Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Noiembrie 2015

 
 

pagina păstorului

Noiembrie 2015

 

1 noiembrie

  

Atunci când un om se converteşte şi este născut din nou, dorinţa de a fi asemenea Domnului Isus devine prioritară. Naşterea din nou este o minune a lui Dumnezeu prin care schimbă inima omului. Procesul creşterii spirituale care urmează evenimentului naşterii din nou dezvoltă un caracter care se comportă duhovniceşte, indiferent de circumstanţele vieţii. Evanghelistul Marcu în capitolele 8 şi 10 prezintă minunea înmulţirii pâinilor în două situaţii diferite. De fiecare dată cadrul este acelaşi: oameni cu nevoi fundamentale neîmplinite, resurse insuficiente, viziunea şi credinţa dumnezeiască a Mântuitorului, rugăciunea care declanşează abundenţa de hrană, oameni miraţi, dar împliniţi şi fericiţi. Din minunile înmulţirii pâinilor oamenii născuţi din nou învaţă lucruri spirituale care le definesc caracterul.

1. Priorităţi spirituale - Pentru o perioadă foarte lungă de timp ucenicii au slujit mulţimilor de oameni alături de Mântuitorul Isus, neglijându-şi împlinirea propriilor nevoi. Văzându-i epuizaţi şi flămânzi, Isus hotărăşte să Se retragă cu ei pentru un timp de refacere fizică. Nimeni nu are interes aşa de profund ca Mântuitorul pentru nevoile slujitorilor Săi, scopul Lui fiind slujirea, nu epuizarea lor. În timp ce se îndreptau spre locul de refacere din pustie, o mare mulţime de oameni a venit alergând la ei. Acum Mântuitorul Se află între două grupuri de oameni cu două nevoi diferite - nevoile fiziologice ale ucenicilor şi nevoia spirituală a mulţimilor. În ciuda faptului că le promisese ucenicilor un timp de refacere, Isus renunţă la planul iniţial şi Se dedică mulţimilor de oameni, cărora le predică toată ziua Evanghelia în perspectiva mântuirii sufletului. Pentru Isus sufletul este veşnic şi are prioritate în faţa trupului fizic. Oamenii născuţi din nou TREBUIE să aibă priorităţi spirituale.

2. Soluţii spirituale - La sfârşitul zilei, Isus le cere ucenicilor să hrănească miile de oameni adunaţi acolo, în timp ce tocmai El le spusese să nu ia nimic cu ei în misiune, ci să meargă în numele Domnului prin credinţă. Ucenicii identifică câteva persoane care aveau câţiva peşti şi câteva pâini. Isus binecuvântează prin rugăciune pâinea şi peştii şi le cere ucenicilor să le împartă miilor de oameni care tocmai fuseseră invitaţi să se aşeze pe iarbă în grupuri. După ce toţi s-au săturat, ucenicii au strâns câteva coşuri cu firimiturile rămase. Soluţia lui Isus a fost să folosească puţinul oamenilor, cerând prin rugăciune cu credinţă puterea lui Dumnezeu. Oamenii născuţi din nou TREBUIE să aibă soluţii spirituale.

3. Gânduri spirituale - Printre învăţăturile predate de Isus ucenicilor Săi, le recomandă să se ferească de aluatul fariseilor, adică să nu se lasă influenţaţi de comportamentul lor ipocrit. Fiind imediat după înmulţirea pâinilor, ucenicii cred că Mântuitorul le reproşează faptul că nu au putut hrăni mulţimile de oameni care au venit după ei. Pentru că gândirea lor este firească, sunt înclinaţi să perceapă fiecare afirmaţie ca o ameninţare personală. Mântuitorul foloseşte această împrejurare pentru a demonta acest sistem de îndreptăţire firească. Oamenii născuţi din nou TREBUIE să gândească spiritual.

În Împărăţia spirituală, puţinul nostru închinat Domnului şi puterea lui Dumnezeu cerută prin rugăciune vor fi suficiente în orice situaţie.

 

                                                                                                                         

 

 

8 noiembrie

  

Iacov, fratele Domnului, scrie epistola sa în anul 48 d.Cr. ca să atragă atenţia celor convertiţi la creştinism, cu privire la riscul imaturităţii spirituale. Epistola sa este evaluată ca fiind cea mai autoritară din Noul Testament, iar frecvenţa emiterii de reguli şi porunci este mai mare decât a oricărei cărţi din Biblie. În cele 108 versete ale scrisorii, Iacov scrie 54 de porunci, toate la modul imperativ. Conţinutul epistolei este foarte profund, surprinzând faptul că, după cum ascultarea de Cuvânt conduce la credinţă, tot aşa credinţa conduce la fapte. Din acest motiv, de-a lungul istoriei creştine unii l-au acuzat pe Iacov că promovează îndreptăţirea prin fapte. Această greşeală este relativ uşor de făcut atunci când cititorul are în minte învăţătura apostolului Pavel, care susţine îndreptăţirea prin credinţă. Cum se împacă aceste două învăţături, care în aparenţă sunt în conflict? Pentru a înţelege acest aspect este indispensabil să remarcăm faptul că există şase aspecte ale îndreptăţirii:
1. Îndreptăţirea prin har (Romani 3:24) - în mod normal omul păcătos merita pedeapsa, dar harul îl îndreptăţeşte.
2. Îndreptăţirea prin credinţă (Romani 5:1) - omul îşi poate însuşi doar prin credinţă harul lui Dumnezeu.
3. Îndreptăţirea prin sângele Mântuitorului (Romani 5:9) - mântuirea oferită de Dumnezeu prin har şi primită de om prin credinţă este plătită de Cristos cu sângele vărsat pr cruce.
4. Îndreptăţirea prin putere (Romani 4:25) - învierea lui Cristos din morţi, prin puterea lui Dumnezeu, satisface dreptatea Creatorului.
5. Îndreptăţirea prin fapte (Iacov 2:24) - faptele, ca expresie exterioară a credinţei interioare, dovedesc prezenţa şi îndreptăţirea prin har, prin credinţă, prin sânge şi prin putere.
6. Îndreptăţirea de către Dumnezeu (Romani 8:33) - îndreptăţirea prin har, prin credinţă, prin sângele Mântuitorului, prin putere şi prin fapte este acceptată şi validată de Dumnezeu.
După cum ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu conduce la credinţă (Romani 10:14-17), tot aşa credinţa conduce la faptele credinţei. Din acest motiv, Iacov avertizează, spunând: ,,Fiţi împlinitori (cu fapta) ai Cuvântului, nu doar ascultători, înşelându-vă singuri" (Iacov 1:22). Credinţa care nu conduce la fapte este o credinţă declarativă, este doar o mărturisire cu gura a credinţei. ,,Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte?" (Iacov 2:14). Despre credinţa fără fapte, Iacov spune următoarele:
1. Credinţa fără fapte nu mântuieşte (Iacov 2:14).
2. Credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2:17).
3. Credinţa fără fapte este inutilă (Iacov 2.20).
În contrast cu această credinţă, fără fapte, nemântuitoare, moartă şi inutilă, Iacov prezintă credinţa urmată de fapte, credinţa mântuitoare, vie şi utilă. El explică faptul că valoarea credinţei este dată de faptele credinţei şi tocmai prin aceste fapte credinţa ajunge desăvârşită (Iacov 2:22). Această credinţă nu este declarativă, ci este practicată. El îl dă exemplu pe Avraam, care a crezut pe Dumnezeu, dar credinţa lui a fost confirmată de fapte. A fost nevoie să-l ducă pe Isaac pe munte, să ridice cuţitul... şi de-abia atunci Dumnezeu a spus: ,,...acum ştiu că te temi de Domnul" (Geneza 22:12). Dumnezeu nu a spus aceste cuvinte când Avraam a crezut acasă, ci atunci când a înfăptuit pe munte ce a crezut.
Astăzi credinţa este peste tot, însă faptele... nu prea. Mulţi oameni spun că au credinţă, dar faptele lipsesc. Iacov a avut dreptate.

 15 noiembrie

Privind cu îngrijorare pe scena lumii, este ușor de observat faptul că se conturează tot mai mult profilul unei generații caracterizate de antitradiționalism, nonconformism, anarhism, libertinism și răzvrătire. Atitudinea care reprezintă cel mai bine profilul psihologic al acestei generații este împotrivirea - ,,împotriva la orice”. Împotriva lui Dumnezeu, a bisericii, a părinților, a tradiției, a culturii, a politicii, a oricăror norme de viață, a oricărei forme de autoritate. Atitudinile sunt violente și disprețuitoare, vorbele sunt vulgare și ironice, obiectivele sunt arogante, individualiste și răzvrătite. Cartea Judecători din Biblie, ale cărei evenimente se petrec între anii 1380-1050 î.Cr., amintește despre această atitudine: „În vremea aceea nu era împarat în Israel. Fiecare facea ce-i placea" (17:6; 18:1; 21:25). De la celălalt capăt al firului însă, răsună vocea lui Dumnezeu, care caută un alt fel de oameni: ,,Dacă poporul Meu se va smeri, se va ruga, va căuta faţa Mea, se va abate de la căile lui rele - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara" (2 Cronici 7:14). Mântuirea și binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate de pocăinţă și puritate, de post și de rugăciune. Oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, mânați de obsesia împlinirii instinctelor primare, nu vor alege să se smerească, nici să se roage, nici să caute fața lui Dumnezeu sau să renunțe la păcat. Tocmai de aceea, Dumnezeu Se așteaptă ca poporul Său să facă aceste lucruri și El promite să vindece țara de nebunie și blestem. Atunci când poporul lui Dumnezeu are o astfel de viaţă spirituală, El ,,îl va asculta din ceruri, îi va ierta păcatul, şi-i va tămădui ţara" (2 Cron. 7:14b). Țara și lumea întreagă depinde de Dumnezeu, însă El cere poporului Său să se smerească, să se roage, să caute fața Lui și să se abată de la păcat.
1. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se smerească și să se subordoneze voinței. Fiul risipitor trebuia să ,,vină acasă”, fiul cel mare trebuia să ,,intre în casă”. Smerenia reprezintă raportul omului cu Dumnezeu și presupune supunerea și ascultarea de Creator.
2. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se roage, dar nu o rugăciune prin care cere ajutor în necaz, ci o rugăciune permanentă prin care vorbeşte cu Dumnezeu, ca şi cu cel mai apropiat prieten. Această stare de rugăciune exprimă relaţia spirituală cu Dumnezeu. Doar smerirea inimii îl conduce pe om la această atitudine spirituală.
3. Poporul lui Dumnezeu trebuie să caute faţa Regelui, adică să trăiască în prezenţa Sa. Cum se poate apropia de marele Stăpân omul care nu se smereşte şi nu se roagă? Tocmai pentru intenţia înălţării inimii şi a absenţei comunicării, Dumnezeu i-a exclus pe Adam şi Eva din Eden. ,,Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit."
4. Poporul lui Dumnezeu trebuie să renunţe la căile lui rele, adică să trăiască în absenţa păcatului. Orice păcat accidental, orice abatere de la condiţia neprihănirii trebuie să fie regretată profund, trebuie să fie mărturisită sincer şi părăsită pe deplin. Dacă voia lui Dumenzeu pentru omul din lume este convertirea prin credință și pocăință, voia lui Dumnezeu pentru creștinul convertit este sfințenia, înfrânarea, închinarea și ascultarea.
Nici o bancă nu oferă împrumut financiar fără condiţii. Nici poporului Său, Dumnezeu nu îi dă binecuvântarea fără condiții. Ajutorul lui Dumnezeu este infinit, este nelimitat, este suficient, însă este condiţionat de pocăinţă. Poporul lui Dumnezeu, veniți să ne smerim, să postim și să ne rugăm, să căutăm fața Domnului și să părăsim căile noastre rele.

 

22 noiembrie

 

În mod convențional, astăzi, de Ziua Mulțumirii, ne amintim cu recunostință de toate persoanele care ne-au influențat pozitiv viața. Înainte de orice și de oricine, Îi mulțumim lui Dumnezeu, apoi familiei, bisericii și tuturor celor care fac parte din existența noastră. Adevărul e că un om trebuie să fie mai întâi mulțumit (mulțumit cu el și de el) pentru a deveni mai apoi mulțumitor (mulțumitor față de alții). A fi mulțumit este o trăire sufletească, o stare interioara a sufletului. A fi mulțumitor este o acțiune, o manifestare exterioară. Biblia prezintă dezavantajele nemulțumirii:
1. Nemulțumirea conduce la ipocrizie.
2. Nemulțumirea conduce la lăcomie.
3. Nemulțumirea conduce la o viziune împotriva voii lui Dumnezeu.
4. Nemulțumirea conduce la aroganță.
5. Nemulțumirea conduce la decizii greșite.
6. Nemulțumirea conduce la stricarea reputației.
7. Nemulțumirea conduce la distrugerea relațiilor.
8. Nemulțumirea conduce la răutate și nefericire.
9. Nemulțumirea conduce la suferință.
10. Nemulțumirea conduce la conservarea idolatriei.
11. Nemulțumirea conduce la absența lui Dumnezeu.
12. Nemulțumirea conduce la invidie și crimă.
În contrast cu nemulțumirea, Biblia prezintă avantajele mulțumirii:
1. Mulțumirea conduce la dezvoltarea caracterului.
,,Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:3-4)
2. Mulțumirea conduce la trăirea în voia lui Dumnezeu.
,,Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)
3. Mulțumirea conduce la echilibru.
,,Niște oastași Îl întrebau și ei, și ziceau: Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: ,,Să nu stoarceți nimic de le nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe cineva pe nedrept, ci sa vă mulțumiți cu lefurile voastre.” (Luca 3:14)
4. Mulțumirea conduce la închinare.
,,Te laud ca sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta.” (Psalmul 139:14)
5. Mulțumirea conduce la o stare de sărbătoare continuă.
,,Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” (Proverbe 15:15)
6. Mulțumirea conduce la susținere din partea lui Dumnezeu.
„Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuși a zis: ,,Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)
7. Mulțumirea conduce la închinare.
,,Copiii lui Israel au rămas mulţumiţi; au binecuvântat pe Dumnezeu şi n-au mai vorbit să se suie înarmaţi ca să pustiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad.” (Iosua 22:33)
Mulțumim lui Dumnezeu, mulțumim familiei și mulțumim bisericii.

 

 

 29 noiembrie

 

    În anul 1971, Otis Johnson, un bărbat de culoare, avea 25 de ani și, pentru că a ucis un polițist, a fost condamnat la 44 de ani de închisoare. Cu puțin timp în urmă a fost eliberat, având vârsta de 69 de ani, primind la ieșirea din închisoare o carte de identitate, $40 și două bilete de autobuz. Ajuns în lumea liberă, a fost șocat să vadă uluitoarea evoluție a tehnologiei. Spre exemplu, se întreba de ce au oamenii fire în urechi și de ce așa de mulți oameni vorbesc singuri pe stradă; a fost extrem de impresionat de panourile luminoase de pe clădiri. Nimeni nu-și putea imagina la începutul anilor `70 tehnologia căștilor la telefon sau a panourilor electronice publicitare. Johnson, nemaifiind în închisoare, a trebuit să-și cumpere telefon, să se adapteze la nivelul de viața de acum, să fie un alt om. Asemenea lui Johnson, apostolul Petru întreabă: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi...?” (2 Petru 3:13)
     Ritmul schimbărilor cotidiene este amețitor, stilul de viață este sufocant, iar violența și imoralitatea sunt devastatoare. Sistemele de ajutor social, tehnologia foarte sofisticată, capacitatea de supraveghere a populației fără precedent, creșterea capacităților forțelor de ordine, alfabetizarea și accesul la educație și informație... nu sunt în stare să facă lumea în care trăim mai bună, mai sigură și mai iubitoare. Dimpotriva, există o tendință demonică de desensibilizare și animalizare, brutalitatea luând locul manierelor, religia creștină fiind eliminată, iar obscenitatea, sexismul, erotismul și islamismul i-au luat locul.

     Cinematografele din Anglia au refuzat deunăzi să difuzeze un spot publicitar dedicat rugăciunii ,,Tatăl nostru", dar musulmanii radicali pot blestema în public oamenii și guvernul Angliei. Unei familii de români, stabiliți în Norvegia de aproximativ zece ani, Protecția Copilului și Poliția i-au luat cu două săptămâni în urmă cei cinci copii, cel mai mic având doar trei luni. Capetele de acuzare au fost: ,,mamă periculoasă” și ,,îndoctrinare creștină radicală”. Impunerea legii Sharia în cartiere locuite de musulmani, în multe țări europene, nu este radicalism. Faptul că poliția nu mai poate intra decât cu mașini blindate este normal, însă atunci când o mamă își educă copiii, învățându-i să se roage, să citească Biblia, să-L iubească pe Dumnezeu și pe oameni, este ,,îndoctrinare creștină radicală”. Dar de ce mai este nevoie și de educație? De unde începe ,,îndoctrinarea creștină radicală”? Există și îndoctrinare musulmană radicală?

    Dar îndoctrinarea sexuală radicală și obligatorie, în școli, nu este radicală? Dar paradele LGBT, protejate de coloane de polițiști, nu sunt radicale? În aceste țări cu o natalitate pe cale de dispariție intri în închisoare dacă iei cățelul sau pisica cuiva, însă reprezentanții legii au luat cinci copii, unul fiind sugar, și i-a plasat în alte familii, și asta sub protecția poliției. De ce se simte Guvernul îndreptățit să educe copiii unor părinți care au serviciu, au casă, au reputație, care nu taie capul și nu împușcă pe nimeni, care nu se detonează în public...? Petru întreabă retoric încă o dată: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi...?” (2 Petru 3:13) În recomandările marelui apostol răzbate învățătura Mântuitorului primită în nefericita experiență din grădină: ,,Atunci, Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.” (Matei 26:52) Petru recomandă sfințirea, explicând faptul că doar ajutorul lui Dumnezeu, primit într-o viață trăită în puritate, îi poate salva din orice situație pe copiii lui Dumnezeu:
1. Purtarea sfântă și evlavioasă (v. 11)
2. Așteptarea și revenirea lui Cristos (v. 12)
3. Puritate, nevinovăție și pace (v. 14)
4. Credința că Dumenzeu este în control, în absolut orice situație (v. 15)
5. Perseverența în puritate și evitarea influenței păcătoase (v. 17)
6. Instruirea și maturizarea prin harul lui Cristos (v. 18).
Lucrurile s-au stricat și noi, copiii lui Dumnezeu, știm ce avem de făcut.