Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Septembrie 2017

 
 
 

3 septembrie 

 

În rugăciunea din Ioan 17, Mântuitorul S-a rugat de cinci ori pentru unitatea Bisericii Sale, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că unitatea Bisericii este egală cu succesul Bisericii.  

1. Modelul unității. Unitatea reflectă atât caracterul desăvârşit al lui Dumnezeu, cât şi relaţia perfectă dintre persoanele Trinităţii. Unitatea dumnezeirii este absolută, fiind un model pentru unitatea Bisericii. O biserică divizată este o copie infidelă a modelului divin. În rugăciunea Sa din Ghetsimani, Mântuitorul S-a rugat: ,,...pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una" (Ioan 17:11). Înţelegem că unitatea Trinităţii este caracterizată de cunoaştere, scop, metodă și direcţie comună: ,,Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Cuvântul pe care Mântuitorul îl repetă de cinci ori este UNA, iar modelul pe care-l foloseşte este Trinitatea. Unitatea este modelul şi formula lui Dumnezeu.

2. Metoda unității. ,,...să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1:10b). Adevărata unitate se manifestă în unitatea doctrinei, a relaţiilor, a închinării, a scopului şi a viziunii. Marii duşmani ai unităţii sunt comparaţia, competiţia, invidia, judecata, dispreţul. Unitatea Bisericii este produsă de Duhul Sfânt, însă este păstrată sau distrusă de om - ,,căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii" (Efes. 4:3). Pavel ne învaţă că unitatea veritabilă presupune unirea profundă a gândurilor şi simţirilor - ,,să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1:10b). Papa Paul al VI-lea spunea: ,,Iubirea fără adevăr este oarbă, adevărul fără iubire ucide." Adevărul fără iubire este indiferenţă, timp în care iubirea fără adevăr este compromis, ambele fiind forme de individualism, nicidecum de unitate.

3. Mandatul unității. Cea mai puternică formă de unitate se manifestă în diversitate. Urmaşii Mântuitorului au fost uniţi, în ciuda diversităţii lor:

a) Proveneau din medii sociale diferite - bogaţi şi săraci

b) Proveneau din medii profesionale diferite - unii erau medici sau ofiţeri, iar alţii erau pescari

c) L-au cunoscut diferit pe Domnul - unii L-au cunoscut personal, alţii L-au cunoscut doar prin credinţă

Secretul unităţii primilor creştini a fost credinţa (Fapte 2:37), însă mandatul unităţii lor a fost evanghelizarea (Matei 28:19), edificarea (Matei 28: 20), închinarea, părtăşia şi slujirea. Mandatul Bisericii este să demonstreze unei lumi pierdute dragostea lui Dumnezeu: ,,pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una... ca să cunoască lumea că Tu M-ai iubit..." (Ioan 17:22-23). Unitatea este dovada autenticității Bisericii, este manifestarea calității Bisericii și este garanția perspectivei Bisericii.

 

   10 septembrie

 

Scopul Cinei Domnului este să-L pomenim pe Domnul, să ne aducem aminte de suferința Sa. La început nu a existat suferinţă în creaţie, deoarece Creatorul a făcut-o ,,foarte bună" (Gen. 1:31). După ce a intrat păcatul în creaţie, a intrat şi suferinţa, sub forma conflictelor, durerilor, bolilor şi morţii fizice (Gen. 3:15-19). Scopul venirii Mântuitorului în lumea noastră a fost să elibereze oamenii din păcat, moarte spirituală şi moarte veşnică, însă această regenerare spirituală nu elimină suferinţa din viaţa umană.
Într-un moment de adâncă suferinţă a Mântuitorului, când, purtând crucea spre locul răstignirii, femeile evlavioase Îi plângeau de milă, El le-a spus: ,,Nu Mă plângeţi pe Mine, ci pângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri... Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?" (Luca 23:28,31) Povara suferinţei a fost totdeauna prezentă în poporul lui Dumnezeu. Cea mai mare problemă nu a fost atât de mult suferinţa în sine, ci spaima că suferinţa este trimisă de Dumnezeu, un Dumnezeu plin de dragoste, care în mod inexplicabil Îşi găseşte plăcerea în suferinţa copiilor Săi.
Suferinţa vine de la Dumnezeu sau este permisă de Dumnezeu? Pentru a afla răspunsul la această întrebare este bine să ne reamintim de faptul că voia lui Dumnezeu este de două feluri: directoare şi permisivă. Voia Lui este directoare atunci când El, în calitate de Creator şi Domn al creaţiei, decide să facă un lucru şi nimeni nu-I poate sta împotrivă. Voia Lui este permisivă atunci când nu El decide, ci doar permite. Spre exemplu, Dumnezeu a decis ca Balaam să nu blesteme poporul evreu la cererea lui Balaac, dar din cauza insistenţei profetului motivat financiar, Dumnezeu i-a permis să acţioneze. A urmat multă suferinţă şi un măgar a trebuit să-l oprească de la acţiunea lui de neascultare.
În general, suferinţa copiilor lui Dumnezeu nu poate fi explicată, ci doar experimentată și acceptată prin credinţă (Rom. 8:28) sau neacceptată prin cârtire (Mat. 13:21). Nici un copil nu se îndoieşte de dragostea tatălui său, chiar şi atunci când îl duce la spital pentru o operaţie dureroasă. Sunt şi situaţii când suferinţa are scopuri explicabile. Uneori suferinţa este o consecinţă a păcatului (Luca 13:1-5), iar alteori suferinţa este o metodă să corecteze viaţa poporului Său (Jud. 2:22-3:6). Câteodată suferinţa este un mijloc prin care oamenii sunt încercaţi şi curăţiţi (Iacov 1:3).
Domnul Isus a suferit în Săptămâna Patimilor pentru păcatele şi bolile oamenilor. Chinurile Mântuitorului ne oferă o nou semnificaţie a suferinţei, datorită scopului substitutiv pe care l-au avut. Această suferinţă înlocuitoare ne arată cum Unul poate să sufere în locul tuturor, ca reprezentant al tuturor. De aceea, El este prezentat de scriitorii V.T. ca Robul care suferă. Când Saul din Tars se converteşte, primul lucru pe care Dumnezeu îl face este să-i arate cât va suferi din pricina Numelui Său. Cei mai mulţi dintre apostoli au suferit mult şi au murit ca martiri, acelaşi lucru întâmplându-se cu mulţi creştini din generaţiile care au urmat până astăzi.
Aşadar, suferinţa are un nou sens pentru membrii trupului lui Isus, care se bucură să împărtăşească suferinţele Lui (Rom. 8:17; 2 Cor. 1:5). Crucea suferinţei prezente se împleteşte cu gloria veşniciei ce va să vină, aşa cum s-a întâmplat şi la Mântuitorul Isus. Cina Domnului este un moment de contemplare şi de acceptare a suferinţelor Lui.

  

 17 septembrie

 

În NT, revenirea Mântuitorului, mântuirea, răsplata viitoare a sfinților și judecata finală se află într-o foarte strânsă legătură. Pasajul din Matei, capitolele 24-25 este ultimul discurs cu caracter escatologic rostit de Mântuitorul Cristos. În acest pasaj, ucenicii ridică trei întrebări:
1) Când va fi dărâmat Templul?
2) Care va fi semnul venirii lui Mesia?
3) Care vor fi semnele sfârșitului veacurilor?
Din răspunsul Mântuitorului înțelegem că revenirea Sa este prezentată în strânsă legătură cu distrugerea Ierusalimului, a cărui judecată este folosită ca un tipar al judecății viitoare. Mesajul capitolelor 24-25 poate fi împărțit în patru părți. Perspectiva vremurilor viitoare până la momentul revenirii Domnului (24:1-31) este prima secțiune din mesajul escatologic al Mântuitorului. Ea începe în Templu și se încheie cu profanarea și distrugerea acestuia. Apoi urmează o perioadă de mare necaz și suferință, care va culmina cu revenirea Sa și luarea celor aleși la cer. Această primă parte este explicată de Isus prin câteva caracteristici:
1. Confuzie și înșelăciune (v. 4-5)
2. Războaie, calamități și boli terminale (v. 6-7). Domnul Cristos menționează că aceste semne vor fi doar începutul durerilor (v. 8)
3. Urâți, chinuiți și omorâți (v. 9)
4. Abandonarea credinței, trădare, părăsirea dragostei frățești (v. 10)
5. Mulți vor fi înșelași de proroci mincinoși, ceea ce presupune o activitate profetică foarte intensă în vremurile din urmă (v. 11, 24)
6. Imoralitatea va descuraja și va conduce la secularizare (v. 12). ,,Cei care vor rezista până la sfârșit vor fi mântuiți" (v. 13).
7. Predicarea mondială a Evangheliei (v. 14a). Cristos menționează că ,,în timpul acela va veni sfârșitul" (v. 14b).
8. Când urâciunea pustiirii va fi așezată în Locul Preasfânt, sfinții trebuie să se ascundă, evitând locurile publice (v. 15-22). Expresia „urâciunea pustiirii” rostită de Mântuitorul Cristos cel mai probabil se referă la Antiochus Epiphanies. În anul 167 î.H., acest rege grec a așezat un porc, închinat lui Zeus, peste altarul arderilor de tot în Templul din Ierusalim. Acest eveniment este cunoscut sub numele de ,,urâciunea pustiirii”. Majoritatea celor care interpretează profețiile Bibliei cred că Mântuitorul Se referă la Anticrist care, la sfârșitul veacurilor, va încheia un legământ cu Israelul timp de șapte ani, iar mai apoi îl va încălca, făcând ceva asemănător cu urâciunea pustiirii din Templul de la Ierusalim. Anticrist este descris în Apocalipsa 13:14 ca făcând o icoană în fața căreia toți creștinii născuți din vor fi forțați să se închine, să se subordoneze.
9. Confuzie cu privire la locul revenirii Mântuitorului (v. 25-31). De 9 ori se face referire în capitolele 24-25 la timpul revenirii Mântuitorului – ,,atunci”. Ce spune Domnul că vor trebui să facă sfinții în acele vremuri? 1) Răbdare: ,,Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (v. 13). 2) Slujire: ,,Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor” (v.14).
Aceste nouă caracteristici prezentate de Domnul explică prima etapă dintre cele patru ale cap. 24-25 din Evanghelia după Matei. Aceasta este agenda viitorului, prezentată în Biblie pentru toți oamenii. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul!

 

 

 24 septembrie

Dumnezeu a creat viaţa şi a dat-o omului pe care l-a făcut în Eden. Apoi Creatorul a făcut-o pe Eva şi a aşezat-o în viaţa lui Adam. Familia după modelul lui Dumnezeu este soluţia fericirii fiecărui om. Privind în negura timpului care s-a scurs de la creaţie până în prezent, observăm că instituţia familiei a rămas, dar modelul divin a fost redefinit în multe feluri. Singurătatea, concubinajul, adulterul, poligamia, homosexualitatea etc. sunt propunerile murdare şi ineficiente ale păcatului care îi târăsc pe oameni în nefericire şi destrăbălare. Atunci când o nouă generaţie de copii apare pe scena istoriei, îşi formează o mentalitate despre lume şi viaţă în procesul primilor 20 de ani de existenţă. În funcţie de mediul cultural şi sistemul educaţional care i-a influenţat în primii ani de viaţă, s-au conturat mai multe modele de familie, pe care tinerii le practică în căsătorie:

1. Modelul tradiţional - a promovat superioritatea bărbatului şi poligamia

2. Modelul modern - a promovat emanciparea femeii şi moda unisex 3. Modelul biblic - a promovat sfinţenia personală, fidelitatea căsătoriei, unitatea prin dragoste şi respect     

Prima carte a Bibliei ne oferă următoarele principii directoare:

I. NEVOIA OMULUI EXPLICĂ RAŢIUNEA FAMILIEI. Familia există fiindcă nevoile omului sunt împlinite în interiorul ei: procreere, protecţie, educaţie, iubire, căsătorie, fidelitate, companie, apartenenţă, îngrijire, înmormântare. Căsătoria este un principiu de viaţă, celibatul este o excepţie, drept pentru care singurătatea nu este o soluţie. Când Adam s-a trezit din somnul provocat de Dumnezeu, s-a căsătorit cu Eva şi nu a mai fost niciodată singur. Raţiunea familiei este explicată de nevoile omului, împlinite plenar doar în interiorul familiei.

II. SOLUŢIA DIVINĂ EXPLICĂ SUCCESUL FAMILIEI. Când Dumnezeu S-a gândit la un ajutor potrivit pentru bărbat, a făcut-o pe Eva. Nu banii, prietenii, reputaţia, poziţia, oportunităţile sau educaţia sunt un ajutor potrivit pentru un bărbat, ci soţia: ,,Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea, este un har pe care-l capătă de la Domnul" (Prov. 18:22). Toate oportunităţile lumii nu pot egala importanţa unei soţii potrivite în viaţa unui bărbat.

III. DEZLIPIREA DE PĂRINŢI EXPLICĂ LIPIREA DE TOVARĂŞUL DE VIAŢĂ. Singurul motiv pentru care un tânăr se poate dezlipi de părinţi este lipirea de tovarăşul de viaţă. Nedezlipirea de părinţi în căsătorie poate afecta negativ lipirea soţilor. Oricât de tânără ar fi o familie, ea este o familie de sine stătătoare. Este necesar ca părinţii să fie prezenţi în viaţa tinerei familii, dar cu rol consultativ, nu executiv. IV. CADRUL FAMILIEI EXPLICĂ NUDITATEA FĂRĂ RUŞINE. Biblia afirmă faptul că ,,omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine" (Gen. 2:25). Familia este singurul loc unde nuditatea nu este o ruşine. Falimentul multor familii începe la expunerea nudităţii în public, prin (ne) îmbrăcăminte, prietenii nesănătoase...     

Familia după modelul divin este soluţia lui Dumnezeu pentru toți oamenii.