Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 06
    Ianuarie

    Perioadă de post și

    rugăciune, 6-26 ian.

     

    07
    Ianuarie

    Cina Domnului

     

    07
    Ianuarie

     

    Curs cateheză #3

     

    8:30 p.m.

     

  • 19
    Ianuarie

    Masa de strângere de

    fonduri - 7 p.m.

     

    26
    Ianuarie

    Noapte de veghe

    7 p.m.

     

    28
    Ianuarie

    Adunare Generală 

     

 

Mai 2017

 
 

pagina păstorului

Mai 2017

 

7 mai 

 

 

Biblia este Cartea prin care Dumnezeu S-a decoperit oamenilor. El a vorbit deseori oamenilor prin pilde, explicându-le în mod clar principiile Împărăţiei cerurilor. Pildele au fost metoda folosită de Mântuitorul să comunice adevărurile spirituale, prin comparaţie cu experiențele vieții cotidiene. Deoarece cultivarea viţei-de-vie era o îndeletnicire obişnuită a israeliților, Domnul a folosit uneori în pildele Sale comparaţia cu viţa-de -ie. Pilda vierilor este încercarea Învăţătorului de a atrage atenţia oamenilor credincioşi asupra câtorva principii spirituale:
1. Universul în care trăim şi moştenirea spirituală iudeo-creştină sunt proprietatea (via) lui Dumnezeu, iar noi suntem DOAR simpli administratori şi lucrători în via Sa. Uneori, în momentele de neveghere, lucrătorii viei Domnului visează să devină stăpânii ei, devenind independenţi faţă de Stăpânul viei care este Dumnezeu (Luca 20:14b).
2. Investiţia lui Dumnezeu în vie şi faptul că i-a cinstit să lucreze pe proprietatea Sa îi obligă pe lucrători să asculte, să se supună Stăpânului şi să-I dea partea care I se cuvine din rodul viei, potrivit înţelegerii iniţiale. În anumite situaţii de neveghere, lucrătorii neglijează să-I dea Stăpânului profitul cuvenit din rodul viei, comportându-se cu mândrie și răutate. Dacă Stăpânul trimite anumite persoane prin care îi informează sau îi avertizează cu privire la termenii înţelegerii dintre ei şi Stăpân, lucrătorii, orbiţi de perspectiva îmbogăţirii, au tendinţa să-i urască, să-i batjocorească și chiar să-i omoare (Luca 20:10-15).
3. Stăpânul viei este interesat în egală măsură de profesionalismul lucrătorilor viei şi de calitatea morală a rodului pe care-l vor da cu bucurie Stăpânului. Există uneori riscul pentru lucrătorii viei să creadă că tot ce doreşte Stăpânul este lucrul în vie sau competenţa profesională, neglijând în felul acesta rodul pe care trebuie să-l dea Stăpânului. Lucrătorii din pilda vierilor au fost oameni harnici şi pricepuţi, însă au fost oameni răi şi fără caracter. În nebunia lor lipsită de recunoştinţă, în mândria lor profesională, în coaliţia lor vinovată s-au visat stăpâni în loc de lucrători, nesocotindu dreptul Stăpânului din rodul viei Sale Sa (Luca 20:10a).
4. Stăpânul are foarte multă înţelegere şi răbdare cu lucrătorii chemaţi să lucreze via Sa. În situaţia în care aceştia se fac vinovaţi împotriva Sa, este dispus să-Şi sacrifice cei mai buni robi ai Săi şi chiar propriul Fiu pentru restaurarea lor, însă, după ce epuizează toate soluţiile de rezolvare a problemei, Se supără şi îi pedepseşte aspru pe lucrătorii vinovaţi. Stăpânul este dispus să înţeleagă şi să ierte multe greşeli ale lucrătorilor viei, însă pedepseşte cu mare asprime pe aceia dintre ei care, în loc să se îndrepte, preţuind iertarea nemeritată, se răzvrătesc în mod continuu. Stăpânul este bun şi răbdător, dar nicidecum nu este slab, El nu Se teme că rămâne fără lucrători în vie, nici nu Se lasă intimidat de violenţa lor (v. 10-16).
Riscul lucrătorilor viei nu este greşeala şi alunecarea accidentală, ci răutatea şi nepocăinţa ca stil de viață. Aceste atitudini de răzvrătire intenţionată, permanentă, atrag supărarea şi mânia Stăpânului. Ce mare onoare să fii lucrător în via Domnului, ce veşnică răsplată să lucrezi pentru El, aducând rod pentru onoarea Lui! În timp ce toate lucrurile vieții ni se scurg printre degete, lucrul închinat Stăpânului, faptele credinței și osteneala dragostei vor fi răsplătite la întoarcerea Sa glorioasă. De aceea Mântuitorul a spus: ,,Ce vă zic vouă, zic tuturor: VEGHEAŢI!" (Marcu 13:37)

 

  14 mai

 

Fiinţa care ne dă viaţă şi care ne iubeşte oricum, oricând şi oriunde este mama. Multe dintre lucrurile vieţii vin în buchete de câte doi sau trei, sunt mii de trandafiri, stele şi asfinţituri, avem mai mulţi bani şi oportunităţi, fraţi şi surori... însă o singură... MAMĂ. Mama înseamnă mult pentru fiecare dintre noi. De-a lungul timpului s-au scris multe cuvinte frumoase despre mamă; iată doar câteva dintre ele:

• Cărarea unei mame este presărată cu flori, dar de obicei ele nu înfloresc înaintea paşilor ei, ci în urma lor.

• Mamele scriu cu jertfa lor în inima copiilor ceea ce vântul aspru al vieţii nu va reuşi să şteargă vreodată.

• Mama nu-şi clădeşte casa cu mâinile, ci cu inima.

• Mâna mamei care stă pe leagănul copiilor conduce lumea de mâine.

• Dintre toate calmantele din lume, cel mai eficient este... sărutul mamei.

• Mama este singura fiinţă capabilă să-şi împartă iubirea între toţi copiii ei şi totuşi să i-o dea fiecăruia întreagă.

• Ceea ce nu ne învaţă mama, învăţăm greu din altă parte.

• Mama Îl aduce pe Dumnezeu în inima copilului şi-l duce pe copil în inima lui Dumnezeu.

• Pentru o mamă, copilul ei rămâne întotdeauna copil, indiferent de vârstă.
Un tată poate întoarce spatele copilului său, fraţii şi surorile pot deveni duşmani de moarte, soţii şi soţiile pot ajunge la divorţ, dar dragostea de mamă supravieţuieşte tuturor încercărilor. În faimă sau dispreţ, în sărăcie sau belşug, în sănătate sau boală, în libertate sau închisoare, inima de mamă continuă să stea lipită de copilul ei. Ea are proaspăt în memorie, chiar şi după zeci de ani, zâmbetul copilului, plânsul, râsul şi zburdălnicia lui. O mamă poate crede orice, afară de faptul că copilul ei nu mai este bun de nimic. În ochii şi-n inima ei, el are întotdeauna înţelegere pentru ieri, scuze pentru azi şi şanse extraordinare pentru mâine. Vă invităm în prezenţa Domnului pentru a ne închina împreună şi a ne aduce aminte de persoana pe care Dumnezeu a folosit-o să venim în lume - MAMA!

 

 

 

Mai 21Pentru cei mai mulţi oameni, tinereţea este o perioadă a realizărilor vieţii, a plăcerilor lumeşti. În acest timp oamenii sunt tentaţi să se gândească cel mai puţin la Dumnezeu şi la viaţa eternă. Solomon, fiul lui David, a trăit în felul acesta şi la bătrâneţe a scris Cartea Eclesiastul, al cărei mesaj este mărturisirea pesimistă a unui suflet dezamăgit, care a eşuat în căutarea după fericire. Pentru că L-a exclus pe Dumnezeu din planurile lui, pentru că a trăit viaţa DOAR la nivelul ,,de sub soare" - expresie menţionată în carte de 28 de ori - neglijând divinitatea şi dimensiunea eternă a vieţii, scriitorul ajunge la sfârşitul vieţii ,,cu mâna goală". Deşi a fost unul dintre cei mai bogaţi împăraţi, unul dintre cei mai înţelepţi oameni de pe planetă și a avut 1000 de soţii și lux din abundenţă, la bătrâneţe spune că totul ,,este deşărtăciune" - expresie repetată în carte de 25 de ori. 

    Pentru cei mai mulţi oameni, tinereţea este o perioadă a realizărilor vieţii, a plăcerilor lumeşti. În acest timp oamenii sunt tentaţi să se gândească cel mai puţin la Dumnezeu şi la viaţa eternă. Solomon, fiul lui David, a trăit în felul acesta şi la bătrâneţe a scris Cartea Eclesiastul, al cărei mesaj este mărturisirea pesimistă a unui suflet dezamăgit, care a eşuat în căutarea după fericire. Pentru că L-a exclus pe Dumnezeu din planurile lui, pentru că a trăit viaţa DOAR la nivelul ,,de sub soare" - expresie menţionată în carte de 28 de ori - neglijând divinitatea şi dimensiunea eternă a vieţii, scriitorul ajunge la sfârşitul vieţii ,,cu mâna goală". Deşi a fost unul dintre cei mai bogaţi împăraţi, unul dintre cei mai înţelepţi oameni de pe planetă și a avut 1000 de soţii și lux din abundenţă, la bătrâneţe spune că totul ,,este deşărtăciune" - expresie repetată în carte de 25 de ori. 
Tradiţia evreiască spune că Solomon a scris la tinereţe Cartea Cântarea Cântărilor, la maturitate a scris Cartea Proverbelor şi la bătrâneţe a scris Cartea Eclesiastul. În faţa acestei mărturisiri cutremurătoare, ne întrebăm: ,,Care este atunci sensul vieţii, dacă nu în petreceri, veselie, plăceri lumeşti şi păcat ?" 
I. VIAŢA NU ARE SENS ÎN ABSENŢA LUI DUMNEZEU 
Deşi a început viaţa slujindu-L pe Dumnezeu, Solomon a ajuns la bătrâneţe târât în idolatrie de cele 1000 de soţii idolatre. Inima lui a fost influenţată de ele, acceptând să se închine idolilor religiilor lor. Aşa se întâmplă cu bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie ale cărei (non) valori îl coboară, îl distrug. Solomon a ajuns la bătrâneţe copleşit de regrete amare pentru anii trăţi departe de Dumnezeu, în plăcerile cărnii, plăceri care acum nu mai aveau nici o valoare, dar aveau consecinţe. El mărturiseşte în carte că a căutat fericirea în ştiinţă, în folosofie, în lumea senzuală a plăcerilor, în petreceri, în muzică, în materialism, în bogăţie, în femei, în religie, în moralitate... DAR totul este ,,deşărtăciune". În primele 7 capitole ale cărţii prezintă intenţia lui de a-şi găsi fericirea în plăcerile lumii păcătoase, iar în următoarele 5 capitole oferă sugestii cititorilor, în legătură cu felul în care ar trebui să caute fericirea. Fericirea şi sensul vieţii sunt în Dumnezeu, spune Solomon. 
II. VIAŢA NU ARE SENS ÎN ABSENŢA LUI ASTĂZI 
Ieri şi mâine nu sunt soluţii pentru o viaţa fericită. Solomon spune că Dumnezeu nu trebuie căutat nici ieri, nici mâine, ci ASTĂZI: ,,Adu-ţi aminte de Făcătorul tău, în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: ,,Nu găsesc nici o plăcere în ei" (Eclesiastul 12:1). El spune că atunci când omul, din cauza bătrâneţii, este fără putere, fără cei dragi, fără resurse, fără sănătate, fără... el nu mai este dispus să-L caute pe Dumnezeu şi va muri nemântuit. Este dureroasă umilinţa că îi tremură mâinile şi piciorele, îi cad dinţii, rămâne fără memorie, îi este teamă de orice provocare... motiv pentru care se va închide în sine, se va izola de oameni, va deveni ursuz, rămânând doar cu chinul sufletesc că nu L-a cunoscut şi nu L-a slujit pe Făcător la tinereţe. Dumnezeu trebuie primit în inimă astăzi. 
III. VIAŢA NU ARE SENS ÎN ABSENŢA POCĂINŢEI 
Fericirea nu este un scop în sine, ci este o stare sufletească care însoţeşte atitudinea de pocăinţă, pe care omul o manifestă faţă de Dumnezeu. Frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni – acesta este sensul vieţii. În felul acesta tinereţea şi bătrâneţea vor fi frumoase şi sigure  

 

Mai 28

Mântuitorul a venit pe pământ să aducă iertarea păcatelor, vindecarea bolilor și învierea morților. Evangheliile vorbesc despre mai mulți oameni care au murit, însă amintesc și despre trei persoane care au înviat.
I. Privind la morțile relatate în Evanghelie desprindem câteva adevăruri:
1. TOȚI OAMENII MOR. Mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau din altul toți oamenii mor. Moartea este la fel de normală ca nașterea, însă scopul și urmările sunt foarte diferite.
2. ÎNTOTDEAUNA CINEVA PLÂNGE. Moartea este un timp de jale, de despărțire, de lacrimi.
II. Privind cele trei învieri prezentate în evanghelii desprindem câteva adevăruri:
Prezența și implicarea Mântuitorului în învierea celor trei tineri sugerează, pe de-o parte, faptul că Domnul participă la suferința oamenilor, însă pe de cealaltă parte sugerează faptul că El are deplină putere asupra morții.
1. FIICA LUI IAIR. Domnul Isus le-a spus: ,,Nu plângeți” (Luca 8:52). Prin această atitudine Domnul ne învață că este datoria noastră să facem tot ce putem pentru a alina suferința celor care se confruntă cu durerea despărțirii.
2. FIUL VĂDUVEI DIN NAIN. Cristos îi spune mamei îndurate: ,,Nu plânge” (Luca 7:13). Prin această atitudine Domnul ne învață că întotdeauna mortul a fost important pentru cineva.
3. LAZĂR DIN BETANIA. Ioan menționează: ,,Isus plângea” (Ioan 11:35).
Prin această atitudine Mântuitorul sugerează faptul că nu este nepotrivit să plângi pentru cineva drag când pleacă în veșnicie. Mântuitorul nu a fost necredincios, nici dezechilibrat emoțional; a fost doar un prieten îndurerat care Și-a manifestat durerea despărțirii plângând. Plânsul este felul în care oamenii își manifestă sentimentele extreme, în mod deosebit durerea, neputința și disperarea. Plânsul este o capacitate biologică așezată de Creator în om, pentru a descătușa presiunea emoțională care este prea mare în sufletul lui. Omul pe care l-a înviat Mântuitorul este descris de Ioan ca fiind ,,un oarecare Lazăr din Betania a murit” (Ioan 11:1). Omul pe care l-a restaurant Dumnezeu este descries ca fiind ,,Ilie Tișbitul, unul dintre locuitorii Galaadului” (1 Împ. 17:1). Cristos are putere să poruncească viilor și mortilor: a) Domnul le spune celor care erau cu el la mormântul lui Lazăr: ,,Dați piatra la o parte.” b) Domnul îi spune lui Lazăr care era mort de patru zile: ,,Lazăre, vino afară.”
III. Soluția lui dumnezeu pentru moarte este învierea.
Pentru iertarea păcatului omenesc Cristos a trebuit sa moară. Pentru mântuirea omului păcătos Cristos a trebuit să învieze. Cei trei tineri despre care Evanghelia ne spune că au înviat, de fapt, au revenit la aceeași viață, și peste câțiva ani au murit ca toți ceilalți oameni. Învierea lui Cristos nu este o revenire la viață, ci este începutul unei vieți noi, a unei vieți veșnice. Mai glorioasă decât învierea cuiva pentru prelungirea vieții cu câțiva ani este învierea morților la revenirea lui Cristos pe norii cerului.
Soluția lui Dumnezeu pentru păcat va fi învierea, doar atunci când soluția omului pentru păcat va fi pocăința și sfințirea. Învierea celor care au adormit în Domnul va fi înfrângerea diavolului. Moartea care este puterea diavolului va fi înfrântă. Păcatul care este puterea morții va fi înfrânt. Legea care este puterea păcatului va fi împlinită. Firea pământească care este puterea Legii va fi răstignită. Pofta care este puterea firii pământești trebuie să fie anihilată pentru totdeauna.