Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Noiembrie 2013

 
 

pagina păstorului

Noiembrie 2013

 
3 noiembrie

   

     Împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului este o poruncă a Mântuitorului Isus Cristos. Împlinirea acestei porunci este un act de ascultare şi închinare faţă de Dumnezeu. Pentru că Cina Domnului este periodică, există riscul instalării automa- tismului împărtăşirii, a obiceiului participării inconştiente, fără simţire, fără emoţie.  

      Obiceiul este manifestarea constantă a unui comportament, care oferă individului o anumită particularitate specifică. Viaţa oamenilor este dominată de obiceiuri, bune sau rele, de care obiceiuri în majoritatea timpului oamenii nici nu mai sunt conştienţi, obiceiuri minore cum ar fi ,,cu care mână deschidem uşa". La naştere copilul are câteva instincte primare: respiratul, clipitul, suptul şi plânsul. Dincolo de acestea, noul născut nu are niciun obicei, nici rău, nici bun. Copilăria este timpul în care se formează obiceiurile, automatismele comportamentale, de- prinderile, care conturează valoarea de sine prin care restul vieţii omul reacţionează la stimulii din mediu.

Natura acestor obiceiuri care se formează prin repetare, depinde de doi factori de bază:

1. Temperamentul, zestrea nativă, genetică, cu care copilul se naşte.

2. Caracterul, zestrea pe care copilul o dobândeşte în mediul de hrănire.         

 

Obiceiul devine o a doua natură a omului şi are următoarele caracteristici:

1. Stereotipia, repetarea mecanică a aceloraşi mişcări, în aceeaşi ordine.

2. Consecvenţa, repetarea constantă şi neschimbătoare, declanşată de un semnal senzorial, care pune în mişcare un comportament automat.

 

Psihicul uman este structurat pe trei niveluri: conştient, inconştient şi subconştient.

1. Nivelul conştient este forma supremă de organizare psihică, unde acţiunea cognitivă se face în mod intenţionat şi doar în baza informaţiilor.

2. Nivelul inconştient este sediul acţiunilor automatizate, al obiceiurilor, care se manifestă în afara controlului conştient.

3. Nivelul subconştient nu are legătură cu subiectul pe care-l tratăm noi. Trebuie să menţionăm că obiceiurile pot fi morale, imorale şi amorale. Obiceiurile formate în copilărie sunt mult mai puternice decât cele formate la vârstă adultă, pentru că ele formează valoarea de sine a individului în primii doi ani de viaţă: ,,Ei n-au ascultat şi au urmat obiceiurile lor de la început" (2 Împ. 17:40). O persoană va şti dacă are sau nu un anumit obicei prin faptul că nu poate renunţa la el. Obiceiurile unui om, bune sau rele, sunt dominante şi în mare măsură inconştiente.    

          Deşi Cina Domnului trebuie luată de obicei, ea nu trebuie luată din obicei. Cina Domnului este momentul în care oamenii născuţi din nou stau la masă cu Regele lor, aducându-şi aminte de ceea ce El a făcut pentru ei. Acest act de închinare nu trebuie să fie mecanic, stereotip, automat, dimpotrivă, trebuie să copleşească, să schimbe, să aducă emoţie şi entuziasm, să reînnoiască angajamentul urmării şi slujirii Domnului Isus Hristos.

 

10 noiembrie

    

           Comunicarea este cel mai important element al relaţiei în familie, însă şi cearta poate deveni un mod greşit de a comunica. Atunci când nevoile nu sunt îm- plinite, apar reacţiile şi dacă reacţiile nu găsesc răspuns, apar conflictele. Atunci când conflictele nu sunt rezolvate bine şi repede, apare cearta, însă cearta aduce mânie şi frângerea relaţiilor. De cele mai multe ori în astfel de situaţii cum spunem este mai important decât ce spunem. Atunci câmd soţul se simte neascultat sau, dimpotrivă, provocat, el se concentrează pe dorinţa lui de a-şi face dreptate. În această situaţie devine rece, neatent şi nervos. Când soţia se simte neînţeleasă sau lipsită de atenţie, soţul încearcă s-o convingă să nu se supere. În această situaţie ea devine istorică, critică şi plânge. În conflict soţul îşi apără punctul devedere, soţia se apără pe ea însăşi. La mânie soţul îşi prezintă argumentele, timp în care soţia îşi prezintă sentimentele. În timpul conflictului soţiile devin neîncrezătoare, critice şi negativiste, atitudini care-i jignesc pe soţi.

   În general, oamenii se mânie atunci când nu se simt iubiţi şi reacţionează certându-se.  În pasajul din Efeseni 4:26-31 observăm mai multe grade ale mâniei:

1. Emoţia interioară justificată - nemulţumirea, amărăciunea, indignarea

2. Manifestarea mâniei nejustificate - cearta

   Mânia are trei niveluri, în funcţie de intensitatea ei:

1. Mânia ,,holos" (,,repede") = iuţime

2. Mânia ,,catos" (,,pizmă") = invidie

3. Mânia ,,zacos" (,,zavistie") = duşmănie

   Pentru că oamenii sunt diferiţi, ei acţionează diferit la mânie:

1. Suprimarea mâniei 

      a) Pace aparentă 

      b) Abordare reţinută (răzbunare ascunsă)

2. Manifestarea mâniei 

     a) Reacţie ironică 

     b) Reacţie critică 

    c) Reacţie agresivă

    Există mai multe tipuri ale mâniei: 

1. Cuptorul - mânie controlată 

2. Aisbergul - mânie ascunsă 

3. Cărbuni încinşi - mânie acumulată 

4. Vulcanul - mânie care explodează 

5. Furtuna - mânie agresivă

     În timpul mâniei atitudinile diferă de la bărbaţi la femei:

1. Lupta - atitudine ofensivă specific masculină. Acuzaţii, reproşuri, sentinţe, critici violente, cuvinte grele. Scopul conştient sau inconştient este intimidarea soţiei.

2. Retragerea - atitudine defensivă specific masculină. Se închid, sancţionează soţia cu indiferenţă, privând-o de atenţie şi afecţiune. Scopul este pedepsirea soţiei.

3. Simularea - atitudine de protecţie specific feminină. Temându-se să fie sinceră, ea ascunde suferinţa în spatele unei stări de aparentă mulţumire. Scopul este să se protejeze de ceartă şi violenţă.

4. Încovoierea - atitudine de resemnare specific feminină. Suportă nedreptatea cu scopul de a avea pace în familie.  Orice om are uneori emoţii de nemulţumire şi indignare justificată, însă felul în care le gestionează şi le manifestă este o problemă de maturitate şi înţelepciune.

     Cea mai periculoasă ceartă este aceea care este folosită ca o soluţie la probleme.                                              

 

 

17 noiembrie

     Primele trei Evanghelii dintre cele patru prezintă împrejurarea în care Domnul Isus Se roagă cu bucurie pentru copiii aduşi la El de către mamele lor. Mai mult de-atât, El îi ia în braţe, Îşi pune mâinile peste ei şi îi binecuvântează, rugându-Se pentru ei. Apoi face o afirmaţie care i-a pus în uimire pe cei prezenţi: ,,Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea" (Marcu 10:15). În clipa în care Mântuitorul a făcut această afirmaţie, a alergat la El un om din mulţime, care a cerut explicaţii în legătură cu afirmaţia făcută.       

      Întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi tânărul bogat este una dintre cele mai celebre întâmplări din Noul Testament. Privind la atitudinea şi dialogul dintre Isus şi tânăr, desprindem câteva învăţături folositoate pentru noi şi copiii noştri:

    1. HRISTOS A VĂZUT PASIUNEA LUI - ,,A alergat la El un om." Fiind un tânăr bogat, putem crede că a fost învăţat de părinţi să fie harnic, dinamic şi eficient. Probabil a crescut într-un mediu în care fiecare persoană avea responsabilităţi precise de care trebuia să se achite cât mai repede cu putinţă. 

    2. HRISTOS A VĂZUT POLITEŢEA LUI - ,,Un om care a îngenunchiat înaintea Lui." Se pare că tânărul din faţa Domnului Isus nu era doar harnic şi hotărât, pasionat de tot ce face, ci era educat, bine crescut şi manierat. Umilinţa nu este una dintre trăsăturile de bază ale oamenilor tineri sau bogaţi şi, totuşi, acest tânăr se pare că a dobândit bunele maniere în mediul educaţional din familie. Un bărbat bogat şi educat îngenunchează în faţa unui fiu de tâmplar sărac!

    3. HRISTOS A VĂZUT CĂ VENISE ÎN ULTIMA CLIPĂ - ,,Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om." Se pare că în peisajul calităţilor etalate la început se descoperă primul defect. Cel mai probabil că tânărul educat din faţa Domnului era omul ultimei clipe, al ultimei ocazii. Se pare că era omul amânărilor repetate. Bisericile sunt pline de oameni pasionaţi de slujbele divine, cei dintâi implicaţi în activităţi caritabile, dar când este vorba să-şi unească viaţa cu cea a Mântuitorului Hristos, sunt oamenii ultimei clipe.

    4. HRISTOS A CORECTAT ÎNŢELEGEREA LUI GREŞITĂ DESPRE DUM- NEZEU - ,,De ce Mă numeşti bun? Unul singur este bun: Dumnezeu." Diferenţa înţelegerii caracterului lui Dumnezeu dintre Hristos şi tânărul bogat este evidentă. Hristos Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind unic şi vrednic de slavă.

    5. HRISTOS A CORECTAT ÎNŢELEGEREA LUI GREŞITĂ DESPRE MÂN- TUIRE - ,,Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" Pentru a-l convinge de neputinţa meritelor în obţinerea mântuirii, Domnul foloseşte metoda lui, spunându-i: ,,Păzeşte po- runcile." Simţindu-se superior la acest capitol, el îşi etalează meritele în public, spunând: ,,Pe toate le-am păzit din tinereţea mea." De ce mai avea nevoie de mântuire un om fără păcat? Domnul continuă şi-i oferă un test în domeniul unde el se credea merituos: ,,Du- te de vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi, vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă." Tânărul înţelege că e falimentar unde se credea campion. ,,Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii."   

          Tânărul bogat a fost educat, manierat şi politicos, însă a fost ignorant cu privire la cunoaşterea Împărăţiei lui Dumnezeu. A avut prea multă încredere în el însuşi, fiind plin de merite şi mândru. Realizările de pe pământ l-au făcut să creadă că are merite şi în cer. Atitudinea lui ne ajută să înţelegem că toate aceste prejudecăţi au legătură şi cu perioada copilăriei lui, cu influenţa mediului de hrănire unde şi-a format valorile şi priorităţile vieţii. Copiii vor deveni în mare măsură ceea ce sunt părinţii lor.

 

24 noiembrie

 

    Atitudinea de mulţumire sufletească este dovada echilibrul interior şi secretul fericirii vieţii. Obiceiul de a mulţumi celor din jur este exemplul unui suflet frumos şi nobil, este expresia unui caracter înalt. Cine nu se disciplinează să mulţumească oamenilor pentru lucrurile mici nu va avea obiceiul să mulţumească lui Dumnezeu pentru lucrurile mari. Starea de mulţumire este dovada încrederii în caracterul şi providenţa divină, este expresia credinţei în Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă. Este copilăreşte să afirmăm credinţa noastră în Dumnezeu în timp ce Îl contestăm prin nemulţumirile noastre. Starea de mulţumire şi linişte sufletească în orice situaţie a vieţii este dovada maturităţii spirituale şi a siguranţei că Dumnezeu este în control în orice împrejurare. Este greu de înţeles cum Duhul lui Dumnezeu, prezent într-o inimă de om, nu reuşeşte să-l mulţumească şi să-l conducă la mulţumire. Nemulţumirea este o contestaţie la adresa lui Dumnezeu, o revoltă împotriva domniei Sale.

      Starea de nemulţumire este un reproş la adresa calităţii lucrărilor lui Dumnezeu. A fi mulţumit şi mulţumitor este de folos pentru fiii Împărăţiei. A fi mulţumit este o stare, a fi mulţumitor este o atitudine. A fi mulţumit este o stare interioară, care confirma prezenţa păcii lui Hristos şi a încrederii în purtarea Sa de grijă. A fi mulţumitor este o atitudine care se exprimă prin cuvinte şi se manifesta prin acţiuni. Nemulţumirea este o contestaţie împotriva Creatorului, un reproş adresat lui Dumnezeu. Nemulţumirea este o stare de revoltă împotriva autorităţii Sale, este o dovadă de neîncredere în grija Sa. Nemulţumirea contestă, reproşează, se revoltă, afirmă că are soluţii mai bune decât soluţiile lui Dumnezeu. Nemulţumirea este un dezacord între creatură şi Creator, între rob şi Stăpân, între păcătos şi Mântuitor, între copil şi Tată. 

       Atunci când omul îşi permite să fie nemulţumit şi nemulţumitor va avea suficiente argumente. Eva a fost nemulţumită de Dumnezeu şi a ales să-şi facă dreptate prin neascultare. Acan a fost nemulţumit de Dumnezeu şi a ales să-şi rezolve problema prin neascultare. Ahab a fost nemulţumit şi a ales să-şi împlinească dorinţa prin neascultare. Anania şi Safira au fost nemulţumiţi şi au ales să-şi poarte singuri de grijă prin neascultare. Au fost ei mai fericiţi decât înainte? Nu. A meritat să fie nemulţumitori? Nu.  Atunci când omul alege să fie mulţumit şi mulţumitor are suficiente motive. Avraam a fost mulţumit şi mulţumitor pe un vârf de munte, în faţa unui altar, timp în care Lot a fost nemulţumit şi nemulţumitor în mijlocul proprietăţilor din oraşul destrăbălat. Avraam ar fi avut argumente să fie nemulţumit sau nemulţumitor, dar nu şi-a permis, pentru că era credincios şi Îl respecta pe Dumnezeu. Lot ar fi avut multe motive să fie mulţumit şi mulţumitor, însă a ales să fie altfel. Avraam a ajuns bine şi familia lui a fost binecuvântată. Lot a ajuns rău şi familia lui a fost distrusă. Nemulţumirea este păcat, mulţumirea este virtute. Biblia spune: ,,Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.." (1 Tesaloniceni 5:18).