Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Noiembrie 2016

 
 

pagina păstorului

Noiembrie 2016

 

6 noiembrie

 

    Nu este greu să crezi într-o zi, ci este greu să rămâi credincios în fiecare zi, depăşind de fiecare dată piedica îndoielilor. Ioan Botezătorul, cel despre care Mântuitorul a spus: ,,dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Matei 11:11), deşi a crezut în Isus şi a fost convins pe deplin de identitatea şi misiunea Lui, totuşi s-a îndoit, întrebând: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe un altul?" (Matei 11:3) Ioan tocmai L-a botezat pe Domnul în Iordan, când din ceruri Tatăl a zis: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea" (Matei 3:17). Cum şi-a permis Ioan în urma acestei experienţe să pună o astfel de întrebare? Când omului i se întâmplă ce a crezut că nu i se va întâmpla sau când nu i se întâmplă ce aştepta să i se întâmple, este mirat, nemulţumit şi pune întrebarea: ,,DE CE?" Cum răspunde Dumnezeu la această întrebare? Uneori răspunde, alteori nu răspunde.

 

La care întrebări răspunde Dumnezeu?

1. Dumnezeu nu răspunde la întrebările existenţiale:

• ,,De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?"

• ,,De ce lumea este aşa de rea?"

• ,,De ce mi s-a întâmplat tocmai mie lucrul acesta?"

 

2. Dumnezeu nu răspunde la întrebările de viitor:

• ,,Oare ce se va întampla cu mine peste doi ani?"

• ,,Oare când şi cum va fi sfârşitul lumii?"

 

3. Dumnezeu răspunde la întrebările care conduc la înţelepciune:

• ,,Ce vrea Dumnezeu să învăţ din experienţa aceasta?"

• ,,Cum doreşte Dumnezeu să mă comport în această situaţie?" Ioan a pus o întrebare al cărei răspuns îl ştia foarte bine, însă din anumite motive a fost cuprins de îndoială.    

 

1. Nesiguranţa lui Ioan este expresia dezamăgirii personale.    

 

2. Dezamăgirea lui Ioan este expresia aşteptărilor neîmplinte.

   

3. Aşteptările neîmplinite sunt expresia neglijării voii lui Dumnezeu.

 

 Indiferent cât de mare este lucrarea pe care o face cineva, acel cineva rămâne doar un om. Din experienţa lui Ioan învăţăm că oamenii sunt extrem de limitaţi şi devin vulnerabili în experienţele limită ale vieţii.

1. Succesul, prin tendinţa superiorităţii şi mândriei. Primii oameni s-au crezut proprietari în grădină, nu administratori, de aceea au mâncat din pomul oprit.

2. Eşecul, prin tendinţa inferiorităţii şi dezamăgirii. Ioan s-a simţit dezamăgit pentru că nu a înţeles neimplicarea Mântuitorului în viaţa sa. El se aştepta ca Domnul să-l scoată din închisoare, pentru că merita.El şi-a făcut un plan diferit de planul lui Dumnezeu şi apoi s-a simţit abandonat pentru că Dumnezeu nu a lucrat după planul lui.

Nu timpurile de normalitate verifică credinţa noastră, ci situaţiile de criză. Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut să fie rău şi a ales să nu fie. Vremurile de criză, încercările şi situaţiile limită ale vieţii sunt adevăratele examene ale credinţe.

                                                                          

 

 13 noiembrie

 

Epistola lui Iacov, scrisă aproximativ în anul 48 d. Cr, este apreciată ca fiind cea mai autoritară carte din Noul Testament, frecvenţa regulilor şi poruncilor fiind mai mare decât a oricărei alte cărţi din Biblie. Iacov nu se folosește de faptul că este fratele vitreg al Mântuitorului, ci, dimpotrivă, se prezintă ca ,,rob al lui Dumnezeu și al lui Isus Cristos”. Hudson Taylor spunea că în perspectiva lui Iacov, Cristos fie este Domn peste tot, fie nu este Domn peste nimic”. John MacArthur sugerează că Epistola lui Iacov este un excelent comentariu la Predica Mântuitorului de pe Munte.

Asemenea Domnului Isus, Iacov prezintă în scrisoarea sa o serie de teste prin care un creștin se poate autoevalua:

- Este răbdător în necazuri (1:2-4).

- Caută mereu înţelepciunea (1:5).

- Se roagă cu credinţă (1:6-8).

- Nu se laudă cu lucrurile pământeşti (1:9-11).

- Este răbdător în ispite (1:12).

- Este împlinitor al Cuvântului lui Dumnezeu (1:22-25).

- Îşi înfrânează limba de la cuvinte rele, murdare şi fără rost (1:26).

- Îşi dovedeşte credinţa în Cristos prin fapte vrednice de pocăinţă (2:14-26).

- Nu cochetează cu lumea (4:4-5).

- Nu este mândru, ci este smerit (4:6).

- Se supune lui Dumnezeu şi se împotriveşte diavolului (4:7).

- Caută mereu apropierea de Dumnezeu şi trăirea în curăţie (4:8).

- Nu face planuri fără Dumnezeu (4:13-15).

- Îşi mărturiseşte păcatele (5:16).

- Stăruie în rugăciune (5:16-18).

- Îi întoarce pe păcătoşi de pe calea lor (5:20) etc.  

Avem puterea să ne evaluăm după testul lui Iacov? Sunt lucruri pe care le putem corecta chiar acum? Suntem pregătiți să ne rugăm Domnului chiar acum, înainte să citim mai departe? Scopul scrisorii lui Iacov este să atragă atenţia celor convertiţi la creştinism cu privire la câteva riscuri în practicarea vieții spirituale:

1. Riscul imaturității spirituale

2. Riscul preferențialității. Servilismul, favoritismul și parțialitatea în fața oamenilor bogați și/sau puternici, pentru a intra în grația lor sau pentru a avea diverse avantaje personale, sunt atitudini firești. Iată un exemplu din Biserica Primară: „Când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele” (Fapte 6:1). Problema lui Iacov nu este cinstea pe care o acordăm bogatului, ci nepăsarea față de omul sărac. Cu ce fel de oameni suntem tentați să ne împrietenim? În anturajul căror oameni ne învârtim? A cui bunăvoință încercăm s-o câștigăm?

3. Riscul zgârceniei. Atunci când le dorim celor nevoiași să aibă parte de ajutorul lui Dumnezeu, suntem siguri că Tatăl ceresc nu ne alege pe noi să ducem ajutorul Său acestor oameni necăjiți? 4. Păcatul nepracticării credinței - ,,creștin nepracticant” . Iacov ne oferă două exemple din Vechiul Testament:  

a) Exemplul lui Avraam, care în 15:6 este numit de Dumnezeu ,,neprihănit” prin credință, iar în cap. 22 este numit ,,neprihănit” prin fapte. Credința din cap. 15 a trebuit să fie manifestată în faptele credinței din cap. 22.  

b) Exemplul lui Rahav, a cărei credință nevăzută până atunci devine vizibilă cînd se manifestă în faptele credinței.

Dacă Avraam a fost evreu credincios, Rahav a fost prostituată cananită, însă ambii și-au manifestat credința, oferindu-I lui Dumnezeu ce au avut mai scump în viață.

 

 

 20 noiembrie

 

În Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii față de Marea Britanie, adoptată la 4 iulie 1776, este menționat dreptul inalienabil la viață, libertate și căutarea fericirii. Oamenii cred în mod greșit că succesul și achiziționarea lucrurilor materiale conduc la fericire, iar fericirea îi va face mulțumiți și, în consecință mulțumitori. Adevărul este altul. Oamenii cred că au suficient până când întâlnesc alți oameni care au mai mult decât ei.   Fericirea nu îi face pe oameni mulțumiți, însă mulțumirea îi face pe oameni fericiți. Nu întotdeauna Sărbătoarea mulțumirii și recunoștinței este ținută de oameni mulțumiți și recunoscători. Oamenii care trăiesc zilnic în nemulțumire nu pot fi mulțumiți la Thanksgiving, deci nimeni nu poate fi fericit doar de sărbători. Dacă circumstanțele vieții condiționează starea de mulțumire și recunoștință, atunci puțini oameni vor fi mulțumiți, pentru că deseori vor experimenta tot felul de crize și necazuri. Trăim într-o lume grăbită și imperfectă și din cauza așteptărilor neîmplinite de a fi iubiți și acceptați, oamenii sunt mai degrabă nerecunoscători și nemulțumitori.  Mulțumirea este o stare a inimii, este bucuria primirii unui dar valoros și nemeritat. Cel mai mare dar nemeritat este viața. Viața nu este formată din ani, ci din clipe, fiecare clipă fiind un mare dar, care provoacă starea de mulțumire și recunoștință, ce conduce la fericire. Fiecare clipă primită este o oportunitate de a repara o greșeală, de a-ți face un nou prieten, de a fi mai bun, de a învăța lucruri noi, de a-i ajuta pe alți oameni... Dacă nu ai folosit o clipă pentru a face ceva necesar, o altă clipă te așteaptă ca o a doua șansă. Fiecare clipă aduce o nouă oportunitate. Acesta este cel mai mare dar, CLIPA, noua oportunitate de a încerca încă o dată. Unul dintre lucrurile care lipsesc morților este tocmai această clipă, tocmai această oportunitate, tocmai această a doua șansă.  Starea de mulțumire și recunoștință este o disciplină a vieții, condiționată de câțiva factori:

1. Un nivel înalt de încredere în Dumnezeu. Credința este un mod de viață în care omul se încrede în Dumnezeu în totalitate, în fiecare clipă și pentru absolut toate lucrurile. Credința constă în ceea ce crezi despre Dumnezeu.

2. Un nivel înalt de disciplină spirituală. A fi duhovnicesc înseamnă a fi Templul Duhului Sfânt. Păcatul și răutatea care-l caracterizau pe om înainte de pocăință sunt schimbate în neprihănirea și bunătatea primite prin Cristos.

3. Un nivel înalt de răbdare în timpul încercărilor și suferințelor. Nu trebuie să fim mulțumitori pentru orice lucru, dar trebuie să fim mulțumitori în fiecare clipă. Nu o să fim mulțumitori pentru suferință, războaie sau infidelitate, însă o să fim mulțumitori în fiecare clipă.  

Avem o nouă clipă, avem o nouă oportunitate, putem încerca din nou. Părintele ceresc Și-a înnoit înduararea încă o dată, o putem lua din nou de la început. Avem parte de o nouă șansă, deci fiți mulțumiți!

  

 27 noiembrie

 

    Foarte mulţi creştini înțeleg viaţa spirituală prin modul în care ei primesc de la Dumnezeu binecuvântari: succes, protecţie şi fericire. Dar tocmai această atitudine dovedeşte sărăcia vieţii lor spirituale. Comparând viaţa spirituală cu o luptă din care ieşi învingător sau învins, înţelegem frustrările multor creştini sinceri care au fost învinşi, în ciuda bunelor intenţii. Apostolul Pavel, în capitolul trei din prima scrisoare pe care o scrie Bisericii din Corint, identifică trei categorii spirituale de oameni: creştinii maturi, creştinii fireşti şi necreştinii religioşi.
    1. Creştinul matur, după experienţa mântuirii, se dedică total lui Dumnezeu şi restul vieţii sale este un timp de maturizare spirituală. Pe lista priorităţilor sale, Dumnezeu este primul şi el al doilea; el iubeşte viaţa, dar urăşte lumea şi subordonează toate lucrurile interesului spiritual care-i conduce existenţa. Are o relaţie puternică cu Dumnezeu, îşi conduce viaţa personală şi familială după principiile Sale şi dă copiilor săi o educaţie spirituală, care-i orientează spre Dumnezeu, Biblie, Biserică... El dă prioritate lucrurilor spirituale, intereselor şi chemării lui Dumnezeu.
   2. Creştinul firesc, după experienţa mântuirii, se limitează la cunoaşterea intelectuală despre Dumnezeu, nu creşte spiritual şi viaţa lui este caracterizată de compromis. Deşi este prezent la biserică, rareori se roagă şi citeşte din Biblie; el nu se încrede total în Dumnezeu, spunând că Biblia este relativă şi anumite lucruri nu mai sunt contemporane; acceptă extravaganţa şi libertinajul în mare măsură şi tot ce face pentru Dumnezeu este din obligaţie. Pe lista priorităţilor el este primul şi Dumnezeu al doilea. Pentru el, limita dintre spiritual şi lume este foarte confuză şi relativă. Are o relaţie cu biserica, nu cu Dumnezeu; îşi conduce existenţa după experienţă, nu după principii, iar viaţa sa de familie se limitează la aspectul material. Încearcă să dea copiilor o educaţie creştină, nu spirituală, timp în care-i orientează spre succes, sport, confort... El dă prioritate lucrurilor materiale, plăcerii şi confortului, faimei, puterii şi poziţiei.

    3. Necreştinul religios nu are experienţa mântuirii, deşi poate fi crescut într-o familie creştină sau prezent într-o biserică. El este în conflict cu Dumnezeu şi nu I-a răspuns niciodată cu pocăinţă. Pe lista priorităţilor nu este decât el; iubeşte lumea şi se hrăneşte din ea. Nu crede în viaţa de familie, iar, dacă are copii, îi lasă să se bucure de plăcere, motivând că aici este iadul şi raiul. Nu acceptă autoritatea Bisericii, nu crede în destinul ei veşnic şi are o atitudine de superioritate şi dispreţ. El dă prioritate lucrurilor păcătoase şi scopul vieţii este plăcerea şi trăirea departe de Dumnezeu.
   Creştinul matur Îl cunoaşte pe Dumnezeu, cel firesc cunoaşte despre Dumnezeu, timp în care necreştinul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
   Creştinul matur are o relaţie spirituală cu Dumnezeu, cel firesc - cu Biserica, timp în care necreştinul are relaţie cu lumea.
   Creştinul matur experimentează lucrările Domnului, cel firesc vede lucrările Domnului, timp în care necreştinul nu crede în lucrările Domnului.
   Creştinul matur trăieşte după Biblie, cel firesc are respect pentru Biblie, timp în care necreştinul are o Biblie.
   Creştinul matur are o credinţă puternică, cel firesc are o credinţă care depinde de împrejurări, iar necreştinul nu are credinţă.
   Singura alegere la care au acces toţi muritorii este Dumnezeu, de aceea se cuvine să folosim cu responsabilitate acest har.