Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 13
    August

    Tabăra Şcolii duminicale 

     

    16
    August

     

    Corul şi fanfara

     

    încep repetiţiile

     

    19
    August

    Picnic @ Bunker Hill

     

  • 20
    August

    Summer Kids - 10 a.m.

     

    20
    August

    Nuntă

     

    27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @Betania

     

 

Octombrie 2013

 
 

pagina păstorului

Octombrie 2013

 
6 octombrie

   

     Biblia spune că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa (Gen. 1:26-27). Chiar dacă expresia aceasta nu e uşor de înţeles pe deplin, ştim că se referă şi la dreptul şi libertatea omului de a alege între bine şi rău, asemenea lui Dumnezeu, creatorul lui. Începând cu Adam şi până la ultimul muritor, toţi oamenii au de cele mai multe ori libertatea să aleagă în viaţă. Din punct de vedere al lui Dumnezeu, omul are libertatea să gândească, să spună şi să facă ce vrea, dar nu are libertatea să aleagă consecinţele. Libertatea e definită ca posibilitatea omului de a alege şi de a acţiona fără constrângeri. Există însă constrângeri în interiorul omului, determinate de conştiinţă, şi constrângeri în afara omului, determinate de factorul legal şi mediul social. Nerespectarea acestor limite de constrângere interioară şi exterioară se numesc libertinaj. Libertinajul este manifestarea libertăţii în mod iresponsabil, făcând orice, oricând şi oriunde, faţă de oricine şi împotriva oricui. 

    Abraham Lincoln spunea că ,,Libertatea nu este dreptul de a face ce vrem, ci de a face ce se cuvine”.

    Papa Ioan Paul al II-lea spunea că ,,a fi liber nu înseamnă să poţi face ce vrei, ci să ai dreptul să faci ceea ce trebuie”.

    Charles Kingsley spunea că ,,Există două libertăţi: cea falsă în care un om este liber să facă ceea ce vrea şi cea adevarată în care un om este liber să facă ceea ce se cuvine”. 

    Dumnezeu lucrează în interiorul omului prin conştiinţă, societatea lucrează în exteriorul omului prin legi. Păcatul a luat naştere în dimensiunea libertăţii omului, libertate în care omul şi-a permis să în- calce drepturile lui Dumnezeu şi drepturile semenilor. Această libertate vinovată a omului este denumită de Dumnezeu păcat şi de societate infracţiune. Dreptul de a alege nu înseamnă şi dreptul de a fugi de consecinţe. Fiul risipitor a ales să ceară jumătate din averea tatălui său şi să plece de acasă şi a reuşit. A ales să trăiască înconjurat de oportunişti şi femei stricate şi a reuşit. Aceste alegeri au avut consecinţe pe care nu a avut dreptul să le refuze: falimentul, ruşinea, sărăcia, singurătatea, umilinţa şi multe altele. Învăţând din această experienţă dureroasă a hotărât să-şi schimbe alegerile. A ales să-şi schimbe viaţa, să se întoarcă acasă, să recunoască că a greşit, să-şi ceară iertare de la tatălui lui... şi a reuşit. Aceste alegeri au avut consecinţe, pe care nimeni nu le-a  putut opri: mila, iertarea, restaurarea, liniştea, echilibrul şi altele asemănătoare.

      Avem dreptul să alegem şi obligaţia să suportăm consecinţele. Păcatul este o alegere, iadul este o consecinţă. Pocăinţa este o altă alegere, raiul este o altă consecinţă. Viaţa este plină de alegeri, moartea este plină de consecinţe.

 

13 octombrie

    

 Asemenea vieții umane, căsătoria are multe etape care se repetă în mod specific în viaţa fiecărui cuplu. Aceste etape reflectă procesul de maturizare al soţilor în dimensiunea vieţii lor de familie. Fenomenul acesta se explică prin faptul că informaţiile acumulate în viaţă îl conving pe om, timp în care experienţele dobândite îl constrâng. Deşi căsătoria este un eveniment prin sărbătoarea publică a nunţii, ea este un proces în experienţa de viaţă a soţilor:

I. CUNOAŞTEREA PARTENERILOR ÎN PRIETENIE

     Cunoaşterea viitorului tovarăş de viaţă este esenţială şi se reflectă în calitatea alegerii. Această etapă de început a relaţiei are în vedere cunoaşterea trecutului, acceptarea prezentului şi potrivirea viitorului.

II. CONFIRMAREA PARTENERILOR ÎN LOGODNĂ 

    Confirmarea verifică calitatea alegerii făcute în perspectiva căsătoriei. În această etapă se validează alegerea făcută, în consens cu propria conştiinţă, cu părinţii şi cu Dumnezeu.

III. CONVIEŢUIREA PARTENERILOR ÎN CĂSĂTORIE

     Convieţuirea e timpul practicării alegerii făcute şi are multiple etape:

              1. Etapa încântării căsătoriei e timpul visurilor şi al cunoaşterii reciproce. Fermecaţi de iubire, soţii nu accepta că în familia lor pot apărea tensiuni sau pot apărea neînţelegeri cu rudele, dificultăţi la serviciu, probleme financiare. Aşteptările sunt exagerate, tovarăşul de viaţă este ideal, viitorul este roz, toate lucrurile sunt foarte bune.  

               2. Etapa revenirii la realitate e cea în care partenerii încep să vadă viaţa de cuplu în mod obiectiv, eliberaţi de aşteptările idealiste. În această perioadă devin vizibile greşelile partenerului, idealizarea vieţii coboară la limitele reale, diferenţele dintre ei devin din ce în ce mai evidente şi din ce în ce mai greu de gestionat. 

           3. Etapa maturizării e cea în care soţii renunţă la competiţie în favoarea completării. Ei ajung să experimenteze frumuseţea şi bucuria vieţii de familie, anticipată în perioada încântării.  Procesul parcurgerii acestor etape schimbă mentalitatea soţilor despre lume şi viaţă, expunându-i la maturizare şi excelenţă. Aşteptările se echilibrează, frustrările se diminuează, responsabilităţile fiecăruia se conturează, relaţiile se restaurează şi familia se dinamizează. În acest proces căsnicia devine asemena unui edificiu care se reclădeşte în fiecare zi într-o formă mai frumoasă. Unul dintre lucrurile pe care soţii le învaţă în acest punct este faptul că singurul lucru pe care fiecare îl poate controla este doar propria atitudine. Din acest motiv dragostea în familie este asemenea celor cinci pâini şi celor doi peşti, care se înmulţesc doar atunci când o împarţi celuilalt, nicidecum atunci când o pretinzi sau când o păstrezi pentru tine.

            Să nu uităm faptul că în viaţa de familie Dumnezeu a intenţionat să ne facă sfinţi, nu fericiţi, pentru că cei mai fericiţi oameni sunt oamenii sfinţi.                                                          

 

 

20 octombrie

  Oamenii sunt fiinţe influenţabile, de aceea Biblia spune: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune" (1 Cor. 15:33). Dacă adulţii sunt influenţabili, copiii sunt modelabili. ,,Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Prov. 22:6). Simţindu-se responsabil în faţa lui Dumnezeu de misiunea lui, de fiul său şi de viitorul acestuia, Avraam l-a crescut, l-a educat şi l-a ţinut pe Isaac departe de infuenţa politeismului, păgânismului şi idolatriei. În felul acesta a ajuns Avraam la performanţa pe care o remarcă Dumnezeu, atunci când îl apreciază spunând: ,,Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Dumnezeu să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit" (Gen. 18:19). Felul în care s-a comportat Avraam în procesul căsătoriei fiului său, Isaac, exprimă valorile şi priorităţile lui. El a înţeles că prin el şi urmaşii lui Dumnezeu vrea să facă un popor al Său, din care popor să iasă Mesia. Din acest motiv, Avraam l-a chemat pe Eliezer, robul său înţelept şi de încredere, şi i-a prezentat două condiţii pentru căsătoria fiului său:

 

1. Să nu căsătoreşti pe fiul meu cu o păgână din Canaan. ,,Te pun să juri... că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc" (Gen. 24:3). De ce Avraam, deşi locuia în Canaan, nu dorea o canaanită de nevastă pentru căsătoria fiului său?

a) Pentru că toţi cannaniţii erau sub blestem. ,,Blestemat să fie Canaan" (Gen. 9:25). Acesta a fost blestemul rostit de Noe pentru Canaan, întemeietorul etniei canaanite.

b) Pentru că erau politeiste şi rele. ,,M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă... la ce-mi mai este bună viaţa?" (Gen. 27:46)

 

2. Să căsătoreşti pe fiul meu cu o fată din Mesopotamia, dar să nu-l duci pe el acolo. De ce să nu-l ducă acolo? Cel puţin din două motive:

a) Acolo era locul de unde Dumnezeu i-a spus să plece. ,,Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatalui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta" (Gen. 12:1). Dumnezeu i-a spus ,,Vino" şi nu ,,Du-te" pentru că El era acolo şi-l aştepta. Dumnezeu este în viitorul lui Avraam, nu doar în trecutul lui.

b) Acolo era idolatrie. ,,Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său" (Gen. 31:19).
Acest crâmpei din viaţa lui Avraam ne arată valorile şi priorităţile lui, motiv pentru care a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu" (Iacov 2:23) şi ,,tatăl tuturor credincioşilor" (Rom. 4:11). Acest bărbat şi-a organizat viaţa, familia şi casa în jurul închinării faţă de Dumnezeu. Nu materialismul, performanţele intelectuale sau profesionale, ci Dumnezeu a fost în centrul preocupărilor, alegerilor şi deciziilor lui. Şi-a ferit copilul de orice influenţă negativă şi a avut un copil credincios şi o bătrâneţe liniştită. A trăit lângă Dumnezeu şi şi-a crescut copiii lângă Dumnezeu, Creatorul a văzut lucrul acesta şi l-a numit ,,Prietenul lui Dumnezeu".

 

27 octombrie

 

 Una dintre cele mai mari nevcoi umane este comunicarea, fiecare muritor având nevoie să împărtăşească bucuriile şi necazurile vieţii cu altcineva. Relaţiile dintre oameni se realizează, se consolidează şi se întreţin prin comunicare. Atunci când comunicarea lipseşte sau este defectuoasă, mai cu seamă în cadrul familiei, apar suspiciuni între soţi şi tensiuni în relaţia de cuplu. În mod deosebit în familie, comunicarea nu presupune doar să vorbeşti, ci şi să asculţi. Se pare că nevoia femeilor/soţiilor de a comunica este mai mare decât a bărbaţilor/soţilor şi aceasta din următoarele motive:

1. Femeile împărtăşesc amănuntele vieţii, în timp ce bărbaţii împărtăşesc performanţele.

2. Femeile împărtăşesc stări sufleteşti, bărbaţii împărtăşesc idei.

3. Femeile împărtăşesc intuiţia, lucru care le face suspicioase, în timp ce bărbaţii împărtăşesc principii şi experienţe.

4. Femeile sunt dependente, bărbaţii sun independenţi (Gen. 2:16a).   

           Atunci când vorbim despre comunicare, întâlnim mai multe tipuri:

1. Tipul liniştit - tendinţa să fie necomunicativ

2. Tipul deschis - sociabil şi uşor de abordat

3. Tipul constructiv - pozitiv, cu mesaj încurajator

4. Tipul ambiguu - confuz, cu mesaj neclar

5. Tipul testator - tendinţa de a fi suspicios

6. Indirect - foloseşte apropoul şi vorbeşte pe ocolite.    

       Stilul de comunicare este diferit de la o persoană la alta, funcţie de factori genetici (temperamentali) şi dobândiţi (de caracter):

1. Stilul înţelegător - comunică deschis şi calm.

2. Stilul dezaprobator - foloseşte critica şi se ceartă foarte uşor.

3. Stilul subordonat - atitudinea defensivă a partenerului înfrânt.

4. Stilul intelectualizator - tendinţa de a filosofa.

5. Stilul indiferent - din cauza fricii sau descurajării nu are interes.

6. Stilul închis - tace şi încearcă să evite conflictul.

      Puţine lucruri conduc la conflict în familie mai mult decât comunicarea sau lipsa acesteia:

1. Când nevoile nu sunt împlinite apar reacţiile/semnalele.

2. Când reacţiile nu primesc răspuns apar conflictele.

3. Reacţiile vorbesc despre nemulţumire, conflictele manifestă nemulţumirea.

    Nevoile de bază ale soţilor sunt uneori diferite de ale soţiilor lor:

1. Soţul are mai întâi nevoie de împlinire sexuală, soţia are mai întâi nevoie de afecţiune.

2. Soţul are mai întâi nevoie de partener de recreaţie, soţia are mai întâi nevoie de comunicare.

3. Soţul are mai întâi nevoie de o soţie atractivă, soţia are mai întâi nevoie de onestitate.

4. Soţul are mai întâi nevoie să fie îngrijit, soţia are mai întâi nevoie de susţinere financiară.

5. Soţul are mai întâi nevoie de admiraţie, soţia are mai întâi nevoie de angajament familial. Necunoaşterea sau nerespectarea acestor reguli/diferenţe în comunicare conduc la conflict. În astfel de situaţii, scuza invocată în mod greşit este ,,nepotrivire de caracter". Vestea bună pentru aceşti oameni este că faptul că orice caracter este modelabil în mediul de hrănire (anturajul personal). Educaţia şi maturitatea nu pot fi înlocuite cu nicio altă performanţă, or absenţa lor conduce la adversitate şi nefericire.