Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Iunie 2016

 
 

pagina păstorului

Iunie 2016

 

5 iunie 

  

    

Moise este de departe unul dintre cei mai proeminenţi oameni din Biblie. Moise a avut părinţi - ce fel de părinţi au fost părinţii lui? El a avut copii - ce fel de copiii au fost copiii lui? Moise a trăi 120 de ani şi viaţa sa se împarte în trei etape diferite:
1. INSTRUIREA. Primii 40 de ani i-a trăit ca prinţ, în palatul lui faraon, Regele Egiptului. În această perioadă s-a bucurat de toate oportunităţile şi luxul casei regale. Încercarea de a elibera poporul evreu, cu care se identifica într-o mare măsură, l-a trasformat pe Moise într-un infractor, care a trebuit să fugă în pustie, scăpându-şi viaţa de mânia faraonului.
2. FORMAREA. Următorii 40 de ani i-a trăit ca cioban în pustie, în casa lui Ietro, cu a cărui fiică s-a şi căsătorit. În această perioadă, caracterizată de singurătate şi anonimat, caracterul lui s-a consolidat. Întâlnirea cu Dumnezeu l-a pus pe Moise în faţa provocării vieţii sale, aceea de a elibera poporul evreu din robia egipteană.
3. DEDICAREA. Ultimii 40 de ani i-a trăit conducând robii evrei din Egipt spre Canaan, fără ca el să aibă parte de intrarea în Țara promisă. În această perioadă, L-a slujit pe Dumnezeu în faţa poporului şi pe popor în faţa lui Dumnezeu. Într-o anumită măsură, primele două etape de 80 de ani l-au pregătit pe Moise pentru slujirea în cea de-a treia etapă de 40 de ani.
Capitolul trei din cartea Exodul surprinde chemarea pe care Dumnezeu i-o adresează lui Moise. Această chemare îl trasformă pe Moise din omul lui Ietro în omul lui Dumnezeu, după cum mai înainte devenise omul lui Ietro din omul lui faraon. În contextul acestei chemări sunt anumite caracteristici care definesc viaţa, priorităţile şi valorile lui Moise:
1. MUNCA: ,,Moise păştea turma" (v. 1a). Dumnezeu lucrează cu oameni harnici, muncitori, responsabili, dedicaţi, dinamici şi curajoşi. Munca îl instruieşte pe om, îl disciplinează, îl încadrează, îl responsabilizează, îl oboseşte, îi oferă satisfacţie şi beneficii.
2. FAMILIA: ,,Moise păştea turma socrului său, Moise" (v. 1b). Sunt 40 de ani între cele două încercări ale lui Moise de a scoate poporul din Egipt. Prima încercare a fost iniţiativa lui, când era prinţ, iar cea de-a doua a fost iniţiativa lui Dumnezeu, când era căsătorit. Dumnezeu lucrează cu oameni care au experienţa vieţii de familie, în calitate de soţ, soţie, părinte sau copil. Familia îl formează pe om, îl educă, îl limitează, îl obligă, îl odihneşte, îi oferă echilibru, satisfacţii şi obligaţii.
3. CUNOAŞTEREA: ,,Domnul i S-a arătat... Moise a zis: ,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie şi de ce nu se mistuie rugul" (v. 2-3). Dumnezeu lucrează cu oamenii care-L cunosc, care-L respectă, care-I cunosc şi-I împlinesc poruncile. Viaţa cu Dumnezeu începe cu a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a cunoaşte despre Dumnezeu. ,,Domnul a zis: ,,Am văzut asuprirea poporului Meu... şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor... Îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc... şi să-l scot din ţara aceasta..." (v. 7-8). Moise este expus să cunoască mila lui Dumnezeu, atotştiinţa, atotputernicia, suveranitatea şi dreptatea Sa. Cunoaşterea îl trasformă pe om, îl face umil, matur, milos, înţelegător, selectiv, înţelept, ascultător, îl subordonează lui Dumnezeu.
4. SLUJIREA: ,,Acum vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel" (v. 10). Dumnezeu lucrează cu oameni care-L slujesc, care se ostenesc din dragoste şi cu bucurie, care-şi găsesc satisfacţia servindu-L pe El. Slujirea îl învaţă pe om, îl formează, îl maturizează, îl confirmă, îl recomandă, îl expune, îl răsplăteşte.
Amram, Iochebed şi fiul lor, Moise au murit, dar am rămas noi, noi şi copiii pe care nu i-a dat Dumnezeu. Statul, noul zeu al muritorilor, vrea să ne ia copiii, însă noi am promis aceşti copii lui Dumnezeu. Isaia spunea: ,,Eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul" (Is. 8:18). Statul vrea să ne ia familia, însă familia noastră este de mult a lui Dumnezeu. Iosua spunea: ,,Eu şi casa mea..." (Iosua 24:15). Să păstrăm familiile noastre şi copiii noştri pentru Dumnezeu, să-i dedicăm lui Dumnezeu şi să-i păstrăm pentru El.

                                                                                                                         

 

 

 12 iunie

 

Deşi Moise l-a mentorat pe Iosua, el a fost mentorat de Dumnezeu, în absenţa unui lider proeminent. Procesul mentorării de către Dumnezeu şi al maturizării lui Moise ne ajută să acceptăm şi să oferim mentorarea.
I. INDIFERENŢA - starea omului care nu se simte provocat de ceea ce face sau ceea ce face este cu mult mai mic şi mai uşor decât abilităţile şi capacităţile pe care le are.
II. FRICA - starea omului chemat de Dumnezeu să facă o lucrare mai grea şi mai mare decât abilităţile şi capacităţile pe care le are. Frica lui Moise este justificată de următoarele motive:
1. Anonimatul: ,,Cine sunt eu să mă duc să scot pe Israel din Egipt?” (Exod 3:11). Soluţia lui Dumnezeu este compania divină: ,,Eu voi fi cu tine.”
2. Necunoaşterea: ,,...mă vor întreba: ,,Care este numele Lui?” Ce le voi răspunde?” (v. 13). Soluţia lui Dumnezeu este explicaţia logică: ,,Cel ce se numeşte ,,Eu sunt” m-a trimis la voi” (v. 14).
3. Neacceptarea: ,,N-au să mă creadă, nici nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: ,,Nu ţi S-a arătat Domnul” (Ex. 4:1). Soluţia lui Dumnezeu este dovada evidentă: minunea cu toiagul prefăcut în şarpe, mâna băgată în sân şi acoperită cu lepra şi apă din râu prefăcută în sânge (v. 2-9).
4. Incapacitatea: ,,...Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară...” (v. 10). Soluţia lui Dumnezeu este slujirea în echipă: ,,Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, Levitul?... Tu ii vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui... El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură şi vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu” (v. 14-16).
III. MÂNIA - starea omului care reacţionează în faţa obstacolelor care-i stau în față. Mânia este distructivă atunci când direcţionează lupta spre obstacol, nu spre scop. Moise a greşit de două ori mâniindu-se pe obstacol: atunci când a omorât egipteanul, concentrându-se pe eliminarea obstacolului, în loc să se concentreze pe scopul eliberării sclavilor evrei; și atunci când a fost indignat că poporul nu are încredere în capacităţile lui.
În timpul slujirii lui de 40 de ani, Moise s-a mâniat de multe ori, însă niciodată nu s-a concentrat pe obstacol, ci pe scop:
a) Mai tarziu el este mânios pe Aaron, dar se concentrează pe scop, nu pe obstacol. El îl confruntă pe Aaron, aducând problema înaintea lui Dumnezeu pentru a o rezolva şi rugându-se pentru iertarea poporului.
b) După aceea, este mânios pe Maria, însă se concentrează pe scop, nu pe obstacol şi sfârşeşte rugându-se pentru restaurarea Mariei.
c) Core, Datan, Abiram şi 250 de oameni s-au răzvrătit împotriva lui, acuzându-l pe Moise de dictatură şi mândrie. Domnul a vrut să pedepsească tot poporul pentru răzvrătirea acelui grup, însă Moise a mijlocit şi numai grupul răzvrătiţilor a fost pedepsit (Numeri 16).
IV. MÂNDRIA - starea omului care se vede mai bun, mai mare, mai puternic, mai capabil, mai merituos decât toţi ceilalţi oameni. Paradoxul mândriei lui Moise e faptul că s-a mâniat cel mai blând om de pe pământ. Mândria l-a condus să ia slava care I se cuvenea doar lui Dumnezeu: ,,Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. Poporul caută ceartă cu Moise. Ei au zis: ,,Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit fraţii noştri înaintea Domnului. Pentru ce ați adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? Pentru ce ne-aţi scos din Egipt...” (Num. 20). Moise a reacţionat la răutatea poporului, concentrându-se pe obstacol şi nu pe scop şi aceasta a fost destul să-i fie socotită ca mândrie: ,,Ascultaţi, răzvrătiţilor. Vom putea noi oare să scoatem apă din stânca aceasta?" Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul... Atunci Domnul a zis lui Moise: ,,Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau” (Num. 20).
Pastor Luigi Miţoi

 

 

 

  19 iunie

 

Misiunea de tată este nobilă, frumoasă şi grea în egală măsură. Tatăl este un nume, o persoană, un model, un reper. Dintre toţi taţii din Biblie, l-am ales pe Avraam, fiindcă a atins excelenţa, dar şi pentru faptul că este supranumit ,,tatăl celor credincioşi". El a fost un om demn, un credincios loial, un soţ devotat, un tată responsabil, autoritar şi echilibrat.
1. CREDINŢA LUI AVRAAM
Avraam şi-a dorit mult să fie tată şi a aşteptat cu răbdare 25 de ani pentru ca acest vis să devină realitate. Avea 75 de ani când, ascultând de porunca Creatorului, a ieşit din Ur şi a călătorit spre Canaan. Biblia remarcă faptul că Avraam s-a bazat pe promisiunea divină şi Dumnezeu i-a socotit lucrul acesta drept neprihănire (Gen. 15:7).
2. FIDELITATEA LUI AVRAAM
Avraam a trebuit să aleagă între Dumnezeu şi Isaac, atunci când Domnul i-a cerut să-l aducă jertfă pe Muntele Moria. Procesul revelaţiei nu ajunsese încă la nivelul ,,să nu ucizi" şi Avraam a ascultat de Dumnezeu. În timp ce urcau muntele, Isaac remarcă faptul că tatăl său nu avea animalul de jertfă, ca de obicei, şi îi cere explicaţii tatălui său. Cu inima sfâşiată, Avram îi dă fiului său răspunsul profetic: ,,Dumnezeu va purta de grijă de mielul pentru jertfă" (Gen. 22:8). Peste aproximativ 2000 de ani, pe acelaşi munte, Dumnezeu L-a jertfit pe Fiul Său, pentru a ridica păcatul lumii. Este interesant faptul că Dumnezeu nu a îngăduit ca Isaac să fie ucis pe muntele Moria, însă pe Fiul Său nu L-a scăpat, Cristos murind pentru păcatele tuturor oamenilor.
3. RESPONSABILITATEA LUI AVRAAM
Avraam şi-a educat fiul după standardele Bibliei şi Creatorul remarcă şi apreciează atitudinea responsabilă a lui Avraam: ,,Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului..." (Gen. 18:19). Isaac l-a văzut deseori pe tatăl său închinându-se înaintea lui Dumnezeu, Biblia menţionănd cel puţin de cinci ori construirea unui altar şi închinarea lui Avraam înaintea Domnului. Apoi Isaac îl vede pe tatăl său dând zeciuială lui Melhisedec. De asemenea, a auzit cu siguranţă despre modul elegant şi înţelept pe care tatăl său l-a folosit la despărţirea de unchiul Lot, dar şi de faptul că Avraam alesese ca locuinţă zona muntelui, însă Lot alesese oraşele câmpiei, oraşele Sodoma şi Gomora. Cu siguranţă că ospitalitatea tatălui său nu i-a scăpat lui Isaac, în repetatele situaţii în care Avraam a primit cu bucurie oaspeţi.
4. GRIJA LUI AVRAAM
Avraam s-a implicat în alegerea soţiei pentru fiul său, conştient fiind de faptul că prin el, prin nepoţi şi strănepoţi va creşte poporul mesianic, din care mai târziu Se va întrupa Mântuitorul. El l-a trimis pe Eliezer, un om de încredere, în vârstă şi înţelept, să aleagă o soţie potrivită pentru fiul său, Isaac. Grija înţeleaptă a lui Avraam s-a manifestat şi prin faptul că a împărţit averea între fiii săi, când era încă în viaţă Isaac, fiul promis de Dumnezeu având prioritate.
Avraam a fost un credincios de succes şi Dumnezeu a fost proslăvit prin credincioşia lui. A fost un soţ de succes, iar Sara a fost o soţie iubită. A fost un tată de succes şi fiul său, Isaac, a fost un copil fericit.

 26 iunie

Relaţiile în general şi relaţiile din familie în special sunt cele mai importante, dar în egală măsură şi cele mai sensibile lucruri din viaţa noastră, motiv pentru care dragostea şi iertarea sunt absolut indispensabile. Colectarea nemulţumirilor nu este altceva decât metoda de a strica o relaţie.

   I. Cum trebuie înţeleasă iertarea? 

Iertarea este renunţarea personală, conştientă şi voluntară la dreptul de a face responsabilă o persoană pentru vinovăţia ei. Fiind mai mult decât necesară, iertarea trebuie să fie necondiţionată şi sinceră.     

   II. Ce nu este iertarea?

1. Iertarea nu este neglijarea faptei care a produs vinovăţia. 

2. Nu este aprobarea sau încurajarea faptei care a produs vinovăţia. Isus a iertat-o pe femeia prinsă în păcat, dar nu a aprobat fapta ei.

3. Nu este uitarea faptei. Iosif şi-a amintit de vinovăţia fraţilor lui, dar nu cu amărăciune. 

4. Nu este slăbiciune, dimpotrivă este dovada puterii şi curajului.

5. Nu este absolvirea faptei de pedeapsa lui Dumnezeu.

6. Nu este şantajarea sau manipularea vinovatului.

7. Nu este schimbarea caracterului persoanei vinovate.

8. Iertarea nu este instantanee.

   III. Piedici în calea iertării:

1. Lipsa de spiritualitate a persoanei nedreptăţite. 

2. Durerea provocată de fapta care a produs vinovăţia.

3. Condiţii puse celui vinovat - ,,nu merită pentru că..."

4. Persoana nedreptăţită nu a făcut niciodată aceeaşi greşeală.

5. Un prieten care aţâţă la duşmănie şi răzbunare.

6. Repetarea faptei care a produs vinovăţia sau o altă greşeală făcută împotriva aceleiaşi persoane nedreptăţite.

7. Persoana nedreptăţită nu are nevoie la rândul ei de iertarea lui Dumnezeu. 

   IV. Înţelegerea complexităţii iertării: 

1. Neiertarea celui vinovat sau necererea iertării celui nedreptăţit face o persoană incompatibilă pentru închinare şi slujire înaintea lui Dumnezeu.

2. Iertarea nu depinde de acceptarea iertării din partea persoanei nedreptăţite, ci doar de asumarea vinovăţiei, de regretul sincer şi de cererea iertării a persoanei care a produs vinovăţia.

3. Rezolvarea iertarii trebuie să fie personală.

4. Iertarea nu se impune, pentru că este o decizie a iubirii.

5. Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea, deşi împăcarea este o urmare a iertării.

6. Iertarea nu are aşa de mare legătură cu cel vinovat, ci cu cel nedreptăţit.

   V. Care sunt condiţiile iertării:

1. Înţelegerea importanţei relaţiilor şi caracterului în viaţa unui creştin

2. Cel vinovat trebuie să înţeleagă că a greşit şi să-i pară rău.

3. Cel vinovat trebuie să-şi ceară iertare în mod direct.  

4. Cel nedreptăţit trebuie să aibă milă şi să ierte.

   VI. Care sunt avantajele iertării:

1. Mărturia unui caracter creştin

2. Bucurie şi linişte sufletească pentru ambele părţi.

3. Iertarea lui Dumnezeu - ,,Şi ne iarta nouă greşelile noastre..."

4. Relaţii sfinte şi armonioase.

    Iertarea nu poate fi înlocuită cu perfecţiunea şi nici cu pedepsirea, nici Dumnezeu nu ne-a eliminat din prezenţa Sa, pentru că am fost imperfecţi şi, nici nu ne-a pedepsit atunci când ne-am cerut iertare.