Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Iunie 2015

 
 

pagina păstorului

Iunie 2015

 

7 iunie

       

Capitolul 5 din cartea Faptele Apostolilor demască atacul Diavolului manifestat prin oameni din interiorul bisericii (v. 1) şi prin oameni din exteriorul bisericii (v. 17-41). Oamenii din interiorul bisericii au fost creştinii imaturi sau căzuţi, în timp ce oamenii din exterior au fost Marele Preot, căpitanul Templului, grupul saducheilor, soborul şi bătrânii poporului. Acest pasaj ne prezintă patru atitudini ale acelor oameni exprimate față de puterea dumnezeiască care s-a manifestat prin slujirea apostolilor:
I. PUTEREA IMITATĂ – Păcatul lui Anania şi Safira (5:1-11). Lăcomia acestei familii, minciuna, ipocrizia şi furtul au fost aspru pedepsite de Dumnezeu. Viclenia familiei Anania şi Safira (5:1-12) este prezentată prin contrast cu generozitatea lui Iosif, numit de apostoli şi Barnaba (4:36-37). În timp ce Iosif a donat toţi banii câştigaţi prin vânzarea proprietăţii, Anania şi Safira au adus doar o parte, minţind că aceasta este toată suma primită prin vânzarea moşioarei. Păcatul acestei familii a fost intenţia de a imita puterea Duhului. Ei au încercat să demonstreze lucrarea Duhului din viaţa lor, care lucrare i-a convins să doneze toată suma primită prin vânzarea proprietăţii, intenţionând să-şi construiască în comunitatea creştină imaginea unor oameni care au dat absolut totul pentru Dumnezeu. Putem învăţa trei lecţii de viaţă din experienţa lor:
1. Dumnezeu urăşte ipocrizia - Anania L-a minţit pe Dumnezeu, dorind să oprească şi o parte din bani, dar şi să creeze impresia că a dat absolut totul pentru Dumnezeu.
2. Conştiinţa trebuie păstrată curată.
3. Nevoia disciplinei bisericeşti.
4. Păcatele personale trebuie abordate personal, iar cele publice se impune să fie abordate în mod public.
5. Puterea divină te putea sfinți, dar te putea și ucide şi diferenţa o face motivaţia inimii şi puritatea vieţii.
II. PUTEREA MANIFESTATĂ – Minunile făcute de Dumnezeu prin apostoli (5:12-16). Este interesant să remarcăm că reacţia oamenilor este diferită atunci când intră în contact cu Evanghelia, unii îi urau pe apostoli, însă mulţimea îi lăuda.
III. PUTEREA PERSECUTATĂ – Saducheii şi Marele Preot i-au arestat pe apostoli (5:17-33). Saducheii sunt scandalizați de predicile apostolului Petru despre înviere, deoarece ei nu credeau în învierea morţilor (5:17-32). De asemenea, ei sunt invidioşi pe apostoli datorită puterii spirituale şi a popularităţii acestora. De data aceasta sunt întemniţaţi nu doar Petru şi Ioan, ci majoritatea apostolii (5:18-25). Dumnezeu trimite un înger să-i scoată în mod miraculos din închisoare, şi uşa încuiată, garda care păzea uşa, nu l-au putut opri. Dumnezeu are câte un înger pentru fiecare credincios slujitor, de aceea ei nu s-au temut de nimic.
IV. RENUNŢARE ÎN FAŢA PUTERII – La sugestia lui Gamaliel, rectorul uneia dintre şcolile teologice ale vremii, saducheii renunţă să-i închidă din nou pe apostoli (5:34-42). Chiar dacă Gamaliel îi scapă pe apostoli prin intervenţia sa, nu trebuie să uităm că Saul a fost educat în şcoala lui şi a participat la uciderea lui Ştefan, iar mai târziu pleacă la Damasc cu intenţia să-i aresteze pe creştinii de acolo. Sinedriul îi eliberează pe apostoli, după ce le administrează lovituri cu biciul. Este remarcabil că apostolii au plecat şi ,,s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui”. Expresia lui Luca este o antiteză extraordinară: ,,Apostolii s-au simţit onoraţi de a fi dezonoraţi pentru Isus”. Cum au putut creştinii de atunci să se bucure de suferinţă, adversitate, persecuţie şi necazuri?                            

                                                                                                    

 

14 iunie

 

Diavolul a încercat fără succes să biruiască Biserica, în primul rând prin persecuţia din exterior (saducheii, Marele Preot, căpitanul Templului) şi apoi prin corupţia din interior (Anania şi Safira). Capitolul şase ne prezintă încercarea Diavolului de a birui biserica prin distragerea atenţiei de la predicarea Evangheliei şi rugăciune, în folosul lucrurilor administrative. Cursa diavolului era întinsă apostolilor ca să nu mai predice Evanghelia şi să nu se roage, fiind prea ocupaţi cu rezolvarea problemelor caritabile.
I. PROBLEMA CARE A GENERAT ALEGEREA DIACONILOR (6:1)
1. Numărul ucenicilor a crescut (v. 1a). Este impresionant să constatăm că un fenomen pozitiv, dorit de fiecare biserică, se poate transforma într-o adevărată problemă.
2. Împărţirea ajutoarelor după criterii subiective. În felul acesta văduvele evreice elenizate au fost nemulţumite de văduvele evreice din Palestina. Între aceste două tabere a existat întotdeauna rivalitate şi această problemă nerezolvată a continuat şi în comunitatea nou înfiinţată, biserica. Apostolii aveau de rezolvat două probleme, una culturală şi alta social-admnistrativă.
II. SOLUTIA APOSOLILOR LA PROBLEMA APĂRUTĂ (6:2-6)
Decizia apostolilor este determinată de scopul bisericii - predicarea Evangheliei - ,,Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese.” Apostolii nu au vrut nicidecum să spună că munca administrativă este inferioară celei pastorale, ci doar au clarificat care este chemarea lor şi care sunt scopurile bisericii. Ei au avut călăuzirea să propună înfiinţarea unui departament administrativ, de caritate: ,,Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune” (v.3). Este surprinzător faptul că pentru lucrările administrative criteriile de selecţie sunt asemănătoare cu cele pentru slujbele spirituale. Observând mentalitatea apostolilor, înţelegem că nu este biblic ca un pastor să fie foarte încărcat cu probleme adminsitrative. Dedicarea apostolilor doar pentru activităţi spirituale a avut rod bogat: ,,Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult şi numărul ucenicilor se înmulţea la Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă” (7:7). Ştefan, unul dintre cei şapte diaconi dedicaţi slujirii administrative devine un evenghelist plin de putere şi are un schimb de vorbe cu iudaizatorii, care se încheie cu uciderea sa. În cea de-a doua parte a capitolului şase şi în capitolul şapte, îl întâlnim pe Ştefan predicând Evanghelia şi fiind ucis de autorităţile religioase din Ierusalim. Urmărind firul prezentării acestor evenimente, desprindem câteva aspecte (6:8-7:60):
1. Ştefan în diaconie (6:1-6)
2. Ștefan în mărturie (6:7-15)
3. Ștefan în judecată (7:1-50)
4. Ștefan în martiraj (7:51-60)
Capitolele 6 şi 7 din cartea faptele Apostolilor ne prezintă un moment din viaţa Bisericii Primare care ne motivează şi ne instruieşte.

21 iunie

 Una dintre pildele rostite de Domnul Cristos este pilda comorii ascunse în pământ. În vremea aceea oamenii bogaţi îşi ascundeau comorile în pământ din următoarele motive:
1. Nu existau sisteme de protecţie şi siguranţă.
2. Sistemul de pază şi ordine socială nu era bine organizat.
3. Erau foarte mulţi hoţi, care jefuiau deseori casele oamenilor bogaţi.
Deşi pilda comorii ascunse nu se referă la familie în mod direct, învăţătura ei se potriveşte foarte bine căsătoriei.
I. Care este întâmplarea prezentată în pildă?
Un agricultor sărac care lucra cu ziua pe pământul unui om bogat a găsit o comoară îngropată în pământ. Potrivit legilor vremii, comoara urma să fie a proprietarului pământului, chiar dacă el nu ştia de existenţa ei, motiv pentru care agricultorul sărac a vândut tot ce avea şi a cumpărat bucata de pământ în care era ascunsă comoara, devenind în felul acesta foarte bogat.
II. Care este mesajul pildei?
1. Comoara trebuie căutată, pentru că de obicei este ascunsă. Vine o vreme în viaţa oricărui tânăr când trebuie să-şi caute tovarăşul de viaţă.
2. Comoara trebuie căută în locul potrivit. De obicei fetele şi băieţii buni devin soţi şi soţii bune, însă ei nu pot fi găsiţi în orice loc.
3. Comoara trebuie căutată cu atenţie. Deoarece căsătoria nu se repetă, ea nu trebuie făcută în grabă. Nimic nu poate distruge mai mult viaţa unui om precum o căsătorie nepotrivită.
III. Care este preţul comorii?
În momentul în care a găsit o comoara, agricultorul a renunţat la absolut toate celelalte lucruri, vânzându-le. Biblia spune că în momentul căsătoriei tânărul ,,va lăsa pe tata şi pe mama şi se va lipi de nevasta sa". După căsătorie toate lucrurile trec pe planul doi.
a) Iubirea, înţelepciunea, atenţia şi cinstirea soţiei sunt investiţia unui soţ.
b) Supunerea, modestia, echilibrul, prioritatea lucrurilor spirituale sunt investiţia unei soţii (1 Petru 3:1-6).
IV. Care sunt riscurile însuşirii comorii?
1. Riscul ca omul bogat să nu vrea să-i vândă bucata de pământ în care era ascunsă comoara.
2. Riscul să-şi vândă tot ce are şi să nu aibă bani suficienţi.
3. Riscul să piardă comoara sau să i-o fure cineva.
IV. Care este scopul obţinerii comorii?
Găsirea comorii aduce bogăţie şi multă bucurie: ,,de bucurie se duce şi vinde tot ce are şi cumpară pământul acela”. Agricultorul sărac nu a cumpărat comoara, ci a cumpărat pământul în care era ascunsă comoara. Agricultorul a muncit o viaţă întreagă, însă doar găsirea comorii l-a făcut bogat şi bucuros. Nu există o comoară mai mare în viaţa unui tânăr decât găsirea unui tovarăş potrivit, alături de care să împartă toate experienţele vieţii. Dumnezeu este bucuros să călăuzească pe orice credincios ascultător şi serios să-şi găsească ajutorul potrivit, îmbogăţindu-l în felul acesta cu o viaţă liniştită şi plină de bucurie.

28 iunie

Capitolele 6 şi 7 din cartea Faptele Apostolilor prezintă câteva aspecte ale vieţii şi slujirii primului martir al Bisericii Cretine, Ştefan.
1. Ordinarea lui Ştefan (6:1-6). El a fost unul dintre cei şapte bărbaţi aleşi să împlinească nevoia materială a văduvelor evreice sărace. Este interesant faptul că, deşi cei şapte diaconi au fost aleşi pentru o slujire caritabilă, criteriile de evaluare erau aceleaşi cu cele pentru alegerea slujitorilor spirituali: ,,...bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune...". Atunci când Dumnezeu cheamă un om în lucrare, de obicei biserica remarcă omul acela.
2. Mărturia lui Ştefan (6:7-15)
Ştefan, ,,omul cu faţă de înger" – ironie pentru învăţătura saducheilor care nu credeau în îngeri. Teologia lor greşită, de a nu crede în îngeri, i-a împiedicat să vadă semnul minunii divine care avea rolul să confirme faptul că Ştefan este trimis şi protejat de Dumnezeu.
3. Judecata lui Ștefan (7:1-50)
4. Martirajul lui Ștefan (7:51-60)
JUDECATA LUI ȘTEFAN
Ca şi Petru în capitolele patru și cinci, Ştefan, din acuzat, se transformă în acuzator, atunci când, având ocazia să se apere, se adresează membrilor soborului evreiesc predicând Evanghelia. Predica lui este o istorie a evreilor, în care se remarcă Avraam, Iosif, Moise, David, Solomon şi Domnul Isus. Neputând câştiga disputele teologice cu Ştefan, care era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, saducheii au folosit martori mincinoşi care l-au acuzat de hulă - hulă împotriva lui Moise, a lui Dumnezeu, a sfântului Locaş şi hulă împotriva Legii. Deşi acuzaţiile lor erau false, Ştefan se adresează soborului într-un mod politicos: ,,Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi!" Pledoaria rostită ne convinge pe deplin de cunoştinţele istorice ale lui Ştefan. Ştefan nu a confundat acurateţea adevărului pe care l-a susţinut cu atitudini sau cuvinte nepotrivite.
MARTIRAJUL LUI STEFAN
Asemănarea dintre moartea lui Ştefan şi cea a Mântuitorului este izbitoare.
1. Spre exemplu, înainte să-Şi dea duhul, Domnul a zis: ,,Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez Duhul” (Lc. 23:46), în timp ce Ştefan a zis: ,,Doamne Isuse, primeşte Duhul Meu” (v. 59). Diferenţa dintre Domnul şi Ştefan a fost una de autoritate, umilinţa şi inferioritatea fiind evidente în adresarea lui Ştefan.
2. Asemenea Mântuitorului, Ştefan a zis: ,,Doamne nu le ţine în seamă păcatul acesta". Este impresionant că, în timp ce el este ucis, se roagă pentru călăii săi, implorând mila şi iertarea divină peste ei.
Până la moartea lui Ştefan lucrarea creştină s-a limitat la zona Ierusalimului, însă persecuţia declanşată de moartea lui i-a determinat pe ucenici să se împrăștie peste tot. Saul din Tars, prezent la uciderea cu pietre a lui Ştefan, se uită şi el spre cer, dar nu-L vede pe Isus aşa cum L-a văzut Ştefan. Mai târziu, pe drumul convertirii, Saul Îl vede pe Domnul în experienţa pe care a avut-o pe drumul spre Damasc, când Mantuitorul i Se descoperă, însă tovarăşii lui de călătorie nu aud nimic. Ştefan și Saul au fost pe poziţii opuse faţă de cruce, asemenea celor doi tâlhari. Cu siguranţă, convingerea şi seninătatea martirului l-au marcat mult pe Saul. Ştefan este exemplul de slujitor care împleteşte strălucirea caracterului cu excelenţa slujirii. Cu o atitudine echilibrată, ori de câte ori are ocazia să ia cuvântul, inclusiv atunci când este invitat să se apere, Ştefan Îl predică pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ştefan a fost omul care şi-a înţeles locul şi misiunea în planul lui Dumnezeu.