Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Aprilie 2018

 
 

PAGina pastorului

Aprilie 2018

 

1 aprilie

 

Ca oricare alt miracol, învierea Domnului Isus șochează, este inexplicabilă. Partea practică a învierii Domnului stă în faptul că sfinții vor învia la fel de miraculos și percepția oamenilor asupra acestui apropiat eveniment va fi la fel de șocantă. De fapt, șocul pe care-l vor experimenta oamenii nu este doar reacția la supranatural, cât este reacția la necredință.
Învierea Lui dă o nouă şi măreaţă perspectivă asupra vieţii, morţii şi eternităţii, proclamând victoria finală şi totală asupra Diavolului, asupra morţii şi asupra păcatului. Învierea este confirmarea lui Dumnezeu cu privire la planul de mântuire realizat în Hristos. Mesajul învierii este măreţ, motivator şi aducător de speranță:
1. Confirmă suveranitatea lui Dumnezeu - ,,Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea" (Faptele Ap. 2:25). Dumnezeu este singura Persoană din Univers care face tot ce vrea și tot ce trebuie, ambele fiind de fapt unul și același lucru.
2. Confirmă autenticitatea Bibliei - ,,Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi" (1 Cor. 15:4). Cu sute de ani în urmă, Biblia a profeţit despre naşterea, moartea, învierea şi înălţarea Mântuitorului. Într-o lume nesigură, Biblia este singura Carte în care poţi avea deplină încredere. Dacă o singură dată Biblia ar fi spus un lucru care nu s-ar fi împlinit, oamenii şi-ar fi pierdut încrederea în ea.
3. Confirmă mântuirea oamenilor - ,,...Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi..." (Romani 4:25). Oamenii sunt justificaţi în faţa dreptății divine datorită ispăşirii realizate prin moartea şi învierea lui Cristos. ,,Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi. Cine-i va osândi? Hristos a murit. Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi" (Romani 8:34).
4. Confirmă sfințirea credincioșilor - ,,Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă" (Rom. 6:4). Cea mai puternică dovadă că cineva este mântuit este faptul că trăiește în sfințenie, în puritate.
5. Confirmă chemarea credincioșilor în slujba lui Dumnezeu - ,,Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi..." (Gal.1:1). Dedicarea pentru Dumnezeu și pentru oameni este posibilă în numele și prin puterea lui Cristos care a înviat din morți.
6. Confirmă revenirea Domnului și răpirea Bisericii - ,,...să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus care ne izbăveşte de mânia viitoare" (1 Tes. 1:10). Sfinţii Îl aşteaptă pe Regele înviat, El îi va învia și îi va muta în cer.
7. Confirmă dreptatea lui Dumnezeu - ,,Dumnezeu... a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi" (Faptele Ap. 17:31). Judecata oamenilor necredincioși este pe deplin justificată deoarece Dumnezeu l-a judecat și pe Cristos atunci când Şi-a asumat păcatele oamenilor. Metoda a fost crucea, scopul a fost mântuirea, dovada a fost învierea şi motivul am fost noi.
Învierea lui Cristos, confirmă, promite, garantează, împlinește! HRISTOS A ÎNVIAT!

 

    8 aprilie

    Regatul de Sud a avut perioade de glorie şi declin în ultimii două sute de ani, în funcţie de persoana care era pe tron. Aşa se face că domniile lui Atalia, Ahaz, Amaţia şi Manase au fost o nenorocire pentru ţară, promovând idolatria. De cealaltă parte, domniile lui Ioas, Ozia şi Ezechia au condus la trezire spirituală şi reformă naţională. Tânărul împărat Amon, al cincisprezecelea împărat al Regatului de Sud, este prezentat de Biblie ca fiind un împărat rău, fără interes pentru lucrurile sfinte, ci, dimpotrivă, preocupat de religiile păgâne, de idolatrie. Deşi a fost nepotul lui Ezechia, unul dintre cei mai neprihăniţi împăraţi din Iuda, Amon a intrat în istorie ca unul dintre cei mai idolatri împăraţi. Exemplul acestui împărat este o lecţie dureroasă pentru educaţia şi psihologia copiilor.
    1. Mărturia negativă a tatălui său l-a influețat ireversibil pe Amon. Manase a fost un împărat rău, însă în ultimii ani de viaţă s-a pocăit, schimbându-şi în mod radical şi pozitiv viaţa. Fiul său, Amon, a fost puternic influenţat în copilărie de exemplul negativ al tatălui său, Manase: ,,El (Amon) a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse şi tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit" (2 Cronici 33:22a). Manase nu s-a gândit niciodată în timp ce construia cu pasiune idolii, că aceştia vor deveni modul prin care Diavolul va intra în inima copilului său pentru totdeauna. Ceea ce fac părinţii marchează pentru totdeauna caracterul şi destinul copiilor lor. Obsesia lui Manase pentru religiile păgâne s-a trasferat asupra fiului său, Amon, şi a devenit religia acestui copil pentru restul vieţii.
    2. Schimbarea pozitivă a tatălui său nu l-a influențat pe Amon. Amon a fost influenţat în copilărie de exemplul negativ al tatăl său, dobândind în felul acesta un caracter păgân, idolatru şi fără scrupule. Când Amon a devenit adult, tatăl său, Manase, s-a pocăit, însă schimbarea pozitivă din viaţa lui Manase nu a reuşit să-l mai schimbe în bine şi pe fiul său. Amon a rămas la primul stil de viaţă al tatălui său, neputând să-i urmeze exemplul pocăinţei: ,,Şi (Amon) nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat" (2 Cron. 33:22b). Cât de frustrant a fost pentru Manase să-şi vadă copilul robit de fostul lui stil de viaţă, un exemplu pe care l-a expus fiului său în prima parte a vieţii lui... Greşelile părinţilor expuse copiilor vor deveni religia acestora, atunci când vor deveni adulţi. Manase s-a pocăit spre bătrâneţe, însă fiul său, Amon, nu s-a putut pocăi. Un tată care şi-a nenorocit pentru totdeauna copilul prin exemplul personal...
    Mai mult de-atât, Amon a devenit mult mai rău decât tatăl său, înaintea lui Dumnezeu. Amon a murit părăsit de Dumnezeu, dispreţuit şi ucis de propriii slujitori, în propria casă. Nu doar viaţa şi scurta lui domnie, dar şi moartea lui a un mare faliment în Israel. Amon a fost omorât de exemplul negativ al tatălui său, chiar dacă acesta s-a pocăit în ultima parte a vieţii.
     Dragi părinţi, păcatele pe care le toleram în viaţa noastră ne pot omorî copiii, pentru că de ei nu ne putem ascunde niciodată. Ulterior, noi ne putem îndrepta prin pocăință, însă exemplul personal scris pe primele pagini ale memoriei copiilor noștri s-ar putea să-i influențeze negativ pentru totdeauna. Atunci când tolerăm păcatul în viața noastră de părinți nu punem în risc doar viețile noastre, ci și pe ale copiilor noștri.

 15 aprilie

Viața omului este plină de crize și acestea sunt diferite prin cauzele și efectele lor. Sunt crize de boală, personale, familiale, sociale, economice, materiale, relaționale, naturale, pierderea cuiva drag etc. Cele 10 persoane bolnave de lepră erau într-o situație de criză. Lepra este o boala foarte veche, gravă şi contagioasă. Prin exemplul lor primim o lecţie de viaţă cu privire la felul în care trebuie să abordăm crizele vieţii.
1. Atunci când ești în criză, caută-L pe Dumnezeu. ,,Pe când (Isus) intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși”. De ce? Criza în care se aflau a fost suficientă pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Biblia menționează că ,,Isus trecea prin Samaria și Galileia". Întotdeauna Isus trece pe lângă tine, trebuie doar să-L chemi.
2. Atunci când ești în criză, roagă-te lui Dumnezeu. ,,Ei au stat departe, și-au ridicat glasul, și au zis: ,,Isuse, Învățătorule, ai milă de noi”. Profetul spune: ,,Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima” (Ier. 29:13).
3. Atunci când ești în criză, încrede-te în Dumnezeu. ,,Ai milă de noi", au spus leproșii, sperând că Domnul îi va ajuta. Cristos le-a dat o poruncă biblică: ,,Duceți-vă și arătați-vă preoților”. Ascultând trimiterea Domnului au plecat să-i vadă pe preoți. Miracolul a fost ascuns în ascultarea și încrederea lor: ,,Pe când se duceau au fost curățiți.”
4. Atunci când Dumnezeu te scoate din criză, mulțumește-I. ,,Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezu cu glas tare... S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit."
5. Atunci când vii la Dumnezeu, caută și mântuirea sufletului, nu doar rezolvarea crizei. Leprosul vindecat care s-a întors să mulțumească Mântuitorului a fost și mântuit de păcatele lui.
Oamenii sunt disperați atunci când se îmbolnăvesc fizic, merg la doctor, își cheltuie banii, fac tot ce depinde de ei pentru a-și recăpăta sănătatea. Este greu de înțeles faptul că oamenii sunt liniștiți atunci când sunt bolnavi spiritual - boala spirituală fiind păcatul. Boala fizică ne afectează viața bilogică, care este temporară, însă boala spirituală ne afectează viața spirituală care este eternă. Logica aceasta este destul de simplă și este la îndemâna oricui. Dacă noi credem în Dumnezeu, în mântuirea sufletului și în viață veșnică de ce nu căutăm mântuirea sufletului, de ce ne temem de iad?
Dacă ești într-o criză în această perioadă, caută-L pe Dumnezeu. El va trece pe lângă tine prin mesajul unei cântări creștine, prin explicația unei predici, prin citirea Bibliei... Dacă Dumnezeu te-a scos cândva dintr-o criză, întoarce-te să-I mulțumești. Dacă I-ai mulțumit, gândește-te și la mântuirea sufletului, la iertarea păcatelor care te fac vinovat în fața lui Dumnezeu. A venit timpul să faci tot ce trebuie pentru trup și mai ales pentru suflet.

 22 aprilie

Experimentarea unei treziri spirituale este visul oricărui pastor, al oricărei biserici. Biserica creştină, de-a lungul celor 2000 de ani de istorie, a avut perioade de aţipire şi perioade de trezire spirituală. Se subînţelege faptul că aceste stări spirituale au fost locale. În timp ce bisericile de pe un continent experimentau trezirea, pe altul experimentau aţipirea spirituală. Biserica creştină a început sub pecetea puterii și autorității Duhului Sfânt la Cincizecime. În secolul patru, visul pe care Împăratul Constantin cel Mare l-a avut l-a determinat să legalizeze cultul creştin alături de cultul păgân în tot imperiul. În 1054 s-a produs separarea Bisericii de Apus, cu sediul la Roma, de Biserica de Răsărit, cu sediul la Bizanţ. Aţipirea spirituală a cuprins Biserica şi, în secolul al XV-lea, au apărut mişcări de protest în Cehia, Germania, Elveţia, Anglia, Scoţia... Aceste proteste au dat naştere Mişcării Protestante şi denominaţiilor Calviniste, Luterane, Anglicane, Unitariene, Prezbiteriene...
Timpul a trecut, focul trezirilor s-a stins şi aţipirea spirituală şi-a reluat locul în Biserica lui Dumnezeu. Cei care au protestat împotriva lipsei de spiritualitate din bisericile istorice au ajuns în aceeaşi stare. Începând cu secolul al XVIII-lea, au revenit valurile trezirii spirituale şi în felul acesta au apărut neoprotestanţii, adică cei care au protestat faţă de protestanţi. Protestul avea în vedere pierderea spiritualităţii bisericilor, adică a preoţilor şi a credincioşilor. În felul acesta, în peisajul spiritual au apărut denominaţiile Baptiste, Penticostale, Creştine după Evanghelie şi Adventiste. Aceste mişcări de trezire spirituală au readus în prim plan doctrina botezului în apă, a infailibilităţii Scripturilor, a mântuirii prin credinţă, a lucrării Duhului Sfânt, a sfinţirii personale. Mişcarea harismatică se răspândeşte tot mai mult, nu doar în Europa şi America, ci şi în Africa şi Asia.
În ciuda acestor treziri spirituale, sunt multe biserici sau denominaţii cuprinse de somnul spiritual. Biblia este înlocuită cu tradiţia şi formalismul. Lucrarea Duhului este minimalizată sau înlăturată. Liderii bisericilor devin tot mai toleranţi şi membrii acestor biserici devin tot mai fireşti. Ateismul promovat în şcoli, păgânismul afişat în societate, formalismul tolerat în biserici, materialismul susţinut în familie conduc mişcarea evanghelică la o stare de aţipire sau chiar la adormire spirituală. Foarte mulți credincioși nu mai vin cu bucurie la biserică, devin bârfitori, nemulțumiți, se detașează emoțional sau fizic de adunare lui Dumnezeu și nu se mai implică în nimic.
Poate te întrebi: ,,Ce pot să fac? Ce pot să fac, indiferent de ce fac alții?" Proclamă adevărul, părăsește păcatul, trăiește prin credință, acceptează pocăința, implică-te cu tot ce ai și cu tot ce poți în lucrarea lui Dumnezeu. Avem nevoie de o adiere proaspătă a Duhului care ne va afecta fiinţele, familiile şi biserica. Dacă vrem experiențele apostolilor și ale bunicilor noștri atunci trebuie să trăim ca apostolii și ca bunicii noștri.
Pastor Luigi Mițoi

  29 aprilie

 

Mântuitorul Cristos a încredințat Bisericii misiunea evanghelizării lumii, însă Diavolul a încredințat lumii misiunea secularizării Bisericii. În plan social și religios ciocnirea acestor două misiuni creează un conflict, marele și istoricul conflict. În fiecare generație acest conflict a căpătat valențe diferite, înfrângerea și victoria părându-se că se mută dintr-o tabără în alta. În generațiile părinților și bunicilor noștri oamenii au fost simpli și fără multă carte. Totuși, ei au știut că Diavolul, lumea și firea pământească sunt dușmanii omului duhovnicesc, motiv pentru care le-au declarat război. Așa au ajuns să creadă că televizorul este un mijloc prin care păcatul intră în suflet și în familie și au ales să renunțe la el. Metoda a fost aspră, mai ales pentru copii, însă rezultatele au fost sfinte. În biserică aveau reguli clare, extravaganța era exclusă, moda era descurajată, iar Dumnezeu și scopul Său cu biserica era mai important decât omul și nesfârșitele lui dorințe. În viețile și serviciile lor divine puneau accentul pe simplitate și sfințenie. Pentru a sta departe de Diavol și de lume, pentru a învinge firea pămânească au pus accentul pe smerenie și sfințirea vieții, pe post și rugăciune. Se rugau când plecau și se rugau când se întorceau acasă, se rugau când se întâlneau și serviciile divine nu erau lungi pentru ei și nici întâlnirile de rugăciune nu erau plicticoase. Ei au fost conștienți că lumea este folosită de Diavolul ca să secularizeze Biserica, de aceea s-au simțit responsabili față de misiunea încredințată de Dumnezeu și în ciuda adversităților specifice generației lor, au umplut lumea de biserici, atât în România, cât și în Statele Unite.
Generația noastră are tendința să devină ecumenică, tolerantă, rațională, și sofisticată. Este ispitită să perceapă serviciile divine ca fiind prea lungi și prea dese, și foarte mulți creștini participă la un singur serviciu pe duminică. Acești creștini au multă informație și le știu pe toate, doar că stilul lor de viață este lipsit de viață. Din cauza acestor precedente, generația noastră riscă să intre în istoria evanghelismului românesc ca fiind generația care a dorit să petreacă mai puțin timp cu Dumnezeu. Acești creștini au nevoie de mai mult divertisment, de mai multă socializare în lumea virtuală, însă de mai puțină biserică. Nu cumva manifestările acestea sunt deja dovezi ale secularizării Bisericii? Copiii și nepoții noștri vor evalua deciziile noastre când vor deveni adulți, ei vor pune o notă obiectivă calității spirituale a vieții și slujirii noastre. Ne-am rugat lui Dumnezeu să ne dea bani, case și mașini și acum întreținerea acestor lucruri și nevoia de a ne bucura de ele ne țin așa de ocupați, încât nu mai avem timp de rugăciune, studiu biblic și biserică. Chiar unii dintre oamenii care fac o slujbă în biserică nu mai au pasiune pentru lucrurile sfinte, accentuând secularizarea bisericii prin exemplul lor personal. Administrarea greșită a acestor binecuvântări, pierderea echilibrului în raport cu lucrurile materiale și lipsa disciplinei spirituale personale ne împing să repetăm istoria dramatică a bisericilor istorice, despre care spunem că au rămas doar cu ,,formele".
Misiunea încredințată de Dumnezeu rămâne aceeași, indiferent ce alegem să facem cu ea. Dacă biserica din generația noastră nu își va împlini misiunea să câștige lumea, atunci lumea își va împlini misiunea să secularizeze Biserica. Azi-mâine, generația noastră va ieși de pe scena slujirii și apoi de pe scena vieții. Ce rămâne în urma noastră, o lume evanghelizată sau o biserică secularizată? Nu uitați, timpul nostru s-a scurtat! Dincolo de asta, tot ce urmează este doar răsplata sau pedeapsa!