Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Iulie 2014

 
 

pagina păstorului

Iulie 2014

 
6 iunie 

   

      Biblia explică în 2 Petru 3 că Mântuitorul Isus Hristos este centrul Universului din punctul de vedere al spaţiului, al timpului şi al adevărului. Dincolo de EL este o lume care-L respinge, care nu-L urmează şi nu-L slujeşte. Acolo sunt EI, oamenii care nu cred în EL şi nici în mântuirea Lui. EI sunt oamenii nenăscuţi din nou şi nesfinţiţi de sângele care a curs pe Dealul Golgota. Deşi EI pot fi religioşi, nu fac parte din Împărăţia Lui şi nu trăiesc în prezenţa Sa. Dincoace de EI este o altă lume, suntem NOI. NOI am fost cu EI şi ca EI, dar când am citit în Biblie despre EL, despre mântuirea lui Dumnezeu prin EL, am înţeles chemarea divină la iertare şi restaurare, şi am ieşit dintre EI. Şi EI au fost chemaţi, şi EI puteau ieşi, dar n-au vrut. NOI nu suntem superiori faţă de EI, ci doar diferiţi. Deşi folosim aceleaşi magazine, aceleaşi drumuri, trăim şi muncim împreună, noi suntem separaţi de El. NOI suntem cu EL şi pentru EL. EI sunt fără EL şi cel puţin indiferenţi faţă de EL sau împotriva Lui. Între NOI şi EI este EL. De fapt, EL a murit pe cruce pentru toţi oamenii, însă EI nu Îl acceptă ca Domn şi Mântuitor, crezând că EL nu există sau că EI sunt suficient de buni ca să nu aibă nevoie de EL. Toţi oamenii sunt păcătoşi, la fel de păcătoşi, dar EL a murit pe cruce pentru păcatele oamenilor. Noi am acceptat justificarea Lui şi am fost iertaţi, EI nu au acceptat iertarea Lui şi au rămas păcătoşi, în păcat. Care este profilul şi identitatea acestor două categorii de oameni?

 

I. EI SUNT OAMENI NELEGIUIŢI (nu respectă legea divină din Biblie, deşi respectă legile sociale, profesionale, de circulaţie, de igienă...)

1. EI batjocoresc - ,,Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori..."

2. EI sunt conduşi de pofte - ,,vor trăi după poftele lor"

3. EI vor să ne descurajeze pe NOI - ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui?"

4. EI ne influenţează negativ pe NOI - ,,Păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria" (autenticitatea)

5. EI ignoră Scripturile - ,,înadins se fac că nu știu...” 6. EI ignoră judecata lui Dumnezeu - ,lumea de atunci a pierit înecată de apă... pământul de acum este păstrat pentru judecată"

 

II. NOI SUNTEM OAMENI SFINŢIŢI

1. NOI cunoaştem caracterul lui Dumnezeu - ,,Pentru Domnul o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi"

2. NOI credem promisiunile lui Dumnezeu - ,,Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Lui"

3. NOI acceptăm pocăinţa - ,,Dumnezeu are o îndelungă răbdare pentru noi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci să vină la pocainţă"

4. NOI aşteptăm răpirea Bisericii - ,,Dar noi după făgăduinţa Lui aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, pe care va locui neprihănirea"

5. NOI luptăm pentru o viaţă de puritate - ,,Ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi printr-o purtare sfantă şi evlavioasă..."; ,,Siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace"

6. NOI Îl slujim pe EL - ,,aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu"

7. NOI îi respectăm pe sfinţi - ,,preaiubitul frate Pavel” (deşi Pavel l-a mustrat în public pe Petru, acesta îl numeşte ,,preaiubitul frate Petru")

         EL a murit pentru păcat ca să ne poată sfinţi, noi trebuie să murim faţă de păcat ca să putem rămâne până la sfârşit mântuiţi. NOI nu mai suntem ca EI pentru că EL a murit pentru păcat. NOI trebuie să ne păstrăm până la sfârşit diferiţi de EI, ca să avem parte în veşnicie cu EL.                                                                                                    

 

13 iulie

     

    Viața și moartea pot fi analizate și evaluate din multe puncte de vedere. Unul dintre aceste puncte de vedere este faptul că viața ne pune în fața responsabilităților și moartea ne pune în fața judecății.  

       1. Existența umană este definită de asumarea responsabilităților personale, spirituale, intelectuale, emoționale, familiale, profesionale, materiale, sociale etc. Semnificația vieții unui om este dată de echilibrul dintre educație, mântuire, muncă, sănătate, familie, slujire, relații. Există oameni care-și neglijează propria educație, justificând faptul că munca este mai importantă. Sunt alți oameni care-și neglijează familia, pretinzând că mântuirea este mai importantă. Alții își neglijează sănătatea sub pretextul că slujirea este prioritară. Fiecare responsabilitate a vieții este importantă la timpul și locul ei. De pildă, mântuirea și slujirea afectează cel mai mult viața spirituală, în timp ce educația, sănătatea, școala, munca, familia, afectează viața umană. Valoarea de sine a unui individ este dată de asumarea și împlinirea acestor responsabilități. Dezechilibrul vieții unui om este dat de exagerarea unora dintre responsabilitățile vieții, cu prețul neglijării altora. Sunt oameni care-și neglijează viața personală pentru familie sau pentru realizările materiale. Sunt alți oameni care-și neglijează sănătatea sau sufletul de dragul profesiei sau performanței academice. Echilibrul dintre aceste responsabilități rămâne dovada înțelepciunii și maturității unui muritor.

       2. Dacă viața ne pune în fața responsabilităților, moartea ne pune în fața judecății. Scripturile spun că ,,Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata...” (Evrei 9:27). Judecata despre care vorbește Biblia se referă la evaluarea divină cu privire la calitatea vieții umane. ,,Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata, după binele sau răul pe care îl va fi făcut când trăia în trup” (2 Cor. 5:10). Împlinirea responsabilităților vieții aduce binecuvântare și răsplată, în timp ce neîmplinirea responsabilităților vieții conduce la rușine și pedeapsă. Judecata de după moarte este nota pe care Dumnezeu o pune calității vieții de pe pământ.

 

20 iulie

      Atunci când vorbim despre viața spirituală a unui om, vorbim despre o dimensiune foarte complexă, superioară dimensiunii biologice, care e limitată în timp și spațiu. Omul e făcut de Dumnezeu duh/spirit, suflet și trup, după modelul triunic al Creatorului: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Lipsa relației spirituale cu Dumnezeu e moarte spirituală, adică neactivarea dimensiunii spirituale, singura prin care omul poate intra în relație spirituala personală cu Dumnezeu. Nu religia sau faptele bune îl așează pe om într-o relație spiritală cu Dumnezeu, ci împăcarea. De ce împăcarea? Pentru că omul, prin încălcarea legilor divine, a devenit dușmanul Creatorului, intrând într-o stare de conflict și adversitate cu El. O persoană care încalcă legile sociale trebuie să fie pedepsită, un șofer care încalcă legile de circulație trebuie să fie amendat. După cum ispășirea pedepsei sau a achitării amenzii îl scoate pe cel vinovat de sub acuzația legii, tot la fel, ispășirea pedepsei pentru păcat îl face pe om liber înaintea lui Dumnezeu.  

     Care e pedeapsa pentru un furt sau pentru un jaf? Probabil închisoare pentru o perioadă de timp. Care e pedeapsa pentru trecerea pe culoarea roție a semaforului? Probabil o sumă de bani. Care e pedeapsa pentru păcat? ,,Plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23a). În Împărăția lui Dumnezeu pedeapsa pentru păcat este moartea în iad. Niciun om nu se miră dacă o persoană e închisă pentru furt; de asemenea, niciun om nu se miră dacă un șofer e amendat pentru că a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Ciudat e faptul că cei mai mulți oameni se miră dacă Dumnezeu îi pedepsește pe cei care încalcă legile divine, cu pedeapsa de a merge în iazul de foc, locul pregătit pe diavolul și îngerii lui. Aceasta e dreptatea lui Dumnezeu, aceasta este justiția Lui.  În dreptatea Sa, Dumnezeu urăște și pedepsește păcatul. În dragoste și bunătatea Sa, El îl iubește pe păcătos. Din dragoste, Dumnezeu Tatăl a proiectat un plan de salvare, de restaurare, de împăcare cu omul vinovat, punând vinovăția omului deasupra Fiului Său, Isus Hristos. Astfel, Isus S-a întrupat prin fecioara Maria și a venit ca om în lume ca să-Și asume vinovăția omului, să suporte pedeapsa acestuia, murind în locul lui. Din acest motiv, Mântuitorul a murit pe crucea de pe dealul Golgota, la marginera Ierusalimului, cu două mii de ani în urmă. În felul acesta omul e grațiat, iertat, mântuit în fața justiției divine care a fost satisfăcută de moartea înlocuitoare a Mântuitorului. Omul e mântuit prin moartea Domnului Isus. Mântuirea presupune iertarea tuturor păcatelor până în prezent.

      De-acum omul mântuit trebuie să trăiască în puritate și să nu mai păcătuiască, ca să nu intre din nou sub incidența legii divine. Aceasta înseamnă că omul trebuie să crească în credință, să se maturizeze spiritual și, fiind umplut de Duhul lui Dumnezeu, să devină un mântuit duhovnicesc. Explicând acest adevăr spiritual Petru spunea: ,,El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcat, să trăim pentru neprihănire...” (1 Petru 2:24).  În concluzie, Biblia explică faptul că prin moartea lui Hristos pentru păcat, noi devenim mântuiți, însă prin moartea noastră față de păcat, devenim maturi spiritual. Sunt mulți oameni mântuiți prin credință, dar sunt imaturi prin absența înfrânării de la păcat. Hristos a murit pentru păcatele lor trecute, însă ei nu au murit față de păcatele lor prezente. Hristos a murit pentru păcat și i-a mântuit, însă ei nu au murit față de păcat și continuă să păcătuiască. În felul acesta mântuirea lor, lucrarea iertării realizată de Hristos prin moartea Sa, e compromisă în fața lui Dumnezeu. Dacă un șofer își plătește amenda pentru trecere pe roșu, aceasta nu înseamnă că el nu va mai fi pedepsit pentru eventualele treceri pe roșu în viitor. Fiecare astfel de faptă e pedepsită, pentru fiecare există amendă.  Ce se întâmplă cu omul mântuit care contină să păcătuiască?

     Pavel răspunde: ,,Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică” (Rom. 6:22). Iertarea de păcat oferită de Hristos ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Efectul acestei schimbări e sfințirea, iar sfârșitul ei e viața veșnică. Ce se întâmplă în absența sfințirii? Absența sfințirii produce absența vieții veșnice. ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă...” (2 Petru 3:11).

 

27 iulie

     Evanghelistul Ioan prezintă caracterul glorios și plin de bunătate al lui Dumnezeu, explicând faptul că El a dat: ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat...” (Ioan 3:16). Motivat de iubire, Dumnezeu a dat, a oferit, a investit - a dat viață, L-a dat pe Hristos, ne-a dat mântuirea, ne-a dat Biblia, L-a dat pe Duhul Sfânt. Dumnezeu este caracaterizat de a da, a crea, a restaura, a iubi, a ierta, a fi bun, a asculta rugăciunea. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu nu ne-ar mai da lumină, căldură, ploaie, sănătate, speranță, familii, iertare? Datorită faptului că Dumnezeu ne-a dat, am devenit responsabili față de El - suntem responsabili față de El pentru că ne-a dat viața. Biblia spune că ,,oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27).

           Evaghelistul Ioan continuă prezentarea planului de mântuire al lui Dumnezeu prin Hristos, remarcând faptul că lumea nu L-a primit pe Mântuitorul Isus Hristos: ,,A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11). El a venit să ierte păcatele oamenilor, a venit să le vindece bolile și rănile. Ce ar putea să mai facă un tată dacă fiului său nu-l primește? Oamenii vor viața, dar nu-L vor pe Stăpânul vieții. Sunt situații de criză în viețile oamenilor, în care ei Îl caută pe Dumnezeu în mod pompieristic. Când viața revine la normal, oamenii uită de Dumnezeu. Oamenii nu Îl vor pe Dumnezeu, dar au nevoie de ajutorul Său. Sunt mulți copii care vor resursele părinților, dar resping autoritatea și sfaturile lor. Aceasta este definiția oportunismului. Dacă oamenii nu Îl primesc pe Mântuitorul Isus Hristos, vor muri nemântuiți, neiertați și din pricina păcatele neiertate vor merge în iad. Ce ar putea să facă Mântuitorul mai mult decât să vină la noi? El a venit să restaureze relația noastră spirituală cu Dumnezeu.  

             Evanghelistul continuă să explice spunând că cei care L-au primit au devenit copii ai lui Dumnezeu: ,,Dar tuturor celor L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii al lui Dumnezeu” (Ioan 1:12) Nu este totuna pentru un copil să aibă tată sau să fie orfan. Nu este totuna pentru un copil să aibă un tată sărac sau un tată bogat. Nu este totuna pentru un muritor să-L aibă sau nu pe Dumnezeu ca Tată. Ce înseamnă să-L primim pe Mântuitorul Isus Hristos? Evanghelistul explică: ,,Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui...” (Ioan 1:11). Pe Domnul Isus Îl putem primi prin credință. Neputându-L vedea în mod fizic, trebuie să-L primim prin credință. ,,Ce este credința? Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Prin credință Isus Hristos este prezent în viața unui om. Prin credință un om devine copil al lui Dumnezeu.

             Evanghelistul ne asigură de faptul că oamenii care-L primesc prin credință pe Mântuitorul Isus, sunt născuți din nou, sunt regenerați, primesc viață spirituală din Hristos: ,,născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan1:13). Nașterea din nou nu este nașterea naturală, nici meritele personale în fața lui Dumnezeu, nici meritele altcuiva, ci este darului divin oferit prin Hristos. Datorită caracterului Său iubitor, Creatorul l-a făcut pe om și l-a așezat în mijlocul creației Sale. Omul a păcătuit, însă Dumnezeu Și-a dat Fiul la moarte în locul omului vinovat. Deși poporul evreu, în mijlocul căruia S-a întrupat Mântuitorul, nu L-a acceptat, oricine L-a primit a devenit copil al lui Dumnezeu, născut din nou din Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu.

           Aceasta este vestea bună, aceasta este mântuirea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Această mântuire trebuie păstrată și trăită într-o viață sfântă și dedicată în întregime lui Dumnezeu.