Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

August 2013

 
 

pagina păstorului

August 2013

 
4 august

   

Bărbaţii au un rol special înaintea lui Dumnezeu, originea lor fiind divină. Primul om, patriarhii, profeţii, preoţii, leviţii, regii din VT, ucenicii Mântuitorului, apostolii, evangheliştii, pastorii şi învăţătorii din NT... toţi au fost bărbaţi. Dumnezeu, familia, biserica, societatea se aşteaptă de la bărbaţi să fie un anumit fel de oameni, asumându-şi responsabilităţile pentru care au fost creaţi:

A. Părtăşia cu Dumnezeu

B. Muncă şi păzirea Edenului

C. Căsătorie şi conducere

Prin particularităţile naturii şi responsabilităţile lor, bărbaţii se confruntă cu riscuri specifice:

I. IMATURITATEA

Chiar dacă conştiinţa de sine a unui bărbat este definită prin rezultate, calitatea vieţii unui bărbat este definită prin relaţii:

a) Relaţia cu Dumnezeu prin sfinţire şi închinare

b) Relaţia cu el însuşi prin autocontrol şi echilibru

c) Relaţia cu lumea materială prin administrare şi mulţumire

d) Relaţia cu Satana prin împotrivire şi respingere

e) Relaţia cu genul opus prin înfrânare şi disciplină

f) Relaţia cu familia prin responsabilitate şi transparenţă

Aceste entităţi sunt componente din existenţei unui bărbat, or calitatea vieţii lui nu implică desfinţarea sau ignorarea lor, ci doar o relaţionare specifică. Una dintre marile crize contemporane este criza bărbaţilor maturi. Andrew Kimbrell, director la Fundation Economic Trends din Washington DC, spunea că întotdeauna bărbaţii îmbătrânesc, însă nu întotdeauna se maturizează. Din acest punct de vedere, indivizii de gen masculin pot fi împărţiţi în băieţi, bărbaţi şi patriarhi.

1. Băiatul este individul haotic, dezordonat, care, indiferent de vârsta bilogică, nu a învăţat să se disciplineze şi nu şi-a stabilit ordine în viaţă. Nu este rău să fii băiat, este rău să rămâi băiat.

2. Bărbatul este băiatul care şi-a stabilit ordine în propria viaţă, devenind un om ordonat, de obicei separându-se de părinţi prin căsătorie şi instruindu-i pe cei din familia lui restrânsă.

3. Patriarhul este bărbatul care a plătit preţul să se maturizeze şi să-şi asume responsabilitatea instruirii pentru familia lui extinsă. În concluzie, băiatul trăieşte în haos, bărbatul trăieşte în ordine şi patriarhul trăieşte în maturitate. Băiatul primeşte, soţul oferă, patriarhul are slujba dăruirii cu bucurie. Un băiat poate deveni bărbat, un bărbat poate deveni patriarh, însă niciodată un băiat nu poate deveni patriarh. Condiţia trecerii prin aceste etape nu depinde în primul rând de vârsta biologică, ci de maturizarea spirituală.

II. POFTA

Biblia definişte pofta ca fiind dorinţa obsedantă de a face sau a obţine ceva cu orice preţ. Aceasta este opusul maturizării. Pofta este similară cu legea insuficienţei permanente, adică ,,ce te satisface astăzi nu te mai satisface mâine". Un bărbat matur nu-şi trăieşte viaţa motivat de poftă, ci de voia lui Dumnezeu. În felul acesta se disciplinează să fie un om de caracter, un soţ iubitor şi un tată responsabil. Mai mult decât orice altceva, mai mult decât oricând altcândva, lumea noastră are astăzi nevoie de bărbaţi maturi.

 

11 august

    

Dacă unele dintre cele mai mari riscuri pentru bărbaţii creştini sunt imaturitatea şi ispita privirilor păcătoase, cele mai mari riscuri pentru femeile creştine rămân competiţia, curiozitatea şi expunerea.

 

1. Competiţia este motivată de intenţia de superioritate şi dominare.

 

2. Curiozitatea este motivată de dorinţa explorare şi plăcere.

 

3. Expunerea este motivată de nevoia de atenţie şi admiraţie.

 

Ştiu că acest subiect este apreciat de unii şi subapreciat de alţii, oamenii evaluându-l în funcţie de mulţi factori, printre aceştia fiind natura intenţiei, experienţa personală, interesul, responsabilitatea, maturitatea, cunoaşterea Scripturilor, cunoaşterea naturii umane etc. Una dintre bolile contemporane este alergia, alergia la reguli. Sunt oameni pe care-i enervează regulile. Deşi aceşti oameni acceptă regulile de circulaţie, tolerează regulile la serviciu, înţeleg nevoia regulilor în societate, totuşi îi enervează regulile în biserică. Ei susţin că biserica trebuie să fie un loc fără reguli, un loc unde doar ,,inima" este importantă. Este adevărat că nu putem influenţa mântuirea noastră prin felul în care ne îmbrăcăm, dar putem influenţa mărturia noastră în faţa semenilor. Pentru creştinul născut din nou, matur, purtător al chipului lui Isus Hristos, plin de Duhul Sfânt şi călăuzit de Evanghelia lui Dumnezeu, nu este nevoie de reguli, fiindcă schimbarea vine din interior spre exterior. El nu-şi permite o vestimentaţie indecentă şi provocatoare datorită propriului cuget. Când o persoană care, deşi vine la biserică, nu este înnoită în omul din interior, acest lucru se reflectă în omul din exterior. Pentru această persoană este nevoie de reguli. Regulile nu sunt pentru oamenii duhovniceşti, fiindcă ei sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Scopul lor nu este să se arate pe ei înşişi, ci pe Hristos. Mesajul lor zideşte, nu provoacă, inspiră, nu ispiteşte. Specialiştii spun că între 65-75% din comunicare se face nonverbal, adică fără cuvinte. Felul în care se îmbracă o persoană are un mesaj direct şi uşor de înţeles. ,,Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inimă şireată." (Proverbe 7:10) Desprindem din acest verset cel puţin două principii:

 

1. Vestimentaţia unei femei are un mesaj foarte puternic pentru bărbaţi.

 

Numai unei femei i se poate reproşa că are o vestimentaţie insinuantă, indecentă, ispititoare, vulgară, tentantă, atrăgătoare, provocatoare... Îmbrăcămintea mini sau mulată pe corp, decolteurile largi, lipsa mânecilor, rujatul buzelor, rimelatul ochilor... toate acestea sunt specific feminine. Nicăieri în Biblie imoralitatea unui bărbat nu este identificată din vestimentaţia lui, aşa cum se întâmplă în cazul femeilor. Imoralitatea unui bărbat este identificată din privitul cu scopul poftirii: ,,...orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui" (Mat. 5:28). Înţelegând mesajul expunerii vestimentaţiei ispititoare, bărbaţii au tendinţa să reacţioneze iniţiind relaţia. Adam a avut iniţiativa, nu Eva. Iacov a avut iniţiativa, nu Rahela. Samson a avut iniţiativa, nu femeia din Timna. David a avut iniţiativa, nu Bat-Şeba. Amnon a avut iniţiativa, nu Tamar.

 

2. Moralitatea şi seriozitatea unei femei pot fi identificate din felul în care se îmbracă.

 

O vestimentaţie indecentă pune în evidenţă un caracter uşuratic, o intenţie păcătoasă. Hristos spunea: ,,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune... dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari" (Matei 11:17). Nu vom folosi Casa lui Dumnezeu pentru expunerea goliciunii, ci pentru promovarea sfinţeniei.

 

 

18 august

 

    Adevăratul tezaur pentru familia creştină este înţelepciunea. ,,Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă înţeleaptă este un dar de la Domnul." (Prov. 19:14) ,,Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru cu înţelepciune cu nevestele voastre..." (1 Petru 3:7) Inteligenţa este capacitatea de a cunoaşte teoretic, însă înţelepciunea este capacitatea de a practica ce cunoşti. Mântuitorul spunea: ,,Pe oricine aude cuvintele Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om înţelept care şi-a zidit casa pe stâncă" (Matei 7:24). Atunci când Iacov vorbeşte în epistola sa despre înţelepciune o explică prin şapte adjective. ,,Înţelepciunea şi-a zidit casa şi şi-a tăiat cei şapte stâlpi" (Prov. 9:1). Iacov prezintă cele şapte manifestări ale înţelepciunii. ,,Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi roade bune, fără părtinire, nefăţarnică" (Iacov 3:17).
I. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE CURATĂ - ,,Hagnos" = Puritate. Termenul se referă la acţiunea de ,,a cerne" cerealele până când boabele de grâu vor fi separate de corpurile străine. Astfel, ,,înţelepciunea curată" se referă la caracterul creştin purificat de firea pământească. Atunci când caracterul soţilor este dominat de înţelepciune, relaţia de căsătorie este caracterizată de puritate în toate planurile.
II. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE PAŞNICĂ - ,,Eirene" = Prietenie. În Biblie înţelepciunea are ca rezultat pacea. ,,Căile înţelepciunii sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice" (Prov. 3:17). În Biserică, ca şi în familie, unitatea Duhului se realizează prin ,,legătura păcii" (Efes. 4:3). Soţii au o relaţie constantă de prietenie doar atunci când sunt conduşi de înţelepciune.
III. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE BLÂNDĂ - ,,Eipieikes" = Fără competiţie. În vremea lui Iacov termenul ,,epieikes" însemna să ,,nu te lupţi până la epuizare pentru drepturile personale, chiar dacă ai dreptate". Asemenea Creatorului care ne-a îndreptăţit prin moartea înlocuitoare a Fiului Său, şi soţii trebuie să se completeze, nu să se concureze.
IV. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE UŞOR DE ÎNDUPLECAT - ,,Eupeithes" = Gata să ajute. Termenul ,,eupeithes" nu se referă la slăbiciunea caracterului unui om pe care-l îndupleci uşor să facă ceva, ci se referă la tăria de caracter de a lăsa de la el, atunci când nu se găseşte o altă soluţie. Pe un astfel de om îl interesează oamenii, nu lucrurile, de aceea uneori renunţă la dreptul lui de dragul relaţiilor de familie.
V. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE PLINĂ DE ÎNDURARE ŞI DE FAPTE BUNE - ,,Eleos" = Oferă a doua şansă. Îndurarea creştină imită îndurarea divină, care a oferit o a doua şansă oamneilor, chiar dacă erau vinovaţi prin păcat. Atunci când se exprimă regretul pentru o greşeală, soţii îşi acordă reciproc cea de-a doua şansă.
VI. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE FĂRĂ PĂRTINIRE - ,,Adiacritos" = Imparţial. Cuvântul acesta e folosit doar de Iacov şi înseamnă ,,să nu ţii partea cuiva, în detrimentul altcuiva". Soţii înţelepţi sunt imparţiali.
VII. ÎNŢELEPCIUNEA ESTE NEFĂŢARNICĂ - ,,Hipokrytos" = sinceritate. Cuvântul era folosit în teatru şi se referea la masca pe care o foloseau actorii pentru a interpreta un rol. Iacov se referă la oamenii cu două feţe şi explică faptul că doar înţelepciunea îi face pe soţi sinceri. Tezaurul unui familii este înţelepciunea, de aceea ,,fiţi înţelepţi".

 

25 august

    

În scrisoarea pe care Apostolul Pavel a scris-o ucenicului său, Tit, îi explică importanţa şi acţiunea harului lui Dumnezeu. Harul e darul fără plată al lui Dumnezeu prin Isus Hristos oferit omului nemerituos.

I. HARUL LUI DUMNEZEU MÂNTUIEŞTE (Tit 2:11).

Harul lui Dumnezeu s-a manifestat prin faptul că Tatăl a organizat mântuirea, Fiul a realizat-o şi Duhul Sfânt a aplicat-o. Oamenii nu trebuie să merite mântuirea pentru că ea este oferită oamenilor nemerituoşi. Oamenii nu se pot mântui singuri, însă Dumnezeu a pregătit mântuirea cu două mii de ani în urmă. Harul lui Dumnezeu e pentru toţi oamenii, fiindcă toţi oamenii au statutul de păcătoşi în faţa Sa. Prin har Dumnezeu oferă mântuirea tuturor oamenilor nemerituoşi.

II. HARUL LUI DUMNEZEU INSTRUIEŞTE (2:12a).

Harul lui Dumnezeu, după ce-l mântuieşte pe omul păcătos, îl învaţă să nu mai trăiască în necredinţă şi păgânism. Unii oameni sunt necredincioşi pentru că nu cred în nimic, alţii sunt păgâni, având o credinţă greşită. Apoi, harul îl învaţă pe omul mântuit să se separe de poftele păcătoase - ,,care se războiesc cu sufletul" (1 Petru 2:11). Omul mântuit prin har devine credincios şi se separă de păcat.

III. HARUL LUI DUMNEZEU SFINŢEŞTE (2:12b).

1. Harul lui Dumnezeu îl mântuieşte pe omul păcătos, oferindu-i prin credinţă şi pocăinţă meritele Mântuitorului Hristos.

2. Harul îl învaţă pe omul mântuit planul Creatorului, pentru a fi în stare să ,,deosebească bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită" (Romani 12:2).

3. Harul lui Dumnezeu îl învaţă pe omul mântuit şi cunoscător de voia Stăpânului, cum să trăiască în sfinţenie.

a) Pavel îi explică lui Tit că sfinţenia în raport cu Dumnezeu se manifestă prin evlavie. Evlavia nu este un sentiment, ci o trăsătură de caracter manifestată prin stilul de viaţă. E o atitudine de respect, reverenţă şi veneraţie, manifestată faţă de Dumnezeu printr-o ascultare totată.

b) Sfinţenia în raport cu semenii se manifestă prin dreptate. Obiectivismul, transparenţa, încrederea, sinceritatea, atitudinea deschisă şi directă compun caracterul unui om sfânt în raport cu semenii săi.

c) Sfinţenia în raport cu sine însuşi se manifestă prin cumpătare, autocontrol. Mântuirea îl transferă pe om în Împărăţia lui Dumnezeu. Duhul Sfânt îi ocupă fiinţa şi îl naşte din nou. Puterea Cuvântului şi a Duhului lucrează în şi prin el. Pavel spunea despre acest aspect: ,,Pot totul în Hristos care mă întăreşte" (Filipeni 4:13). Un om mântuit trebuie să facă dovada mântuirii prin cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi printr-o viaţă sfântă. Evlavia în relaţia cu Dumnezeu, dreptatea în relaţia cu semenii lui şi autocontrolul în relaţia cu propria persoană sunt rezultatele mânturii prin har. Este lumea plină de oameni mântuiţi, al căror stil de viaţă este asemănător cu al oamenilor din lume. Pavel a vrut ca Tit să ştie bine aceste lucruri şi să le spună şi altora. Harul lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, pentru ca toţi oamenii să fie sfinţi atunci când se vor arăta în faţa lui Dumnezeu.