Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

August 2016

 
 

pagina păstorului

August 2016

 

7 august      

 

 

Rugăciunea Tatăl Nostru conţine şi învăţătura despre iertare, fiindcă iertarea exprimă caracterul lui Dumnezeu şi al copiilor Săi, fiind manifestarea iubirii, bunătăţii şi înţelegerii. Iertarea nu înseamnă acceptarea, încurajarea sau uitarea vinovăţiei, ci doar neimputarea acesteia şi eliberarea totală de responsabilitatea vinovăţiei celui vinovat. Iertarea se primeşte de la Dumnezeu prin credinţă şi se oferă semenilor prin iubire, acestea două influenţându-se reciproc. Dumnezeu nu iartă o persoană de o greşeală pe care o regretă, dacă, la rândul lui, omul nu iartă pe cel ce-i greşeşte dacă îi pare rău. Mântuitorul i-a iertat pe cei care L-au torturat şi L-au crucificat şi, mai târziu, ucenicul Său, Ştefan, i-a urmat exemplul. Dovada că cineva este ucenicul lui Isus nu este dată doar de cuvintele spuse, ci în mod deosebit de faptele făcute asemenea Lui. Cât de greu a trebuit să-i fie lui Ştefan să ierte grupul răzbunătorilor religioşi, care fără nici un motiv real l-au omorât cu pietre.
Iertarea nu poate fi meritată, nu poate fi plătită, ea este un dar al dragostei şi bunătăţii. Iertarea lui Dumnezeu este motivaţia oricărui creştin, indiferent că este un membru al familiei sau un străin. Pe noi Dumnezeu ne-a iertat prima oară când eram departe de El, străini de Evanghelia Sa şi apoi ne iartă în calitate de fii ai Lui, răscumpăraţi prin credinţa în Isus. Singura scuză pentru neiertarea celui vinovat este răutatea, ura şi duşmănia, or această scuză acuză. O persoană trebuie să se considere iertată de cel căruia i-a greşit în momentul în care-şi cere cu adevărat iertare, fără să depindă de atitudinea persoanei care trebuie să ierte. Cel vinovat nu poate face mai mult decât să-şi ceară iertare. Trebuie să-şi ceară cel vinovat iertare pentru vinovăţia lui sau trebuie pur şi simplu să i se acorde iertarea?
Răspunsul corect îl găsim în atitudinea lui Dumnezeu. Iartă Dumnezeu păcatul unui om, dacă acesta nu se pocăieşte, dacă nu-şi mărturiseşte păcatul pe nume, cu părere de rău şi cu dorinţa să nu-l mai repete? Rezultatul este NU. Putem noi fi mai buni decât Dumnezeu? Acordarea iertării se face în baza cererii iertării. Acordul iertării se face la cererea acesteia, pentru că o iertare ieftină pregăteşte terenul pentru repetarea vinovăţiei. Cererea iertării trebuie să fie expresia regretului - pocăinţa minţii, trebuie să fie expresia remuşcării - pocăinţa sentimentelor, iar în final trebuie să fie expresia renunţării - pocăinţa voinţei. O astfel de cerere de iertare este acceptată totdeuna de Dumnezeu şi trebuie să fie acceptată de cel nedreptăţit, indiferent de natura sau mărimea pagubei făcute. De asemenea, o astfel de cerere de iertare nu doar că satisface pe cel nedreptăţit şi-l înduplecă, dar îl umileşte suficient de mult pe cel vinovat pentru a evita repetarea greşelii. Persoana nedreptăţită nu are dreptul să nu ierte, deoarece apreciază că cererea iertării nu a fost suficient însoţită de regret, remuşcare şi renunţare la greşeală. Numai Dumnezeu are dreptul şi capacitatea să judece gândurile şi sentimentele. Noi, oamenii, avem dreptul şi capacitatea să judecăm faptele văzute şi vorbele auzite. ,,Lucrurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu, cele descoperite sunt ale oamenilor", spunea Moise în Deuteronom. A ne cere iertare când suntem vinovaţi şi a ierta când ni se cere iertare este dumnezeieşte, este duhovniceşte.

 

                           

                                                                                                    

 

 14 august      

 

Atunci când Mântuitorul abordează subiectul vremurilor sfârşitului, El nu ezită să ne dea două exemple, ale lui Noe şi Lot: ,,Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi." (Luca 17:26-27) ,,Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul Omului." (Luca 17:28-30) Domnul continuă şirul avertizărilor: ,,Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot" (Luca 17:32). De ce să ne aducem aminte de ea și ce anume să ne aducem aminte? Să ne aducem aminte că şi-a pierdut viaţa şi familia.
Cum şi-a pierdut viaţa şi familia? Alături de soţul ei, Lot, au ales să trăiască într-un oraş stricat, într-un mediu imoral - Sodoma. Chiar dacă pe ei i-a afectat mai puţin, copiii lor au fost compromişi d.p.d.v. spiritual şi moral. Preocupările oamenilor din Sodoma erau împotriva voii lui Dumnezeu, păcate care au atras blestemul Creatorului peste ei. Au venit îngerii Domnului să aducă pedeapsa peste Sodoma şi Gomora şi să scape familia lui Lot, pentru care mijlocise în rugăciune Avraam, omul lui Dumnezeu. Lot, soţia lui şi cele două fiice au fost scoase de îngeri din cetatea incendiată. Ginerii au ars împreună cu oraşul blestemat. Ce tragedie!
Îngerii au prezentat în grabă condiţiile supravieţuirii:
1. ,,Să nu te uiţi înapoi."
2. ,,Să nu te opreşti în vreun loc din câmpie."
3. ,,Scapă la munte" (Gen. 19:17).
În câmpie, în oraş, familia lui Lot avea toată munca de-o viaţă, şi acum să plece cu mâinile goale?! Să nici nu se uite măcar la lucrurile pentru care-şi sacrificaseră relaţia spirituală cu Dumnezeu? În Sodoma erau ginerii lor, care nu au vrut să părăsească oraşul destrăbălat. Să meargă la munte, în singurătate, acolo unde nu exista posibilitate de afaceri?!
Totuşi, viaţa era mai scumpă decât toate valorile materiale îngrămădite în oraşul cuprins de flăcări. Siliţi de îngeri, ei se depărteză de oraş. Porunca era ,,să nu se uite înapoi". Totuşi, în urmă era totul, în faţă era... nimic. Soţia lui Lot, mânată de aceeaşi nestăpânire cu care alesese Sodoma, s-a uitat înapoi. Oricum era obişnuită cu încălcarea regulilor Creatorului. Dintr-odată, s-a prefăcut într-un stâlp de sare, a încremenit acolo, lovită de propria neascultare. Ce paradox, să mori pe drumul salvării! Scriptura spune: ,,Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot" (Luca 17:32).
1. Aduceţi-vă aminte că alegerea unui mediu de viaţă greşit conduce la pierderea vieţii şi a familiei.
2. Aduceţi-vă aminte că mediul în care trăim ne influenţează copiii, robindu-i.
3. Aduceţi-vă aminte că trăirea în păcat este un proces lent, dar sigur, şi din vecinătatea oraşului, Lot ajunge, cu timpul, în centrul oraşului.
4. Aduceţi-vă aminte că, de obicei, copiii vor împărtăşi cultura şi valorile mediului unde cresc şi trăiesc, nu cultura părinţilor lor.
5. Aduceţi-vă aminte că pentru fiecare om există o ,,ultimă şansă" şi apoi urmează consecinţele.
,,Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul Omului" (Luca 17:28-30). Recomandarea divină este: ,,Să nu te uiţi înapoi, să nu te opreşti în vreun loc din câmpie, scapă la munte" (Gen. 19:17). Nu trebuie să regretăm pentru lucrurile fireşti la care am renunţat urmându-L pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne mai întoarcem la ele. Dimpotrivă, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu.
Pastor Luigi Miţoi.