Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Martie 2013

 
 

pagina păstorului

Martie 2013

 
3 martie

    În viața noastră de muritori, bucuriile se împletesc cu necayurile. Atunci când trecem prin clipe grele, soluţia nu este să ne resemnăm ca nişte victime, ci să acceptăm voia lui Dumnezeu, încercând să înţelegem ce trebuie să învăţăm din suferinţă. Luca scrie în Evanghelia sa, în capitolul şaptesprezece, că Mântuitorul Hristos venea din Galileia, partea de nord a ţării, şi mergea spre Ierusalim. Într-unul dintre satele prin care trecea, a fost întâmpinat de zece oameni bolnavi de lepră, care L-au rugat pe Domnul să-i vindece. Deşi sufereau de o boală grea şi incurabilă, ei nu s-au resemnat, ci, dimpotrivă, au acceptat suferinţa, căutând mila lui Dumnezeu. Din experienţa lor învăţăm cum să supravieţuim necazurilor vieţii:

1. ATUNCI CÂND AI O PROBLEMĂ CARE TE DEPĂŞEŞTE, CAUTĂ AJUTORUL LUI DUMNEZEU.

,,Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi..." (vers. 12). Necazul nu i-a condus la resemnare, ci la Dumnezeu. Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, ei au mers într-un loc unde Dumnezeu era prezent. De multe ori oamenii îşi permit să meargă în locuri în care Dumnezeu nu merge nicioadată.

2. ATUNCI CÂND AI O PROBLEMĂ, ROAGĂ-TE LUI DUMNEZEU, APELÂND LA MILA SA.

,,Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul, şi au zis: ,,Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi" (vers. 13). ,,Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima" (Ieremia 29:13).

3. ATUNCI CÂND APELEZI LA ÎNDURAREA SA, FĂ TOT CE-ŢI SPUNE - CREDINŢA NU CERE EXPLICAŢII.

a) ,,Isus le-a zis: ,,Duceti-vă de vă arătaţi preoţilor."

b) ,,Pe când se duceau au fost curăţiţi." În timp ce ascultau de Isus, au fost vindecaţi. Prea mulţi oameni vor să fie vindecaţi, fără să asculte de Dumnezeu.

4. DUPĂ CE AI PRIMIT AJUTORUL LUI DUMNEZEU, ÎNTOARCE-TE ŞI MULŢUMEŞTE-I.

,,Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit" (vers. 16).

5. CAUTĂ MÂNTUIREA SUFLETULUI, NU DOAR VINDECAREA TRUPULUI.    

,,Apoi i-a zis: ,,Scoală-te şi pleacă, credinţa ta te-a mântuit" (v. 19) În mâna lui Dumnezeu este vindecarea bolilor şi iertarea păcatelor noastre. În mâna Sa este viaţa şi eternitatea noastră.


10 martie

  Evanghelistul Luca surprinde în capitolul 17 învăţătura Mântuitorului cu privire motivaţia şi răsplata slujitorului. În acest context al slujirii, Domnul explică faptul că în lumea umană există două categorii de robi:

1. Harnici şi merituoşi - pentru că ei fac tot ce trebuie făcut, aşteaptă aprecierea stăpânului. Beneficiul lor este faptul că sunt remarcaţi şi apreciaţi pentru munca şi hărnicia lor.

2. Leneşi şi nemerituoşi - pentru că ei nu fac tot ce trebuie făcut, nu se bucură de aprecierea stăpânului, însă se mulţumesc cu faptul că nu lucrează, beneficiul lor fiind odihna şi nepăsarea.

    Pe fondul acestei discuţii, Mântuitorul introduce o a treia categorie de robi, inexistenţi în lumea umană, dar prezenţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceştia sunt robii harnici, dar nemerituoşi (meritele  lor vor fi răsplătite în Împărăţia lui Dumnezeu). Însuşi Domnul Isus este prezentat în felul acesta în Isaia 53. De asemenea, apostolii Domnului se autodenumesc ,,robi" în epistolele Noului Testament. Ei sunt robii care înţeleg chemarea Stăpânului la slujire şi nu au nevoie de răsplată pământească pentru ceea ce sunt datori să lucreze în Împărăţia lui Dumnezeu. ,,Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ,,Suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem" (Luca 17:10).

    Motivaţia slujirii acestor oameni nu este apre- cierea şi recunoştinţa omenească, ci faptul că se simt responsabili să împlinească porunca Stăpânului. Niciun om nu se aşteaptă să fie apreciat sau răsplătit de cineva pentru că a mâncat sau a dormit. Fiind o lege a existenţei umane, el se simte dator să facă aceste lucruri, care sunt spre binele personal. În faţa acestei realităţi spirituale, apar cel puţin două întrebări:

1. Dacă slujirea şi lucrul în Împărăţia lui Dumnzeu este o poruncă a Stăpânului, de ce sunt aşa de mulţi oameni în Biserică care nu o împlinesc? Nu cumva ei sunt robii leneşi şi nemerituoşi? 

2. Dacă slujirea şi lucrul în Împărăţia lui Dumnezeu este ceea ce robii lui Dumnezeu sunt datori să facă, de ce sunt aşa de mulţi oameni în Biserică nemulţumiţi că nu sunt apreciaţi, cinstiţi şi lăudaţi? Nu cumva ei sunt robii harnici şi merituoşi? Unde este a treia categorie de robi, despre care vorbea Hristos în Evanghelie, robii harnici, dar nemerituoşi?

   Credincioşii trebuie să facă tot ce le-a poruncit Stăpânul, însă răsplata nu este acum şi nu este aici. Ei au făcut tot ce au făcut, pentru că erau datori faţă de Domnul. Dacă robul care face totul fără nevoia de aprecieri omeneşti este numit ,,netrebnic", atunci cum vor fi numiţi robii care, ori fac ce trebuie, însă pretind aprecieri, ori nu fac nimic? 

   Lucrarea în Împărăţia lui Dumnzeu s-a făcut, se face şi se va face mereu şi mereu cu oameni care sunt robi ai lui Dumnezeu. Ei nu sunt fără valoare, dar se comportă ca şi cum nu ar avea valoare. Ei nu- şi permit să fie leneşi, dar nici nu lucrează motivaţi de raţiuni omeneşti, îndatorând biserica cu aprecieri şi laude. Ei ştiu că vremea răsplătirii lor încă nu a venit. Vremea aceea va veni în curând, atunci când va veni Hristos. Robii aceştia sunt cei mai minunaţi dintre oameni.



17 martie

 

     Modelele de familie tradițională, modernă și biblică se succed cu repeziciune pe scena istoriei, aducând multă confuzie în rândul generaţiei tinere. Criza politică, economică şi socială din ultimele două decenii a făcut din locuitorii planetei ,,cetăţeni internaţionali". Acest fenomen a influenţat foarte mult conceptul de familie, redefinindu-l în mare măsură. Identitatea etnică, cultura naţională, obicerile şi tradiţiile, religia, toate acestea au fost expuse unui proces de mixare. Perioada agrară în care noi am crescut şi am trăit în România, în care soţul muncea pământul împreună cu soţia, copiii erau alături de părinţi, a luat sfârşit. Foarte mulţi bărbaţi din ţările mai sărace au plecat la lucru în Occident, lăsând acasă, cel puţin pentru o vreme, soţiile şi copiii. Această despărţire temporară dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii a avut urmări dramatice în multe familii. Relaţiile se slăbesc, educaţia copiilor se limitează, timpul de calitate dintre soţi dispare, munca excesivă devine stil de viaţă, presiunile şi tentaţiile păcătoase devin apăsătoare. Sentimentul că aparţine unei biserici locale scade simţitor, pentru că devine membru bisericii mondiale, pe internet.  În această nouă redefinire a vieţii, ce trebuie să facă un creştin sau o familie creştină?

       Biblia prezintă exemplul familiei lui Acuila şi Priscila, doi evrei stabiliţi în Italia. Din cauza edictului Împăratului Claudiu, împreună cu toţi evreii stabiliţi în capitala Imperiului roman, familia lor a trebuit să plece, stabilindu-se în Corint, unul dintre marile şi emancipatele oraşe greceşti. Crescuţi în familie de evrei, confruntaţi cu mentalitatea romană şi acum cu cea elenistă, Acuila şi Priscila sunt expuşi unor influenţe culturale, religioase, sociale, tradiţionale noi. Fiind creştini, cunoscând voia lui Dumnezeu scrisă în Biblie, au avut o experienţă asemănătoare cu a creştinului internaţional din generaţia noastră. Ce fel de oameni au fost ei şi cum au procedat? 

I. AU LOCUIT ÎMPREUNĂ.

Biblia menţionează că împreună s-au stabilit în Corint. Era mai uşor să meargă Acuila înainte, să caute de lucru, să găsească o locuinţă... Ei au ales să locuiască împreună în fiecare zi din viaţa lor, indiferent de preţul pe care vor trebui să-l plătească.

II. AU LUCRAT ÎMPREUNĂ.

Biblia reamarcă faptul că au lucrat împreună la facerea corturilor, alături de apostolul Pavel cu care s-au cunoscut în Corint. Foarte multe probleme în relaţiile din familie apar la serviciul unuia dintre soţi.

III. AU SLUJIT ÎMPREUNĂ.

Acuila şi Priscila au fost colaboratorii lui Pavel în Corint - ,,Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus" (Rom. 16:3). Deopotrivă, ei au fost mentorii şi tovărăşii de lucru ai lui Apolo din Alexandria (Fapte 18:24-26).

IV. AU MISIONAT ÎMPREUNĂ.

Când Pavel a plecat din Corint spre Efes, într-o nouă misiune, familia lui Acuila şi Priscila au mers cu el. Nu doar Acuila, ci el împreună cu soţia lui.

V. AU SUFERIT ÎMPREUNĂ.

,,...Acuila şi Priscila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa" (Rom. 16:3-4).

 

24 martie

    Săptămâna Mare şi a petrecut-o în Ierusalim. Nopţile dormea în casa fraţilor Lazăr, Maria şi Marta din Betania, o localitate mică, situată la câţiva kilometri de capitală, iar ziua, alături de ucenici, predică în Ierusalim. 

     Deşi Ierusalimul era capitala Israelului şi era locuit de ,,lumea bună", Săptămâna Mare a fost cea mai intensă şi cea mai grea perioadă din viaţa umană a Mântuitorului. În ciuda faptului că în Ierusalim era Templul, preoţii, leviţii, Sinedriul, Domnul Isus a fost trădat şi omorât acolo. El S-a confruntat cu ipocrizia şi răutatea preoţilor care L-au prins cu ajutorul lui Iuda, L-au acuzat şi, manipulând cu uşurinţă opinia publică şi pe guvernatorul Pilat, L-au condamnat la moarte pe Mântuitorul Isus Hristos. Predicile rostite de Domnul în Ierusalim au fost aspre, conţinând atenţionări, avertizări şi ameninţări. Faptul că cele mai multe ,,vai-uri" rostite de El au fost spuse în predicile rostite în Ierusalim demască ipocrizia din viaţa preoţilor. Intrând în Templu, Mântuitorul a contestat faptul că au schimbat scopului Casei lui Dumnezeu. Acest edificiu trebuia să fie o casă de rugăciune, dar ei au făcut din ea ,,o peşteră de tâlhari". Domnul a plâns pentru locuitorii Ierusalimului când S-a apropiat de oraş, explicându-le motivele venirii Sale între ei:

I. CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU

,,Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi..." (Luca 19:41-42). Oamenii nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu şi nici voia Sa. Aveau tradiţiile şi obiceiurile lor, aveau reguli şi legi care exprimau mentalitatea şi perspectiva lor.

II. PRIMIREA PĂCII  

,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea!" Pacea este darul lui Dumnezeu, este rodul mântuirii. ,,Lucrurile care puteau să le dea pacea" erau pocăinţa de păcat şi credinţa în Dumnezeu, însă ei erau prea buni pentru a crede şi pentru a se pocăi.

III. ANUNŢAREA MÂNIEI DIVINE

,,Vor veni peste tine zile când vrăşmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile, te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor mai lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată" (Luca 19:43-44). Mântuitorul le-a explicat faptul că necredinţa şi nepocăinţa lor, lipsa sfinţeniei şi a evlaviei, prezenţa ipocriziei, tradiţionalismul şi formal- ismul din inima lor i-a scos de sub binecuvântarea divină, expunându-i răutăţii şi duşmăniei marilor imperii, care îi vor distruge. 

       La două mii de ani de la acel eveniment, sărbătorim intrarea Mântuitorului în Ierusalim, comentând atitudinea greşită şi ipocrită a contemporanilor Săi. Ar fi spre binele nostru veşnic dacă am considera faptul că Dumnezeu nu S-a schimbat şi aşteptările Sale sunt aceleaşi. Oamenii de atunci au fost vrednici de plâns. Cum suntem noi astăzi? Oamenii de atunci nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Noi Îl cunoaştem? Oamenii de atunci nu au avut pace. Noi avem? Este o zi potrivită să ne pocăim şi să ne smerim.

31 martie


            Soluţia lui Dumnezeu pentru moarte este învierea, atât în cazul morţii Domnului Isus Hristos, cât şi în cazul morţii credincioşilor Lui. Moartea este plata şi consecinţa păcatului omenesc, însă învierea este răsplata încrederii în Dumnezeu. ,,Dacă moartea a venit prin om (Adam), tot prin om (Isus Hristos) a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos" (1 Cor. 15:21-22). Pentru că evenimentul învierii Mântuitorului s-a petrecut cu aproximativ două mii de ani în urmă, noi îl putem accepta doar prin credinţă. Oamenii vor să înţeleagă pentru a crede, în timp ce Dumnezeu ne spune că trebuie să credem pentru a înţelege. Lucrurile spirituale nu pot fi înţelese decât prin credinţă, iar credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie. 

                 Cea mai mare dilemă a existenţei umane este moartea, dilemă pe care noi nu o putem depăşi. Soluţia lui Dumnezeu pentru moarte este învierea, urmată de o viaţă eternă. Aceasta presupune ca omul să aibă încredere în Dumnezeu, bazându-se pe înţelepciunea şi puterea Sa. Diavolul l-a minţit pe om că în situaţia în care va păcătui nu va muri, dar în momentul în care Adam a păcătuit, a murit. Dumnezeu a pregătit prin Hristos mântuirea pentru restaurarea lui şi a tuturor oamenilor, însă pentru primirea mântuirii lui Dumnezeu, omul trebuie să creadă în Hristos şi să se pocăiască de păcat. Diavolul l-a minţit pe om că în situaţia în care se va pocăi nu va învia, iar Dumnezeu l-a înviat pe Hristos ca un exemplu şi ca o dovadă a faptului că ne va învia şi pe noi.

                 Prezenţa lui Hristos în lumea umană pentru aproximativ treizeci şi trei de ani este marcată de miracole. El S-a întrupat printr-o fecioară, a murit în locul oamenilor şi a înviat din mormânt a treia zi, călcând peste moarte şi oferind dovada universală a faptului că soluţia lui Dumnezeu pentru moarte este învierea. Credinţa în întruparea, moartea şi învierea Mântuitorului are implicaţii personale şi eterne, pentru că Apostolul Pavel menţiona: ,,Dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dum- nezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El" (1 Tes. 4:14). Acest verset afirmă faptul că este imposibil pentru un om să creadă în învierea lui Isus Hristos şi să nu creadă în învierea credincioşilor Săi. Iată dar care este rolul credinţei în viaţa omului! Credinţa îi afectează viaţa omului, de aceea este important pentru un om ce anume crede.  Şi astăzi Diavolul predică acelaşi mesaj: ,,Cine păcătuieşte nu va muri, păcatul este permis."

                După ce omul ajunge dependent de păcat, urmărit de judecata lui Dumnezeu, Diavolul spune a doua parte a predicii lui: ,,Cine se pocăieşte nu va învia, pocăinţa este inutilă."  Diavolul este dovedit a fi mincinos, prin faptul că Isus Hristos a înviat, ca o garanţie a învierii credincioşilor Săi. Mormântul este gol, Hristos este viu, Dumnezeu L-a înviat din morţi.  Dacă păcatul ne-a coborât în moarte, învierea ne va ridica în viaţă veşnică. Pentru că Isus a înviat şi noi vom învia. Puterea care L-a înviat pe El, ne va învia şi pe noi. Garanţia învierii Lui este mormântul gol şi două mii de ani de istorie creştină. Dacă ai păcătuit ca să mori, acum pocăieşte-te ca să înviezi. Hristos a înviat şi noi vom învia.