Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 13
    August

    Tabăra Şcolii duminicale 

     

    16
    August

     

    Corul şi fanfara

     

    încep repetiţiile

     

    19
    August

    Picnic @ Bunker Hill

     

  • 20
    August

    Summer Kids - 10 a.m.

     

    20
    August

    Nuntă

     

    27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @Betania

     

 

Aprilie 2017

 
 

pagina păstorului

Aprilie 2017

 

2 aprilie 

 

Fiecare muritor este un candidat la fericire, deși fericirea este greu de definit, dificil de realizat și aproape imposibil de păstrat. Ce presupune să fii fericit? Să fii bogat, sănătos, tânăr și puternic? Asta înseamnă că cei săraci, bolnavi, bătrâni și anonimi nu pot fi fericiți, însă realitatea dovedește contrariul.
Ce este fericirea?
Psihologul Martin Seligman a spus că fericirea este compusă din trei elemente: plăcerea, integrarea şi semnificaţia. Plăcerea se referă la sentimentele pozitive pe care le are omul. Integrarea se referă la capacitatea de a interacţiona conform dorinţelor omului cu cei din jurul său. Semnificaţia este puterea omului de a da sens și valoare acţiunilor lui. Psihologul Sonja Lyubomirsky a propus o altă explicație legată de fericire: Fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% depinde circumstanţele vieţii și 40% depinde de propriile noastre acţiuni. Filosoful Platon a crezut că fericirea cuprinde cinci părţi:
1. A lua hotărâri bune.
2. A avea simţuri bune şi sănătate trupească.
3. A avea reuşită în tot ce omul întreprinde.
4. A avea reputaţia bună între oameni.
5. A avea bunuri folositoare pentru viaţă.
Dicționarul explicativ spune că fericirea este ,,starea de mulțumire intensă și totală, determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți”.
Ce spune Biblia despre fericire?
Psalmul 128 prezintă fericirea ca fiind rezultatul unui anumit stil de viață, la care poate avea acces fiecare om: caracterul, munca și familia. Respect față de Dumnezeu în viața personală, performanță în viața profesional-materială și realizarea unui familii, în care tovarășul de viață și copiii au prioritate.
I. Fericirea este definită de cunoașterea personală a lui Dumnezeu: ,,Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui” (Ps. 128:1). Cea mai bună dovadă că un om se teme de Domnul este faptul că umblă în căile Lui. Cine Îl respectă pe Dumnezeu Îl va asculta cu bucurie. Caracterul, integritatea, echilibrul, discernământul și autocontrolul conduc la fericire. Felul în care un om se va raporta la Dumnezeu în viața personală hotărăște cât de fericit va fi în viața umană.
II. Fericirea este definită de stabilitate materială: ,,Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și-ți merge bine” (v. 2). O casă de locuit, un loc de muncă, intreținerea familiei cu strictul necesar oferă stabilitate și siguranță membrilor familiei. Hărnicia, perseverența, inițiativa, sacrificiul și dedicarea demonstrază că fericirea este mai mult decât o dorință.
III. Fericirea este definită de realizarea unei familii: ,,Nevasta ta este ca o viță roditoare înăntru casei tale, copiii tăi stau ca niște lăstari de măslin împrejurul mesei tale” (v. 3). Relația spirituală personală cu Dumnezeu formează și dezvoltă caracterul unui om. Munca îi dă satisfacțiace, confort și bucurie. Familia îl motivează, îi dă valoare și semnificație.
Sunt oameni care se apropie de Dumnezeu, dar neglijează aspectul material din viața lor sau falimentează în familie. Sunt alții care au familii sănătoase, au parte de binecuvântări materiale, dar se înstrăinează de Dumnezeu și de cer. Încrederea în Dumnezeu, hărnicia pentru muncă și investiția într-o familie de calitate aduce fericirea omului. Echilibrul dintre Dumnezeu, muncă și familie este rețeta Bibliei pentru fericire.

 

  9 aprilie

 

 

   Săptămâna patimilor a fost mai grea decât întreaga viaţă umană a Mântuitorului şi Vinerea Mare a fost, probabil, mai grea decât întreaga săptămână. Săptămâna patimilor, în general, şi ziua de vineri, în special, au rămas martori pentru ce a oferit Dumnezeu omului și pentru ce a oferit omul lui Dumnezeu. Dumnezeu a oferit totul, pe singurul Său Fiu, Isus Hristos, această jertfire rămânând martorul iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare muritor. Suferinţa Mântuitorului din Vinerea Mare întrece cu mult înţelegerea umană, însă, atât cât înţelegem, ne motivează la pocăinţă. De cealaltă parte, omul a oferit trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, infidelitatea mulţimii condusă de slogane, ipocrizia preoţilor Ana şi Caiafa, nedreptatea guvernatorilor Pilat şi Irod, animalitatea ostaşilor, laşitatea ucenicilor cu excepţia lui Ioan, batjocurile trecătorilor, minciuna preoţilor... şi multe altele care rămân repere ale ,,moralei” rasei umane.
   Săptămâna patimilor este încadrată de Intarea Domnului în Ierusalim și duminica Paştelor. Isus Se întoarce din Galileia la Ierusalim şi pentru că oamenii L-au întâmpinat cu flori, sărbătoarea a primit numele de Duminica Floriilor. Erau trei ani de când Şi-a început misiunea, trei ani de călătorii între Galileia şi Iudeea, trei ani de predicare, rugăciune, ucenicizare a celor doisprezece, trei ani de semne şi minuni, trei ani de Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Totuși, ultima săptămână din viața umană a Domnului demască adevărata identitate a oamenilor. Adorarea s-a transformat în ură, bucuria în batjocură, florile în spini, ramurile de finic în cuie şi ciocan, măgăruşul care L-a purtat în crucea pe care-a purtat-o, hainele aşternute pe drum recuperate în haina Lui pentru care au tras la sorţi peste cinci zile... Cât de schimbător este omul, cât de infidele sunt simţămintele şi promisiunile lui!
   Duminica Floriilor este ziua aparentei bucurii, Duminica Paştelor este ziua realei suferinţe. În timp ce coboară dealul, intrând în cetate, mulţimile Îl aclamă, Îi oferă flori, cântece şi bucurie, şi Isus plânge. Ce paradox! Era la fel de modest - călare pe un măgăruş, trece printre oameni şi merge la Templu. De ce nu la palat? Pentru că minunea Lui avea legătură cu Templul - acolo a fost la doisprezece ani şi oricând a avut ocazia. Duminica Floriilor este momentul în care Dumnezeu oferă, oferă propriul Fiu în persoana Domnului Isus, oferă cerul, oferă totul. Joia Mare și Vinerea Mare sunt două zile în care omul oferă - oferă o judecată meschină, intrigi şi interese perfide, cuie, ciocan, suliţă şi spini. Cât de generoasă este oferta lui Dumnezeu, cât de murdară este oferta oamenilor! Era normal să plângă Isus la Florii, ştiind ce urma în Săptămâna patimilor, nu atât pentru El, cât pentru ei şi pentru viitorul lor veşnic. El a ştiut că florile, uralele, ramurile de copac şi bucuria nu sunt adevărate, statornice, ci schimbătoare... A ştiut că interesul oamenilor este mai puternic decât fidelitatea şi dreptatea, viaţa de pe pământ mai importantă decât viaţa din cer. El a ştiut toate acestea, de aceea a plâns. După 1500 de ani de istorie cu Dumnezeu, după trei ani şi jumătate de istorie cu Isus, Ierusalimul trebuia să arate altfel. Dumnezeu a investit în acest oraş, iar acum era vremea roadelor. Din nefericire pentru ei, roadele au fost flori, osanale, ramuri trecătoare, aparenţe. Adevărata realitate era alta, cortina urma să cadă peste cinci zile. Cinci zile sunt distanţa de la fidelitate la trădare, de la iubire la ură, de la flori la cuie.
   Au trecut două mii de ani de-atunci, s-au descoperit lucruri noi, tehnologia a avansat, toate lucrurile s-au schimbat, numai omul a rămas la fel, la fel de păcătos.
Mai există însă o șansă: este ziua de astăzi, ziua în care poți să schimbi totul. Dumnezeu te așteaptă, Dumnezeu te iubește, Dumnezeu te cheamă.

 

  

 16 aprilie

 

Asemenea întrupării din fecioară, nici învierea Mântuitorului nu poate fi înțeleasă sau explicată pe deplin, fiindcă ele nu sunt fenomene obișnuite, naturale. Dimpotrivă, sunt inexplicabile, incredibile și imposibile. Întruparea și învierea sunt miracole, de aceea nu ne mirăm că inițial părinții Domnului nu au crezut în întrupare și ucenicii nu au crezut în înviere. Învierea Mântuitorului demonstrează puterea şi suveranitatea lui Dumnezeu asupra morții, asupra legilor naturii, asupra ostaşilor romani și asupra Diavolului. Dumnezeu susţine şi controlează istoria prin faptul că toate profeţiile despre naşterea, viaţa, activitatea, moartea şi învierea Mântuitorului s-au împlinit întocmai după cum au fost prevestite de VT, vechi de sute și chiar mii de ani. Soluţia oamenilor pentru moarte este plânsul, jalea și înmormântarea; soluția lui Dumnezeu pentru moarte este învierea, atât în cazul morţii Domnului Isus Hristos, cât şi în cazul morţii credincioşilor Lui. Moartea este plata şi consecinţa păcatului omenesc, însă învierea este răsplata încrederii în Dumnezeu. ,,Dacă moartea a venit prin om (Adam), tot prin om (Isus Hristos) a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos" (1 Cor. 15:21-22).  Învierea Mântuitorului oferă întregului Cosmos o nouă perspectivă a vieţii, pentru faptul că a restaurat omul și creația care fuseseră pervertite. Diavolul care s-a răzvrătit în cer, instigând a treia parte din îngeri, a fost transformat în Satana şi aruncat împreună cu ei în văzduh. După facerea omului şi aşezarea lui în Eden, Diavolul momeşte pe Eva şi Adam şi aceștia păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu şi a dreptăţii Sale. Planul lui Dumnezeu este în derivă, omul şi întreaga natură sunt compromise. Atunci Creatorul a alcătuit un plan de restaurare a omului şi a tuturor lucrurilor pierdute. Acest plan se împlineşte la Golgota, când, pentru lumea decăzută şi vinovată, Isus plăteşte datoria, murind pe cruce. Peste trei zile înviază şi dreptatea Creatorului este satisfăcută, omul este justificat şi iertat de vinovăţia lui şi Diavolul, boala şi moartea sunt învinse. Prin învierea Sa, Mântuitorul oferă oamenilor neprihăniţi o altă perspectivă a locului de aşteptare după moarte. Oferă o altă perspectivă a mântuirii oamenilor şi, de asemenea, oferă o altă perspectivă a trăirii vieţii în linişte şi neprihănire. Apoi, învierea Sa oferă o nouă perspectivă a viitorului veşnic, prin faptul că promite învierea la viaţă eternă. Isus a promis că va veni să pregătească şi să ofere prin credinţă mântuirea oamenilor. Diavolul, guvernatorii şi preoţii nu L-au putut opri. El a promis că va reveni pentru cei mântuiţi şi nimeni nu-L va putea opri. Pregăteşte-te să-L întâlneşti! Ca și moartea Sa, învierea Domnului are martori. Ambele au fost evenimente publice: 1. L-a văzut Maria Magdalina în grădina mormântului (Ioan 20:11-18). 2. L-au văzut două dintre femeile evlavioase (Matei 28:9-10). 3. L-a văzut apostolul Petru (Luca 24:34). 4. L-au văzut doi dintre ucenici pe drumul Emausului (Luca 24:13-35). 5. L-au văzut ucenicii ascunşi de iudei în Ierusalim (Ioan 20:19:23). 6. L-au văzut apostolii şi Toma după opt zile de la înviere (Ioan 20:26-29). 7. L-au văzut şapte dintre apostoli pe malul Tiberiadei (Ioan 21:1-14). 8. L-au văzut cei 11 ucenici pe un munte din Galilea (Matei 28:16-20). 9. L-au văzut toţi apostolii şi ucenicii în ziua înălţării (Luca 24:44-53). Pentru că Isus a înviat, şi noi vom învia. Puterea care L-a înviat pe El ne va învia şi pe noi. Dacă păcatul ne-a coborât în moarte, învierea ne va ridica în viaţă veşnică. Garanţia învierii Lui este mormântul gol şi 2000 de ani de istorie creştină. Dacă ai păcătuit ca să mori, acum pocăieşte-te ca să înv

 23 aprilie

 

Apostolulii Pavel și Petru au scris despre viața de familie, prezentând legile lui Dumnezeu care conduc la fericirea în căsătorie. În 1 Corinteni 11, Pavel subliniază importanţa ierarhiei corecte în relaţia Dumnezeu-familie, spunând: Dumnezeu Tatăl este Capul lui Cristos; Cristos este Capul bărbatului; bărbatul este capul soţiei... (vers. 3, 7).            Apostolul Petru reia acest subiect al vieții de familie și în prima sa epistolă, capitolul trei, vorbește despre responsabilitățile soților. Comentând acest subiect, Petru aşază pe fiecare dintre cei doi soţi în relaţie de prioritate cu ,,capul” său: soţia în relaţie cu soţul (vers. 1-6), soţul în relaţie cu Dumnezeu (vers. 7). Petru subliniază în vers. 1-2 predispoziţia mai mare a femeilor decât a bărbaţilor înspre spiritualitate, avantaj care poate fi folosit de Dumnezeu pentru mântuirea soţilor necredincioşi (vers. 1-4), dar şi pentru o viaţă de familie fericită şi liniştită (vers. 5-6). Atitudinea de respect a soţiei faţă de soţ, modestia şi seriozitatea cu care ea tratează viaţa spirituală, devin în familie metode de evanghelizare foarte puternice şi eficiente. Uneori mărturia sfântă şi constantă a vieţii soţiei este mai eficientă decât un discurs ținut soțului (vers. 1). Aici soţia este prezentată ca un ,,ajutor potrivit” care ,,contribuie” la mântuirea şi desăvârşirea spirituală a soţului ei, prin propria atitudine de supunere şi decenţă creştină.  De asemenea, Petru atrage atenţia bărbaţilor asupra riscului pe care sunt tentaţi să şi-l asume, printr-un comportament neînţelept, dur, insensibil şi neatent, scoţând în evidenţă egalitatea soţului cu soţia în lucrurile spirituale (vers. 7). Dacă supunerea soţiei în relaţia cu soţul îl ajută pe acesta în relaţia cu Dumnezeu, relaţia soţului cu Dumnezeu îl obligă pe soț la o atitudine de grijă şi atenţie cu soţia lui. Relaţia spirituală a soţiei cu Dumnezeu, manifestată prin supunere faţă de soţ, ajută soţul din punct de vedere spiritual. Atitudinea neînțeleaptă și violentă a soțului în raport cu soția va fi amendată de Dumnezeu prin faptul că nu-i va mai asculta rugăciunile (vers. 7). Cu alte cuvinte, atenţia soţiei trebuie îndreptată asupra soţului în perspectiva cunoaşterii şi slujirii lui Dumnezeu, timp în care atenţia lui Dumnezeu față de soț este condiţionată de atitudinea lui faţă de soţie. Dacă soţia nu are o viaţă spirituală, aceasta îl afectează negativ pe soţ, iar dacă soţul nu are grijă şi nu dă atenţie soţiei lui, aceasta îi afectează viaţa lui spirituală.  Familia este ideea lui Dumnezeu, însă fericirea familiei depinde de maturitatea soților și de ascultarea acestora față de Creator. Supunerea soţiei este o investiţie spirituală în viaţa soţului, timp în care iubirea şi îngrijirea soţiei este o investiţie a soţului în relaţia lui cu Dumnezeu.

 

Apostolul Petru reia acest subiect al vieții de familie și în prima sa epistolă, capitolul trei, vorbește despre responsabilitățile soților. Comentând acest subiect, Petru aşază pe fiecare dintre cei doi soţi în relaţie de prioritate cu ,,capul” său: soţia în relaţie cu soţul (vers. 1-6), soţul în relaţie cu Dumnezeu (vers. 7). Petru subliniază în vers. 1-2 predispoziţia mai mare a femeilor decât a bărbaţilor înspre spiritualitate, avantaj care poate fi folosit de Dumnezeu pentru mântuirea soţilor necredincioşi (vers. 1-4), dar şi pentru o viaţă de familie fericită şi liniştită (vers. 5-6). Atitudinea de respect a soţiei faţă de soţ, modestia şi seriozitatea cu care ea tratează viaţa spirituală, devin în familie metode de evanghelizare foarte puternice şi eficiente. Uneori mărturia sfântă şi constantă a vieţii soţiei este mai eficientă decât un discurs ținut soțului (vers. 1). Aici soţia este prezentată ca un ,,ajutor potrivit” care ,,contribuie” la mântuirea şi desăvârşirea spirituală a soţului ei, prin propria atitudine de supunere şi decenţă creştină.  De asemenea, Petru atrage atenţia bărbaţilor asupra riscului pe care sunt tentaţi să şi-l asume, printr-un comportament neînţelept, dur, insensibil şi neatent, scoţând în evidenţă egalitatea soţului cu soţia în lucrurile spirituale (vers. 7). Dacă supunerea soţiei în relaţia cu soţul îl ajută pe acesta în relaţia cu Dumnezeu, relaţia soţului cu Dumnezeu îl obligă pe soț la o atitudine de grijă şi atenţie cu soţia lui. Relaţia spirituală a soţiei cu Dumnezeu, manifestată prin supunere faţă de soţ, ajută soţul din punct de vedere spiritual. Atitudinea neînțeleaptă și violentă a soțului în raport cu soția va fi amendată de Dumnezeu prin faptul că nu-i va mai asculta rugăciunile (vers. 7). Cu alte cuvinte, atenţia soţiei trebuie îndreptată asupra soţului în perspectiva cunoaşterii şi slujirii lui Dumnezeu, timp în care atenţia lui Dumnezeu față de soț este condiţionată de atitudinea lui faţă de soţie. Dacă soţia nu are o viaţă spirituală, aceasta îl afectează negativ pe soţ, iar dacă soţul nu are grijă şi nu dă atenţie soţiei lui, aceasta îi afectează viaţa lui spirituală.  Familia este ideea lui Dumnezeu, însă fericirea familiei depinde de maturitatea soților și de ascultarea acestora față de Creator. Supunerea soţiei este o investiţie spirituală în viaţa soţului, timp în care iubirea şi îngrijirea soţiei este o investiţie a soţului în relaţia lui cu Dumnezeu.

 

 30 aprilie 

    Mântuitorul a blestemat un smochin cu 2000 de ani în urmă și rămâne pentru noi o sursă de învățătură. Pentru a înțelege corect mesajul dumnezeiesc al întâmplării, trebuie să facem câteva observații:
    1. Mântuitorul este la sfârșitul misiunii Sale de trei ani și jumătate, adică la sfârșitul perioadei în care i-a învățat mereu și mereu pe evrei, explicându-le Scripturile.
    2. Întâmplarea se petrece luni, a doua zi din Săptămâna Mare. În această săptămână, Domnul devine extrem de direct cu fariseii și cărturarii și cele mai multe dialoguri le are cu ei. Duminică noaptea o petrece în casa lui Lazăr, Marta și Maria din Betania și luni dimineața pleacă cu ucenicii spre Ierusalim, care se afla la aproximativ 2 mile depărtare. Pe drum spre Ierusalim, Mântuitorul ,,flămânzește" și, găsind un smochin pe drum, îl blestemă, fiindcă nu a găsit rod în el. Este interesant faptul că Domnul a fost atât de nemâncat, încât a flămânzit pe drum, în ciuda faptului că tocmai plecase din casa prietenilor Lui. De ce? Nu cumva tocmai pentru a-i învăța pe ucenici ceva despre harul lui Dumnezeu irosit de evreii fără rod?
    Smochinul este primul pom pomenit în Biblie (Gen. 3:7) și evreii sunt primul popor al lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3). Smochinul și vița de vie sunt două dintre cele mai profunde simboluri ale poporului Israel. Smochinul este un pom de 3-4 metri înălțime și are particularitatea că mai întâi apar fructele și apoi frunzele. În Israel smochinul rodea de două ori: prima recoltă avea loc în luna martie-aprilie și a doua toamna târziu (Osea 9:10). Smochinele de primăvară erau mici și nu foarte gustoase, în timp ce toamna erau mari și foarte gustoase.
Pe drum spre Ierusalim, văzând un smochin cu frunze, chiar dacă nu era vremea roadelor din octombrie, Domnul S-a așteptat să aibă smochinele mici, pentru că era în 30 martie 33 d. Hr. Negăsindu-le, Domnul a spus intenționat cu glas tare, să audă și ucenicii: ,,În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine" (Mc. 11:14b).
    Blestemarea smochinului este a doua oară când Domnul face ceva ce aduce judecata lui Dumnezeu, prima oară fiind în Gadara, când permite duhurilor să intre în porcii care s-au aruncat în mare. De ce blestemă Domnul un smochin care nu are roadă, dacă nu era vremea roadelor? Smochinul nu a fost blestemat pentru lipsa rodului, ci pentru prezența frunzelor care promiteau smochinele timpurii. Nu era vorba de roada mare și gustoasă, ci doar de niște smochine timpurii, începătoare, verzi, mici și fără gust.
    Care este înțelesul întâmplării? Cum era smochinul, așa era și Templul, așa era și țara. Ca și smochinul cu frunze care promit, tot așa și erau evreii, plini de aparențe religioase, care ascundeau absența roadelor sfinte. Blestemarea smochinului a fost o profeție despre ce urma să li se întâmple evreilor peste 30 de ani, când au fost distruși de romani pentru aproximativ 19 secole. Acest popor s-a încrezut în el, nu în Dumnezeu. În această perioadă, au fost altoite în smochin ramurile Neamurilor (Rom. 11:11). Blestemarea smochinului are loc după ce Domnul le spune pilda smochinului, avertizat că nu are rod, și grădinarul îi ia apărarea pentru încă o perioadă. Nici după perioada cerută smochinul nu a dat rod, așa că a fost necesară tăierea lui. Nici Persoana Mântuitorului, nici predicile și minunile Lui nu l-au ajutat să facă rod. Plini de frunze, dar fără rod.
    Întâmplarea nu este doar pentru Israel, ci este în egală măsură și pentru Biserică: ,,căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine" (Rom. 11:21). Domnul și astăzi se uită după rod în viața noastră!