Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 15
    Aprilie

    Strângere de fonduri

    pentru finalizarea CC

     

    25
    Iunie

    VBS 

     

    29
    Iunie

    Conferinţă de 

    apoligetică - V. Crîsnic

     

  • 09
    Iulie

    Misiune în România

     

    15
    Iulie

     

    Încep înscrierile

    Awana

     

     

    13
    Septembrie

    Începe Awana

     

     

 

Iunie 2018

 
 

PAGina pastorului

Iunie 2018

 

2 iunie 

 

Unul dintre cele mai importante acte de cult ale Bisericii este Cina Domnului și Biblia explică felul în care trebuie administrată.
I. Autenticitatea Cinei Domnului
Scripturile prezintă practica şi învăţătura Mântuitorului în legătură cu Cina. Biserica din Corint are o practică greșită în legătură cu Masa Domnului, însă Apostolul Pavel primeşte ,,de la Domnul”, printr-o experienţă spirituală personală, învăţătura despre Cina Domnului, pe care o transmite Bisericii din Corint pentru corectare. Faptul că Domnul Isus a adus ucenicilor învăţătura acestui act de cult şi, câţiva ani mai târziu, Pavel primeşte aceeaşi învăţătură de la Dumnezeu Tatăl, ne îndreptăţeşte să avem deplină încredere în autenticitatea Cinei, ca într-o expresie a voii divine pentru Biserică.
II. Explicația Cinei Domnului
Pavel explică principiile de bază ale învăţăturii despre Cină:
1. Cina Domnului este formată din pâine şi rodul viţei (vers. 24-25).
2. Pentru elementele Cinei trebuie să se facă rugăciune (vers. 24).
3. Pâinea este simbolul Trupului Mântuitorului (vers. 24).
4. Rodul viţei este simbolul sângelui Noului legământ (vers. 25).
5. Prin participarea la Cină, credincioşii vestesc moartea Domnului până când El ca reveni (vers. 26).
6. Credincioşii care participă la Cină ,,în chip nevrednic” se fac vinovaţi de moartea Domnului (vers. 27, 29).
7. Fiecare credincios trebuie să se cerceteze în mod personal în faţa propriei conştiinţe şi apoi să se împărtăşească prin credinţă (vers. 28).
8. Din pricina lipsei de evlavie, la Cină mulţi credincioşi sunt neputincioşi, alţii sunt bolnavi, în timp ce alţii mor (vers. 30).
9. Credincioşii pot evita judecata lui Dumnezeu printr-o judecată personală, care implică mărturisirea şi părăsirea păcatului (vers. 31).
10. Cercetarea şi asumarea vinovăţiei acum îi scuteşte de judecata finală de la tronul alb (vers. 32).
11. Părtăşia frăţească la Cină trebuie să se concentreze pe Cina Domnului, nu pe alte aspecte ale părtăşiei frăţeşti (vers. 33-34).
12. Concentrarea pe alte aspecte ale părtăşiei la Cină atrage osânda divină (vers. 33-34).
III. Individualitatea Cinei Domnului
Individualitatea este totalitatea particularităţilor specifice unei persoane sau unui lucru (DEX). În contextul acestei învăţături, Pavel vorbeşte atât de caracterul universal al Cinei, cât şi de cel personal.
1. Permisiunea la Cină este universală - ,,oricine” (vers. 27).
2. Împărtăşirea la Cină este personală - ,,fiecare” (vers. 28).
Responsabilitatea credinciosului la Masa Domnului este maximă, deoarece Cina este absolut personală. Nimeni nu te poate califica sau descalifica, decât propria pocăință sau nepocăinţă (vers. 7b). ,,Fiecare să se cerceteze pe sine însuși și așa să mănânce pâinea aceasta și să bea paharul acesta" (vers. 28).

 

  10 iunie

 

Siguranța și liniștea sufletească care ne inspiră starea de fericire le dobândim pe fondul unui stil de viață stabil. Generația noastră este martoră neputincioasă la redefinirea dureroasă a valorilor de bază ale mentalității despre lume și viață. Dintr-o dată, Dumnezeu, familia, Biserica și Biblia au devenit interzise. Pentru foarte mulți creștini manifestarea vieții spirituale publice riscă adversitate, intimidare, descurajare și chiar anumite forme de persecuție. Castitatea tinerilor, fidelitatea celor căsătoriți, ideea biblică despre familie nu mai sunt apreciate. Generația tânără încă nu-i pe deplin conștientă de acest context alunecos, de amăgirea promisiunilor mincinoase, care pot arunca pe mulți dintre ei pentru restul vieții în nefericire.
Pentru înțelegerea problemei și identificarea soluției vom privi la exemplul unei familii din Biblie. În Noul Testament nu întâlnim altă familie despre care să se relateze atât de multe calități ca despre Acuila și Priscila. Acuila („vultur”) era un iudeu născut în Pont, în timp ce soția sa, Priscila („bătrânica”, „mica doamnă în vârstă”), se pare că era originară din Italia. Tradiția spune că Acuila ar fi fost un rob evreu, care slujea în casa părinților Priscilei. Între cei doi s-a înfiripat o dragoste sinceră și curată, iar părinții Priscilei, înțelegători și cu un orizont larg, le-au permis să se căsătorească, după ce în prealabil l-au eliberat din sclavie pe Acuila.
I. ACUILA ȘI PRISCILA S-AU CONCENTRAT PE VIAȚA LOR DE FAMILIE - UNITATEA
Deși etnic, cultural și social erau extrem de diferiţi, Acuila și Priscila au lucrat împreună, au călătorit împreună, au slujit în Biserică împreună, au suferit împreună și s-au bucurat împreună. Numele lui Acuila și Priscila apar de șase ori în cartea Faptele Apostolilor și în epistolele lui Pavel, ele fiind amintite întotdeauna împreună: de trei ori Acuila este amintit primul (1 Corinteni 16:19; Fapte 18:2; 18:26) și tot de trei ori Priscila este prima pe lista (Fapte 18:18; Romani 16:3; 2 Timotei 4:19 ). Numele lui Acuila și Priscila nu sunt niciodată amintite separat, dovedind faptul că, în conștiința contemporanilor lor, ei au format un cuplu nedespărțit, indiferent de împrejurările vieții.
II. ACUILA ȘI PRISCILA S-AU CONCENTRAT PE VIAȚA LOR SPIRITUALĂ - SLUJIREA
Este trist să vezi cum unii creștini după ce se căsătoresc nu se mai implică în slujirea din biserică sau din afara bisericii. Căsătoria devine pentru ei o prioritate care subordonează chemarea lui Dumnezeu pentru familia lor. Acuila şi Priscila au fost un cuplu misionar, au învăţat pe oameni Evanghelia, au fost ospitalieri, păstrând casa lor deschisă pentru oamenii care călătoreau pentru interesele Împărăției lui Dumnezeu. Ei au trăit în vremuri grele, tulburi, au fost amenințați pentru credința și slujirea lor, dar nimeni nu i-a oprit să aibă o familie puternică și fericită și o viață închinată Domnului în slujire.
Nu vremurile pe care le trăim hotărăsc cum ne trăim viața, ci Cuvântul pe care-l avem în minte și Duhul Sfânt pe care-L avem în inimă.

 17 iunie

 

Dumnezeu l-a făcut pe om, bărbat și femeie, implicit soț și soție, tată și mamă. Misiunea de tată este nobilă, frumoasă şi grea în egală măsură. Tatăl este un nume, o persoană, un model, un reper, un reprezentant al autorității lui Dumnezeu. Dintre toţi taţii din Biblie, Avraam a atins excelenţa, şi Biblia la supranumit ,,tatăl celor credincioşi". El a fost un om demn, un credincios loial, un soţ devotat, un tată responsabil, un mare om al lui Dumnezeu.
1. CREDINŢA LUI AVRAAM – Avraam şi-a dorit mult să fie tată şi a aşteptat cu răbdare 25 de ani pentru ca acest vis să devină realitate. Avea 75 de ani când, ascultând de porunca Creatorului, a ieşit din Ur şi a călătorit spre Canaan. Biblia remarcă faptul că Avraam s-a bazat pe promisiunea divină şi Creatorul i-a socotit încrederea aceasta drept neprihănire (Gen. 15:7).
2. FIDELITATEA LUI AVRAAM – Avraam a trebuit să aleagă între Dumnezeu şi Isaac, atunci când Domnul i-a cerut să-l aducă jertfă pe pe fiul său pe Muntele Moria. Procesul revelaţiei nu ajunsese încă la nivelul ,,să nu ucizi" şi Avraam a ascultat de Dumnezeu. În timp ce urcau muntele, Isaac remarcă faptul că tatăl său nu avea animalul de jertfă, ca de obicei, şi îi cere explicaţii. Cu inima sfâşiată, Avram îi dă fiului său un răspuns profetic: ,,Dumnezeu va purta de grijă de mielul pentru jertfă" (Gen. 22:8). Peste aproximativ 2000 de ani, pe acelaşi munte, Dumnezeu L-a jertfit pe Fiul Său, pentru a ridica păcatul lumii. Este interesant faptul că Dumnezeu nu a îngăduit ca Isaac să fie ucis pe muntele Moria, însă a îngăduit ca Fiul Său, Mesia, să moară pentru păcatele tuturor oamenilor.
3. RESPONSABILITATEA LUI AVRAAM – Avraam şi-a educat fiul după standardele Bibliei şi Creatorul remarcă şi apreciează atitudinea responsabilă a lui Avraam: ,,Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului..." (Gen. 18:19). Isaac l-a văzut deseori pe tatăl său închinându-se înaintea lui Dumnezeu, Biblia menţionând de cinci ori construirea unui altar şi închinarea lui Avraam înaintea Domnului. Apoi Isaac îl vede pe tatăl său dând zeciuială lui Melhisedec. De asemenea, a auzit cu siguranţă despre modul elegant şi înţelept pe care tatăl său l-a folosit la despărţirea de unchiul Lot, dar şi de faptul că Avraam alesese ca locuinţă zona muntelui, în timp ce Lot alesese oraşele câmpiei, oraşele Sodoma şi Gomora. Cu siguranţă că ospitalitatea tatălui său nu a scăpat neobservată de Isaac.
4. GRIJA LUI AVRAAM – Avraam s-a implicat în alegerea soţiei pentru fiul său, conştient fiind de faptul că prin el, prin nepoţi şi strănepoţi va creşte poporul mesianic, din care mai târziu Se va întrupa Mântuitorul. El l-a trimis pe Eliezer, un om de încredere, în vârstă şi înţelept, să aleagă o soţie potrivită pentru fiul său, Isaac. Grija înţeleaptă a lui Avraam s-a manifestat şi prin faptul că a împărţit averea între fiii săi, când era încă în viaţă Isaac, fiul promis de Dumnezeu având prioritate. Avraam a fost un bărbat sfânt, un soț iubitor și un tată respensabil.