Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Vineri 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 19
    Octombrie
    Tabăra tinerilor

     

    26
    Octombrie
    Convenția copiilor - Biserica Philadelphia
    @7pm

     

    27
    Octombrie
    Convenția copiilor - Biserica Philadelphia
    @6pm
  • 03
    Noiembrie
    Concurs ,,Copiii şi
    tinerii memorează
    Scriptura"

     

    18
    Noiembrie
    Ziua cea mare a
    Mulțumirii

     

    23
    Decembrie
    Concertul de Crăciun
 

Ianuarie 2018

 
 

PAGina pastorului

Ianuarie 2018

 

7 ianuarie

 

Având intenția să-l instruiască pe tânărul Timotei, Apostolul Pavel îi trimite o a doua scrisoare în mesajul căreia îl compară pe credinciosul autentic cu un ostaș, cu un sportiv și cu un agricultor, vrând să-i sugereze uceniciului său asocierea dintre caracteristicile vieții și activității celor trei profesii cu viața creștină. În a doua parte a capitolului doi, bătrânul Pavel îl compară pe credincios cu un vas. În sens figurativ Biblia folosește cuvântul ,,vas” cu referire la persoane. Chiar despre Pavel spune Dumnezeu: ,,...este un vas pe care-l am, ca să ducă numele Meu înaintea Neamurilor...” (Fapte 9:15). De asemenea, termenul vas este folosit cu sens figurativ făcând referire la inima omului. Biblia vorbește despre vase care au fost întrebuințate la activitățile casnice sau în cadrul serviciilor divine. Vasele menționate în Biblie erau facute din diferite materiale: aur, argint, lemn, piatră, pământ, fildeș, aramă, fier, marmură sau alabastru. Destinația vaselor menționate în Biblie este, de asemenea, diferită: vasul cu mană din pustie, vasele sfinte din casa lui Dumnezeu, vasele de uz casnic, vasele de curățire ceremonială, vasul olarului menționat de profetul Ieremia etc.
Apostolul Pavel reia comparația credinciosului cu un vas în scrisoarea adresată credincioșilor din Roma, remarcând faptul că și vasele, asemenea oamenilor, pot fi de cinste sau de rușine (Romani 9:21). Care sunt conditiile pentru ca un vas să fie folosit de o gospodină în bucătărie sau un om să fie folosit în Împărăția lui Dumnezeu?
1. Vasul trebuie să fie gol (2 Împ. 4:1-3). Pe un om plin de mândrie, de poftele cărnii și de proiectele lumii nu-l poate folosi Dumnezeu.
2. Vasul trebuie să fie curat (2 Tim. 2:21a). Dumnezeu nu este coruptibil și nu Se asociază cu oamenii care trăiesc în păcat. ,,Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Uneori se spune despre oamenii care vin la biserică, dar trăiesc după principiile și poftele lumii: ,,Este bine că totuși vin și ei la biserică!” Este adevărat, este bine că vin la biserică, însă vor accepta în timp ce vin la biserică să trăiască după principiile lui Dumnezeu așezate în Biblie și citite în Biserică? Venitul la biserică nu mântuiește, ci creează oportunități de mântuire, fiindcă omul aude, înțelege și apoi acceptă sau refuză.
3. Vasul trebuie să fie consacrat. Nimeni nu poate folosi un vas care este în dulapul vecinului. Tot așa, Dumnezeu nu poate primi slujirea unui om care nu se consacră să slujească.
4. Vasul trebuie să fie folositor. Vasul pe care nu l-ai folosit niciodată l-ai cumpărat degeaba și a ocupat locul degeaba. Ce folos are Dumnezeu de un om de care nu Se poate folosi niciodată, care este prea ocupat, prea nemulțumit, de altă părere etc.? Uneori luptele cu oamenii, generate de concurență, invidie sau, nemulțumire, pot face pe cineva nefolositor pentru Dumnezeu.
Vasul de care vorbește Biblia, simbolizându-l pe credinciosul autentic, este asemenea unui vas de porțelan din vitrină - curat, alb, rezistent, disponibil pentru orice situație în care gospodina casei îl va folosi. Am început un an nou prin mila Domnului și, motivați de bunătatea Creatorului manifestată în viețile și casele noastre, ne angajăm să fim un porțelan al lui Dumnezeu, un vas de cinste, un vas curat, un vas folositor.

 

     14 ianuarie

 

Mesia promis în Scriptură este marele eliberator al oamenilor. Așa cum a promis Dumnezeu în Eden la început, Cristos, la împlinirea vremii, l-a învins pe diavolul prin sfințenie, a învins pacatul prin moarte și a învins moartea prin înviere. În urma acestei victorii omul este iertat de vinovăția păcatului, este restaurat în poziția de fiu și este împăcat cu Dumnezeu. Poziția aceasta îl pune pe om în conflict cu diavolul, dușmanul lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt care i-a fost dat, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu omul trebuie să se lupte împotriva diavolului, a păcatului, a poftelor firii pământești și să trăiască în ascultare de părintele ceresc și în sfințenie.
   Credinciosul născut din nou trebuie să se învingă mai întâi pe sine pin lepădare de sine. Apoi trebuie să îl învingă pe diavolul prin Cristos. El trebuie să învingă păcatul prin înfrânare. Să învingă pofta prin sfințenie, lumea prin credință și lăcomia prin dărnicie. El trebuie să învingă ura prin iertare, mândria prin modestie și ipocrizia prin transparență și naturalețe. Este chemat să învingă minciuna prin sinceritate, indiferența prin pasiune, nepăsarea prin inițiativă și singurătatea prin părtășie și comunicare.
   Asemenea Domnului său, Isus Cristos, omul credincios trebuie să învingă răutatea prin bunătate, egoismul prin altruism, materialismul prin spiritualitate, adicțiile și dependența prin eliberare în numele lui Isus Cristos. Urmașul Mântuitorului trebuie să învingă goliciunea prin decență, mediocritatea prin viziune, compromisul prin integritate, nepotismul prin respectarea chemării divine și folosirea glumelor proaste printr-o vorbire duhovnicească și echilibrată. El va trebui să învingă firea prin duh, secularismul prin sacralitate, superficialitatea prin responsabilitate, violența și adversitatea prin pace și blândețe. El va învinge duhurile rele prin numele și autoritatea lui Isus Cristos, populismul prin smerenie, competiția prin unitate, invidia prin pocăință și dorința de întâietate prin iubire frățească. Lupta lui va continua pănâ la sfârșit învingând sexualitatea premaritală sau extramaritală prin abstinență, slăbiciunile prin disciplină, iadul prin rai.
   Ultimul dușman care va fi învins este moartea, de aceea credinciosul născut din nou, asemenea Domnului său, va învinge moartea prin înviere. ,,Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” (1 Petru 1:16) ,,Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică.” (Rom. 6:22) Acesta este stilul de viață al copiilor lui Dumnezeu; ei sunt biruitori. Acesta este destinul lor – să fie învingători! Aceasta este destinația lor, alături de marele Învingător!

  21 ianuarie

 

Una dintre marile întrebări ale oamenilor este: ,,Cum poate omul să aibă o relație corectă cu Dumnezeu?" Răspunsul este dureros: omul nu poate să aibă o relație corectă cu Dumnezeu pentru că a păcătuit și pentru că este păcătos prin natura sa: ,,Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu" (Rom. 3:23). Totuși, Biblia ne învață că omul poate intra într-o relație corectă cu Dumnezeu fiind îndreptățit/justificat prin moartea și învierea lui Isus Cristos: ,,Și sunt socotiți neprihăniți (justificați), fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus" (Rom. 3:24). Lucrarea de mântuire a fost proiectată, realizată și aplicată de Dumnezeu și implică mai multe acțiuni:
1. Chemarea la mântuire pe care Dumnezeu o adresează fiecărui muritor.
2. Nașterea din nou (regenerarea), prin care Dumenzeu ne dă o viață nouă în Cristos.
3. Justificarea (sfințirea), prin care Dumnezeu ne dă un statut legal în Împărăția Sa.
4. Înfierea, prin care Dumnezeu ne face membri în familia Lui.
    Justificarea nu este apărarea noastră și nici rezultatul manifestat în noi al unui proces de autoiertare. Nu este nici măcar mărturisirea noastră, nici sentimentul liniștitor care ne poate cuprinde în urma mărturisirii. Noi suntem justificați de Dumnezeu în urma lucrării lui Cristos de ispășire și răscumpărare. Justificarea este o hotărâre legală a lui Dumnezeu și nu face referire la faptul că oamenii devin mai sfinți în momentul proclamării hotărârii. Când un judecător achită (justifică) pe cineva, nu face acea persoană integră sau fără vină. În clipa aceea în omul achitat nu se produce nici o schimbare, ci doar îl achită de ce a fost până la momentul de față. Judecătorul nu spune nimic despre caracterul persoanei, ci declară, conform hotărîrii sale, că acea persoană a fost achitată (justificată) de acuzația care-i fusese adusă. Este adevărat că acești oameni justificați se vor vor implica cu ajutorul lui Dumnezeu în procesul de sfințire care durează întreaga viață.
    În concluzie, justificarea prin credință este actul prin care Dumnezeu îi declară pe credincioși neprihăniți, nu pe baza propriilor lor fapte, ci pe baza jerfei lui Cristos. În felul acesta Dumnezeu declară că a acceptat jertfa lui Cristos ca plată pentru datoria oamenilor în contul dreptății divine, iar în locul păcatelor lor El le conferă neprihănirea lui Cristos. Fără participarea lui Dumnezeu nu există posibilitatea de sfinţire pentru nimeni. Dumnezeu este sfânt, omul este păcătos. Nici un om nu se poate sfinţi fără să fie ajutat din afară. Sfinţirea este darul lui Dumnezeu: ,,Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu fără lege - despre ea mărturisesc Legea și prorocii - și anume, nepihănirea dată de Dumnezeu care vine prin credința în Isus Cristos pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți (justificați) fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este in Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui... în așa fel încât să fie neprihănit și totuși să socotească neprihănit (să justifice) pe cel ce crede în Isus (Rom. 3:21-26).
    Dacă prima semnificație a sfințirii este justificarea, adică hotărârea de iertare a trecutului prin Cristos, a doua semnificație a sfințirii este transformarea spirituală și morală a credinciosului în prezent. După cum jusficarea implică eliberarea de pedeapsa păcatului, tot așa sfințirea implică eliberarea de puterea păcatului. Justificarea este un eveniment, sfințirea este un proces, un proces care continuă și astăzi. În absența continuării acestui proces nu există nici o dovadă a prezenței lui Dumnezeu în viața oamenilor și a intenției lor să ajungă în cer.

 

 28 ianuarie

Pasiunea lui Moise ca Dumnezeu să pună Duhul Său peste tot poporul şi profeţia lui Ioel cu privire la umplerea cu Duhul Sfânt rămân peste veacuri două dintre obiectivele cele mai importante din Biserica lui Dumnezeu. Ele s-au împlinit în viața apostolilor în Ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste cei 120 de credincioși din camera de sus. Terminologia folosită în Noul Testament pentru a descrie botezul cu Duhul Sfânt este foarte variată şi este formată din opt verbe:
1. ,,A boteza cu Duhul Sfânt" (Luca 3:16; Fapte 1:5; 11:16)
2. ,,A umple cu Duhul Sfânt" (Fapte 2:4; 4:8,31; 6:3,5; 7:55; 9: 17; 11:24; 13:9,52)
3. ,,A fi îmbrăcat cu putere de sus" (Luca 24:49)
4. ,,A cădea peste" (Fapte 10:44; 11:15)
5. ,,A se vărsa/turna peste" (Fapte 2:17-18,33; 10:45)
6. ,,A veni peste" (Fapte 1:8; 19:6)
7. ,,A primi" (Fapte 2:38; 8:15,17; 10:49; 19:2)
8. ,,A da" (Luca 11:3)
Botezul cu Duhul Sfânt nu are rol soteoriologic, adică nu mântuieşte; dimpotrivă, se dă celor mântuiţi. Rolul botezului este harismatic, adică înzestrarea cu daruri spirituale supranaturale în vederea slujirii bisericii lui Isus Hristos. În toate cele cinci experienţe ale botezului cu Duhul Sfânt menţionate în cartea Faptele Apostolilor, rolul botezului este harismatic - cei botezaţi manifestând harismele (darurile) Duhului: vorbire în limbi, prorocie, Petru ţine prima sa predică misionară... Substantivul ,,stăruinţă" îl întâlnim o singură dată în Biblie (Efeseni 6:18). Verbul ,,a stărui" îl întâlnim de mai multe ori (Fapte 1:14; 2:42; 6:4; Rom. 12:12; Col. 4:2; 1 Tes. 5:7).
Stăruinţa este caracterizată de câţiva factori:
1. Importanţa - convingerea că un lucru trebuie făcut cu orice preţ
2. Insistenţa - repetarea unei păreri sau a unei atitudini pentru realizarea unei dorinţe
3. Statornicia - atitudinea disciplinată de a face în mod constant ceea ce este important, rezistând factorilor care provoacă renunţarea
4. Răbdarea - trăsătura de caracter de a rezista ideii de schimbare
Dumnezeu a dat omenirii trei mari daruri:
1. Darul Decalogului, Cuvântului lui Dumnezeu descoperit oamenilor
2. Darul Mântuitorului, Isus Hristos venit la oameni
3. Darul Duhului Sfânt coborât în oameni. Umplerea iniţială se numeşte botez cu Duhul Sfânt (Fapte 2: 2-4), în timp ce umplerile ulterioare se numesc reumpleri (Fapte 4:31). Scripturile spun: ,,Fiţi plini de Duh..." (Efes. 5:18).
Atunci când în biserică se pierde unul dintre aspectele vieții spirituale, lucrul acesta se întâmplă mai întăi în dimensiunea practică și mai apoi în dimensiunea teologică (în învățătură). Practica stăruinței, a dorinței fierbinți după umplerea și mai ales după reumplerea cu Duhul Sfânt s-a micșorat vizibil. Materialismul îi face pe oameni să nu aibă timp. Distracțiile lumești îi predispun să nu mai aibă interes. Lipsa de maturitate spirituală îi face să fie nepăsători. Dacă Biserica Penticostală a generației noastre este pe cale să piardă ceva de preț, este tocmai umplerea și mai ales reumplerea cu Duhul Sfânt, lucru de care suntem cu toții responsabili. Chiar dacă acest fenomen este real în generația noastră, noi, ca oameni și ca biserică locală, avem harul să manifestăm interes, disponibilitate, pasiune, inimă deschisă, post și rugăciune... pentru ca minunea prezenței Duhului Sfânt să fie reală în viețile noastre, ca să nu fim uscați și fără viață.