Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Ianuarie 2012

 
 

pagina păstorului

Ianuarie 2012

1 ianuarie

În agricultură viaţa începe primăvara devreme şi se încheie toamna târziu, primăvara fiind vremea semănatului, toamna fiind vre¬mea strângerii roadelor. După cum agricultorul aşteaptă rod bogat de la pământul pe care l-a lucrat şi în care a investit, tot aşa Dumnezeu aşteaptă rod bogat de la poporul în mijlocul căruia a lucrat, arătându-Şi slava, de la poporul în care a investit şi pe care l-a binecuvântat. Pentru că oamenii reacţionează diferit la dragostea lui Dumnezeu, pentru că intensitatea şi stabilitatea dedicării pentru Dumnezeu sunt foarte diferite de la un om la altul, pilda semănătorului prezintă un agricultor care a semănat în patru pământuri diferite. Este sugestiv faptul că, deşi calitatea şi cantitatea de sămânţă au fost aceleaşi, rodul a fost foarte diferit de la un pământ la altul. Ideea pildei semănătorului este că diferenţa rodului este dată de calitatea pământului. Morala pildei este faptul că investiţia din primăvară îl califică pe agricultor, timp în care rodul de toamna califică pământul. Ca şi pământul din pildă, fiind în toamna anului 2011, Dumnezeu a venit să strângă rodul. Dumnezeu a investit egal, noi am rodit diferit, chiar dacă investiţia Lui a fost o investiţie de calitate.

Statisticile spun că doi oameni din zece fac totul într-o biserică şi ceilalţi opt nu fac nimic. Pentru că faptele exterioare şi vizibile demonstrează credinţa interioară şi invizibilă, este uşor să înţelegem faptul că acolo unde este credinţă şi dragoste de Dumnezeu în inimă sunt fapte şi dedicare pentru Dumnezeu. De asemenea, cine Îl iubeşte pe Dumnezeul pe care nu-L vede, nu poate să nu iubească oamenii din jurul lui, pe care-i vede (1 Ioan 4:20). Credinţa este greu de măsurat, însă faptele sunt uşor de evaluat, de aceea, folosind metoda evaluării faptelor, ne putem imagina intensitatea credinţei. Dumnezeu a dat soare şi ploaie peste fiecare, a binecuvântat viaţa şi familia fiecăruia, nerămânând dator niciunuia dintre noi. Totuşi, unii au fost prezenţi peste tot, alţii au fost absenţi. Dacă oamenii pot evalua această diferenţă, va fi Dumnezeu neputincios să o realizeze? Va uita Dumnezeu pe cel care a adus un rod bogat sau va răsplăti pe cel ce nu a făcut nimic? Nicidecum! S-a schimbat caracterul lui Dumnezeu şi criteriile Lui de evaluare şi premiere? Nicidecum! ,,Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va secera" (Galateni 6:7). Lăcomia, răutatea, ura, invidia, gelozia, nepăsarea şi lenea nu au fost niciodată răsplătite de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, au fost pedepsite aspru. Tot la fel, dărnicia, binefacerea, dragostea, bunătatea, iertarea, dedicarea şi pasiunea pentru Împărăţia Stăpânului au fost răsplătite cu generozitate. A venit din nou toamna şi Stăpânul a venit să strângă roadele. Aceasta este bucuria lucrătorilor, aceasta este răsplata muncii lor.

8 ianuarie

Poporul evreu a fost şi rămâne o enigmă pentru istorici şi sociologi. Dispariţia lor ca naţiune de pe scena istoriei pentru aproxi¬mativ nouăsprezece secole, reînfiinţarea ţării lor, depăşirea crizelor la care i-a expus contextul geografic şi religios fac din ei o adevărată minune.

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Haldeea, cu aproximativ 1900 de ani înainte de Hristos, pentru a se muta în Canaan, cu fa¬milia din care se va forma poporul evreu. Nepotul lui Avraam, Iacov, a avut doisprezece copii din care s-au format cele douăsprezece triburi/seminţii care, unindu-se, au format naţiunea Israel. Evreii au pătruns în Palestina, conduşi de Moise şi apoi de Iosua, aproximativ la jumătatea secolului XIII î. Hr. Ei au cucerit Canaanul, au format un regat unit, condus de împăratul Saul, apoi de David şi Solomon. Fiecare dintre aceşti trei împăraţi au domnit câte patruzeci de ani. David a cucerit Salemul, căruia i-a schimbat numele în Ierusalim, oraş care a devenit capitala evreilor. Fiul său, Solomon, a construit Templul lui Dumnezeu în Ierusalim. După moartea lui Solomon, în anul 929 î. Hr., regatul s-a împărţit între fiii săi, Roboam şi Ieroboam. Roboam a domnit la Ierusalim, în Iuda, peste două seminţii, iar Ieroboam a domnit la Samaria, în Israel, pestre zece seminţii. Au urmat aproxi¬mativ 400 de ani de monarhie, timp în care s-au perindat douăzeci de împăraţi în Iuda şi nouăsprezece în Israel. În anul 722 î. Hr. asirienii cuceresc Israelul şi-i duc pe evrei în robie şi în anii 602-586 î. Hr. babilonienii cuceresc Iuda, strică Templul, distrug oraşul şi-i duc pe evrei în Babilon. Urmează şaptezeci de ani de robie, revenirea în ţară şi restaurarea Templului şi a Ierusalimului. Următorii aproximativ 400 de ani, până la întruparea Mântuitorului, nu au mai fost împăraţi în Israel, ţara fiind condusă social şi administrativ de dregători.

Evreii au avut mai multe forme de conducere în VT:

1. Etapa patriarhală - aproximativ 1900-1500 î. Hr. Ţara este condusă de patriarhi şi această perioada este prezentată în Geneza 12-50.

2. Epoca teocratică - aproximativ 1500-1100 î. Hr. Ţara este condusă de Dumnezeu (Exod 19:6), reprezentanţii harismatici fiind Moise, Io¬sua, cei doisprezece judecători, Eli şi Samuel.

3. Epoca monarhică. Ţara este condusă de împăraţi pentru aproxi¬mativ 520 de ani, evenimentele fiind prezentate în cărţile Samuel, Regi şi Cronici.

4. Epoca exilică - aproximativ 605-436 î. Hr. - robia babiloniană.

5. Epoca restaurării - aproximativ 436-420 î. Hr. Zorobel, Ezra şi Neemia se întorc în ţară şi rezidesc Templul, oraşul şi zidurile.

Cu toată investiţia lui Dumnezeu, evreii au dispărut de pe scena istoriei omenirii timp de aproximativ nouăsprezece secole, din cauza păcatului în care au ales să trăiască. Ei rămân o pildă pentru toate naţiunile şi pentru toţi oamenii. Cine trăieşte în neprihănire va experimenta protecţia şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

15 ianuarie

Scriptura este Cartea pe care Dumnezeu a trimis-o oamenilor, inspirând profeţii VT şi apostolii NT s-o scrie. Este una dintre cele mai vechi cărţi şi, în acelaşi timp, este una dintre cele mai noi. Scriptura conţine printre cele 66 de cărţi Evangheliile Domnului Isus Hristos, Mântuitorul pe care Dumnezeu L-a trimis să mântuiască omenirea. Evanghelia scrisă de Matei accentuează Împărăţia lui Dumnezeu, care va veni. În capitolul şapte, Matei, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, prezintă lucruri foarte actuale:

1. Avertizare împotriva judecăţii neautorizate (Matei 7:1-5)
2. Mântuirea nu trebuie impusă nimănui (7:6)
3. Încurajare la rugăciune (7:7-11)
4. Fă-le oamenilor ce vrei să-ţi facă ei (7:12)
5. Cele două căi (7:13-14)
6. Pericolul prorocilor mincinoşi (7:15-20)
7. Îndemnul final şi reacţia ascultătorilor (7:21-27)

Imaginea celor două porţi, una strâmtă şi una largă, imaginea celor două căi, una îngustă şi alta lată, imaginea celor două case construite, una pe stâncă şi alta pe nisip ilustrează opţiunile pe care le are fiecare muritor conştient de realităţile vieţii. Pentru ascultătorii Săi din Palestina, imaginea celor două porţi era actuală şi foarte sugestivă, pentru că ei foloseau o poartă largă pentru circulaţia la nivel mare şi o poartă îngustă pe care oamenii treceau unul câte unul sau în timpul nopţii. Poarta este pentru a intra, pentru a începe călătoria, timp în care calea este pentru a merge, pentru a continua după ce omul a intrat. Poarta este o alegere, un început, calea este pentru confirmare, pentru a continua.

Adresându-se unei audienţe religioase, care mereu şi mereu se ruga spunând ,,Doamne, Doamne", Hristos spune: ,,Nu oricine-Mi zice `Doamne, Doamne` va intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (7:21-23). Oamenii credincioşi se roaga spunând ,,Doamne, Doamne" pentru a se închina lui Dumnezeu şi pentru a intra în Împărăţie. Acum Hristos făcea o afirmaţie care verifică autenticitatea, calitatea şi permanenţa închinării şi credincioşiei lor. Biblia spune: ,,Când staţi în picioare şi vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre" (Marcu 11:25). Mulţi dintre ei se rugau spunând ,,Doamne, Doamne", dar nu iertau, motiv pentru care rugăciunea aceasta nu le folosea la nimic. Voia lui Dumnezeu, pe care ei o cunoşteau, îi făcea responsabili de păcatul în care ei trăiau. ,,Orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit..." (Matei 7:26). Aceşti oameni nechibzuiţi erau religioşi, dar nespirituali:

1. Afirmaţii fără ascultare
2. Carismă fără caracter
3. Slujire fără sfinţenie

Aşteptări înşelate, speranţe neîmplinite, doruri nesatisfăcute... vor fi surpriza cutremurătoare pe care o vor avea aceşti oameni nechibzuiţi.

22 ianuarie

Iacov, nepotul lui Avraam, a avut doisprezece copii, din care au descins douăsprezece triburi/seminţii. Ei au ajuns în Canaan, fiind eliberaţi de Moise din prizonieratul egiptean. Pentru că Moise a murit pe drum, Iosua este bărbatul ales de Dumnezeu să-i ducă pe evrei în ţara promisă, continuând drumul spre Canaan. Aşezarea şi acomo¬darea lor în Canaan este un proces lung şi anevoios, pendulând între păcat, pedeapsă şi pocăinţă. Perioada celor doisprezece judecători precede instaurarea monarhiei, care uneşte în mod desăvârşit cele douăsprezece seminţii. Saul este primul împărat şi domneşte patru¬zeci de ani, urmat de David, care domneşte patruzeci de ani. După moartea lui David, la tron urmează fiul său, Solomon, care domneşte patruzeci de ani. Solomon a vrut să-l lase împărat pe Roboam, fiul său, însă din cauza complotului lui Ieroboam şi a imaturităţii lui Ro¬boam, regatul se desparte, Iudeea cu capitala la Ierusalim şi Israel cu capitala la Samaria. Deşi nu a făcut păcate de genul lui David, Saul intră în istorie ca un împărat rău, timp în care David intră în istorie ca un împărat bun. Aceasta pentru că David, deşi s-a făcut vinovat de adulter şi crimă, au fost două păcate accidentale/nerepetate. El s-a pocăit de ele, le-a mărturisit şi le-a părăsit. De asemenea, David a făcut aceste păcate pe fondul unei vieţi sfinte şi dedicate Domnului. Saul are multe calităţi, motiv pentru care Dumnezeu îl promovează, dar are şi multe defecte care se repetă, din cauza cărora Dumnezeu îl leapădă. Nu mulţimea sau gravitatea defectelor lui Saul L-au deter¬minat pe Dumnezeu să-l elimine, ci lipsa pocăinţei şi a corectării.

I. CALITĂŢILE LUI SAUL

1. Chemarea lui Dumnezeu - Saul a avut chemare divină.
2. Spiritualitatea - Saul a fost umplut de Duhul lui Dumnezeu.
3. Umilinţa - Saul s-a ascuns în ziua punerii în slujba de împărat.
4. Generozitatea - În ziua victoriei a interzis orice răzbunare.
5. Înţelepciunea - Se face că nu aude bârfele unora.

II. DEFECTELE LUI SAUL

1. Neatent la detalii - Samuel îi spune trei lucruri, el reţine doar unul.
2. Lider slab - Poporul face ce vrea cu prada de război şi el acceptă.
3. Mândru - Dumnezeu îi reproşează mândria poziţiei.
4. Pocăinţa limitată - Cere iertare oamenilor, dar nu lui Dumnezeu.
5. Concurenţa cu David - Îl deranjează calităţile lui David.
6. Ura pentru David - Nu acceptă să fie înlocuit.
7. Consultă vrăjitoria - Pentru că Dumnezeu l-a lepădat şi nu-i mai vorbeşte, apelează la o vrăjitoare, pentru a afla viitorul.

Chemarea lui Dumnezeu şi calităţile sale nu au putut înlocui lipsa lui de caracter şi starea păcătoasă în care s-a complăcut, fugind mereu şi mereu de cercetare şi corectare. Defectele care devin stil de viaţă pun în pericol relaţia spirituală cu Dumnezeu, demascând stare de robie a păcatului. Să ne cercetăm, să ne pocăim, să ne sfinţim.

29 ianuarie

Biblia vorbeşte despre lucrurile MARI - Marea chemare, Marea alegere, Marea instruire, Marea împuternicire, Marea trimitere, Marea poruncă... Marea instruire este procesul de maturizare, edificare, ucenicizare pe care îl realizează Marele Învăţător, Isus Hristos, cu fiecare dintre oamenii care acceptă chemarea Evangheliei la mântuirea lui Dumnezeu. Această instruire este un proces care începe cu un eveniment.

I. EVENIMENTUL UNIRII CU INSTRUCTORUL: ,,Luaţi jugul Meu." Acesta presupune să fii cu Isus, unit cu El, asemenea Lui. Nu poţi fi învăţat de El, înainte să te uneşti cu El pe drumul vieţii. Această unire este comparată cu un jug în care două animale lucrează împreună. Spre exemplu, boii care erau folosiţi la aratul pământului erau ţinuţi împreună de un dispozitiv care se fixa pe gâtul lor, numit jug. Când un bou tânăr era învăţat să lucreze, era pus în jug alături de un bou mai experimentat pentru a fi ajutat de acesta să meargă în aceeaşi direcţie şi cu aceeaşi viteză. Această comparaţie ne ajută să înţelegem ce înseamnă să luăm jugul lui Hristos. Jugul este simbolul robiei, al muncii, al unităţii. Din punct de vedere spiritual sunt multe juguri:

1. Jugul Diavolului - robia păcatului: ,,Trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fiţi robi ai păcatului" (Rom. 6:6). Oamenii care trăiesc în păcat trag la jug cu Diavolul, care-i robeşte, învăţându-i să lucreze pentru el, împotriva lui Dumnezeu.

2. Jugul legii - robia formalismului şi a meritelor personale: ,,Rămâneţi tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăşi oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiţi să fiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi dezbrăcat de Hristos, aţi căzut din har" (Gal. 5:1-4). La acest jug face referire Mântuitorul în Matei capitolul 11.

3. Jugul lui Hristos - Robia sfinţeniei: ,,Căci firea a fost supusă deşertăciunii, cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8:20-21). Tânărul profet Ieremia spunea: ,,Este într-adevăr bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui" (Plângeri 3:27). Aceasta înseamnă că omul se va obişnui în jugul în care este prins, adaptându-se la o anumită părtăşie, direcţie, scop şi metodă. Depinde de jug.

II. PROCESUL DEVENIRII CA INSTRUCTORUL: ,,învăţaţi de la Mine." Foarte mulţi oameni sunt CU Isus, dar nu sunt CA Isus, nedevenind niciodată ca El. Scopul pentru care suntem cu El e să devenim ca El. Este simplu să fim cu El, este un eveniment, însă e foarte greu, dar şi important, să devenim ca El şi aceasta e un proces de-o viaţă. Instruirea e procesul care ne face, încet, dar sigur, asemenea Lui: ,,Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus" (1 Ioan 2:6). În ce fază ai ajuns în acest proces?