Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 19
    Octombrie
    Tabăra tinerilor

     

    26
    Octombrie
    Convenția copiilor - Biserica Philadelphia
    @7pm

     

    27
    Octombrie
    Convenția copiilor - Biserica Philadelphia
    @6pm
  • 03
    Noiembrie
    Concurs ,,Copiii şi
    tinerii memorează
    Scriptura"

     

    18
    Noiembrie
    Ziua cea mare a
    Mulțumirii

     

    23
    Decembrie
    Concertul de Crăciun
 

Martie 2018

 
 

PAGina pastorului

Martie  2018

 

4 martie 

 

În orice comunitate, mai mică sau mai mare, oamenii au dorit să știe care sunt regulile, responsabilitățile, beneficiile și conducătorul. În istoria creştinismului s-au conturat câteva forme de autoritate cãrora oamenii s-au subordonat din punct de vedere religios:

1. BISERICA Dupã Marea Schismã din 1054 Biserica Creştină s-a împãrţit în cele douã denominaţii, numite biserici istorice, Bisericile Ordodoxã şi cea Catolicã. În aceste douã denominaţii creştine autoritatea finalã este biserica, ele gestionând tainele divine.

2. LOGICA BIBLICÃ Oamenii credincioşi, în mod special din bisericile protestante, au ca autoritate finalã propria lor capacitate cognitivă de a interpreta Evanghelia lui Dumnezeu, pânã la nivelul la care ea poate fi explicatã logic. Marea problemã a acestei metode este cã eliminã supranaturalul, care, în mod evident, nu poate fi explicat din punct de vedere raţional.

3. EXPERIENŢA PERSONALÃ Sunt creştini care au făcut din propria lor experienţă o normã de credinţã. Adevãrul este cã oricât de profundã ar fi experienţa spiritualã a cuiva, nu îşi poate permite s-o generalizeze şi sã facã din ea un etalon pentru viaţa spiritualã, subminând în felul acesta voia lui Dumnezeu revelatã în Scripturi.

4. BIBLIA Muritorii nu pot şti nimic mai mult despre Dumnezeu decât le-a descoperit El în Biblie - ,,Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu şi de folos ca sã înveţe, sã mustre, sã îndrepte, sã dea înţelepciune în neprihãnire, pentru ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrarea bunã" (2 Tim. 3:16-17). Biserica este condusã de oameni limitaţi, logica şi experienţa umanã sunt, de asemenea, limitate, însã cuvintele ieşite din gura Creatorului şi descoperite oamenilor prin profeţii Vechiului şi Noului Testament sunt de obârşie divinã şi demne de crezare.

Instituţionalizarea bisericii, empirismul religios (conducerea prin experiență) şi raţionalismul uman nu sunt de obârşie divinã, însã Biblia conţine cuvintele iesite din gura lui Dumnezeu, drept pentru care reprezintã autoritatea spiritualã şi singura normã infailibilã de credinţã. Biblia consemneazã în Cartea Faptele Apostolilor preocupãrile şi prioritãţile apostolilor Domnului: ,,Ei stãruiau în învãţãtura apostolilor, în legãtura frãţeascã, în frângerea pâinii şi în rugãciuni" (Fapte 2:42). Studiul Bibliei, unitatea spiritualã a membrilor bisericii, Cina Domnului şi rugãciunea au fost primele dintre manifestãrile vieţii spirituale în Biserica Primarã. Cunoaşterea şi înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie conduce la maturitate, pãrtãşia frãţeascã conduce la unitatea bisericii, Cina Domnului conduce la pãrtãşia cu Domnul şi la proslãvirea numelui Sãu, iar rugãciunea conduce la închinare. În aceste vremuri grele şi confuze, copiii lui Dumnezeu au la dispoziţie resursele cerului prin studiul Scripturilor şi rugãciune. De asemenea, pot experimenta bucuria împãrtãşirii cu trupul şi sângele Domnului şi privilegiul pãrtãşiei cu sfinţii.

 

     11 martie

 

 

   Cineva spunea că ,,Nimeni nu te poate învăța să zbori dacă nu vrei să-ți deschizi aripile”. Tot așa, nimeni nu te poate conduce la Dumnezeu dacă nu vrei să crezi în El. Foarte mulți oameni nu experimentează credința în Dumnezeu, invocând nevoia de argumente concrete. Sfântul Augustin spunea că ,,Pentru cine vrea să creadă, am o mie de argumente; pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.” Să crezi sau să nu crezi este un drept al fiecăruia și, de asemenea, este o alegere personală. Există mulți oameni care vorbesc împotriva credinței, deși nu au experimentat-o vreodată. Dacă cineva nu a experimentat dragostea sau suferința înseamnă că acestea nu există? De asemenea, există mulți oameni care vorbesc împotriva Bibliei, deși nu au citit-o vreodată. Tristețea vine doar atunci când oamenii spun că nu cred pentru că nu au argumente să creadă. Mă întreb ce argumente au să nu creadă? De ce oamenii cer argumente pentru a crede în Dumnezeu și nu cer argumente pentru a renunța la credința în Dumnezeu?   

   Ce argumente avem atunci când credem că evenimentele de acum câteva mii de ani, menționate în cartea de istorie, sunt adevărate? Este istoria oamenilor mai credibilă decât istoria lui Dumnezeu - Biblia? Oamenii aceștia par să fie deranjați de existența lui Dumnezeu și încearcă să-i convingă pe ceilalți că Dumnezeu nu există. Poate pare ciudat că Biblia nu încearcă să-i convingă pe oameni că Dumnezeu există, ci pur și simplu afirmă existența Sa. Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu creând Universul și făcându-l pe om, având milă și îndurare față de oameni, iubind necondiționat și fiind plin de bunătate. Biblia vorbește despre cea de-a doua șansă pe care Dumnezeu o oferă oricui, despre speranța din suflet și zâmbetul de față pe care le dă dimineața celui care s-a culcat dezamăgit și frustrat seara. Credința nu este o obligație, este doar o opțiune, o mare și unică oportunitate. Credința este necesară și suficientă pentru ca omul să fie mântuit, adică să fie iertat de păcatele lui. Evanghelistul Marcu remarcă spusele Mântuitorului Cristos: ,,Cine va crede și se va boteza va fi mântuit; cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:16).
   Pentru fiecare muritor, sărac sau bogat, există o naștere, o moarte și o judecată, apoi urmează eternitatea cu sau fără Dumnezeu. Mântuitorul Isus Cristos a venit pe pământ cu 2000 de ani în urmă și a murit în locul tuturor celor care trebuiau să moară. Prin credința în existența și lucrarea Sa de iertare orice om poate fi iertat. Iată dar, credința este mai mult decât importantă. Miza este extrem de mare, miza este VIAȚA. Cine își permite să încerce dacă din cauza necredinței în Dumnezeu ajunge sau nu în iad? Cine are curajul să-și dea viața pentru a dobândi dreptul să nu creadă în Isus Cristos?
   Credința că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor dăruiește mântuirea sufletului. Botezul în apă este manifestarea acestei credințe. Oamenii nu se botează pentru a fi mântuiți, ci pentru că ei sunt deja mântuiți. Oamenii mântuiți cunosc și împlinesc poruncile lui Dumnezeu. Botezul este dovada mântuirii, botezul este ascultarea mântuitului. Mântuirea se asociază cu botezul, mântuitul se asociază cu Mântuitorul. Tu cu cine te asociezi? Ce ai de gând să faci cu viața ta?

 

 18 martie

 

De ce Dumnezeu îngăduie suferința în viața oamenilor? De ce oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele? De cele mai multe ori aceste întrebări sunt puse de atei, insinuând inexistența lui Dumnezeu sau absența iubirii și puterii Sale. Atunci când vine vorba despre ,,oameni buni", ce motive avem să credem că aceștia există? Richard Wurmbrand, vorbind despre bine și rău, zicea: ,,Mielul e bun pentru că vreau să-l mănânc eu. Lupul e rău pentru că vrea să mănânce el mielul pe care vreau să-l mănânc eu”. Vedem din asta că unele lucruri sunt rele sau bune doar din punctul nostru de vedere. Care este punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la subiectul ,,oameni buni"?
,,Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut” (Gen. 6:5-7).
Ce spune Biblia despre suferință?
Universul în care trăim s-a reconfigurat din cauza păcatului primilor oameni, păcat care a atras în mod inevitabil, boala, suferința și moartea. Când Dumnezeu a creat Universul și l-a făcut pe om nu au exitat boală, suferință și moarte, însă drept pedeapsă pentru păcatul originar toate trei au devenit o dramatică realitate în viața tuturor oamenilor. Citind Biblia observăm cu ușurință faptul că Mântuitorul Isus le-a adresat oamenilor o chemare la slujire care implică suferința: ,,Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze" ; ,,În lume veți avea necazuri"; ,,De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască în Hristos Isus vor fi prigoniți’’; Tânărul bogat nu L-a urmat pe Domnul pentru că prețul cerut de Isus era prea mare pentru el.
Cum răspundem oamenilor care ajungând în suferință au tot felul întrebări: ,,De ce mi s-a intâmplat lucrul acesta tocmai mie?"
1. Adevărul este că Dumnezeu nu răspunde întrebărilor existențiale - ,,De ce oamenilor buni li se întâmplă atâtea nenorociri?”
2. Dumnezeu nu răspunde întrebărilor legate de viitor: ,,Când va fi sfârșitul lumii?” Când ucenici L-au întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”, El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa” (Faptele Ap. 1:6-7).
3. Dumnezeu răspunde întrebărilor care conduc la înțelepciune: ,,Ce trebuie să învăț din experiența aceasta?”
În ultimul capitol al cărții ce-i poartă numele, Iov explică faptul că în suferință Dumnezeu devine real. El explică în capitolul 42 că L-a cunoscut pe Dumnezeu, dar prin suferinta L-a văzut, L-a experimentat pe Dumnezeu. Pavel spunea: ,,Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea" (Romani 5:3-4). Cum te comporți în încercare, ce faci atunci când Dumnezeu îngăduie suferința?

 25 martie

Evenimnetul intrării Domnului Isus în Ierusalim a fost numit și sărbătoarea Floriilor, pentru că oamenii au împrăștiat flori pe drumul pe care Mântuitorul a intrat în oraș. Este folositor pentru noi să facem observații pe marginea acestui eveniment, evaluând comportamentul oamenilor și al Mântuitorului. În Israel erau cel puțin patru categorii de oameni, care pot fi împărțite în două grupe:
1. Vameșii și păcătoșii, calificați drept renegații societății.
2. Cărturarii și fariseii, apreciați drept religioșii societății.
Acceptând aceste calificative, remarcăm în contextul Floriilor naivitatea vameșilor și păcătoșilor, dar și răutatea cărturarilor și fariseilor.
I. IGNORANȚA LOCUITORILOR IERUSALIMULUI
1. Oameni nestatornici. Într-un interval de șase zile au trecut de la o extrmă la alta, manifestând absența unui punct de vedere personal.
2. Oameni manipulați. Ei au știut cine este Isus la Florii, însă au cerut condamnarea Lui la moarte câteva zile mai târziu, instigați de liderii religioși.
II. IPOCRIZIA LIDERILOR RELIGIOȘI
1. Asocierea cu oamenii proeminenți - „Şi să nu gândiţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (Matei 3:9). Un fariseu încearcă să se asocieze cu o persană apreciată în comunitate.
2. Sunt motivați de ură și gelozie - ,,Dar fariseii, ieşind afară, s-au sfătuit împotriva Lui, cum să-L facă să piară” (Matei 12:14). Chiar și Pilat a observat că fariseii doreau să-L răstignească pe Domnul din invidie.
3. Sunt ipocriți - ,,Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este ipocrizia” (Luca 12:1). Cuvântul „ipocrit” este un cuvânt grecesc care înseamnă „actor”. În Grecia primului secol ipocriţii (actorii) erau la teatru, unde jucau anumite roluri, dar în viaţa personală erau ei înşişi.
III. ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU
1. Mântuitorul i-a iubit pe oameni. Când cobora dealul să intre în Ierusalim a cunoscut prin Duhul tot ce urma să se întâmple în ultima săptămână din viața umană și a plâns pentru cetate: ,,Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în acestă zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi” (Luca 19:42). Deși a știut mai dinainte despre trădarea și lașitatea lor, Domnul nu Şi-a pierdut pasiunea, nu și-a făcut slujba cu nepăsare şi nici nu i-a disprețuit. Deși cunoștea faptul că-L vor trada, că-L vor bate și-L vor condamna la moarte, El i-a iubit până la capăt.
2. A împlinit profețiile. ,,...pe mânzul unei măgăriţe” (Zah. 9:9). Toate cele patru Evanghelii prezinta intrarea Sa în Ierusalim călare pe un măgar (Matei 21:2; Luca 19:30; Marcu 11:2; Ioan 12:14).
3. A restaurat autoritatea Scripturilor. ,,Este scris...” (vs. 13a)
4. A confirmat scopul Templului. ,,Casa Tatălui Meu se va chema o casă de rugăciune” (Matei 21:12a). ,,A dat afară pe cei ce vindeau și cumpărau…” (vs. 12). ,,A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei” (vs. 12b). ,,Ați făcut din Casa Tatălui Meu o peșteră de tâlhari” (vs. 13b).