Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 19
    Noiembrie

     

    Ziua mulțumirii

    - părtășie la masă

     

     

    24
    Noiembrie

    Nu avem serviciu divin

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Februarie 2015

 
 

pagina păstorului

Februarie 2015

 
1 februarie

        Astăzi Biserica Betania aniversează treizeci de ani de existență. Un vis, o experiență, o perspectivă... Visul Pastorului Teodor Luca a devenit experiența Bisericii Betania, având perspectiva continuării călătoriei spre cer. Această istorie este îmbibată de dragostea lui Dumnezeu, prezentă în viața fiecărui membru al comunității. Câte rugăciuni a ascultat Dumnezeu în acești treizeci de ani! Câți bolnavi a vindecat, câți păcătoși cu sufletul împovărat au primit iertarea de păcate în această perioadă! Cât de mult a investit Dumnezeu în tot acest timp! Din aceste motive și pentru multe altele, aniversarea aceasta este un simbol al mulțumirii față de Dumnezeu, este o celebrare a bunătății Sale, este o sărbătoare închinată Lui. Noi, membrii Bisericii Betania, mari și mici, mai vechi sau mai noi, ne închinăm cu recunoștință lui Dumnezeu și Îi aducem slavă.    

      Această perioadă de treizeci de ani înseamnă 360 de luni, 1,560 de săptămâni, 10,950 de zile și 262,800 de ore - fără a considera anii bisecți. În această perioadă de treizeci de ani au existat aproximativ 10,920 ore de serviciu divin - în zilele de duminica și joia - în care timp s-au rostit aproximativ 7,800 de predici. Cât de mult a investit Dumnezeu în membrii bisericii în toată această perioadă!  

         Istoria de treizeci de ani este scrisă cu lacrimile și bucuriile fiecăruia dintre credincioșii care s-au închinat de-a lungul acestor ani în Biserica Betania. Ei se identifică cu istoria acestor de ani, pentru că sunt o parte însemnată din anii vieții lor. Acești oameni au venit de câteva ori pe sătămână la biserică, au lucrat voluntar la construcția sau remodelarea celor patru clădiri de cult prin care biserica a trecut în această perioadă. Ei au donat din banii lor de fiecare dată, au plâns la fiecare durere a cuiva și s-au bucurat la fiecare sărbătoare a vreunuia dintre ei. Oamenii aceștia sunt minunați și într-o zi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se va întoarce după ei ca să-i ducă în cer pentru totdeauna. Atunci El îi va răsplăti pentru prezența și punctualitatea la biserică, pentru slujire și implicare, pentru post, rugăciune și dărnicie, pentru vizitarea unui bolnav, pentru ajutarea unui sărac, pentru încurajarea unui dezamăgit, pentru misiune și evanghelizare.    

        Cu ocazia acestei aniversări, doresc să-i mulţumesc Pastorului fondator, Teodor Luca, pentru pasiunea şi dedicarea cu care a slujit biserica, alături de soția dumnealui, sora Estera, şi de fiicele dumnealor - Gabriela şi familia ei, Lavinia şi Melania. Apoi doresc să mulțumesc grupului de credincioși fondatori care, alături de pastorul Teodor Luca, au fondat Biserica Betania. Îmi exprim recunoștința față de Pastorii Asistenți, de Corpul Pastoral, de Președinte, de Comitetul Bisericii, de lideri și dirijori, de departamente și formații, de grupuri și voluntari. De asemenea, vreau să mulțumesc fiecărui membru al bisericii și fiecărei persoane care s-a închinat împreună cu noi, apreciind mult fiecare slujire, implicare, dărnicie, efort și sacrificiu. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc cu recunoștință familiei mele, soției mele, Carmen și copiilor, pentru că mi-au fost alături în slujire. Dumnezeu să fie lăudat și Dumnezeu să binecuvânteze în continuare Biserica Betania!

                                                                                                    

 

    8 februarie

 

   La patruzeci de zile după învierea dintre cei morți a Mântuitorului Isus Hristos, a avut loc înălțarea Sa la cer. La zece zile după înălțarea Sa la cer, Duhul Sfânt a coborât, potrivit promisiunii Celui Preaînalt, în inimile ucenicilor, în timpul sărbătorii Cincizecimii. După cum au primit îndemnul Mântuitorului înainte de înălțarea Sa la cer, apostolii erau împreună în odaia de sus și împreună ,,stăruiau cu un cuget în rugăciuni și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui” (Faptele Ap. 1:14).

   Mulțimea de oaspeți veniți cu ocazia sărbătorii Cincizecimii la Ierusalim a fost atrasă în locul unde se rugau stăruitor ucenicii Domnului, de un sunet și o lumină foarte puternice, provocate de Dumnezeu printrun fel de vânt puternic și prin ceva care erau ca niște limbi de foc. Pentru că cei peste 3000 de oameni care asistau la umplerea cu Duhul Sfânt a ucenicilor și la manifestările lor harismatice, în timpul bucuriei părtășiei cu Duhul, nu au avut explicații logice, i-au suspectat de faptul că sunt sub influența băuturilor alcoolice. Drept urmare, deși erau într-un loc public din Ierusalim, Petru care se ascunsese în timpul prinderii, judecării și crucificării Mântuitorului, acum se ridică în picioare și predică mulțimii de oameni prezenți. Fiind un exemplu de proclamare a Evangheliei, în predica lui Petru remarcăm următoarele obiective:

 

 

1. EXPLICAREA MANIFESTĂRILOR MISTICE DIN TIMPUL BOTEZULUI CUDUHUL SFÂNT (Faptele Ap. 2:14-21)

Petru explică fenomenul spiritual supranatural la care ascultătorii priveau, precizând că ce se întâmplă este de fapt împlinirea profeției divine cu privire la coborârea Duhului Sfânt pe care o așteaptă de multă vreme poporul lui Dumnezeu.

 

2. CONFRUNTAREA OAMENILOR VINOVAȚI ȘI IGNORANȚI (Faptele Ap. 2:22-31)

Fără nicio frică, în ciuda riscului la care se expunea, apostolul Petru, inspirat și împuternicit de Duhul lui Dumnezeu îi confruntă pe liderii evreilor cu vinovăția inițierii, implicării și susținerii crucificării Mântuitorului Isus Hristos.

 

3. ARGUMENTAREA CONVINGĂTOARE ÎN CONTEXTUL ISTORIC – RELIGIOS (Faptele Ap. 2:32-36)

Argumentând realitatea mântuirii prin Hristos, care a murit, a înviat și S-a înălțat la cer, Petru îi prezintă pe cei unsprezece apostoli și grupul femeilor evlavioase ca pe niște martori oculari ai învierii Domnului. Oamenii ascultă înmărmuriți predica apostolului și urmare a vinovăției din inimă reacționează cu adâncă părere de rău, întrebând: ,,Fraților, ce să facem?” (Faptele Ap. 2:37). Întrebarea nu era adresată preoților, fariseilor sau cărturarilor, ci pescarului disprețuit, fără urmă de educație teologică. Răspunsul lui Petru este secretul vieții veșnice, atât pentru cei de atunci, cât și pentru cei de acum.

 15 februarie

       Cartea Faptele Apostolilor este scrisă de Luca, cel mai probabil în anul 63 î.Hr. Dacă Geneza vorbește despre originea Universului fizic, Faptele Apostolilor prezintă originea Trupului spiritual al Mântuitorului Hristos. Luca a fost tovărășul de slujbă al lui Pavel, drept pentru care folosește expresia ,,noi” când povestește despre a doua călătorie misionară la Filipi (16:10-17), sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare (20:5-15; 21:1-18) sau împrejurarea în care Pavel este luat prizonier și dus sub escortă la Roma (27:1-28:16). Luca, un doctor dintre neamuri, numeşte evenimentele prezentate în carte ,,lucruri ce s-au petrecut printre noi” și este menționat ca însoțitor al lui Pavel în Coloseni 4:10-14, Filimon 24 și în 2 Timotei 4:11. El a fost necăsătorit, s-a convertit în mijlocul vieții de adult. După înființarea bisericii din Antiohia, a locuit în Palestina cel puţin 2 ani, murind la vârsta de 84 de ani la Boeotia. Luca a sosit în Ierusalim cu Pavel (21:17) şi au plecat împreună spre Roma (27:1). Ultimele evenimente relatate în Evanghelii despre persoana și lucrarea Domnului Isus se regăsesc între primele evenimente relatate în Faptele Apostolilor, ca și cum ar fi o continuare a Evangheliilor:

1. Matei - Învierea

2. Marcu - Înălțarea la cer

3. Luca - Făgăduința Duhului Sfânt

4. Ioan - Făgăduința celei de-a doua veniri

         Primul capitol din Faptele Apostolilor face referire la toate aceste evenimente. Marea însărcinare misionară încredințată creștinilor născuți din nou dată de Domnul Hristos în Evanghelii (Matei 28) e confirmată în Faptele Ap. (1:8). De asemenea, cartea Faptelor ne pune la dispoziție o structură pe care putem așeza Epistolele Noului Testament, devenind astfel o punte între Evanghelii și Epistole. A doua carte scrisă de Luca acoperă o perioadă de aproximativ 25-30 de ani din începutul Bisericii Primare, fiind o cartea de tranziție:

1. De la Evanghelii la Epistole

2. De la Iudaism la Creştinism

3. De la Lege la Har

4. De la națiunea evreiască la orice popor și la orice individ

5. De la Împărăţia lui Dumnezeu la Biserica lui Cristos.

        Fiind singurul scriitor dintre Neamuri al NT, Luca pune un accent deosebit pe caracterul universal al mântuirii:

1. E pregătită de Dumnezeu: ,,pe care El a pregătit-o” (v. 31)

2. E dată prin Hristos: ,,mântuirea Ta” (v.30)

3. E oferită tuturor oamenilor (v.32)

          Cartea Faptelor ne prezintă o frântură din viața și slujirea Bisericii Primare, slujindu-ne de exemplu pentru viața si slujirea noastră și a bisericii în care închinăm.

 22 februarie

Indiferent de vârstă, moartea este nedorită și neașteptată, fiind sfârșitul vieții bilogice. Asemenea vieții, și moartea poate fi privită din mai multe puncte de vedere. Un ateu sau un evoluționist va explica viața ca pe o perioadă de timp, în care omul are oportunitatea să facă absolut orice vrea, eliberat de orice standarde morale sau spirituale. De asemenea, va explica moartea ca pe o trecere totală în neființă și inconștiență. Dimpotrivă, un credincios născut din nou va explica viața ca pe un timp în care se pregătește pentru cer, mântuindu-și sufletul prin credință și pocăință. În cea de-a doua epistolă adresată corintenilor, Apostolul Pavel explică fenomenul morții bilogice din perspectiva unui om care crede în viața veșnică. El folosește câteva verbe, al căror înțeles adâncește înțelegerea noastră cu privire la misterul morții.      

1. ,,Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică” (2 Cor. 5:1). Ce știm? Știm că moartea nu este sfârșitul existenței, ci doar trecerea duhului de viață într-o altă dimensiune, care de data aceasta va fi eternă. Trupul biologic, asemenea unui ambalaj, va rămâne pe pământ, va fi înmormântat și se va amesteca cu pământul din care a fost luat inițial, în momentul creației.    

2. ,,Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc...” (vers. 2) De ce trebuie să gemem? În ciuda succesului, performanțelor și achizițiilor, viața umană este un șir de suferințe, dureri și eșecuri care ne smulg multe gemete. Viața este caracterizată de fragilitate, vulnerabilitate și foarte multe limite. Nașterea, creșterea, adaptarea, suferința emoțională și fizică, îmbătrânirea și în final moartea implică multe gemete.

3. ,,Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul - pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere” (vers. 6-7). Cum umblăm? Din punct de vedere al lucrurilor materiale, umblăm prin vedere, însă din punct de vedere al lucrurilor spirituale, cerești, umblăm prin credință. Prin experiența morții, duhul de viață merge la Dumnezeu lăsând în urmă trupul în care a trăit vremelnicia experienței pământești. Acum, în prezența lui Dumnezeu nu mai este nevoie de credință și toate limitările vieții umane, generate de corpul biologic care găzduia duhul de viață, au rămas în urmă.

4. ,,De aceea ne și silim să-i fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă” (vers. 9). De ce ne silim? Ca să trăim în puritate, aceasta fiind regula de bază a Împărăției cerurilor.  

5. ,,Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care l-a făcut când trăia în trup” (vers. 10). De ce trebuie să ne înfățișăm înaintea lui Hristos? Ca să ne fie evaluată credința și faptele credinței. Credința ne califică să mergem în cer, fiind dovada că ne-am încrezut în Dumnezeu fără să-L vedem. Credința este lucrul care face ca moartea să fie o mutare în Împărăția lui Dumnezeu, pentru răsplată, sau să fie o mutare  departe de Dumnezeu, pentru pedeapsă. Cine a crezut în cer va avea parte de el. ,,...Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul... ei se vor odihni de ostenelile lor...” (Apoc. 14:13).