Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Mai 2013

 
 

pagina păstorului

Mai 2013

 
5 mai

  

     În istoria creştinismului s-au conturat câteva forme de autoritate cãrora oamenii s-au subordonat din punct de vedere religios:

1. BISERICA 

Dupã Marea Schismã din 1054 Biserica Creştină s-a împãrţit în cele douã denominaţii, numite biserici istorice, Bisericile Ordodoxã şi Catolicã. În aceste douã denominaţii creştine, autoritatea finalã este biserica, ele gestionând tainele divine.

2. LOGICA BIBLICÃ

Oamenii credincioşi, în mod special din bisericile protestante, au ca autoritate finalã propria lor capacitate cognitiva de a interpreta Evanghelia lui Dumnezeu, pânã la nivelul la care ea poate fi explicatã logic. Marea problemã a acestei metode este cã eliminã supranaturalul, care, în mod evident, nu poate fi explicat din punct de vedere raţional.

3. EXPERIENŢA PERSONALÃ

Sunt creştini care au făcut din propria lor experienţă o normã de credinţã. Adevãrul este cã oricât de profundã ar fi experienţa spiritualã a cuiva, nu îşi poate permite s-o generalizeze şi sã facã din ea un etalon pentru viaţa spiritualã, subminând în felul acesta voia lui Dumnezeu revelatã în Scripturi.

4. BIBLIA

Muritorii nu pot şti nimic mai mult despre Dumnezeu decât le-a descoperit El în Biblie - ,,Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu şi de folos ca sã înveţe, sã mustre, sã îndrepte, sã dea înţelepciune în nepri- hãnire, pentru ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrarea bunã" (2 Tim. 3:16-17).           

Biserica este condusã de oameni limitaţi, logica şi experienţa umanã sunt, de asemenea, limitate, însã cuvintele ieşite din gura Cre- atorului şi descoperite oamenilor prin profeţii Vechiului şi Noului Testament sunt de obârşie divinã şi demne de crezare. Instituţionalizarea bisericii, empirismul religios şi raţionalismul uman nu sunt de obârşie divinã, însã Biblia conţine cuvintele iesite din gura lui Dumnezeu, drept pentru care reprezintã autoritatea spiritualã şi singura normã infailibilã de credinţã. Biblia consemneazã în Cartea Faptele Apostolilor preocupãrile şi prioritãţile apostolilor Domnului: ,,Ei stãruiau în învãţãtura apostolilor, în legãtura frãţeascã, în frângerea pâinii şi în rugãciuni" (Fapte 2:42). 

Studiul Bibliei, unitatea spiritualã a membrilor bisericii, Cina Domnului şi rugãciunea au fost primele dintre manifestãrile vieţii spirituale în Biserica Primarã. Cunoaşterea şi înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie conduce la maturitate, pãrtãşia frãţeascã conduce la unitatea bisericii, Cina Domnului conduce la pãrtãşia cu Domnul şi la proslãvirea numelui Sãu, iar rugãciunea conduce la închinare.  În aceste vremuri grele şi confuze, copiii lui Dumnezeu au la dispoziţie resursele cerului prin studiul Scripturilor şi rugãciune. De aseme- nea, pot experimenta bucuria împãrtãşirii cu trupul şi sângele Domnului şi privilegiul pãrtãşiei cu sfinţii. 

12 mai

         Apostolul Pavel a avut experienţa vieţii de familie şi în prima sa epistolã explicã voia lui Dumnezeu persoanelor cãsãtorite. Cãlãuzit de Duhul lui Dumnezeu, el afirmã cã soţii se influenţeazã reciproc spre Dumnezeu sau împotriva Lui. Fiecare dintre parteneri are misiunea sã contribuie la desãvârşirea spiritualã a tovarãşului sãu de viaţã. Familia fiind locul celei mai profunde şi complexe relaţii interumane, este cadrul ideal pentru educarea copiilor şi pentru desãvârşirea spiritualã a soţilor.

          I.CUM AJUTÃ MÃRTURIA VIEŢII SOŢIEI SFINŢIREA SOŢULUI Apostolul afirmã faptul cã soţul este influenţat de mãrturia vieţii soţiei lui: ,,...sã fie câştigat fãrã cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când va vedea felul vostru de trai, curat şi în temere" (1 Petru 1:1b-2a). Asta explicã faptul cã viaţa de familie îi modeleazã pe parteneri, stilul de viaţã al fiecãruia îl influenţeazã în bine sau în rãu pe tovarãşul de viaţã. Petru menţioneazã doi factori de influenţã ai mãrturiei vieţii soţiei faţã de soţ:

          1. Mãrturia purtãrii - ,,prin purtarea nevestelor lor..." Atunci când cuvintele soţiei nu sunt luate în seamã de cãtre soţ, îi mai rãmâne la îndemânã metoda influenţei prin comportament şi atitudine.

         2. Mãrturia podoabei - ,,Podoaba voatrã sã nu fie podoaba de afarã, care stã în împletitura pãrului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrãcarea hainelor, ci sã fie omul ascuns al inimii, în curãţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." Apostolul lãmureşte faptul cã existã o podoabã exterioarã şi una interioarã, recomandând soţiilor sã-şi influenţeze soţii spre Dumnezeu printr-o atitudine de blândeţe şi echilibru. El remarcã faptul cã femeile evlavioase menţionate în Biblie au avut prioritatea podoabei interioare.

       II. CUM AJUTÃ MÃRTURIA VIEŢII SOŢULUI SFINŢIREA SOŢIEI Petru explicã faptul cã soţiile sunt ajutate de comportamentul pozitiv al soţilor lor sau incomodate de comportamentul şi atitudinea lor negativã,în procesul desãvârşirii lor spirituale: ,,...purtaţi-vã şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu soţiile voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreunã cu voi harul vieţii, ca sã nu fie împiedicate rugãciunile voastre" (1 Petru 1:7).

         1. Mãrturia înţelepciunii - Înţelepciunea soţului îl va ajuta sã înţeleagã cã este egal cu soţia în naturã, dar este diferit de ea în responsabilitãţi şi în anumite capacitãţi. Acest echilibru în înţelepciune este practicat şi promovat prin supunerea soţiei şi prin iubirea soţului.

          2. Mãrturia cinstirii - Dacã cea mai mare frică a unui bãrbat este cã nu iubeşte bine, cea mai mare fricã a unei femei este cã nu meritã sã fie iubitã. Flexibilitatea ei emoţionalã îi dã valoare şi competenţã ca femeie, soţie şi mamã, însã uneori o face vulnerabilã şi soţul trebuie sã o susţinã, sã o protejeze şi sã o iubeascã, în felul acesta ajutând-o sã se sfinţeascã.       

        Pe lângã sfinţirea personalã, desãvârşirea tovarãşului de viaţã este misiunea fiecãrei persoane cãsãtorite. Dacã Hristos ne-a încredinţat mandatul ucenicizãrii noilor convertiţi, cu atât mai mult este misiu- nea fiecãruia dintre noi sã contribuim în mod responsabil la sfinţirea tovarãşului de viaţã.      


19 mai

 

   Nu este deloc o misiune uşoară să vorbeşti despre Dum-nezeu. În primul rând, pentru că Dumnezeu este Creatorul, Mântu-itorul, Domnul şi Judecătorul, iar omul, un biet muritor. În al doilea rând, pentru că este greu să prezinţi pe cineva pe care nu l-ai văzut vreodată. Tot ce ştim despre Dumnezeu este ce ne-a spus El depre Sine în Biblie, restul este imaginaţie, bănuială, fantezie şi religie. Biblia ne spune că există un singur Dumnezeu viu şi adevărat.
El este o fiinţă personală, sfântă, eternă, infinită, atotprezentă, atotputernică şi atotştiutoare. Din veşnicie există în Trinitate: Dum-nezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Deşi Trini-tatea este un concept imposibil de înţeles prin logica umană, Biblia afirmă faptul că cele trei Persoane ale Trinităţii sunt coexistente,
coeterne, coegale, distincte şi de aceeaşi esenţă.
Atunci când încercăm să înţelegem din Biblie implicaţia Trinităţii în mântuirea omului păcătos, aflăm faptul că Dumnezeu Tatăl a or-ganizat mântuirea, Dumnezeu Fiul a realizat-o şi Dumnezeu Duhul Sfânt a aplicat-o. Crăciunul este sărbătoarea în care ne amintim de întruparea Mântuitorului, iar Paştele este sărbătoarea în care ne amin-tim de moartea şi învierea Sa. Cincizecimea este sărbătoarea în care ne amintim despre coborârea Mângâietorului în inimile apostolilor din Ierusalim şi de-atunci în inimile credincioşilor de pretutindeni. Hristos spunea: ,,Acum Mã duc la Cel ce M-a trimis... vã este de folos sã Mã duc; cãci dacã nu Mã duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacã
Mã duc vi-L voi trimite"(Ioan 16:5, 7). Duhul Sfânt a lucrat în inimile oamenilor pocãinţa, naşterea din nou, umplerea cu putere divină şi sfinţirea. Aceastã lucrare sãvârşitã în inima omului se numeşte interio-arã, mântuitoare, pentru cã este fãcutã de Duhul lui Dumnezeu în om şi pentru beneficiul lui. În al doilea rând, Duhul Sfânt a lucrat prin inimile
credincioşilor slujirea. Aceastã lucrare se numeste exterioarã, pentru
cã este fãcutã de Duhul prin om pentru beneficiul altor oameni.
1. LUCRAREA INTERIOARÃ
a) Pocãinta - ,,Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovatã în ce priveşte pãcatul, neprihãnirea şi judecata"(Ioan 16:8).
b) Naşterea din nou - ,,Adevãrat, adevãrat îţi spun cã, dacã nu se naşte cineva din apã şi din Duh, nu poate sã intre în Împãrãţia lui Dumnezeu" (Ioan 3:5).
c) Botezul cu Duhul Sfânt - ,,Ci voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim..."(Fapte 1:8).
d) Sfinţirea - ,,...prin sfinţirea lucratã de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos..." (1 Petru 1:2).
2. LUCRAREA EXTERIOARÃ
a) Slujirea - ,,Şi fiecaruia i s-a dat arãtarea Duhului spre folosul altora" (1 Cor. 12:7). Duhul Sfânt a venit în inimile credincioşilor sã mângâie, sã înveţe, sã aducã aminte, sã inspire, sã îmbãrbãteze, sã dea daruri, sã cãlãuzeascã, sã producã Roada, sã binecuvânteze.
Pavel spunea: ,,Dacã n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui"(Rom. 8:9).

 

26 mai

     Când fariseii L-au întrebat pe Mântuitorul dacă un bărat poate divorţa pentru orice motiv, El le-a răspuns că ,,la început nu a fost aşa" (Matei 19:8). Cu alte cuvinte, Hristos a spus că Dumnezeu a definit statutul familiei, omul l-a redefinit, însă credincioşii adevăraţi trebuie să redescopere voia divină definită ,,la început".  Uneori ne întrebăm care este voia lui Dumnezeu cu privire la biserica locală. Hristos ar răspunde: ,,priviţi la început". Cartea Faptelor Apostolilor ne descoperă perioada de început a Bisericii lui Dumnezeu. Spre exemplu, în capitolul 3, Luca prezintă câteva principii din viaţa Bisericii primare şi ale apostolilor Domnului. Ele definesc identitatea oamenilor lui Dumnezeu ,,de la început".

I. LUCRAU ÎN UNITATE

,,Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu" (vers. 1). Nu doar Petru, nu doar Ioan, ci ,,Petru şi Ioan". Oamenii lui Dumnezeu se susţin, se înţeleg, se simt bine împreună, se respectă, se apreciază reciproc. Duhul lui Dumnezeu din inima lui Petru se simţea bine cu Duhul lui Dumnezeu din inima lui Ioan. 

II. AVEAU UN TIMP CONVENŢIONAL DE RUGĂCIUNE

,,Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii; era ceasul al nouălea" (vers. 1). Apostolii se întâlneau pentru rugăciune la ora 3:00 după-amiaza. Erau ocupaţi, însă viaţa spirituală era prioritară pentru ei. Erau ocupaţi, însă nu ar fi putut să-L servească pe Dumnezeu la nivelul excelenţei fără să se roage. 

III. ERAU RECUNOSCUŢI PENTRU MILA LOR

,,Acolo era un om olog din naştere, care era adus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită ,,Frumoasă" ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu" (vers. 2). Nu la poarta primăriei, nu la poarta pieţei, nu la poarta restaurantului... ci ,,la poarta Templu- lui". Cerşetorii ştiu bine unde îi pot întâlni pe oamenii care au milă şi se duc acolo, adică se duc la ,,poarta Templului". Printre ceilalţi închinători de la Templu, Petru şi Ioan erau apreciaţi ca nişte oameni miloşi şi buni la suflet, darnici şi generoşi.

IV. AVEAU PRIORITĂŢI SPIRITUALE

,,Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă" (vers. 3-11). Apostolii au ştiut că cerşetorul olog are o nevoie mult mai mare decât nevoia de câţiva bănuţi. L-au adus la cruce, au cerut puterea de vindecare a Dom- nului Isus peste el şi l-au implicat într-o lucrare spirituală care i-a restaurat existenţa.

V. PREDICĂ CONFRUNTATIV EVANGHELIA

,,Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi, noi suntem martori ai Lui" (vers. 14-15). Până la Cincizecimea care tocmai avusese loc, au stat ascunşi; de atunci, sub puterea şi autoritatea Duhului Sfânt, au ieşit în piaţă şi i-au confruntat pe oameni, cu toate riscurile care s-au impus. Acesta este profilul oamenilor lui Dumnezeu de ,,la început". Acum nu mai suntem la început, dar profilul oamenilor lui Dumnezeu este acelaşi.