Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Aprilie 2016

 
 

pagina păstorului

Aprilie 2016

 

3 aprilie 

  

Accentul în cartea Faptele Ap. cap. 9 începe să se mute de la apostolul Petru la Pavel, din Palestina în lumea mediteraneană și de la evrei la neamuri. Capitolele 8, 9 și 10 prezintă celebrele convertiri ale ministrului etiopian de finanţe, a lui Saul, membru al Parlamentului israelian şi convertirea ofiţerului roman, Corneliu. Experienţa lui Saul de pe drumul Damascului este cea mai renumită din istoria Bisericii şi unul dintre cele mai importante evenimente dintre Rusalii şi Reformă (v. 1-31). Ceea ce este comun oricărei convertiri, inclusiv în convertirea lui Saul, sunt întâlnirea personală cu Mântuitorul, pocăinţa, credinţa şi predarea vietii în mâna lui Dumnezeu.
Saul a fost un om proeminent, membru al partidei fariseilor, licentiat la şcoala teologică a lui Gamaliel, foarte pasionat pentru tradiţiile evreieşti şi pentru religia naţională. Saul este menţionat pentru prima oară în Fapte 7, în relatarea despre uciderea lui Ştefan, unde este numit printre criminali, eveniment care a influenţat convertirea lui. Ştefan a fost acuzat de câteva lucruri:
1. Nu acordă importanţă legii iudaice şi Templului, care deveniseră punctul central al iudaismului şi simbolurile identităţii lor religioase.
2. Proclamă cu putere că Isus, Mesia cel răstignit şi înviat, era adevăratul centru al religiei iudaice, lucru care l-a înfuriat pe Saul (Fil. 3:3-6). Până în momentul convertirii sale din Fapte 9, Luca îl menţionează deja pe Saul de patru ori ca prigonitor al Bisericii. În 8:3 se spune că ,,făcea prăpăd în Biserică”. Cuvântul „prăpăd” e folosit în Septuaginta pentru a descrie distrugerile provocate de mistreţul sălbatic (Ps. 80:13). În 9:1 se menţionează că ,,sufla ameninţare...”, înseamnând efectiv «a sforăi» (de obicei o ,,aluzie la pufăitul animalelor sălbatice”). De ce era Saul convins că trebuie să-i persecute pe creştini:
1. Isus din Nazaret este mort, deci nu putea să fie Mesia cel promis.
2. Potrivit Legii oricine era „atârnat pe lemn” este blestemat (Deut. 21:23).
3. Urmaşii Lui, creştinii, sunt acuzaţi că fac minuni prin puterea lui Satan.
4. Saul, în ciuda faptului că era foarte educat teologic, era orb spiritual şi nu putea înţelege că întreg VT vorbeşte despre Mesia (2 Cor.3:12-18).
5. El și cei mai mulţi dintre concetăţenii săi se poticneau în cruce (1 Cor.1:23), pentru că ei depindeu de „neprihănirea lor” prin merite personale (Fil. 3:1-10).
Mai mult de-atât, violenţa lui era justificată de împuternicirea legală primită de la Şeful Tribunalului Evreiesc - Marele Preot. Ceea ce a schimbat în mod radical viaţa lui Saul a fost experienţa dramatică în întâlnirea personală cu Isus Cristos, care a iniţiat converirea lui. În vs. 3-9 descrie întâlnirea cu Isus:
a) „o lumină din cer” (v. 3) – Dumnezeu i-a atras atenţia lui Pavel.
b) „a căzut la pământ” (v. 4a) – Saul a căzut la pământ de pe cal şi grupul de soldaţi nu l-a putut ajuta cu nimic, pentru ca toti „au căzut la pământ” (26:14).
c) „a auzit o voce: Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?” (v. 4b) – Saul care îi acuza pe creştini şi îi aresta, este acum acuzat şi arestat de Dumnezeu.
d) „Cine eşti, Doamne?” (v. 5a) Saul, doctor în teologie, îşi recunoaşte ignoranţa
e) „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuţi!” (v. 5b) – Isus este viu şi el Îl persecuta.
f) „Îţi este greu să dai cu piciorul într-un ţepus?” În lumea antică, „ţepușul” era un băţ ascuţit care era folosit pentru a îndemna boii când se opreau din arat.
g) „tremurând şi plin de frică, a întrebat „Doamne, ce vrei să fac?” (v. 6a)
h) „Scoala-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce să faci” (v. 6b) – Dumnezeu îl smereşte pe Pavel, trimiţându-l la unul dintre creştinii pe care dorea să-i omoare.
i) „Trei zile n-a văzut, n-a mâncat şi n-a băut nimic” (v. 9) – Timp de căinţă, de meditaţie, de redefinire a convingerilor, valorilor şi priorităţilor vieţii.
Ce mesaj i-a transmis Mântuitorul lui Saul prin această experienţă?
1. Domnul Se identifică cu Biserica Sa: ,,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
2. Domnul este un Mântuitor personal: ,,Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti tu.”
3. Nimeni nu trebuie să refuze Evanghelia: ,,Ţi-ar fi greu să arunci cu piciorul...”
4. Revelaţia divină este dată Bisericii: ,,Intră în cetate şi ţi se va spune ce să faci.”
5. Chemarea lui este să ducă Evanghelia la fiecare om.
6. Preţul slujirii va fi să accepte suferinţa de care urma să aibă parte.

                                                                                                                         

 

 

 10 aprilie

Experiența ofițerului roman Corneliu este prima convertire din NT la nivel de familie (,,el și casa lui”). Analizând experiența lui, vom înțelege mai bine câteva lucruri: a) ce trebuie să facă un om pentru a fi iertat de păcate; b) când intervine Dumnezeu în viața unui om pentru a-l ierta de păcat; c) capacitatea lui Dumnezeu de a implica îngeri și oameni pentru convertirea unui om.
I. DEȘI NU ERA UN EVREU, ROMANUL CORNELIU ESTE PREZENTAT CA O PERSOANĂ FOARTE RELIGIOASĂ ȘI MORALĂ (v. 1):
1. Cucernic, evlavios, pios, smerit - ,,omul acesta era cucernic”
2. Om care Îl venera pe Dumnezeu - ,,temător de Dumnezeu”
3. Familia lui era foarte religioas - ,,împreună cu toată casa lui”
4. Generos cu oamenii săraci - ,,făcea multe milostenii norodului”
5. Se ruga des lui Dumnezeu - ,,și se ruga totdeauna lui Dumnezeu”
II. DUMNEZEU REACȚIONEAZĂ CU BUNĂTATE LA RELIGIOZITATEA ȘI MORALITATEA LUI CORNELIU (v. 2-5).
1. Dumnezeu trimite un înger cu un mesaj la Corneliu - ,,Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis ,,Cornelie!”
2. Căpitanul Corneliu s-a îngrozit la vizita îngerului: ,,Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: ,,Ce este, Doamne?”
3. Îngerul îi trasmite mesajul lui Dumnezeu de apreciere pentru religiozitatea și moralitatea lui: ,,Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.”
4. Îngerul îi poruncește să-l cheme pe apostolul Petru care îi va spune ce trebuie să facă în continuare: ,,Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. El găzduiește la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare; acesta îți va spune ce trebuie să faci”.
Din spusele îngerului înțelegem câteva lucruri despre Dumnezeu:
a) Dumnezeu reacționează la moralitatea oamenilor și o apreciază.
b) Moralitatea oamenilor nu este suficientă pentru ca ei să fie mântuiți.
c) Dumnezeu îl trimite la un slujitor care-i va spune ce trebuie să facă.
III. CORNELIU REACȚIONEAZĂ CU ASCULTARE LA PORUNCA LUI DUMNEZEU (v. 7-8). Corneliu ascultă imediat și întru totul de porunca îngerului trimis de Dumnezeu: ,,Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic din aceia care îi slujea tot timpul și după ce le-a istorisit totul i-a trimis la Iope.”
IV. PETRU, CARE URMA SĂ FIE CHEMAT DE GARDA LUI CORNELIU, ESTE ANUNȚAT MAI ÎNAINTE DE UN ÎNGER (9-23).
1. Ca orice evreu care nu se amesteca cu neevreii, a fost nevoie de vizita unui înger care să-l convingă că este voia lui Dumnezeu să mearga în casa căpitanului Corneliu din Cezareea.
2. Petru află de la trimișii lui Corneliu că trebuie să meargă în Cezareea și să-i spună căpitanului cum poate fi mântuit: ,,Cuvintele prin care vei fi mântuit tu și casa ta.” Când Petru a intrat în casă, Corneliu a vrut să i se închine, aplecându-se în fața lui, dar Petru l-a oprit, spunându-i: ,,Ridică-te, eu sunt doar un om.”
Care este mesajul predicii lui Petru?
a)Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și îi primește pe cei care se tem de El și trăiesc în puritate (v. 35).
b) Isus S-a întrupat pentru mântuirea oamenilor, dar ei L-au omorât prin cruci- ficare. Însă Dumnezeu L-a înviat din morți (v. 37-41).
c) Oricine crede în Isus, primește în dar iertarea păcatelor în numele Lui (v. 43).
d) În timpul predicii, Duhul Sfânt a coborât în inima ascultătorilor (44-46).
e) În urma credinței, toți au fost botezați în apă.
În timp ce mulți evrei refuză credința, familia lui Corneliu primește mântuirea.

 

 

 

  17 aprilie

 

Pavel este în cea de-a doua călătorie misionară, care durează aproximativ patru ani (49-52 d. Cr.), fiind însoţit de Sila, Timotei şi medicul Luca. A doua călătorie misionară a lui Pavel începe, ca şi prima, în Antiohia Siriei şi se încheie tot în Antiohia. În această călătorie, Pavel vizitează trei provincii romane, împreună cu capitalele lor: Macedonia cu capitala Filipi; Ahaia cu capitala Corint şi Asia cu capitala la Efes. Dumnezeu foloseşte slujirea lui Pavel şi Sila pentru convertirea poliţistului din închisoarea din Filipi.
I. DIAVOLUL EXPLOATEAZĂ OCULTISMULUI CA SĂ-I ROBEASCĂ PE OAMENI:
1. Ghicitoarea din Filipi era dominată şi condusă de un demon, care o inspira. Ea vorbea pozitiv despre grupul apostolilor, încercând în felul acesta să asocieze Evanghelia predicată de Pavel cu ocultismul practicat de ea.
2. Stăpânii ghicitoarei erau influenţaţi de acest demon (ghicitorie, lăcomie, violenţă, corupţie). Ghicitoarea era angajată de un om bogat şi cu influenţă pentru interese financiare: ,,ea aducea mult câştig stăpânilor ei” (v. 16-19).
3. Cetăţenii din Filipi, influenţaţi spre ocultism, toleranţi cu magia neagră, cer pedepsirea unor oameni nevinovaţi, pe baza acuzaţiilor de natură religioasă şi etnică.
4. Autorităţile sunt subiective şi corupte. Populaţia instigată a cerut pedepsirea lor şi autorităţile i-au batut în public cu nuiele şi apoi i-au băgat în închisoare, cu toate că Lex Julia interzicea în orice împrejurare ca un cetăţean roman să fie bătut de vreun dregător. Abaterea era considerată şi mai gravă atunci când un roman era bătut fără să fie judecat şi condamnat.
5. Apostolii sunt obstrucţionaţi şi persecutaţi sub influenţa ocultismului. Poliţistul închisorii i-a bagat într-o celulă, după ce le-a băgat picioarele în butuci.
II. DUMNEZEU FOLOSEŞTE CIRCUMSTANŢELE CA SĂ-I ELIBEREZE PE OAMENI:
1. Apostolii dovedesc autenticitatea credinţei lor în Dumnezeu, în mijlocul acestei crize. Este exemplar faptul că apostolii se detașează de necazul în care se află şi, bucuroşi, se închina lui Dumnezeu prin rugăciune și cântări de laudă.
2. Credinţa lor în Dumnezeu este onorată cu o eliberare miraculoasă din închisoare: ,,S-a făcut un mare cutremur de pământ, uşile celulei s-au deschis singure, legăturile de la mâinile şi picioarelor apostolilor închişi s-au desfăcut singure.”
3. Poliţistul, văzând uşile închisorii deschise, crede că prizonierii au fugit şi vrea să se sinucidă.
III. POLIŢISTUL FOLOSEŞTE OPORTUNITĂŢILE CA SĂ DEVINĂ MÂNTUIT:
1. Poliţistul este marcat de două experienţe extreme care tocmai i s-au întâmplat:
a) Conform legii romane, el urma să-si piardă viaţa, din cauza evadării prizonierilor: ,,Când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia și era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit” (v. 27).
b) Elementele supranaturale manifestate îl conving că Dumnezeu este prezent acolo: ,,Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurănd de frică, s-a aruncat la piciorele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară şi le-a zis: ,,Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (v. 29-30)
2. Prizonierii sunt în libertate, iar poliţistul se simte prizonier.
a) Apostolii închişi de oameni sunt eliberaţi de Dumnezeu.
b) Paradoxul poliţistului: Cere ajutor celor mai neajutoraţi oameni.
c) Poliţistul pune întrebarea de care a fugit toată viaţa, când simte că moartea este la un pas de el: ,,Domnilor, ce să fac ca să fiu mântuit?”Pentru că oamenii neconvertiţi se gândesc la mântuire pe pragul morţii, explică faptul că au înţeles indispensabilitatea mântuirii, însă din anumite motive nu au acceptat-o. Dacă un lucru trebuie făcut, atunci trebuie făcut cât mai bine şi cât mai repede.
d) Răspunsul lui Paval a depărţit graniţele întrebării poliţistului: a) ,,crede în Domnul Isus”; b) ,,tu şi casa ta”; ,,i-a vestit Evanghelia, lui şi membrilor familiei lui" (v. 32).
e) Reacția poliţistului la Evanghelia predicată de Pavel: ,,i-a luat acasă şi le-a spălat rănile, fiind botezaţi, el şi toţi ai lui.”
Cum vei reacţiona la chemarea lui Dumnezeu?

 24 aprilie

Există momente în viața oricărui om, când este ispitit să pună la îndoială convigerile pe care le are despre lume și viață.
Ioan Botezătorul, cel despre care Mântuitorul a spus că ,,dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Matei 11:11), deşi a crezut în Mântuitorul Cristos şi a fost convins pe deplin de identitatea şi misiunea Lui, totuşi s-a îndoit întrebând: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptam pe un altul?" (Matei 11:3). Ioan tocmai L-a botezat pe Domnul în Iordan, când din ceruri Tatăl a zis: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea" (Matei 3:17).
Totuși, în urma acestor experiențe personale, Ioan își permite să pună o astfel de întrebare. Când omului i se întâmplă ce a crezut că nu i se va întâmpla sau când nu i se întâmplă ce aştepta să i se întâmple, este mirat, nemulţumit şi întreabă: ,,DE CE?"
Cum şi-a permis Ioan în urma acestei experienţe să pună o astfel de întrebare? La care întrebări răspunde Dumnezeu?
1. Dumnezeu nu răspunde la întrebările existenţiale:
,,De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?"
,,De ce lumea este aşa de rea?"
,,De ce mi s-a întâmplat tocmai mie lucrul acesta?"
2. Dumnezeu nu răspunde la întrebările despre viitor:
,,Oare ce se va întampla cu mine peste doi ani?"
,,Oare când şi cum va fi sfârşitul lumii?"
3. Dumnezeu răspunde la întrebările care conduc la înţelepciune:
,,Ce vrea Dumnezeu să învăţ din experienţa aceasta?"
,,Cum doreşte Dumnezeu să mă comport în această situaţie?"
Ioan a pus o întrebare al cărei răspuns îl ştia foarte bine, însă din anumite motive a fost cuprins de îndoială.
1. Nesiguranţa lui Ioan este expresia dezamăgirii personale.
2. Dezamăgirea lui Ioan este expresia aşteptărilor neîmplinite.
3. Aşteptările neîmplinite sunt expresia neglijării voii lui Dumnezeu.
Indiferent cât de mare este lucrarea pe care o face cineva, acel cineva rămâne doar un om. Din experienţa lui Ioan învăţăm că oamenii sunt extrem de limitaţi şi devin vulnerabili în experienţele limită ale vieţii. Aceste experiențe pot fi:
1. Succesul, prin tendinţa superiorităţii şi mândriei. Primii oameni s-au crezut proprietari în grădină, nu administratori, de aceea au mâncat din pomul oprit.
2. Eşecul, prin tendinţa inferiorităţii şi dezamăgirii. Ioan s-a simţit dezamăgit pentru că nu a înţeles neimplicarea Mântuitorului în viaţa sa. El se aştepta ca Domnul să-l scoată din închisoare, pentru că merita. El şi-a făcut un plan diferit de planul lui Dumnezeu şi apoi s-a simţit abandonat pentru că Dumnezeu nu a lucrat după planul lui.
Nu timpurile de normalitate verifică credinţa noastră, ci situaţiile de criză. Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut să fie rău şi a ales să nu fie. Vremurile de criză, încercările şi situaţiile limită ale vieţii sunt adevăratele examene ale credinţei, ascultării şi consacrării noastre pentru Dumnezeu.
Pastor Luigi Miţoi