Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Septembrie 2016

 
 

pagina păstorului

Septembrie 2016

 

11 septembrie      

 

 

,,Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: ,,Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea." Tot astfel, după Cină, a luat paharul și a zis: ,,Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veți bea din el” (1 Corinteni 11: 23-25). Pavel explică faptul că Cina Domnului este unul dintre sacramentele Bisericii Domnului, fiind un moment special de adâncă cercetare spirituală.
Ce este Cina Domnului şi de ce este ea importantă pentru noi?
1. Cina este o nouă sărbătoare. În Vechiul Testament Dumnezeu a instituit sărbătoarea Paştelor pentru evrei, marcând ieşirea lor din prizonieratul egiptean. Această ceremonie a supravieţuit istoriei, însă în timpul serbării Paştelor, Domnul Isus schimbă direcţia ceremoniei, instituind o nouă sărbătoare, care în Biblie poartă mai multe nume: ,,Masa Domnului”, ,,Frângerea Pâinii” etc. La această nouă sărbătoare, pâinea şi rodul viţei joacă un rol important, însă lipsesc ierburile amare şi mielul.
2. Cina este o nouă cercetare. Ciudat este faptul că din doisprezece apostoli, unul L-a trădat pentru bani. În timpul Cinei, Domnul le oferă un timp suficient de cercetare, avertizându-i că unul dintre ei Îl va vinde. Toţi s-au cercetat, întrebându-se: ,,Nu cumva sunt eu?” Singurul care nu s-a cercetat a fost Iuda - el avea deja planul făcut. În clipa respingerii oportunităţii pocăinţei, Biblia spune că a intrat Satana în inima lui. Acest adevăr este înspăimântător.
3. Cina este un nou legământ. Dumnezeu, de-a lungul istoriei, a făcut multe legăminte cu oamenii - cu Noe, Avraam, Moise, cu toţi cei ,,născuţi din nou din apă şi Duh”. Isus le-a spus: ,,Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” Acesta este legământul mântuirii, făcut de Mântuitorul, între Dumnezeul sfânt şi omul păcătos. Aşa după cum Paştele este legământul eliberării evreilor din robia egipteană, tot aşa Cina Domnului este legământul eliberării oamenilor din robia păcatului, prin trupul şi sângele Mântuitorului, simbolizat de azimă şi de rodul viţei. Cina are întotdeauna în centrul ei amintirea actului mântuitor al Domnului Isus Hristos, care prin moartea Sa ne-a dat viaţă eternă.
4. Cina este o nouă speranţă. Paştele evreiesc privea spre Canaanul promis. Dumnezeu, în urma unei lungi şi complicate călătorii a poporului, i-a dus în ţara promisă. Datorită promisiunii Mântuitorului că va serba Cina cu noi în Împărăţia lui Dumnezeu, această sărbătoare devine expresia speranţei celor mântuiţi. Domnul va fi în stare, ca şi în Vechiul Testament, în urma unei călătorii lungi şi complicate, să ducă Biserica în Ţara Promisă, pentru veci de veci.
Astăzi este din nou Cina Domnului. Pentru cei răscumpăraţi, este un sfânt moment de sărbătoare, de adâncă cercetare, de reală speranţă - toate acestea în baza Legământului încheiat de Isus cu sângele Său, între Dumnezeul din ceruri şi oameni ca noi, ca noi amândoi. Să ne împărtășim cu bucurie, dar și cu responsabilitate. Cu speranță, dar și cu o teamă sfântă. Să ne împărtășim, amintindu-ne de El, ,,Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus.” (Evrei 3:1)

 

                           

                                                                                                    

 

 

18 septembrie

 

 

         Ceea ce dă forţă, influenţă şi eficienţă unui grup de oameni este unitatea. În rugăciunea din Ioan 17, Mântuitorul S-a rugat de cinci ori pentru unitatea Bisericii Sale, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că unitatea Bisericii este egală cu succesul Bisericii.
1. MODELUL UNITĂŢII
Unitatea reflectă atât caracterul desăvârşit al lui Dumnezeu, cât şi relaţia perfectă dintre persoanele Trinităţii. Unitatea dumnezeirii este absolută, fiind un model pentru unitatea Bisericii. O biserică divizată este o copie infidelă a modelului divin. În rugăciunea Sa din Ghetsimani, Mântuitorul S-a rugat: ,,pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una" (Ioan 17:11). Înţelegem că unitatea Trinităţii este caracterizată de cunoaştere, scop, metodă și direcţie comună: ,,Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Cuvântul pe care Mântuitorul îl repetă de cinci ori este UNA, iar modelul pe care-l foloseşte este TRINITATEA. Unitatea este modelul şi formula lui Dumnezeu.
2. METODA UNITĂŢII
Metoda unităţii este cunoaşterea, fiindcă ea călăuzeşte spre unitate, în timp ce ignoranţa călăuzeşte spre diversitate: ,,să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1:10b).
a) Unitatea în vorbire - ,,să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire..." (1 Cor. 1:10a).
b) Unitate în credinţă - ,,până vom ajunge toţi la aceeaşi credinţă" (Efes. 4:13).
c) Unitate în conducere - ,,Am aflat despre voi de la ai Cloiei că între voi sunt certuri. Vreau să vă spun că fiecare din voi zice: «Eu sunt al lui Pavel» şi «eu al lui Apolo» şi «eu al lui Chifa» şi «eu al lui Hristos»" (1 Cor. 1:12-13).
Adevărata unitate se manifestă în unitatea doctrinei, a relaţiilor, a închinării, a scopului şi a viziunii. Marii duşmani ai unităţii sunt comparaţia, competiţia, invidia, judecata, dispreţul... Unitatea Bisericii este produsă de Duhul Sfânt, însă este păstrată sau distrusă de om - ,,căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii" (Efes. 4:3). Pavel ne învaţă că unitatea veritabilă presupune unirea profundă a gândurilor şi simţirilor - ,,să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1:10b). Papa Paul al VI-lea spunea: ,,Iubirea fără adevăr este oarbă, adevărul fără iubire ucide." Adevărul fără iubire este indiferenţă, timp în care iubirea fără adevăr este compromis, ambele fiind forme de individualism, nicidecum de unitate.
3. MANDATUL UNITĂŢII
Cea mai puternică formă de unitate se manifestă în diversitate. Urmaşii Mântuitorului au fost uniţi, în ciuda diversităţii lor:
a) Proveneau din medii sociale diferite - bogaţi şi săraci.
b) Proveneau din medii profesionale diferite - unii erau medici sau ofiţeri, iar alţii erau pescari.
c) L-au cunoscut diferit pe Domnul - unii L-au cunoscut personal, alţii L-au cunoscut doar prin credinţă.
Secretul unităţii primilor creştini a fost credinţa (Fapte 2:37), însă mandatul unităţii lor a fost evanghelizarea (Matei 28:19), edificarea (Matei 28: 20), închinarea, părtăşia şi slujirea. Mandatul Bisericii este să demonstreze unei lumi pierdute dragostea lui Dumnezeu: ,,pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una... ca să cunoască lumea că Tu M-ai iubit..." (Ioan 17:22-23).
Unitatea este o mare realizăre a Bisericii şi, deopotrivă, o mare dorinţă a Tatălui ceresc.

 

 25 septembrie

Nu orice lucru bun este apreciat de toți oamenii și nu orice lucru apreciat de toți oamenii este bun. Umanismul încearcă să ne țină prizonieri în spațiul limitat al naturii și capacităților umane, însă dincolo de om, de prezența sa temporară și limitată, există Creatorul, Dumnezeu infinit, etern, atotprezent, atotputernic, atotștiutor. Omul este o ființă vizibilă pentru că are o natură materială, însă Dumnezeu este invizibil pentru că are o natură spirituală. Omul, și nici o altă ființă materială nu poate fi infinită sau atotprezentă. Atunci când Dumnzeu Fiul, Isus Cristos, S-a întrupat, nu a mai fost nici infinit și nici atotprezent în existența Sa umană, materială. Între Dumnezeu și om există nu doar o diferență de atribute, ci o diferență de natură. După cum un copil are nevoie de părinți care să-l ajute, datorită naturii sale limitate, tot așa omul are o nevoie indispensabilă de Dumnezeu, din cauza naturii sale limitate. Posibilitatea ca omul să intre în lumea lui Dumnezeu, să-L perceapă pe Dumnezeu, să relaționeze cu El, este credința, adică capacitatea de a crede că Dumnezeu există, fără să-L vadă.

 În existența omului sunt o mulțime de lucruri. Deși nu le vede, omul nu se îndoiește niciodată de existența lor. Răspunsul la întrebarea ,,de ce este nevoie de credință" este simplu: ca omul să-L perceapă pe Dumnezeu, să relaționeze cu El. Credința este autentică atunci când este practicată, atunci când acționează. Credința nepracticată este o malformație, un nonsens, iar credinciosul nepracticant este o poreclă, o imitație ieftină. Cum se manifestă credința?

I. ACȚIUNILE CREDINȚEI  

În Evanghelia după Matei 8:1-4 este prezentată o întâmplare din viața umană a Mântuitorului Isus Cristos. El coboară de pe munte unde a rostit celebra predică, numită Predica de pe Munte. Oamenii au rămas foarte mirați de puterea și înțelepciunea Sa. O mare mulțime de oameni Îl urma. Din mulțime se desprinde un om bolnav de lepră, se apropie de Mântuitorul, se închină și apoi Îl roagă să-l vindece de boala lui. Mântuitorul reacționează cu bunătate, cu putere, cu înțelepciune și cu modestie.

1. Unicitatea apropierii: ,,un lepros s-a apropiat de El” (v. 2a). Credința l-a făcut să acționeze, să se apropie.

2. Prioritatea închinării: ,,s-a închinat” (v. 2b). A amânat să ceară vindecare pentru el, acordând prioritate Domnului, în fața Căruia s-a închinat, înainte de orice.

3. Oportunitatea cererii: ,,și I-a zis: „Doamne, dacă vrei poți să mă curățești” (v. 2c).    

a) A recunoscut divinitatea lui Cristos: ,,Doamne”.  

b) A recunoscut faptul că toate depind de voința Sa: ,,dacă vrei”.        

c) A recunoscut atotputernicia Mântuitorului: ,,dacă vrei, poți să    mă cureți”.

II. REZULTATELE CREDINȚEI

1. Acceptarea Mântuitorului: ,,Isus Și-a întins mâna” (v. 3a).

2. Încurajare: ,,S-a atins de el” (v. 3b).

3. Vindecare: ,,Da, vreau, fii curățit” (v. 3c).

4. Direcție: ,,…Du-te de te arată preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise” (v.4).

L-a trimis la Templu și la Biblie. Ai credință? Ce fel de credință ai? Tot ce va conta când vei pune mâinile pe piept va fi credința practicată.