permis să acţioneze. A urmat multă suferinţă şi un măgar a trebuit să-l oprească de la acţiunea lui de neascultare.
În general, suferinţa copiilor lui Dumnezeu nu poate fi explicată, ci doar acceptată prin credinţă (Rom. 8:28) sau neacceptată prin cârtire (Mat. 13:21). Nici un copil nu se îndoieşte de dragostea tatălui său, chiar şi atunci când îl duce la spital pentru o operaţie dureroasă. Sunt şi situaiţi când suferinţa are scopuri explicabile. Uneori suferinţa este o consecinţă a păcatului (Luca 13:1-5), alteori suferinţa este o metodă să corecteze viaţa poporului Său (Jud. 2:22-3:6). Câteodată suferinţa este un mijloc prin care oamenii sunt încercaţi şi curăţiţi (Iacov 1:3). Domnul Isus a suferit în Săptămâna Patimilor pentru păcatele şi bolile oamenilor. Chinurile Mântuitorului ne oferă o nou semnificaţie a suferinţei, datorită scopului substitutiv pe care l-a avut. Această suferinţă înlocuitoare ne arată cum Unul poate să sufere în locul tuturor şi în calitate de reprezentant al tuturor. De aceea, El este prezentat de scriitorii V.T. ca Robul care suferă. Când Saul din Tars se converteşte, primul lucru pe care Dumnezeu îl face este să-i arate cât va suferi din pricina Numelui Său. Cei mai mulţi dintre apostoli au suferit mult şi au murit ca martiri, acelaşi lucru întâmplându-se cu mulţi creştini din generaţiile care au urmat până astăzi.
Aşadar, suferinţa are un nou sens pentru membrii trupului lui Isus, care se bucură să împărtăşească suferinţele Lui (Rom. 8:17; 2 Cor. 1:5). Crucea suferinţei prezente se împleteşte cu gloria veşniciei ce va să vină, aşa cum s-a întâmplat şi la Mântuitorul Isus. Cina Domnului este un moment de contemplare şi de acceptare a suferinţelor Lui.

 

 8 iulie

 

Dumnezeu l-a făcut pe Adam din pământ şi pe Eva dintr-o coastă a lui Adam, şi i-a aşezat într-o grădină din Eden. Familia după modelul lui Dumnezeu este soluţia fericirii fiecărui om. Privind în negura timpului care s-a scurs de la creaţie până în prezent, observăm că instituţia familiei a rămas, dar modelul divin a fost redefinit. Singurătatea, concubinajul, adulterul, poligamia, LGBTQ etc. sunt propunerile murdare şi ineficiente ale păcatului care îi târăsc pe oameni în nefericire şi destrăbălare. Atunci când o nouă generaţie de copii apare pe scena istoriei, aceasta îşi formează o mentalitate despre lume şi viaţă în procesul primilor 20 de ani de existenţă. În funcţie de mediul cultural şi sistemul educaţional care i-a influenţat în primii ani de viaţă, s-au conturat mai multe modele de familie, pe care tinerii le practică în căsătorie:
1. Modelul tradiţional - a promovat superioritatea bărbatului şi poligamia
2. Modelul modern - a promovat emanciparea femeii şi moda unisex
3. Modelul biblic - a promovat sfinţenia personală, fidelitatea căsătoriei, unitatea prin dragoste şi respect.
Prima carte a Bibliei ne oferă următoarele principii directoare:
1. Nevoia omului explică raţiunea familiei. Familia există fiindcă nevoile omului sunt împlinite în interiorul ei: fericire, comunicare, procreere, protecţie, educaţie, iubire, căsătorie, fidelitate, companie, apartenenţă, îngrijire, înmormântare. Căsătoria este un principiu de viaţă, celibatul este o excepţie, drept pentru care singurătatea nu este o soluţie. Când Adam s-a trezit din somnul provocat de Dumnezeu, s-a căsătorit cu Eva şi nu a mai fost niciodată singur. Raţiunea familiei este explicată de nevoile omului, împlinite plenar doar în interiorul acesteia.
2. Soluţia divină explică succesul familiei. Când Dumnezeu S-a gândit la un ajutor potrivit pentru bărbat, a făcut-o pe Eva. Nu banii, prietenii, reputaţia, poziţia, oportunităţile sau educaţia sunt un ajutor potrivit pentru un bărbat, ci soţia: ,,Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea, este un har pe care-l capătă de la Domnul" (Prov. 18:22). Toate oportunităţile lumii nu pot egala importanţa unei soţii potrivite în viaţa unui bărbat. Este interesant faptul că, deşi Adam era în Eden cu Dumnezeu, a simţit nevoia de părtăşie cu cineva din aceeaşi natură ca el.
3. Dezlipirea de părinţi explică lipirea de tovarăşul de viaţă. Singurul motiv pentru care un tânăr se poate dezlipi de părinţi este lipirea de tovarăşul de viaţă. Nedezlipirea de părinţi în căsătorie poate afecta negativ lipirea soţilor. Oricât de tânără ar fi o familie, ea este o familie de sine stătătoare. Este necesar ca părinţii să fie prezenţi în viaţa tinerei familii, dar cu rol consultativ, nu executiv şi doar în măsura în care prezenţa lor este pozitivă.
4. Cadrul familiei explică nuditatea fără ruşine. Biblia afirmă faptul că ,,omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine" (Gen. 2:25). Familia este singurul loc unde nuditatea nu este ruşine şi nici păcat. Falimentul multor familii începe la expunerea nudităţii în public, prin (ne)îmbrăcăminte, prietenii nesănătoase... Tocmai datorită acestei oportunităţi personale - căsătoria - relaţia intimă cu oricine altcineva este păcat. Biblia spune că acest păcat este singurul păcat ,,făcut în trup", lasându-ne să înţelegem că adulterul este un păcat mai ,,mare". De aceea Pavel spune: ,,...din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei" (1 Corinteni 7:2). Binecuvântarea lui Dumnezeu este direct proporţională cu fidelitatea familiei. Dumnezeu nu binecuvântează niciodată păcatul. Crucea de pe Dealul Căpăţânii demonstrează cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul. Dumnezeu să binecuvânteze familiile noastre.
Pastor Luigi Miţoi

 15 iulie

 

Evanghelistul Ioan ne prezintă în capitolul 8 contrastul izbitor dintre sfințenia divină și păcatul omului, dintre dragostea Domnului și ipocrizia ființei umane. Textul ne prezintă mai multe acțiuni și câteva personaje:
1. Dragostea, iertarea și înțelepciunea Mântuitorului Isus Cristos. El Se roagă pentru oameni pe Muntele Măslinilor, apoi merge în Templu să se închine lui Dumnezeu, însă acolo întâlnește foarte mulți oameni și îi învață despre Împărăția cerurilor.
2. Ura, jocul politic și ipocrizia teologilor și a liderilor religioși. Pentru că ei Îl urau pe Isus fiindcă confrunta instituționalizarea vieții lor spirituale și a ipocriziei lor, fariseii aduc în mijlocul mulțimii o femeie pe care o prinseseră în adulter. Exploatând cu viclenie împrejurarea aceasta, ei Îi întind o cursă Mântuitorului, adresându-se Acestuia în public: ,,Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?" Întrebarea lor L-a așeazat pe Domnul între două posibile răspunsuri rele. Dacă nu o condamna pe femeie era împotriva Legii lui Moise. Dacă o condamna uzurpa autoritatea romană, singura care avea dreptul să judece și să condamne pe cineva la moarte - ei înșiși au reafirmat aceasta rânduială la crucificarea Domnului, în fața guvernatorului roman, Pilat. Faptul că nu l-au adus și pe bărbatul cu care femeia a comis adulterul demonstrează că nu erau interesați de adevăr și dreptate, ci de cadrul necesar să-L atragă în cursă pe Cristos. Foarte probabil că ei au regizat acest adulter pentru a-și crea contextul necesar. Dacă ar fi fost animați de adevăr și dreptatea s-ar fi pocăit când Cristos le-a răspuns: ,,Cine dintre voi este fără păcat să arunce primul cu piatra în ea". Nu au avut puterea să se pocăiască, deși știau foarte bine ce ar trebui să facă; au ales doar să plece.
3. Drama sfășietoare a unei femei de moravuri ușoare. Ea nu a venit la Isus din proprie inițiativă, nici să se închine sau să-I mulțumească; dimpotrivă, a fost adusă sub escortă și acuzată de adulter. Experiența aceasta confirmă faptul că există oameni pe care doar necazul și boala îi va aduce la Cristos. Căutând plăcere, profit sau căutând iubire, această femeie se plasează sub mânia lui Dumnezeu și sub pedeapsa oamenilor. Iubirea conduce întotdeauna la suferință atunci când este înțeleasă sau practicată greșit:
(a) Iubirea dacă... - iubirea comercializată. Aceasta este iubirea pe care noi o primim doar atunci când îndeplinim anumite condiții. Acest tip de dragoste se exprimă astfel: ,,Te iubesc dacă faci ce te-am rugat.” Ce se întâmplă dacă nu faci? Ce se întâmplă când va întâlni pe cineva care face mai bine ce-și dorește?
(b) Iubirea pentru că… - iubirea competitivă. Aceasta este iubirea pe care o primim pentru cum suntem, pentru ceea ce avem sau pentru ceea ce facem. Această dragoste este produsă de o anumită calitate sau condiție din viața persoanei iubite. Acest tip de dragoste se exprimă astfel: ,,Te iubesc pentru că ești frumoasă.” Ce se întâmplă peste ani când nu va mai fi la fel de frumoasă? Ce se întâmplă când va întâlni pe cineva mai frumoasă?
(c) Iubirea… - iubirea necondiționată. Această iubire nu se califică prin dacă sau pentru că, ci prin ea însăși. Ea iartă, oferă o a doua șansă. Șansa femeii prinsă în adulter a fost să fie judecată într-un loc și într-un timp în care era prezent și Isus, Fiul lui Dumnezeu. El i-a spus: ,,Nici Eu nu te osândesc...", pentru că urma să fie El osândit în locul ei. Totuși, i-a spus: ,,...să nu mai păcătuiești", pentru că aici nu o înlocuiește, ci doar o ajută.
Noi care știm ce ar trebui să facă alții, știm și ce ar trebui noi să facem?