Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Septembrie

    Cina Domnului 

     

    10
    Septembrie

    Ședința liderilor

     

    12
    Septembrie

    Interviu cu membri noi

    @ 7 p@ 8-9 a.m.

     

  • 22
    Septembrie

    Ședință comitet

     

    28
    Septembrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    29
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

 

Istoria Bisericii

 
 

Istoria Bisericii Betania este unică, ca oricare alta, punând în evidenţă providenţa lui Dumnezeu care cheamă, pregăteşte şi trimite oameni pentru împlinirea intereselor Sale veşnice. Pastorul Teodor Luca, alături de 24 de familii, au ţinut primul serviciu divin duminică, 3 februarie,1985,  într-un local special amenajat, la intersecţia străzilor Ashland şi Foster, în Chicago. Dumnezeu a binecuvântat această lucrare şi într-o perioadă de un an şi jumătate numărul credincioşilor prezenţi la închinare s-a ridicat la 250. Localul, devenind neîncăpător, biserica a cumpărat un spaţiu mai mare la adresa 3434 Foster Ave., Chicago, unde a continuat să se închine lui Dumnezeu. Pentru că în toamna anului1988 şi acest spaţiu devenise neîncăpător pentru cele aproximativ 400 de persoane prezente la închinare, s-a cumpărat un al treilea local, la adresa 6130 California Ave., Chicago.

 

În următorii doi ani, cu eforturi mari, s-a construit, într-o alta zonă, o clădire nouă, adecvată nevoilor celor 750 de adulţi şi 350 de copii, constituiţi acum într-o biserică care-şi croieşte drumul spre cer. În duminica din 4 noiembrie, 2000, într-o atmosferă de sărbătoare, sanctuarul de la adresa 7301 N Caldwell Ave., Niles, a fost inaugurat şi dedicat pentru slava lui Dumnezeu.

 

Acum biserica este într-un local confortabil, dar în urmă sunt cincisprezece ani de efort, dedicare, slujire, rugăciune şi unitate sfântă. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea Sa şi astăzi, în Biserica Betania, activitatea spirituală este mare şi complexă, fiind aşezată pe cele cinci funcţii de bază ale Bisericii Nou Testamentale: evanghelizare, ucenicizare, închinare, părtăşie şi slujire. 

 

Formaţii şi grupuri, atât tradiţionale, cât şi contemporane, aduc închinare lui Dumnezeu şi bucurie bisericii, activităţile majore fiind predicarea Evangheliei, cântarea de laudă şi rugăciunea. Sistemul de educaţie spirituală este specific fiecarei categorii de vârstă şi cuprinde copiii, tinerii, bărbaţii, femeile, familiile, vârstnicii şi slujitorii. 

 

Toate aceste lucruri le-a făcut Dumnezeu, care S-a folosit de oameni şi împrejurări să-Şi împlinească voia, să mântuiască, să vindece şi să binecuvânteze.

Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să fie binecuvântat întotdeauna!

 

 

 

---------------------------------------------------------------------------------------

SCURT ISTORIC AL BISERICII BETANIA

 

5154 N. Ashland Ave.

            În luna februarie a anului 1985 un grup de 24 de bărbați, alături de Pastorul Teodor Luca, s-au întâlnit în casa fratelui Ilie Tipei, pentru a organiza o nouă biserică - Biserica Betania. După câteva săptămâni s-a constituit comitetul bisericii format din frați Teodor Luca, Ștefan Bujdei, Petru Cladovan, Timotei Husu, Romică Berzescu, Vasile Deac... Pentru oficierea actelor de cult și a slujirii în biserică, alături de Pastorul Teodor Luca a fost fratele Ștefan Bujdei în calitate de diacon. Fratele Miki Ban a format corul mixt cu 20 de cântăreți și fratele Mircea Bembea a început fanfara cu 15 instrumentiști. Fratele Vasile Deac a condus cântările în comun și a fost primul casier al bisericii. Visul pe care Pastorul Fondator Teodor Luca l-a avut deschizând Biserica Betania a fost să ofere oamenilor un loc de întâlnire cu Dumnezeu. Pentru că în această perioadă de timp soseau foarte mulţi emigranţi români, unul dintre proiectele bisericii a fost să faciliteze sosirea noilor veniţi prin oferirea Garanţiilor de Suport, ajutor material şi financiar. Din acest motiv, foarte multe familii au poposit de-a lungul timpului la Betania, acesta fiind unul dintre locurile unde emigranţii români sosiți în America au fost primiți cu interes şi dragoste frăţească. Biserica nou înfiinţată a fost compusă din fraţi şi surori care au emigrat din toate colţurile României, integrarea şi omogenizarea frăţietăţii fiind o adevărată provocare. Pastorul Luca a îndreptat atenţia membrilor bisericii asupra principiilor biblice, nu asupra obiceiurilor diferitelor regiuni din România. Acest fapt a concurat la unitatea frăţească şi la consolidarea doctrinară. De asemenea, Pastorul Luca a fost preocupat ca biserica să aibă o clădire proprie. Călăuziţi de Duhul Domnului şi motivaţi de spiritul organizator al pastorului, pe parcursul la aproape cinci-sprezece ani, Biserica Betania a cumpărat trei clădiri de cult. Primul sanctuar a fost localizat la adresa 5154 N. Ashland Ave., unde frații au închiriat o clădire de la familiile Isfan și Cândea. Serviciul de inaugurare al Bisericii Betania a avut loc în data de 2 februarie 1985. Primul serviciu divin de căsătorie în Biserica Betania a fost al mirilor Gelu Solovastru şi Lia Berzescu, iar al doilea a fost al mirilor Petru Cladovan şi Rodica Bujdei. Primul serviciu de binecuvântare a fost oficiat pentru Emanuel Ban, copilul familiei Ban Miki şi Cornelia. Membrii fondatori ai Bisericii Betania: Luca Teodor şi Estera, Bujdei Ștefan şi Ecaterina, Bujdei Costică, Bujdei Mihai și Valeria, Cladovan Petru, Herlo Ilie şi Ana, Ban Miki şi Cornelia, Mircea Bembea, Deac Vasile şi Florica, Berzescu Romulus şi Maria, Boboc Filip şi Kathy, Copil Teodor şi Florica, Isfan Pavel şi Lenuța, Isfan Cornel şi Marioara, Koszorus Iosif şi Livia, Olaru Gheorghe şi Florica, Oprea Alexandru şi Sultana, Popescu Dumitru şi Mariuța, Bulza Cornel și Doina, Tarcău Benone şi Lenuţa, Tipei Ilie şi Luci şi alţii. La scurt timp, lucrarea a luat amploare și membrilor bisericii li s-au adăugat și alți frați: Gaode Petru Sr. și Persida, Gaode Petru Jr. și Mia, Gaode Nelu și Lidia, Gaode Vasile și Semida, Gaode George, Coman Vasile și Persida, Lulușa Pavel și Lia, Cândea Avram și Lidia, Nicu Matiș, Bîrsan Albert și Magdalena, Nedelcu Titus, Oprea Ilie, Oros Gheorghe și Ana, Scorțe John și Florica, Gornic Ioan și Maria, Stremciuc Niculai și Maria și alții.

 

3434 W. Foster Ave.

            În toamna anului 1986, Biserica Betania avea aproximativ 300 de membri. Deoarece sanctuarul a devenit neîncăpător, frații au cumpărat o altă proprietate la adresa 3434 W. Foster Ave., Chicago. În luna octombrie 1986 a avut loc inaugurarea noului sanctuar care acomoda aproximativ 400 de persoane.

 

6150 N. California Ave.

          Dupa 2 ani, în luna noiembrie 1988, Biserica Betania s-a mutat la adresa 6150 N. California Ave. Deși numarul membrilor bisericii era de aproximativ 500 de persoane, uneori sanctuarul care avea 750 de locuri era neîncăpător. Începând cu 6 iulie 1990, echipei de slujire a bisericii i s-a alăturat și Pastorul Ionel Șovrea, de curând venit din România. În anul 1991 Biserica Betania a găzduit pentru prima oara Convenția Penticostală Română a Bisericilor din SUA și Canada. În luna martie 1995, Pastorul Cristian Ionescu s-a mutat în Biserica Betania, slujind alături de Pastorul Senior Teodor Luca și de ceilalți slujitori. Prima ordinare care a avut loc în Biserica Betania a fost făcută fratelui Petru Cladovan, care a fost ordinat pastor în data de 12 mai 1996. Sub conducerea fraților Petru Lorincz, Eugen și Lidia Banc, Școala duminicală și-a consolidat activitatea. Frații Ionel Căpâlnaș și Gavrilă Baban Sr. au dirijat orchestra, iar frații Miki Ban, Ghiță Popa, Dorin Giurgiu, Ionel Șovrea și Adi Cuc au dirijat corul. Departamentul tinerilor era condus de frații Marius Lunga, Sami Damșa și Iacov Lazea. În perioada 1992-1996, fratele Viorel Lozneanu a slujit alături de ceilalți lideri în Departamentul tinerilor. Începând cu 1996, de acest departament s-a ocupat Pastorul Cristian Ionescu. În acești ani, Biserica Betania a crescut nu doar numeric, ci și spiritual, consolidându-și formațiile și unitatea frățească.

 

7301 N. Caldwell Ave.

            După 7 ani de activitate în clădirea de pe strada California, biserica s-a gândit la perspectiva celei de-a treia mutări, din cauza spațiului insuficient. Frații au aflat că la adresa 7301 N. Caldwell Ave., Niles, se află o proprietate de vânzare care corespunde visului lor. Astfel, în vara anului 1995 au cumpărat proprietatea, începând construirea noului sanctuar în toamna anului 1996. Serviciul de inaugurare al sanctuarului actual a avut loc în data de 5 noiembrie 2000 într-o atmosferă de mare bucurie, perioadă în care biserica avea aproximativ 1000 de membri adulți. În 2001, Biserica Betania a ordinat în slujba de pastori pe frații Petru Lorincz și Marius Lunga și în slujba de diaconi pe frații Viorel Lozneanu, Alin Mihăescu și Iacob Lazea. După 17 ani de la fondarea Bisericii Betania, Pastorul Teodor Luca, în colaborare cu Comitetul Bisericii, a propus Pastorului Luigi Mițoi să se mute cu familia în Statele Unite, preluând poziția de Pastor Senior al bisericii. În data de 21 iulie 2002, Pastorul Mițoi a primit prin vot secret poziția de Pastor Senior al Bisericii Betania, iar Pastorul Petru Cladovan poziție interimară până la sosirea Pastorului Mițoi. În data de 19 octombrie 2003 a avut loc ceremonia de investire în slujba de Pastor Senior al Bisericii Betania a fratelui Luigi Mițoi. În această nouă etapă, biserica a continuat să crească numeric și spiritual, înființându-se și alte formații și departamente, ordinându-se noi slujitori și promovându-se mai mulți dirijori și lideri. Prin harul și călăuzirea lui Dumnezeu Biserica Betania a crescut, având în momentul de față aproape 800 de membri și aproximativ 500 de aparținători. Din cauza insuficienței spațiului, activitățile bisericii se desfășurau cu dificultate și am cerut lui Dumnezeu cu post și rugaciune să lărgească hotarele Casei Sale. Cu ajutorul Său și prin bunăvoința și sacrificiul membrilor bisericii, în anul 2014 am cumpărat proprietatea vecină adunării, o propritate de șase acri, cu o clădire de aproximativ 60,000 square feet. Ne dorim din suflet ca istoria de 30 de ani a Bisericii Betania să fie o jertfă închinată lui Dumnezeu care a binecuvântat, a ocrotit și a călăuzit această biserică. De asemenea, ne dorim din toată inima ca perspectiva acestei biserici să rămână o împlinire a voii lui Dumnezeu, care merită toată slava, toată cinstea, toată puterea și toată strălucirea.