Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Iulie 2016

 
 

pagina păstorului

Iulie 2016

 

3 iulie 

  

   

În jurul anului 66 d.Cr, cu puțin timp înainte să moară, apostolul Pavel este în închisoarea din Roma, de unde îi scrie lui Timotei cea de-a doua scrisoare. În capitolul trei, omul lui Dumnezeu, Pavel, îl avertizează pe tânărul Timotei: ,,Să știi că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele.” Apoi Pavel explică faptul că dificultatea vremurilor la care se referă nu este de natură financiară sau materială, ci de natură spirituală și morală, drept pentru care argumentează cu o listă de douăzeci și una de caracteristici ale tipului de om din ,,vremurile grele”. Oricare dintre noi, citind aceste caracteristici, vom crede că apostolul se referă la oamenii din anul 2016, pentru faptul că în generația noastră este abuzată inocența copiilor, familia monogamă, biserica creștinilor născuți din nou și credința în Dumnezeu.
Prezentarea apostolului Pavel este dramatică în legătură cu ,,vremurile din urmă", conţinând douăzeci şi una de caracteristici negative. Evanghelistul Matei precizează că ,,dragostea celor mai mulţi se va răci, din pricina înmulţirii fărădelegii" (Matei 24:12). Evanghelistul Luca, folosind interogaţia retorică, sugerează absenţa credinţei în vremurile din urmă: ,,Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8) Interogaţia retorică este figura de stil alcătuită din una sau mai multe întrebări care nu sunt puse pentru a obține un răspuns, ci pentru a comunica o idee sau o atitudine. Atunci când Mântuitorul este întrebat de ucenicii Săi despre semnele vremurilor din urmă, El evidenţiază următoarele caracteristici: adversitate, conflicte armate, cataclisme naturale, lipsă de hrană, boli, persecuţie, trădare între fraţi, înmulţirea prorocilor mincinoşi şi înmulţirea fărădelegii (Matei 24:4-12). Partea bună în această pesimistă prezentare este faptul că nu toţi creştinii vor fi compromişi, ci doar ,,mulţi". ,,Mmulţi", dar nu ,,toţi": ,,vor înşela pe mulţi"; ,,mulţi vor cădea"; ,,mulţi proroci mincinoşi"; ,,dragostea celor mai mulţi se va răci".
Diavolul i-a chinuit pe creştinii din comunism cu persecuţia, însă îi ispiteşte pe creştinii din capitalism cu materialismul: ,,Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci" (Exod 5:9). De asemenea, dacă în generaţiile trecute mulţi oameni credeau în mod greşit că omul este mântuit prin fapte, fără credinţă, în generaţia noastră, mulţi oameni cred, în mod greşit, că omul este mântuit prin credință, fără fapte. Toată lumea crede, însă ,,cei mai mulţi" trăiesc în păcat. Recomandarea apostolului este: ,,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva." Mântuitorul sugerează un proces de observare şi evaluare: ,,Veţi auzi de...", ,,când veţi vedea..".
Trebuie să auzim, să vedem, să cercetăm şi să tragem concluziile. În felul acesta vom face parte din rămăşiţa care supravieţuieşte, nu dintre cei mulţi care cad şi se prăpădesc.

                                                                

 

 

 9 iulie

Fericirea în viaţa de familie depinde într-o foarte mare măsură de asumarea responsabilităţilor maritale şi de eliminarea riscurilor potenţiale. Neasumarea responsabilităţilor activează riscurile şi aceasta face dovada unui caracter slab. Caracterul este mai important în căsătorie decât frumuseţea fetei sau muşchii şi banii băiatului.
Una dintre cele mai evidente responsabilităţi ale soţului este să-şi iubească soția. Neasumarea acestei responsabilităţi îl expune pe soţ la riscurile imaturităţii şi poftei. Faptul că nu-şi iubeşte în mod practic soţia demască atât imaturitatea soţului, cât şi pofta care-l stăpâneşte. Petru explică faptul că ,,stricăciunea care este în lume (vine) prin pofte" (Petru 2:4b). Pofta a motivat-o pe Eva să mănânce din pomul oprit, l-a determinat pe Acan să ia pradă de război din lucrurile interzise și l-a împins pe David s-o aducă pe Baat-Şeba în patul lui.
Cum se manifestă iubirea soţului?
1. ,,Purtați-vă cu înțelepciune cu nevestele voastre…“ (1 Petru 3:7). Nu nervii, ambiţia, frustrarea sau răzbunarea trebuie să determine vorbele şi atitudinile soţului faţă de soţie, ci înţelepciunea. ,,Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică." (Iacov 3:17)
2. ,,Daţi cinste femeii ca unui vas mai slab” (1 Petru 3.7). Penalizarea divină pentru iresponsabilitatea faţă de soţie este neascultarea rugăciunilor: ,,ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” (v. 7)
3. ,,Nu tineţi necaz pe ele.” (Col. 3:19b)
Una dintre cele mai evidente responsabilităţi ale soţiei este supunerea faţă de soţul ei. Neasumarea supunerii faţă de soţ o expune pe soţie la riscurile competiţiei şi goliciunii. Faptul că nu se supune soţului în mod practic demonstrează că este în competiţie cu el, lucru care o îndreptăţeşte să-şi expună în mod vinovat părţi ale corpului ei care aparţin doar soţului. Societatea contemporană este vulgară, erotică şi sexistă, iar acest model ruinează încrederea şi fidelitatea dintre soţi.
Cum se manifestă supunerea soţiei?
1. ,,…dacă unii (soții) nu ascultă Cuvântul, să fie caştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere” (1 Petru 3:1-2). Ieşirea din competiţie cu soţul şi abordarea lui cu o atitudine respectuoasă îi va conferi soţiei multă influenţă asupra lui.
2. ,,Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în… ci sa fie…” (1 Petru 3:3-4). Biblia nu vorbeşte împotriva frumuseţii exterioare, ci o subordonează, ca prioritate şi importanţă, frumuseţii interioare.
Viaţa de căsătorie a unui cuplu este aşa cum o construiesc şi o întreţin ei. Asumarea responsabilităţilor şi eliminarea riscurilor rămâne soluţia lui Dumnezeu, care a proiectat şi a construit căsătoria.

 

 

  17 iulie

 

Fiecare om primește de la Creator o perioadă de timp numită viață. E surprinzător faptul că în aceeași perioadă de timp, unii oamenii realizează multe lucruri, alții mai puține sau chiar deloc. Deși timpul rămâne cea mai importantă parte a patrimoniului vieții unui om, viziunea pe care o are îl va conduce la succes sau eșec. În tot ce a făcut, Dumnezeu a avut o viziune, un plan bine stabilit. Mântuitorul Cristos spunea ca a venit să împlinescă voia Tatalui Său, iar la sfârșitul misiunii pe pământ a afirmat: ,,S-a ispravit", adică misiunea pentru care S-a întrupat a fost dusă la îndeplinire.
Primirea unei misiuni din partea lui Dumnezeu devine viziunea vieții unui om. Conștientizarea și înțelegerea viziunii creează responsabilități spirituale. Noe a devenit responsabil de construirea corăbiei, după ce Dumnezeu i-a explicat ce are de făcut. Moise a devenit responsabil de eliberarea sclavilor evrei, după ce Dumnezeu i-a explicat ce trebuie să facă. Tot așa au făcut Ghedeon, David, Daniel, Petru, Pavel și toți ceilalți oameni ai lui Dumnezeu a fost împlinirea viziunii primite. În absența unei viziuni personale sau de grup, creștinul devine iresponsabil și nepăsător pentru lucrurile spirituale, dar în același timp devine prizonierul lucrurilor pământești. De asemenea, prezența unei viziuni dovedește relația spirituală personală a omului cu Dumnezeu. Avraam, Iosif, Samuel, Maria, Iosif, Ioan Botezătorul și toți ceilalți eroi ai Bibliei au avut o puternică relație spirituală cu Dumnezeu, pe fondul căreia Părintele ceresc le-a dat un plan pentru slujire. Mai mult, viața unui creștin va fi influențată și direcționată pe coordonatele viziunii primite de la Dumnezeu. Pavel își adaptează stilul de viață la viziunea primită de la Dumnezeu și restul vieții îl dedică împlinirii
acestei viziuni. Pavel a reușit să fie așa de influent în slujirea lui, nu doar pentru că Dumnezeu l-a împuternicit, ci și pentru faptul că a abordat cu responsabilitatea chemarea și viziunea divină, dedicându-și fără rezerve întreaga viață. Prea mulți oameni care nu fac nimic se simt îndreptățiți să critice lucrarea celor care, având o viziune de la Dumnezeu, își dedică viața pentru împlinirea ei.
Creatorul trebuie să oferă viziunea slujitorilor și Bisericii Sale pentru că numai El știe ce vrea să facă în prezent și în viitor. În absența acestei viziunii, care este adaptată la timpul, locul și nivelul lucrării din prezent, biserica va deveni tradiționalistă, legalistă, iar metodele de slujire vor fi confundate cu principiile. Simplul fapt că foarte mulți oameni nu fac nimic pentru lărgirea și înaintarea Împărăției Stăpânului este cea mai evidentă dovadă că acei oameni nu au nicio viziune. Nu au nicio viziune personală sau nu se identifică, nu se regăsesc în viziunea bisericii pe care o frecventează. Faptul că acești oameni se simt liniștiți în această stare de nepăsare este mai grav decât faptul că nu au o viziune.
Nu uitați, timpul rămas este scurt, greu și va fi tot mai scurt și tot mai greu. Dumnezeu merită mai mult, Dumnezeu merită totul.

 24 iulie

 

Apostolul Ioan scrie în prima sa epistolă despre iubirile interzise: iubirea de lume și iubirea lucrurilor din lume. „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume - pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii - nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2:15). Cele trei cuvinte pe care apostolul iubirii le repetă sub ispirația Duhului sunt lumea, pofta și dragostea. Deși noi trebuie să iubim oamenii din lume, noi nu trebuie să iubim lumea, fiindcă lumea este un sistem care luptă împotriva lui Dumnezeu. Să nu uităm că lumea L-a ucis pe Cristos, pe apostoli și pe martirii din toate timpurile.

 

Ce spune Biblia despre lume? Ioan spune în cartea Apocalipsa că Satan „înșeală întreaga lume” (Apoc. 12:9; 13:14). Pavel precizează că Satan este „Dumnezeul lumii acesteia” (2 Cor. 4:4). Mântuitorul îl numește pe diavolul „Stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31). Ioan spune că toată „lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19). Domnul spunea: ,,Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). Afirmația lui Pavel este categorică: „Lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Gal. 6:14). Iacov poruncește: „Să ne păzim neîntinați de lume” (Iac. 1:27). Pavel sugerează: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia” (Rom. 12:2). Pavel ne atrage atenția, prezentându-ne exemplul unui creștin influențat de lume: „Căci Dima din dragoste pentru lume m-a părăsit” (2 Tim. 4:10). Iacov atrage atenția asupra infidelității spirituale: „Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrașmaș cu Dumnezeu” (Iac. 4:4). Întrebarea lui Cristos ne trezește la realitate: „Ce folosește unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?” (Mc. 8:36). Anticipând confuzia, Ioan lămurește problema: „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” (1 Ioan 5:4). În concluzie, Ioan expliucă motivul pentru care lumea îi urăște pe creștini: „Le-am dat Cuvântul Tău și lemea i-a urât” (Ioan 17:14).

 

Lumea este o iubire interzisă. O a doua iubire interzisă sunt lucrurile din lume, respectiv pofta: ,,Pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții". Petru demască faptul că stricăciunea care este lume este generată de poftă (2 Petru 1:4). Deși dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele este cea mai mare poruncă, dragostea de lume și dragostea pentru lucrurtile din lume sunt două dintre iubirile interzise.

 

 

 31 iulie

Dumnezeu a inventat căsătoria şi prima minune a Mântuitorului consemnată de Ioan este făcută la o nuntă din Galileia. Această minune a fost soluţia Domnului la falimentul administrării nunţii. În general, Dumnezeu face minuni atunci când oamenii eşuează, pentru că minunile sunt întotdeauna soluţiile divine la problemele umane. Este remarcabil faptul că El răspunde afirmativ invitaţiei oamenilor, fiind prezent acolo unde oamenii Îl cheamă - la nuntă, înmormântare, suferinţă sau boli... Domnul Isus nu ţine cont de prejudecăţile oamenilor legate de condiţia socială, intelectuală sau profesională a celor care-L invită. De pildă, dintre cele şapte invitaţii făcute Mântuitorului la masă, patru au fost făcute de oameni simpli. Viaţa cotidiană a familiilor care care-L au pe Isus nu presupune absenţa problemelor, ci prezenţa soluţiilor. Oamenii au probleme în toate sferele vieţii lor, uneori chiar şi la nuntă, şi adevărata soluţie este Dumnezeu.
Soluţiile Creatorului restaurează liniştea şi ordinea, transformând lucrurile şi oamenii. Rolul minunilor divine este să readucă normalitatea în viaţa oamenilor zbuciumaţi de probleme şi falimente. Chiar dacă familia este un proiect divin, calitatea căsătoriei este dată de calitatea spirituală şi morală a partenerilor.
Evenimentul nunţii din Galileia ne învaţă, printre altele, că oamenii au limite şi uneori falimentează. De asemenea, ne învaţă faptul că prezenţa Domnului oferă soluţii care restaurează şi transformă. În cazul nunţii din Cana, a transformat apa în vin; în cazul vieţii de familie, transformă viaţa celor doi. Scopul căsătoriei este: ,,Fiecare să caute nu la foloasele lui, ci la foloasele altora..." (Fil. 2:4). Dovada că un om este transformat şi restaurat de Dumnezeu este dată de folosul pe care-l caută. Dacă se căsătoreşte pentru a-şi răstigni partenerul, demonstrează că nu s-a întâlnit cu Hristos şi nu a fost transformat de El. Tot ceea ce va face în viaţă va răspunde nevoilor, gusturilor, mofturilor personale şi nu va avea în vedere decât folosul propriu. Partenerul va fi doar instrumentul pe care-l va folosi pentru folosul personal. Dacă, dimpotrivă, se căsătoreşte după ce a fost răstignit împreună cu Hristos, va fi un om transformat şi restaurat spiritual şi moral. Va avea un comportament bun, altruist, milos, iertător, plin de dragoste şi va urmări în mod consecvent folosul partenerului.
În proiectul familiei iniţiat de Dumnezeu, fiecare trebuia să caute folosul celuilalt. Pervertirea umană apărută în urma căderii în păcat şi starea de destrăbălare în care omul a ajuns îl predispune să-şi caute folosul personal, manipulându-şi chiar şi tovarăşul de viaţă. Aceasta este marea şi adevărata PROBLEMĂ a omului - falimentul.
Răstignirea unei astfel de firi păcătoase este indispensabilă pentru a continua procesul divin de transformare a vieţii. Dacă omul se pocăieşte de păcat şi crede în Hristos ca Mântuitor personal, Dumnezeu îi transformă viaţa prin puterea Sa infinită. Aceasta este SOLUŢIA. Soluţia lui Dumnezeu este minunea. Este adevărat că Dumnezeu face transformarea prin puterea Sa, însă omul trebuie să asculte. La nunta din Cana, condiţia pusă a fost ,,să faceţi orice vă va zice". Ascultarea omului atrage minunea lui Dumnezeu care soluţionează falimentul. Familia după proiectul Creatorului va fi formată din oameni care şi-au răstignit firea pământească, căutând folosul partenerului. Atunci când au probleme, Dumnezeu are soluţii.