Predici  Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Iunie

    Seminar SSCS -

    "Teologia închinării".

     

    16
    Iunie

    Ședință comitet

     

    17
    Iunie

    Mic dejun cu mamele 

    cu copii 0-4 ani

     

  • 18
    Iunie

    Ziua tatălui

     

    19
    Iunie

    Worship Camp

    19-23 iunie

     

    26
    Iunie

    VBS

    26-30 iunie

     

 

Octombrie 2012

 
 

pagina păstorului

Octombrie 2012

 
7 octombrie

   

Conducerea este cel mai important lucru într-un grup de oameni. Diferenţa dintre familiile dezbinate şi familiile fericite o face conducerea. Diferenţa dintre bisericile slabe şi cele puternice o face conducerea. Diferenţa dintre ţările sărace şi cele bogate o face conducerea. Dumnezeu este gata să ajute orice familie, orice biserică, orice naţiune care este condusă după principiile Sale.
I. LUCRUL ÎN ECHIPĂ ESTE VOIA CREATORULUI
Trinitatea este prima echipă - Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Când Hristos S-a întrupat pe pământ, a format echipe de slujire de 70, de 12, de 3 persoane. Atunci când i-a trimis în lucrare, i-a trimis doi câte doi. Chiar dacă Domnul a format echipe puternice, ele nu au fost perfecte, pentru că membrii componenţi nu erau perfecţi. Nu întâlnim în Scripturi modelul slujirii individuale. Atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, profeţii sau apostolii slujeau în echipă. Pavel a fost un maestru al formării, organizării şi slujirii în echipă.
II. FORMAREA UNEI ECHIPE
Formarea începe cu alegerea, continuă cu sudarea, funcţionarea şi performanţa echipei. Aceste etape alcătuiesc un proces care trebuie iniţiat, întreţinut şi desăvârşit de un lider, care are viziunea şi responsabilitatea echipei.
III. DIFICULTĂŢI ÎN FORMAREA UNEII ECHIPE
1. Absenţa încrederii
Încrederea se câştigă greu şi se pierde repede.
2. Frica de conflict
Mulţi lideri plătesc ,,unitatea" echipei cu abandonarea viziunii şi compromiterea principiilor. Conflictul poate ajuta formarea şi maturizarea unei echipe, atunci când este limitat de atitudine duhovnicească şi înţelegerea poziţiei pe care fiecare component o are în echipă. Opiniile diferite nu sunt dăunătoate, în măsura în care ele nu se impun majorităţii membrilor echipei.
3. Lipsa de dedicare
Capacitatea liderului de a motiva membrii echipei este arta care-l califică şi care-l confirmă ca lider. Un lider slab nu reuşeşte să motiveze membrii echipei.
4. Neasumarea responsabilităţilor
Fiecare membru al echipei este asemenea unei părţi dintr-un sistem de ţevi. Când un membru al echipei nu îşi face partea de slujire, devine un dop pe ţeavă şi întregul sistem eşuează în împlinirea misiunii pe care o are.
5. Absenţa evaluării
Evaluarea elimină neajunsurile, iresponsabilităţile, lenea... făcând diferenţa dintre practică şi teorie.
Hristos a încredinţat lucrarea începută pe pământ în mâna unei echipe de 12 persoane, pe care i-a ales, i-a instruit, i-a împuternicit şi pe care mai apoi i-a trimis.

14 octombrie

  

Cel mai mare MENTOR pe care L-a consemnat istoria este Isus Hristos. Influenţa Sa a fost atât de mare, încât în timpul vieţii şi mai ales după moarte, a atras şi a condus miliarde de oameni. Cum a reuşit? Simplu, prin calitatea Sa de mentor. Ce fel de mentor a fost Hristos?
I. HRISTOS A PUS OAMENII PE PRIMUL PLAN
Conducerea fără viziune se concentrează în primul rând pe rezultate, Hristos S-a concentrat pe oameni, pe sfinţirea lor - ,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Luca 10:27). Relaţia cu Dumnezeu şi relaţia cu oamenii a fost scopul principal al Mântuitorului. Calitatea şi satisfacţia vieţii unui om este definită de profunzimea relaţiei lui cu Dumnezeu şi cu oamenii din jurul lui. Când un lider îşi păstrează motivaţia să facă tot ce este mai bine pentru oamenii din jurul lui, el va primi dreptul săi influenţeze, adică să-i conducă. Conducerea poziţională este concentrată pe succes, conducerea relaţională este concentrată pe oameni şi pe ceea ce ei pot deveni. Scopul conducerii este în primul rând oamenii, nu obiectivele, nu succesul. Conducerea prin mentorare îşi concentrează atenţia pe relaţia cu oamenii şi pe influenţă pozitivă. Cel mai mare succes al unui mentor este să-i ajute pe alţii să crească, să-şi găsească locul în planul lui Dumnezeu, să devină lideri şi să aibă semnificaţie în viaţă. Hristos a acordat valoare şi atenţie celorlalţi oameni. Ucenicii, deşi au fost oameni simpli, au influenţat întreaga lume, împodobind viaţa fiecărei persoane cu care s-au întâlnit. Tânărul bogat, femeia siro-feniciană, Bartimeu, Nicodim, Samariteanca, văduva din Nain, slăbănogul de la scăldătoarea Siloamului, orbul din naştere... sunt oameni a căror viaţă a fost schimbată prin întâlnirea cu Hristos.
În ce măsură şi în ce direcţie îi influenţăm pe oamenii din jurul nostru? Ce se întâmplă cu ei după ce ne întâlnesc pe noi? În ce măsură şi în ce direcţie reuşim să ne influenţăm membrii familiei? Oamenii sunt dispuşi să urmeze pe cineva care are o viziune clară şi convingătoare. Viziunea liderului trebuie să cuprindă interesele întregii echipe, având scop şi obiective clare. Întotdeauna o echipă se uneşte în jurul scopului pe care îl are.
II. HRISTOS A CONDUS PRIN SLUJIRE
,,Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească, şi să Îşi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi" (Marcu 10:45). Una dintre cele mai profunde lecţii o întâlnim la Cină, când Domnul spală picioarele ucenicilor Săi. Slujirea L-a calificat pe Hristos să fie mentorul tuturor, dragostea Lui de a-i ajuta şi de a-i influenţa pe alţii.

21 octombrie
         Ahaz a fost cel de-al al doisprezecelea împărat al Regatului lui Iuda, fiind fiul împăratului Iotam şi nepotul marelui împărat Ozia. Ahaz a domnit şaisprezece ani la Ierusalim şi a intrat în istorie ca find un împărat rău, în ciuda moştenirii sale excelente. Ezechia, fiul lui Ahaz, a domnit douăzeci şi nouă de ani şi a fost cel mai bun împărat al Regatului de Sud. Manase, fiul lui Ezechia şi nepotul lui Ahaz, a fost un împărat rău, motiv pentru care este greu de explicat cum Ezechia, cel mai bun împărat care a domnit în Iuda, a avut un tată şi un fiu care au intrat în istorie ca fiind doi dintre cei mai răi împăraţi ai ţării. Ezechia a eliminat idolatria şi a distrus idolii din Iuda, făcuţi de tatăl lui, făcând cea mai puternică reformă din istoria naţiunii. Fiul său, Manase, a distrus tot ce a făcut tatăl lui, Ezechia, reinstaurând idolatria şi influenţând poporul spre închinare păgână. Este greu de explicat această trecere de la păcat la neprihănire făcută, pe rând, de bunic, fiu şi nepot. Ce anume i-a determinat pe bunic şi nepot să nu aibă credinţă în Dumnezeu, trăind o viaţă destrăbălată? Alegerile peronale. Ce anume l-a determinat pe Ezechia, fiul lui Ahaz şi tatăl lui Manase, să fie credincios lui Dumnezeu, slujindu-L cu atâta pasiune? Alegerea personală.
     Manase a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim, având cea mai lungă domnie dintre toţi împăraţii evreilor. Cea mai mare parte a domniei lui a luptat împotriva Creatorului, trăind în păcat şi atrăgând naţiunea în idolatrie. Dumnezeu l-a avertizat şi l-a mustrat, însă Manase avea o părere prea înaltă despre sine, pentru a permite cuiva să-l sfătuiască, nici chiar dacă era vorba de Dumnezeu. Omul care nu-L cunoaşte şi nu-L respectă pe Dumnezeu, nu va asculta de El. Atunci Dumnezeu l-a pedepsit, îngăduind asirienilor să jefuiască ţara şi să-l ia prizonier pe împărat. Manase, legat cu lanţuri de aramă, a fost dus în Babilon. Acolo, constrâns de împrejurări, s-a smerit, s-a pocăit şi s-a rugat fierbinte. Ceea ce este de-a dreptul impresionant este faptul că Dumnezeu S-a lăsat înduplecat, a ascultat rugăciunea lui Manase, l-a iertat şi a îngăduit să fie pus în libertate, întorcându-se acasă. Dumnezeu ascultă rugăciunea unui astfel de om? Da. Acest exemplu este o mare încurajare pentru alţi oameni asemenea lui Manase, motivându-i să se roage cu pocăinţă lui Dumnezeu. Dumnezeu poate să ierte şi să elibereze un astfel de om? Da. Acest exemplu este o mare încurajare pentru alţi oameni, asemenea lui Manase, să vină la Dumnezeu oricât de păcătoşi ar fi, sperând în iertarea şi eliberarea divină, din prizonieratul păcatului.
     Manase s-a întors acasă un alt om, cu alte valori, convingeri şi perspective. Necredinţa lui se transformă într-o credinţă puternică, stilul lui de viaţă păcătos se transformă într-un stil de viaţă neprihănit, influenţând în felul acesta populaţia ţării. Aşa cum a ales să fie rău şi necredincios, tot aşa, acum a ales să fie bun şi credincios. A fost alegerea lui. Dumnezeu a onorat alegerea lui Manase, iertându-l şi binecuvântându-l, dându-i pace, linişte şi mai presus de orice, dându-i o nouă şansă. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu faţă de oamenii credincioşi. Acesta este sfârşitul oamenilor credincioşi.

28 octombrie

    Amon a fost al cincisprezecelea rege al Regatului de Sud, s-a urcat pe tron la vârsta de douăzeci şi doi de ani, domnind doi ani la Ierusalim. A fost nepotul neprihănitului împărat Ezechia şi fiul împăratului Manase, care a avut cea mai lungă domnie dintre toţi împăraţii Israelului.
Regatul de Sud a avut perioade de glorie şi declin în ultimii două sute de ani, în funcţie de persoana care era pe tron. Aşa se face că domniile lui Atalia, Ahaz, Amaţia şi Manase au fost o nenorocire pentru ţară, promovând idolatria. De cealaltă parte, domniile lui Ioas, Ozia şi Ezechia au condus la trezire spirituală şi reformă naţională. Tânărul împărat Amon este prezentat de Biblie ca fiind un împărat rău, fără interes pentru lucrurile sfinte, dimpotrivă, preocupat de religiile păgâne, de idolatrie. Deşi a fost nepotul lui Ezechia, unul dintre cei mai neprihăniţi împăraţi din Iuda, Amon a intrat în istorie ca unul dintre cei mai idolatri împăraţi. Exemplul acestui împărat este o lecţie dureroasă pentru educaţia şi psihologia copiilor.
I. MĂRTURIA NEGATIVĂ A TATĂLUI SĂU L-A INFLUENŢAT IREVERSIBIL PE AMON
Manase a fost un împărat rău, însă în ultimii ani de viaţă s-a pocăit, schimbându-şi în mod radical şi pozitiv viaţa. Fiul său, Amon, a fost puternic influenţat în copilărie de exemplul negativ al tatălui său, Manase - ,,El (Amon) a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse şi tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit" (2 Cronici 33:22a). Manase nu s-a gândit niciodată în timp ce construia cu pasiune idolii, că aceştia vor deveni modul prin care Diavolul va intra în inima copilului său pentru totdeauna. Ceea ce fac părinţii marchează pentru totdeauna caracterul şi destinul copiilor lor. Obsesia lui Manase pentru religiile păgâne s-a trasferat prin exemplu personal asupra fiului său, Amon, devenind religia acestui copil pentru restul vieţii.
II. SCHIMBAREA POZITIVĂ A TATĂLUI SĂU NU L-A INFLUENŢAT PE AMON
Amon a fost influenţat în copilărie de exemplul negativ al tatăl său, dobândind în felul acesta un caracter păgând, idolatru şi fără scrupule. Când Amon a devenit adult, tatăl său, Manase, s-a pocăit, însă schimbarea pozitivă din viaţa lui Manase nu a reuşit să-l mai schimbe în bine şi pe fiul său. Amon a rămas la primul stil de viaţă al tatălui său, neputând să-i urmeze exemplul pocăinţei - ,,Şi (Amon) nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat" (2 Cron. 33:22b). Cât de frustrant o fi fost pentru Manase să-şi vadă copilul robit de fostul lui stil de viaţă, un exemplu pe care l-a expus fiului său în prima parte a vieţii lui... Greşelile părinţilor expuse copiilor vor deveni religia acestora, atunci când vor deveni adulţi. Manase s-a pocăit spre bătrâneţe, însă fiul său, Amon, nu s-a putut pocăi. Un tată care şi-a nenorocit pentru totdeauna copilul prin prorpiul exemplu personal...
Mai mult de-atât, Amon a reuşit să fie mult mai rău decât tatăl său, înaintea lui Dumnezeu. Amon a murit părăsit de Dumnezeu, dispreţuit şi ucis de propriii slujitori în propria casă. Nu doar viaţa şi scurta lui domnie, dar şi moartea lui au fost o ruşine şi un mare faliment în Israel. Amon a fost omorât de exemplul negativ al tatălui său, chiar dacă acesta s-a pocăit în ultima parte a vieţii.
Dragi părinţi, păcatele pe care le toleram în viaţa noastră ne omoară copiii, pentru că de ei nu ne putem ascunde niciodată.