Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Aprilie 2013

 
 

pagina păstorului

Aprilie 2013

 
7 aprilie

  

     Omul este singura ființă rațională de pe planeta Pământ, fiind capabil să aleagă între bine şi rău, să aleagă sau să respingă valorile şi normele morale. Niciodată nu a existat o colectivitate umană care să nu fi promovat anumite valori morale, anumite modele de conduită. Dincolo de valorile morale specifice fiecărei culturi, există valori morale universale, pre- cum cinstea, bunătatea, altruismul, onestitatea, sinceritatea, respectul...   Principiile pe care un om le are în viaţa pesonală se vor manifesta în viaţa lui de familie. Succesul şi fericirea în căsătorie depind în mare măsură de caracterul soţilor şi de principiile familiei. Principiile definesc valorile şi priorităţile unui om, obiectivele şi comportamentul lui, atitudinea şi felul în care se raportează la viaţă în general şi la partener în special.

I. PRINCIPIUL UNITĂŢII

II. PRINCIPIUL COMPLETĂRII

III. PRINCIPIUL INTIMITĂŢII

IV. PRINCIPIUL RAPORTĂRII

          Felul în care o persoană se raportează la lucrurile din viaţa personală arată felul în care se va raporta la viaţa de familie. Un soţ nu poate fi bun, sincer şi cinstit cu soţia şi rău, mincinos şi necistit cu ceilalţi oameni. Felul în care se raportează un om la lume şi viaţă arată felul în care se va raporta la partener. 

         1. Cum se raportează soţii la Dumnezeu

Credinţa sau necredinţa în Dumnezeu defineşte în mare măsură caracterul şi comportamentul lui. Numai umaniştii cred că un om poate fi crud şi violent în societate şi în acelaşi timp poate fi tandru în viaţa de familie. Biblia ne învaţă că felul în care o persoană se raportează la Dumnezeu va fi asemănător cu felul în care se raportează la viaţa de cuplu. Cine nu se teme de Dumnezeu nu va avea ruşine de oameni. Viaţa unei persoane este influenţată în foarte mare măsură de credinţa sau necredinţa sa. Un om care crede în Dumnezeu, în viaţa veşnică, în judecata de apoi, în rai şi iad, va avea un stil de viaţă diferit de oamenii care nu cred în Dumnezeu.

       2. Cum se raportează soţii la ei înşişi  

Modestia sau mândria, mulţumirea sau nemulţumirea, obiectivis- mul sau subiectivismul, înfrânarea sau permisivitatea sunt alternative ale comportamentului faţă de partener.

      3. Cum se raportează soţii la natură

Lipsa echilibrului în gestionarea lucrurile şi privilegiilor vieţii este ucigătoare. O familie cu principii va administra cu responsabilitate lucrurile dobândite în viaţă, dar nu le va idolatriza. Va fi darnică, nu lacomă, va fi responsabilă, nicidecum indiferentă. Principiul raportării spune că felul în care o persoană se va raporta la Dumnezeu, la ea însăşi şi la lucrurile din viaţă arată felul în care se va raporta la tovarăşul de viaţă, felul în care se va raporta la propria familie.

14 aprilie

         Nunta este unul din evenimentele de mare sărbătoare și bucurie în toate naţiunile pământului. Dincolo de specificul cultural al fiecărui popor, nunta prezintă planul lui Dumnezeu în care familia este locul perpetuării  speciei umane. Centrul şi fundamentul vieţii omului este în familie, pentru că acesta este locul unde iubeşte şi este iubit, singurul loc numit ,,acasă". Nunta afirmă fecioria, puritatea, cinstea şi caracterul mirilor. Nunta anunţă apariţia, creşterea şi educarea copiilor. Nunta avertizează împotriva singurătăţii, infidelităţii şi concubinajului. Nunta este simbolul familiei. Generaţiile care s-au succedat pe scena istoriei au fost martore la nunţi sofisticate şi pline de fast ale împăraţilor lumii, însă istoria umană a fost şi va rămâne marcată de trei nunţi, care sunt repere ale planului lui Dumnezeu cu omul.

I. NUNTA DIN EDEN

               Mirele este Adam, fiul lui Dumnezeu, administratorul singuratic al gradinii Edenului. Mireasă este Eva, surpriza lui Dumnezeu, ajutorul potrivit căutat şi aşteptat de Adam. Întâlnirea lor se încheie cu începutul familiei lor, evenimente petrecute în prezenţa lui Dumnezeu, care conduce totul, dar nu impune nimic. Toată creaţia a fost prezentă şi martoră la formarea primei familii, formată din Adam şi Eva, în prezenţa şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu. În timp ce se părea că toată viaţa lor va fi ca o nuntă, a apărut în grădină ,,şarpele cel vechi". Scopul lui a fost să strice, să rupă, să ispitească şi să distrugă. A abordat-o pe Eva când cel mai probabil că a fost singură şi i-a deschis mintea împotriva lui Dumnezeu. Aşa a apărut neascultarea, aşa s-a născut primul păcat, care a fost confirmat de Adam prin faptul că a consimţit să mănânce şi el din fructul oprit. Prima nuntă se încheie trist, Dumnezeu îi scoate din grădină pe miri, Creatorul Se separă de creaturi. În prezenţa omului lucrarea lui Dumnezeu este comprmisă. 

II. NUNTA DIN CANA

              Creatorul Se întrupează în formă de copilaş într-un grajd din Betleem. La vârsta de aproximativ treizeci de ani Îşi începe misiunea de restaurare a creaţiei compromise de păcat, debutând la nunta din Cana. Tot o nuntă, dar un alt cadru. Tot cu miri, dar într-o altă natură. Pentru că nu Dumnezeu a organizat această nuntă ca şi în Eden, s-a terminat vinul. Pentru că misiunea Lui era să restaureze, a rezolvat în mod supranatural problema şi nunta s-a terminat cu bine, ca un simbol al felului în care se va termina misiunea Sa, când va spune ,,Tetelestai" - ,,S-a sfârşit".  În prezenţa lui Dumnezeu lucrarea omului este restaurată.

III. NUNTA DIN CER   

              Nunta din cer este unică şi, asemenea celei din Eden, este pregătită de Dumnezeu. Pregătirile iau foarte mult timp, au început deja de două mii de ani. În calitate de mire, în locul lui Adam, este Hristos, al doilea Adam. În calitate de mireasă, în locul Evei, este Biserica, Mireasa lui Hristos. 

                     Ca şi mine, ştiu că nu ai fost la primele două nunti, la nunţile din din Eden şi din Cana. Eşti sigur că vei fi la ultima nuntă, eşti sigur că vei fi la nunta din cer? Orice om născut din nou va fi la nunta din cer.


21 aprilie

 

    Istoria evreilor este asemenea unui ceas pentru creştinism, pentru că ei sunt o parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Saul a fost primul împărat al evreilor şi a domnit 40 de ani. Ginerele său, David, a urmat la tron pentru următorii patruzeci de ani, unind cele douăsprezece triburi şi consolidând ţara. Al treilea împărat a fost Solomon şi a domnit tot patruzeci de ani. După moartea acestuia a venit la tron Roboam, fiul său. Din cauza unei administrări greşite, poporul s-a răsculat şi împărăţia s-a dezbinat. Roboam a rămas la Ierusalim cu seminţiile Iuda şi Beniamin, constituind în felul acesta Regatul de Sud sau Iuda. Celelalte zece seminţii s-au separat, ur- mându-l pe Ieroboam şi formând Regatul de Nord sau Israel. După 254 de ani, timp în care au domnit nouăsprezece împăraţi, Regatul de Nord a fost distrus de Salmanasar V, regele Imperiului asirian, în 722 î.Hr. Regatul de Sud a avut 20 de împăraţi (numărând-o şi pe Atalia), din care doisprezece au fost răi şi opt au fost buni. Regatul de Nord a avut nouăsprezece împăraţi şi toţi au fost răi. Deşi profeţii Ilie şi Elisei au prorocit în Israel, din cauza necredinţei şi neascultării oamenilor nu au putut să schimbe cu nimic de- stinul tragic al lui Israel. Înainte să ajungă împărat, Ieroboam a fost administrator la curtea lui Solomon, supraveghind construcţia zidului Ierusalimului (1 Împ. 11: 26-29). Având un caracter răzvrătit, Ieroboam a atras mânia împăratului şi a trebuit să fugă în Egipt, până la moartea acestuia. Ieroboam a domnit douăzeci şi doi de ani peste regatul de Nord, în perioada 931-910 î.Hr. Motivat de dorinţa obsedantă de a rămâne rege cu orice preţ, Ieroboam a fost în război cu fraţii lui din Regatul de Sud în toţi aceşti 22 de ani. În felul acesta el nu a fost răzvrătit doar împotriva lui Solomon, ci şi împotriva lui Roboam şi împotriva lui Dumnezeu. Relele făcute de el sunt multe:  

1. A introdus şi a promovat idolatria în Israel, făcând doi viţei de aur, unul la Betel şi altul la Dan. În felul acesta a oprit participarea populaţiei din Regatul de Nord la sărbătorile din Ierusalim, lucru care putea conduce, în opinia sa, la unirea celor două jumătăţi de ţară. Timp de două secole, cultul acestor viţei a fost cunoscut ca ,,păcatul lui Ieroboam". Despre toţi urmaşii lui la tronul lui Israel, cu excepţia a trei, toţi ceilalţi împăraţi au întreţinut, au practicat şi au promovat cultul viţeilor. Această formă de idolatrie a fost o cursă pentru populaţie şi un prilej de cădere pentru naţiune.  

2. A făcut preoţi din oameni care nu erau din seminţia lui Levi. Dispreţul lui împotriva rânduielilor divine a atins cote incredibile, permiţându-şi să schimbe legile Creatorului. 

3. A schimbat sărbătorile principale ale anului şi naţiunea nu a scăpat niciodată de apostazia pe care a introdus-o el. Ieroboam a avut privilegiul să ajungă împărat, însă ,fiind duşmanul lui Dumnzeu, a fost duşmanul ţării pe care a condus-o. El este exemplul omului care foloseşte cu eficienţă oportunităţile vieţii pământeşti pentru a pierde cu desăvârşire viaţa eternă.   

 

28 aprilie

    Dumnezeu a inventat iubirea, iertarea, mila şi bunătatea. El a organizat mântuirea omului păcătos, cu preţul vieţii Fiului Său, Isus Hris- tos, care a murit pentru păcatele oamenilor. Dacă omul se pocăieşte de păcat şi crede în Isus Hristos, el este restaurat, indiferent de intensitatea vinovăţiei lui. Oamenii mântuiţi devin copiii lui Dumnezeu. Viaţa spirituală ridică multe întrebări, asemenea vieţii biologice:

I. DUPĂ CE OAMENII SE CONVERTESC ŞI DEVIN CETĂŢENI AI ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU, CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ, DIN GREŞEALĂ, MAI PĂCĂTUIESC?

Apostolului Pavel spune: ,,Dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală..." (Gal. 6:1-2). Prima observaţie este că orice creştin poate cădea deodată într-o greşeală. Nu este nimic premeditat, este o greşeală, un accident. 

II. CINE ÎL POATE RIDICA PE CREŞTINUL CĂZUT DEODATĂ ÎNTR-O GREŞEALĂ?

În această situaţie, apostolul recomandă celor duhovniceşti să-l ridice pe creştinul care a căzut deodată într-o greşeală: ,,Voi, care sunteţi duhovni- ceşti..." Dacă oamenii din jur sunt creştini maturi spiritual, îl vor ridica; dacă ei nu sunt maturi, îl vor dispreţui. Există tendinţa involuntară să-l dispreţuim pe creştinul care greşeşte. Creştinul duhovnicesc îl poate ridica pe creştinul căzut deodată într-o greşeală.  

III. CUM AR TREBUI SĂ-L RIDICE CREŞTINII MATURI SPIRITUAL PE CREŞTINUL CĂZUT DEODATĂ ÎNTR-O GREŞEALĂ?

Pavel explică faptul că el trebuie ridicat ,,cu duhul blândeţii". Maturitatea spirituală a creştinilor duhovniceşti care sunt în jurul creştinului căzut deodată într-o greşeală se va vedea nu doar din faptul că, în loc să-l dispreţuiască, îl vor ridica, ci şi din faptul că îl vor ridica cu duhul blândeţii. 

IV. CE ANUME ÎL CARACTERIZEAZĂ PE CREŞTINUL DUHOV- NICESC ÎN COMPARAŢIE CU CREŞTINUL CĂZUT DEODATĂ ÎNTR-O GRESEALĂ?

Pe creştinul duhovnicesc îl caracterizează nu doar grija pentru creştinul căzut deodată într-o greşeală, ci şi grija pentru el însuşi: ,,Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu." Aceasta înseamnă că alunecarea dintr-o dată într-o greşeală este din cauza nevegherii. Apostolul Pavel îi avertizează pe creştini cu privire la riscul nevegherii. Aceasta înseamnă că maturitatea spirituală este caracterizată, în primul rând, de o atitudine de veghere. Mântuitorul spune: ,,Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită" (Matei 26:41). De asemenea, apostolul recomandă: ,,Vegheaţi în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile aces- tea..." (Luca 21:6). Viaţa spirituală presupune atenţie, veghere, trăire lângă Dumnezeu. Atunci ne putem ajuta pe noi şi îi putem ajuta pe alţii, atunci Îl putem onora pe Dumnezeu cu o viaţă sfântă.