Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Martie 2014

 
 

pagina păstorului

Martie 2014

 
2 martie

   

      Fiecare predicator şi fiecare ascultător se întreabă cel puţin o dată în viaţă ce fel de predici au rostit apostolii Domnului, cum au arătat aceste predici şi care au fost caracteristicile lor? Înţelegem din cărţile NT că Pavel a fost un bun teolog şi scriitor, în timp ce Petru a fost un bun predicator. Cum o fi arătat o predică rostită de marele apostol? Citind cartea Faptele Apostolilor întâlnim în capitolul doi predica rostită de Petru la Cincizecime, din care desprindem caracteristicile şi rezultatele predicii sale:

1. PREDICA LUI PETRU ESTE CONFRUNTATIVĂ:

,,...voi L-aşi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fără de lege" (vers. 23). Petru se adresează liderilor religioşi şi administraţiei oraşului, confruntându-i cu propriul lor compromis. El nu predică să câştige bunăvoinţa lor, ci să afirme adevărul, proclamându-L pe Isus Hristos. Scopul lui Petru nu a fost să se răzbune, ci să-i conducă la pocăinţă prin recunoaşterea păcatului pe care l-au făcut. Pentru că păcatul a fost public, şi pocăinţa trebuia să fie publică şi apostolul i-a confruntat, constrângându-i să se pocăiască.

2. PREDICA LUI PETRU ESTE EXPLICATIVĂ:

,,...a turnat ce vedeţi şi ce auziţi" (vers. 33). Petru a vrut să facă dreptate când i-a confruntat, însă a vrut să facă lumină când le-a explicat însemnătatea evenimentului pe care-l dispreţuiau. El i-a ajutat să înţeleagă că minunea pe care ei o văd este împlinirea profeţiei lui Ioel. Deşi ei aveau Cuvântul şi îl ştiau, nu erau în stare să-l interpreteze şi să-l explice.

3. PREDICA LUI PETRU ESTE APLICATIVĂ:

,,pocăiţi-vă... fiecare dintre voi să fie botezat... apoi veţi primi darul Sfântului Duh" (vers. 38). Este uşor de observat că oamenii ascultă predica, dar nu îi înţeleg mesajul. Ei înţeleg cuvintele predicii lui Petru, dar nu înţeleg cum să o aplice în mod concret. Petru are călăuzirea să prezinte modul în care poate fi aplicată în mod practic învăţătura predicii sale, punctând ideile principale ale mesajului rostit. 

          Scopul predicii nu este doar să confrunte, transformând predicatorul într-un erou religios care demască păcatele ascultătorilor. Predica lui Petru confruntă, dar apoi explică cu Biblia de ce sunt rele faptele pe care el tocmai le-a confruntat. El argumentează cu Evanghelia, vorbindu-le direct, dar respectuos şi lămurit. Rezultatul unei astfel de predici a fost convertirea a trei mii de oameni, care mai apoi s-au botezat în apă, au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi au devenit membri activi ai Bisericii lui Dumnezeu. Şi totul a început de la o predică, însă o predică în care adevărul confruntă, înţelepciunea explică şi dragostea aplică.  Cele trei mii de persoane au ascultat multe predici în sinagogile din localităţile lor, însă lipsite de adevăr, de dragoste şi înţelepciune duhovnicească. Predica lui Petru de acum două mii de ani a avut însă aceste elemente şi acesta a fost rezultatul unei astfel de predici.                                                                        

 

9 martie

     Oamenii, în general, şi credincioşii evanghelici, în special, au vrut întotdeauna să ştie când va reveni Domnul Isus: ,,Ucenicii Lui au venit la o parte şi I-au zis: `Spune-ne, când se vor întâmpla acestre lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?" (Matei 24:3). Pentru că oamenii din Vechiul Testament nu au făcut dinferenţa dintre venirea şi revenirea Domnului, este bine să le explicăm în câteva cuvinte:

   1. Venirea Domnului ca Mântuitor, ca Miel al lui Dumnezeu, se referă la întruparea Mântuitorului, la moartea Sa înlocuitoare, care moarte i-a îndreptăţit pe oameni înaintea lui Dumnezeu - ,,Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat..." (Tit 1:11). Venirea Domnului prin întrupare creează o pauză în programul lui Israel, deschizând o nouă perioadă de timp numit timpul Neamurilor, Biserica lui Hristos. Venirea Mântuitorului presupune întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Sa.

   2. Revenirea Mântuitorului ca Domn şi Mire, ca Leul din Iuda, se referă la întoarcerea Sa ca să-Şi ia Biserica, Mireasa Sa - ,,Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer" (Fapte 1:11).

       Această revenire a Domnului este interpretată teologic în trei variante:

          1. Pretribulaţionism - înainte de Necazul cel Mare

         2. Postribulaţionism - la mijlocul Necazului cel Mare 

        3. Postribulaţionism - la sfârşitul Necazului cel Mare Dacă explicăm revenirea Domnului în funcţie de prima interpretare, pretribulaţionismul, atunci revenirea Domnului are două părţi, care încadrează Necazul cel Mare:

           a) Răpirea, care precede Necazul cel Mare. Răpirea pune capăt periodei Neamurilor, dispensaţiei Bisericii şi declanşează Necazul cel Mare: ,,Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri, dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce să vă pregătesc un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi" (Ioan 14:3).

         b) Descoperirea, care încheie Necazul cel Mare. Descoperirea pune capăt Necazului cel Mare, declanşând judecata Neamurilor şi a lui Israel şi, de asemenea, declanşând începutul Mileniului: ,,Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă" (Matei 24:29-30).

      Perioada Necazului cel Mare este de aproximativ şapte ani, adică ultima săptămână profetică din descoperirea lui Daniel (Daniel 9:24-27). Pentru că nu ştim când va fi răpirea, Domnul spune Bisericii Sale: ,,Vegheaţi, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei..." Aceasta este atitudinea care va face diferenţa între ,,luat" şi ,,lăsat", între ,,Duceţi-vă de la Mine" sau ,,Veniţi la Mine".                                                        

                                

 

16 martie

   Dumnezeu a creat viaţa şi a dat-o omului pe care L-a făcut în Eden. Apoi Creatorul a făcut-o pe Eva şi a aşezat-o în viaţa lui Adam. Familia după modelul lui Dumnezeu este soluţia fericirii fiecarui om. Privind în negura timpului care s-a scurs de la creaţie până în prezent, observăm că instituţia familiei a rămas, dar modelul divin a fost redefinit în multe feluri. Singurătatea, concubinajul, adulterul, poligamia, homosexualitataea etc. sunt propunerile murdare şi ineficiente ale păcatului care îi târăşte pe oameni în nefericire şi destrăbălare. Atunci când o nouă generaţie de copiii apare pe scena istoriei, îşi formează o mentalitate despre lume şi viaţă în procesul primilor 20 de ani de existenţă. În funcţie de mediul cultural şi sistemul educaţional care i-a influenţat în primii ani de viaţă, s-au conturat mai multe modele de familie, pe care tinerii le practică în căsătorie:

1. Modelul tradiţional - a promovat superioritatea bărbatului şi poligamia

2. Modelul modern - a promovat emanciparea femeii şi moda unisex

3. Modelul biblic - a promovat sfinţenia personală, fidelitatea căsătoriei, unitatea prin dragoste şi respect    

Prima carte a Bibliei ne oferă următoarele principii directoare:

I. NEVOIA OMULUI EXPLICĂ RAŢIUNEA FAMILIEI. Familia există fiindcă nevoile omului sunt împlinite în interiorul ei: procreere, protecţie, educaţie, iubire, căsătorie, fidelitate, companie, apartanenţă, îngrijire, înmormântare. Căsătoria este un principiu de viaţă, celibatul este o excepţie, drept pentru care singurătatea nu este o soluţie. Când Adam s-a trezit din somnul provocat de Dumnezeu, s-a căsătorit cu Eva şi nu a mai fost niciodată singur. Raţiunea familiei este explicată de nevoile omului, împlinite plenar doar în interiorul familiei.

II. SOLUŢIA DIVINĂ EXPLICĂ SUCCESUL FAMILIEI. Când Dumnezeu S-a gândit la un ajutor potrivit pentru bărbat, a făcut-o pe Eva. Nu banii, prietenii, reputaţia, poziţia, oportunităţile sau educaţia sunt un ajutor potrivit pentru un bărbat, ci soţia: ,,Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea, este un har pe care-l capătă de la Domnul" (Prov. 18:22). Toate oportunităţile lumii nu pot egala importanţa unei soţii potrivite în viaţa unui bărbat.

III. DEZLIPIREA DE PĂRINŢI EXPLICĂ LIPIREA DE TOVARĂŞUL DE VIAŢĂ. Singurul motiv pentru care un tânăr se poate dezlipi de părinţi este lipirea de tovarăşul de viaţă. Nedezlipirea de părinţi în căsătorie poate afecta negativ lipirea  soţilor. Oricât de tânără ar fi o familie, ea este o familie de sine stătătoare. Este necesar ca părinţii să fie prezenţi în viaţa tinerei familii, dar cu rol consultativ, nu executiv.

IV. CADRUL FAMILIEI EXPLICĂ NUDITATEA FĂRĂ RUŞINE. Biblia firmă faptul că ,,omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine" (Gen. 2:25). Familia este singurul loc unde nuditatea nu este o ruşine. Falimentul multor familii începe la expunerea nudităţii în public, prin (ne)îmbrăcăminte, prietenii nesănătoase... 

Familia după modelul divin este soluţia lui Dumnezeu pentru tine.

 

23 martie

   Biblia prezintă multe familii, cu bucuriile şi frământările lor, şi toate acestea constituie o sursă inepuizabilă de exemple pentru familiile contemporane. Prin aceste exemple Dumnezeu ne învaţă că viaţa este o luptă şi căsătoria este aşa cum o face fiecare pereche. Viaţa de familie este frumoasă şi fericită doar în măsura în care fiecare cuplu ştie să o facă frumoasă şi fericită, în mijlocul dificultăţilor şi provocărilor vieţii. Familia lui Avraam şi Sara este una dintre cele mai proeminente din Biblie şi cea mai mare parte a istoriei acestei familii se desfăsoară în emigraţie, motiv pentru care este de folos să învăţăm din experienţele lor. Căsătoria este în primul rând o performanţă de adaptare a soţilor, unul cu celălalt, şi apoi o adaptare a familiei la experienţele şi examenele vieţii.  Căsătoria este o alegere şi orice alegere este un risc asumat.

I. RISCUL ADVERSITĂŢII PE DRUMUL SPRE CANAAN    

Viaţa de familie este asemenea unei călătorii, o călătorie spre canaanul ceresc. Viaţa de familie este o relaţie pe viaţă şi orice diferenţă dintre soţi necesită un efort suplimentar de adaptare. Viaţa de familie este o relaţie restrânsă, compusă din soţ şi soţie sau părinţi şi copii. În acelaşi timp, viaţa de familie este o relaţie extinsă compusă din părinţi, copii şi tot felul de rude. Avraam a plecat spre Canaan nu doar cu soţia sa Sara, ci însoţit de tatăl său Terah, de nepotul său Lot şi de mulţi robi şi roabe. În familia extinsă riscul adversităţii este mai mare decât în familia restrânsă, din cauza sferelor diferite de interes. Pentru Avraam a fost un examen de caracter să întârzie călătoria din cauza tatălui său Terah şi să gestioneze cu maturitate conflictul apărut între robii lui şi robii nepotului său Lot. Nici o familie nu poate evita conflictele, însă le poate gestiona cu maturitate, înţelepciune, răbdare şi descernământ. Ar fi fost simplu pentru Avraam să se plângă de lăcomia, lipsa de respect şi oportunismul lui Lot, însă maturitatea lui spirituală l-a ajutat să evite conflictul în relaţia cu nepotul său.

II. RISCUL COMPROMISULUI PE DRUMUL SPRE CANAAN      

Deşi este trimis de Dumnezeu în Canaan, Avraam se confruntă    cu seceta şi foametea. Sub presiunea lipsurilor, Avraam acceptă compromisul schimbării direcţiei, şi în loc de Canaan se îndreaptă spre Egipt. Într-un moment de neîncredere în resursele lui Dumnezeu care l-a trimis în Canaan, Avraam găseşte soluţia unui compromis. Nu ar fi fost Dumnezeu în stare să-i ofere hrană pentru el şi familia lui ? Ba da, însă Avraam nu a mai avut răbdare, nu a mai avut încredere, şi s-a simţit responsabil să găsească o soluţie diferită de planul divin. A reuşit să evite riscul adversităţii, dar nu a putut evita riscul compromisului. Nu l-a ascultat pe Dumnezeu, a minţit, şi-a expus soţia, punându-şi viaţa şi misiunea în pericol.      Pentru fiecare familie viaţa este o luptă, o înşiruire fără sfârşit de riscuri care trebuie evitate. Pentru fiecare familie viaţa este un drum, un drum lung presărat cu ispitele adversităţii şi compromisului. Fiecare familie va alege ce să facă pe drumul spre canaanul ceresc, şi cum să evite riscurile cu care se confruntă. Cât despre noi şi familiile noastre, alegem să urmăm drumul spre cer, alegem să evităm cu înţelepciune riscurile la care ne expune viaţa în general, şi viaţa de familie în special.                                                                                                     

30 martie


         Oamenii au nevoie de repere, de modele umane care să- i inspire, pe care să le urmeze, să le imite. Falimentul instituției căsătoriei contemporane este explicat și de faptul că statutul de soț și soție este subapreciat. Pentru orice meserie din lume este nevoie de un minim de instruire, de școală, însă oamenii cred în mod greșit că pentru a fi soț, soție, mamă sau tată nu este nevoie de niciun fel de pregătire. Biblia ne oferă mii de exemple de familii, însă de data aceasta o să luăm câteva lecții de la prima familie din Cuvântul lui Dumnezeu, familia lui Adam și Eva:

I. LECȚIA RESPONSABILITĂȚII LUI ADAM Dumnezeu i-a precizat lui Adam în mod concret care-i sunt responsabilitățile în grădină, drept pentru care succesul și falimentul acestuia sunt întâlnite doar în aria responsabilităților personale. Spre exemplu, Adam a primit responsabilitatea să lucreze grădina și s-o păzească, or Adam a excelat în munca grădinii, dar a eșuat în păzirea acesteia. Cei mai mulți bărbați se simt responsabili să muncească pentru casa lor, însă falimentul într-o familie începe atunci când soțul și tatăl nu-și păzește casa. Spre exemplu, Potifar muncește mult pentru familia sa și devine bogat, însă nu-și păzește casa, stă prea mult plecat de-acasă și soția lui devine vulnerabilă. De asemenea, împăratul David muncește mult și ajunge bogat și faimos, dar pentru că nu-și păzește casa, între copiii lui se petrec drame zguduitoare.

II. LECȚIA SIGURANȚEI EVEI  Ignoranța conduce la nesiguranță și nesiguranța creează vulnerabilitate, elimină motivația și limitează resursele. Ignoranța și nesiguranța Evei cu privire la voia lui Dumnezeu o transformă într-o victimă a șarpelui. Printr-o simplă întrebare de diagnosticare Diavolul a înțeles că Eva nu este sigură pe ceea ce știe și a exploatat ignoranța acesteia. Pavel recomandă femeilor credincioase să se edifice în legătură cu înțelegerea voii lui Dumnezeu, în părtășia spirituală pe care o au cu soții lor acasă (1 Cor. 14:35). Pe lângă faptul că nu a știut adevărul cu privire la lucrurile permise și nepermise, Eva nici nu a știut că nu știe, motiv pentru care a dat un răspuns greșit, crezând că știe răspunsul corect. Dacă ar fi știut că nu știe, l-ar fi întrebat pe Adam, însă ea era convinsă că știe. Cea mai nefericită categorie de oameni sunt cei care nu știu și pe deasupra nici măcar nu știu că nu știu. Din acest motiv, ei nu vor învăța niciodată. Pentru că soții sunt ,,una” în viața de familie, succesul și falimentul unuia dintre soți devine succesul sau falimentul întregii familii. Iresponsabilitatea lui Adam și nesiguranța Evei au generat suferințe foarte mari, ale căror consecințe le resimțim și noi astăzi.