Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Decembrie 2016

 
 

pagina păstorului

Decembrie 2016

 

4 decembrie 

 

    Decembrie este ultimul început, dintr-un șir de doisprezece începuturi ale unui an. Asemenea vieții care se măsoară în ani, anul se măsoară în luni. Totul pe pământ este măsurabil. Măsurăm anii, măsurăm lunile anului, măsurăm bucuriile și necazurile și apoi le numim pe toate ,,amintiri”. Viitorul este plin de speranțe, prezentul de responsabilități și trecutul este plin de amintiri. Totul se tranformă în ,,amintiri”. Cu toții suntem niște colecționari de amintiri. Când viitorul devine trecut, speranțele de mâine devin amintirile de ieri.

    De fapt, aceste amintiri suntem noi, sunt viața noastră pe care nu o mai putem schimba. Putem schimba prezentul, ne putem propune să schimbăm viitorul, însă nu mai putem schimba trecutul, nu mai putem schimba amintirile. Ele au rămas înțepenite pentru totdeauna, ca niște dovezi pe care le va folosi Stăpânul să împarte fiecăruia ce este cu dreptul.  Viitorul cu care făceam planuri, prezentul cu care ne luptăm în fiecare zi devin amintiri, dovezi pentru noi sau împotriva noastră. ,,Vino” sau ,,du-te” se va spune la sfârșit, pe baza acestor amintiri. Felul în care am gândit sau am acționat ieri se poate ridica împotriva noastră mâine. Cine nu gândește corect despre viitor va acționa greșit în prezent și va suferi din cauza trecutului. Și asta doar pentru faptul că trecutul nostru, plin de amintiri, este un permanent prezent pentru Dumnezeu, un prezent căruia Dumnzeu îi spune ,,vino” sau ,,du-te”.  

    Fiecăruia la naștere ne-a fost dată o anumită măsură de timp numit viață. La începutul acestei vieți Dumnezeu ne-a învățat prin părinți, apoi prin Biblie ce trebuie să facem cu această viață, cum și pentru cine s-o investim. În fiecare clipă din viață Dumnezeu vorbește cu noi prin Scripturi și prin fiecare experiență prin care trecem. Dumnezeu vorbește prin duhul nostru, singura poartă prin care El intră ca să ajungă în sufletul nostru. Scopul Său este să facă ,,precum în cer așa și pe pământ”. Scopul Său este să sfințească sentimentele care ne răscolesc sufletul, care ne poartă încoace și-ncolo. Scopul său este să ne sfințească rațiunea, acest judecător personal care trebuie să fie cinstit și drept. Scopul Său este să ne sfințească voința, acest motor care ne urnește înspre ,,veniți la Mine...”, ,,învățați de la Mine”, ,,fiți plini de Duh”, ,,duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”.  

    Însă, în fiecare clipă din viață și Diavolul încearcă să vorbească cu noi, prin carnea noastră, prin poftele noastre, prin instinctele noastre primare. Trupul este singura lui poartă prin care poate intra ca să ajungeă în sufletul nostru. Scopul lui este să facă ,,precum în iad așa și pe pământ”. Scopul lui este să pângărească sentimentele, animalizându-le și bestializându-le. Scopul lui este să murdărească rațiunea, să o întunece, să o răzvrătească, transformând-o într-o armă îndreptată împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii, împotriva propriilor părinți, împotriva oricărei forme de autoritate.Scopul lui este să distrugă voința, aducându-l pe om în starea în care nu mai poate să ,,vrea” nimic bun.

   Indiferent ce alege fiecare muritor, totul se transformă în amintiri, pe care  Dumnezeu le scrie în ,,Cartea vieții” sau în alte cărți: ,,Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în carțile acelea” (Apocalipsa 20:12). Orice gândește, simte sau face omul se transformă în amintiri, va fi scris în ,,carte” sau în ,,cărți”. În ,,ziua aceea” Stăpânul va spune ,,vino” sau ,,du-te”.

                                                                          

 

  18 decembrie

    Crăciunul înseamnă speranţă pentru că Dumnezeu a dat, a dat tot ce a avut mai scump, pe Fiul Său. Crăciunul înseamnă bucurie, pentru că Dumnezeu S-a gândit la noi, S-a gândit la limitele şi vulnerabilităţile noastre. Crăciunul este ziua în care Dumnezeu ne-a trimis Soluţia la marea şi veşnica noastră problemă - păcatul, vinovăţia. Crăciunul este anivesarea zilei de întrupare a lui Mesia, Mântuitorul venit la noi, Isus Cristos care ne-a adus speranţă, bucurie şi siguranţă.  

      Oamenii au crezut că banii vor rezolva problemele lor, însă bogaţii şi săracii deopotrivă au o mulţime de probleme. Au crezut că libertatea este cel mai mare dar, însă mulţi oameni liberi sunt propriii lor prizonieri, prizonieri în minţile şi inimile lor. Oamenii au crezut că tinereţea este drumul spre fericire, însă în timp ce căutau fericirea au îmbătrânit. Oamenii folosesc credinţa la tot pasul: cred în prieteni, cred în destin, în noroc, în bani, în promisiuni, în ziua de mâine, cred în ei înşişi. Este ciudat că atunci când aceşti oameni trebuie să creadă în Dumnezeu, resping şi dispreţuiesc credinţa, găsind-o nefolositoare.  Mulţi oameni cred că este la modă să râdă de lucrurile sfinte, de parcă le-ar fi experimentat şi s-ar fi convins de neadevărul lor. Este în obiceiul multora să râdă de Dumnezeu, în loc să I se închine cu emoţie; să râdă de Biblie, fără să ştie ce scrie în ea. Pentru mulţi oameni este în ritmul vremii să dispreţuiască rugăciunea, înainte să lăcrimeze rugându-se; să râdă de biserică, înainte să-L întâlnească acolo pe Dumnezeu; să ironizeze creştinismul, negându-şi identitatea şi istoria. În felul acesta confirmă că islamul, budismul sau păgânismul sunt adevărate.

      Este din nou Crăciunul, aniversarea întrupării Sale, ocazie potrivită să-I fim recunoscători că suntem în viată, nu în tărână; ocazie potrivită să fim bucuroşi că putem merge în rai, nu în iad, că putem fi în mijlocul sărbătorii, nu în mijlocul nenorocirii.  Când a venit la noi, S-a întrupat prin Maria într-un grajd. Peste tot era ocupat, ca şi astăzi. Mai târziu a fost prins în Ghetsimani, deşi aşa de mulţi nelegiuiţi erau liberi. A fost arestat şi Pilat L-a judecat la Gabata, deşi el era cel vinovat. După o noapte de procese interzise, cu martori mincinoşi, cu judecători corupţi, cu un public dezinformat şi manipulat, Mântuitorul Cristos a fost ucis pe Golgota, la marginea Ierusalimului. Moartea lui de-atunci şi de-acolo ne-a adus viaţă acum şi aici. Acum şi în eternitate, aici şi peste tot.

      Astăzi este Crăciunul din nou, anivesarea întrupării Sale. Este ocazia potrivită să-I mulţumim pentru că nu a renunţat în Ghetsimani şi nici pe Golgota; pentru că S-a neglijat pe Sine când era pe cruce, preocupat să Se roage pentru iertarea noastră. El este iubirea noastră, este mila noastră, este iertarea şi vindecarea noastră. El este al nostru şi noi suntem ai Lui.

 

 25 decembrie

 

     Au trecut aproximativ 2000 de ani de istorie peste evenimentul întrupării Mântuitorului Isus Cristos și, dacă nu am avea Biblia, singura sursă autentică, ne-am rătăci între zecile de mii de tradiții creștine. Deși întruparea lui Mesia are loc în Betleem în jurul anilor 5 î.Cr., pregătirea procesului mânturii, care a fost extrem de complex, a început cu aproape 4000 de ani înainte. O prezentare sumară a acestui proces ne va ajuta să înțelegem planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor și aceasta înțelegere ne va motiva să luam decizii înțelepte cu privire la sufletul și veșnicia noastră. Iată câteva dintre etapele mai importante ale istoriei Crăciunului/mântuirii:

1. Păcatul omului prin neascultare de Dumnezeu. Păcatul a intrat în lume prin neascultarea primilor oameni. Eva, ispitită de şarpe, şi apoi Adam, din dragoste pentru ea, au fost amăgiţi prin îndoială, necredință şi neascultare.  

2. Pedeapsa divină pentru încălcarea poruncii. Păcatul primilor oameni a avut consecinţe pentru toată umanitatea - consecinţe imediate precum moartea spirituală, moartea fizică şi moartea veşnică; consecinţe îndepărtate, precum corupţia umană, vinovăţia conştiinţei şi pedeapsa veşnică în iad.  

3. Promisiunea iertării omului vinovat. ,,Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Genesa 3:15). Pavel explică cum această profeţie făcută de Dumnezeu în Eden s-a împlinit prin Cristos peste aproximativ 4000 de ani: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4:4).  

4. Persoana din care s-a născut poporul mesianic. Venirea în lume a lui Mesia presupune existenţa unui popor mesianic, din care El să Se nască ,,la împlinirea vremii". Poporul mesianic a descins din Avraam. Nepotul acestuia, Iacov, a avut 12 fii, din care s-au format cele 12 triburi de evrei.  

5. Poporul evreu ocrotit şi disciplinat de Dumnezeu. Condiţia parteneriatului evreilor cu Dumnezeu a fost sfinţenia. Păcatul evreilor a atras pedeapsa celor 3 robii: robia de 430 de ani din Egipt; robia de 70 de ani din Babilon; robia de 1900 de ani, când au fost împrăştiaţi peste tot în lume.

6. Patria poporului mesianic a fost Canaanul. Dumnezeu le-a promis Cananul, însă din cauza neascultării aproximativ 2500 de ani au fost în conflict cu urmaşii lui Ismael şi de 1400 de ani sunt în conflict cu musulmanii. Isaac, fiul promis de Dumnezeu lui Avraam, este ,,părinte al evreilor”. Ismael, fiul lui Avraam făcut cu roaba Sarei, soția lui Avraam, este considerat „părintele arabilor“.

7. Pactul (legământul) lui Dumnezeu cu împăratul David. Creatorul a făcut un legământul cu David, promiţându-i o descendenţă regală fără sfârşit şi o împărăţie veşnică. Clauza legământului îi rezervă dreptul lui Dumnezeu să suspende temporar legământul, în cazul în care urmaşii lui David trebuiau pedepsiţi din cauza păcatelor. Din ziua acelui legământ şi până la întruparea Mântuitorului, David nu a fost niciodată lipsit de un urmaş la tron.  

8. Profeţia întrupării lui Mesia reluată în fiecare generaţie. Aceste profeții sunt făcute cu sute și chiar mii de ani înainte să se împlinească pentru că Dumnezeu trăiește în același timp în trecut, prezent și viitor.  

9. Părinții Pruncului, Maria și Iosif. După nașterea lui Mesia, Maria s-a căsătorit cu Iosif, logodnicul ei, și au avut copii împreună.

10. Pruncul întrupat este Unsul, Mesia, Mântuitorul. Biblia nu este altceva decât o istorie a mântuirii prin Cristos.

În fiecare carte dintre cele 66 ale Bibliei este prezentat Cristosul întrupat.