|
pastor's page
|
May 2007
|
Mai 27, 2007 Moştenirea este un dar pe care-l primim cu bucurie de la părinţi şi-l lăsăm cu satisfacţie copiilor. Ea este atât de importantă încât motivează pe donator la muncă, sacrificiu, economie, responsabilitate şi face o diferenţă în viaţa moştenitorului, care nu porneşte în viaţă de nicăieri, de la nimic. Moştenirea poate conţine proprietăţi, bani, celebritate, poziţie sau anumite drepturi şi privilegii umane. Putem dona urmaşilor noştri pământul, dar niciodată cerul, fiindcă cerul este doar proprietatea lui Dumnezeu şi nu se moşteneşte de la părinţi. Dumnezeu îl dă în dar doar celor care se pocăiesc personal. În fiecare generaţie există oameni care trăiesc cu Dumnezeu, oameni spirituali, maturi, consacraţi, însă dincolo de influenţa mai mică sau mai mare pe care o au asupra urmaşilor, ei nu le pot lăsa moştenirea relaţiei lor cu Dumnezeu. Copiii, la rândul lor, trebuie să intre personal prin credinţă şi pocăinţă în relaţie cu Dumnezeu, altfel ei vor fi doar religioşi şi compromişi, timp în care nepoţii vor fi de-a dreptul corupţi. Religia se moşteneşte; pocăinţa, spiritualitatea, maturitatea se obţin prin relaţie personală cu Dumnezeu. Altfel, din generaţie în generaţie oamenii se îndepărtează tot mai mult de divinitate, datorită naturii păcătoase în care trăiesc. Iată doar câteva exemple în care părinţii sunt consacraţi lui Dumnezeu prin credinţă şi pocăinţă, copiii nepocăiţi moştenesc doar obiceiurile religioase ale părinţilor, iar nepoţii nepocăiţi nici măcar atât: - Părinţii sunt consacraţi, copiii sunt compromişi, nepoţii sunt corupţi; - Părinţii au relaţie spirituală cu Dumnezeu, copiii cu Biserica, nepoţii cu lumea. - Părinţii Îl cunosc prin experienţă pe Dumnezeu, copiii cunosc despre Dumnezeu, nepoţii au auzit despre Dumnezeu. - Părinţii au priorităţi spirituale: ,,Dumnezeu primul, eu al doilea”; copiii:,,Eu primul, Dumnezeu al doilea”; nepoţii: ,,Eu primul.” - Părinţii au lucrări spirituale, copiii au auzit despre ele, nepoţii nu le cred. - Părinţii au credinţă puternică, copiii au credinţă intelectuală, nepoţii nu cred. - Părinţii îşi conduc viaţa după Biblie, copiii după tradiţie, nepoţii după lume. - Părinţii au drept scop pe Dumnezeu, copiii plăcerea, nepoţii păcatul. - Părinţii iubesc divinitatea şi urăsc lumea, copiii iubesc divinitatea şi iubesc lumea, nepoţii iubesc lumea şi urăsc divinitatea. - Părinţii au priorităţi spirituale, copiii materialiste, nepoţii au priorităţi păcătoase. - Părinţii vor să crească copii evlavioşi, copiii vor să crească copii buni, nepoţii vor să crească copii de succes. - Părinţii aplică principiile biblice, copiii sunt influenţaţi de principiile biblice, nepoţii au principii personale. Aceste câteva exemple ne prezintă dureroasa realitatea a omului născut în păcat, care nu poate primi de la părinţi moştenirea relaţiei spirituale cu Dumnezeu, dacă nu o alege personal, voluntar şi conştient. Dacă părinţii mănâncă, beau apă, dorm, nu copiii sau nepoţii sunt cei care se satură şi se odihnesc. Acestea sunt lucruri personale, experienţe pe care le faci sau nu le faci. ,,Le faci, le ai; nu le faci; nu le ai”. Moştenirea pământească este importantă şi fiecare o lăsăm copiilor, dar ce se întâmplă cu sufletul lor, ce se întâmplă cu destinul lor etern, unde-şi vor petrece ei veşnicia? Banii se cheltuiesc, proprietăţile se devalorizează, celebritatea se acoperă cu uitare, însă sufletul este veşnic şi copiii noştri au UN SUFLET. Stimaţi adulţi, părinţi vă chem la responsabilitate, exemplu personal, rugăciune şi post, unitate, pentru că Diavolul vrea să ne ia copiii şi să-i facă robi. Copiii noştri TREBUIE să fie doar robi ai lui Isus Hristos, Regele Regilor şi destinul lor TREBUIE să fie doar Împărăţia eternă a lui Dumnezeu.
|
Mai 20, 2007 Viaţa sportivă excelează prin disciplină, performanţă, priorităţi, perseverenţă, scop, dedicare, lucru în echipă, drept pentru care Apostolul Pavel, în timp ce predică Evanghelia în oraşul sporturilor, Corint, prezintă ascultătorilor săi asemănarea izbitoare dintre viaţa sportivă şi viaţa spirituală (1 Cor. 9:24-27). Viaţa spirituală este ca un meci care începe la naştere şi se încheie la moarte. El se joacă o singură dată şi se încheie cu victorie sau înfrângere eternă. Dintr-un anumit punct de vedere, este un sport individual, pentru că relaţia spirituală cu Dumnezeu este o problemă absolut personală, nefiind influenţată de oameni sau circumstanţe. Dintr-un alt punct de vedere însă, ea este un sport de echipă, pentru că în viaţa spirituală, ca şi în viaţa sportivă, avem coechipieri şi adversari. Ca în întrecerile sportive de pe stadion, pe stadionul lumii unde fiecare dintre noi jucăm meciul vieţii, există foarte mulţi oameni, dintre care doar câţiva sunt jucătorii. Cine sunt ceilalţi? 1. Spectatorii - oamenii care, din anumite motive, nu joacă, ci doar privesc la jucători. Ei nu influenţează jocul în nici un fel. Indiferent de talentele şi posibilităţile lor aleg să fie doar spectatori. 2. Comentatorii - oamenii care, din anumite motive, nu joacă, ci doar comentează şi critică jucătorii. Fariseii nu au avut interes şi posibilităţi să-l vindece pe orbul prezentat în Evanghelia lui Ioan 9:1-16, însă l-au criticat vehement pe Domnul Isus pentru că l-a vindecat. 3. Agitatorii - oamenii care, din anumite motive, nu joacă, însă agită pe ceilalţi în funcţie de dorinţele şi interesele lor. Dimitrie, prezentat în Faptele Apostolilor, agită populaţia oraşului, însă adevăratul motiv nu a fost interesul său pentru Templu şi Zeiţa Diana, ci pentru compania lui de făcut idoli, care urma să dea faliment. 4. Dictatorii - oamenii care, din anumite motive, nu joacă, însă profită de puterea şi poziţia lor să hotărască în mod nedrept soarta meciului. Împăratul Ahab este un exemplu trist, prezentând un dictator care şi-a folosit puterea pentru alte scopuri decât cele pentru care a primit-o. 5. Ezitatorii - oamenii care, din anumite motive, nu joacă, însă au dorinţa şi acceptă să facă ce este nevoie. Din anumite motive însă, ei ezită să facă ce au promis, demonstrând că nu sunt oameni de încredere. Iona ezită să meargă în misiune la Ninive din motive personale, timp în care Îi dă lui Dumnezeu impresia că se duce. 6. Imitatorii - oamenii care, din anumite motive, nu joacă, însă imită pe cei care joacă, având în felul acesta perspectiva să înveţe. Fiii lui Recab sunt exemplul pozitiv al unor tineri care imită obiceiul tatălui lor de a nu consuma alcool, doar pentru că aşa a făcut tatăl lor. 7. Jucătorii - oamenii care joacă şi, de fapt, sunt obiectul prezenţei celorlalţi. Ei sunt un procent foarte mic din numărul oamenilor prezenţi pe stadion. Ca sportivii, jucătorii spiritualii au calităţi care-i califică să fie JUCĂTORI: - Antrenorul lor este ISUS. - Priorităţile lor sunt spirituale, nu materiale, fireşti... - Caracterul lor este spiritual, nu firesc, nici măcar religios. - Au perseverenţă spirituală indiferent de situaţie, nefiind oportunişti sau motivaţi de interese vremelnice. - Au disciplină spirituală, nu explicaţii şi scuze pentru absenţa acesteia. Fiecare dintre noi ne naştem şi trăim pe stadionul lumii, însă locul şi rezultatele muncii noastre hotărăsc dacă suntem JUCĂTORI sau... altceva.
|
Mai 13, 2007 Primul om a fost făcut de Dumnezeu, al doilea la fel, al treilea şi al patrulea de primii doi, toţi ceilalţi au fost născuţi de mama lor. Pentru fiecare dintre noi mama a fost şi va rămâne o persoană specială. Mama este numele persoanei care ne-a dat viaţă, care a fost alături de noi în orice moment, ajutându-ne să ne acomodăm în lumea în care am venit şi împlinindu-ne toate nevoile. Ea ne-a învăţat să zâmbim în timp ce ne-a potolit plânsul, ne-a învăţat să vorbim în timp ce ne asculta, ne-a învăţat să mâncăm în timp ce era flămândă, ea ne-a ajutat să fim ceea ce suntem astăzi. Mama este persoana care a trăit înainte de noi, trăieşte pentru noi şi va continua să trăiască prin noi. Mama este persoana care a inspirat poveştile frumoase. Iată doar una dintre ele culeasă de undeva: ,,Mama şi tata se uitau la televizor liniştiţi. La un moment dat ea s-a ridicat spunând: ,,Sunt obosită şi e târziu, cred că mă voi duce în pat”. Se îndreaptă spre bucătărie unde face sandvişurile pentru a doua zi. Spală castroanele de popcorn, scoate carnea afară din congelator pentru cina din seara următoare, verifică cerealele, umple borcanul cu zahăr, pune linguriţele şi castroanele pe masa şi pregăteşte filtrul de cafea pentru a doua zi dimineaţa. Apoi pune rufele la uscat, mai bagă nişte haine în maşina de spălat, calcă o cămaşă şi coase un nasture care era gata să cadă. Strânge piesele jocului rămas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aşează agenda de telefon la loc în raft, udă câteva plante, goleşte un coş de gunoi şi pune un prosop la uscat pe bară. Se întinde, cască şi o ia spre dormitor, dar se mai opreşte la birou şi scrie o notiţă pentru profesoară, numără nişte bani pentru excursia de mâine şi ridică o carte de şcoală căzută sub scaun. Scrie o felicitare pentru ziua de naştere a unui prieten, o bagă în plic, scrie adresa, o timbrează şi scrie o notiţă pentru cumpărături, punându-le pe amândouă lângă geanta ei. Mama îşi curăţă faţa, îşi dă cu crema de noapte, se spală pe dinţi şi îşi curăţă unghiile. Tata îi strigă: ,,Credeam că te duci în pat”. ,,Sunt pe drum”, răspunde ea, timp în care completează apa în vasul câinelui, dă pisica afară şi se asigură că uşile sunt închise cu cheia şi că lumina e aprinsă pe terasă. Se uită în camera copiilor, le stinge lămpile de pe noptiere şi televizorul, ridică o cămaşă, aruncă nişte şosete murdare în coşul de rufe şi vorbeşte un pic cu unul dintre copii care încă îşi termină lecţiile. În camera ei îşi potriveşte alarma la ceas, îşi aşează hainele pentru a doua zi şi îndreaptă raftul de la pantofi. Mai adaugă 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi, îşi spune rugăciunea şi vizualizează împlinirea dorinţelor ei. În acelaşi timp tata închide televizorul şi spune nimănui: ,,Mă duc în pat” şi pur şi simplu se şi duce... fără nici un alt gând.” Vi se pare ceva ieşit din comun? NU, este un lucru absolut obişnuit, este normalul din casele noastre, normalul de fiecare zi. Aceasta este o zi potrivită să ne aducem aminte de mama, de persoana aceea specială din viaţa fiecăruia. Sunt mulţi care nu mai au mama în viaţă şi nu mai pot face nici un bine pentru ele, decât o amintire, o lacrimă, un zâmbet şi speranţa revederii în Ziua Domnului. Astăzi este o zi potrivită să facem o surpriză plăcută mamelor noastre, un telefon, o scrisoare, flori sau bani de medicamente, cuvinte frumoase care să mângâie sufletul îmbătrânit al mamei. Dacă nu mai este în viaţă, dacă ai rămas doar cu amintirile şi cu dorul, cinsteşte-i memoria, urmează-i exemplul şi aşteaptă Ziua Domnului când veţi fi din nou împreună, de data aceasta pentru întotdeauna. Te invit duminică seara la Betania să mulţumim împreună lui Dumnezeu pentru mamele noastre.
|
Mai 6, 2007 Viaţa implică relaţii şi acestea sunt permanent supuse presiunilor. Cu cât oamenii sunt mai diferiţi de noi, cu atât relaţia cu ei este mai greu de controlat. 1. IRASCIBILUL: iute din fire, strigă, se enervează foarte repede, încearcă să te indimideze prin agresivitatea lui. Cum să ne comportăm cu el: examinează-te mai întâi pe tine, s-ar putea să aibă dreptate. Permite-i să se mânie; oricum nu-l poţi opri. Lasă-l să-şi consume nervii. Nu te enerva odată cu el, răspunde-i concret şi cu mult calm. El exagerează: ,,Nimănui nu-i place muzica asta…”. De fapt, nu-i place lui şi încă câtorva, însă tot timpul va folosi ,,argumentul majorităţii” . Întreabă-l: ,,Câtor oameni nu le place muzica asta?” 2. VEŞNICUL NEMULŢUMIT: negativist, foarte nemulţumit, critic; se concentrează doar asupra defectelor, slabiciunilor şi nu vede ce este bun. Nu împrejurările îl conduc la nemulţumire, ci ,,caracterul” lui. Meseria aceasta nu cere inteligenţă, talent, nimic nu este mai uşor decât să găseşti greşeli. Cum să ne comportăm cu el: încearcă să vezi dacă nu cumva are dreptate. Fii plin de entuziasm, nu-l lăsa să te descurajeze, fii optimist. Arată-i aspectele pozitive ale vieţii. Cere-i să facă afirmaţii pozitive, ca de exemplu: ,,Înainte să te plângi, spune-mi două-trei lucruri care-ţi plac”. Cere-i să aducă soluţii. Vei constata că nu are. Scopul lui este să critice, în felul acesta îşi exprimă el invidia. 3. EGOISTUL: omul care se gândeşte doar la el, nu poate lucra în echipă. T.S. Eliot spunea: ,,Jumătate din răul făcut în lume este provocat de oameni care vor să se simtă importanţi. Ei nu vor să fie, ci doar să se simtă importanţi.” Cum să ne comportăm cu el: accentuează valoarea şi importanţa lucrului în echipă. Spune-i adevărul, ajută-l, nu-l linguşi. ,,Nu ştiu dacă şi alţii ţi-au spus, însa eu, din respect, îţi spun că ai o atitudine egoistă”. Nu-i da poziţie, autoritate. Răul pe care-l face este direct proporţional cu autoritatea pe care o are. 4. VICTIMA: vede totul în negru, el se crede un învins, crede despre sine că nu este important, că nu este bun de nimic. Cum să ne comportăm cu el: stai mai mult cu el, la dispoziţia lui, să înţeleagă că este valoros. Ajută-l să obţină victorii, exprimă-ţi încrederea în capacităţile lui. Laudă-l numai când are succes, pentru că el ştie că îi dai atenţie dacă se văicăreşte şi se victimizează, deci nu îi alimenta obiceiul acesta rău. Laudă-l, ajută-l, dar nu-l răsfăţa. 5. NEGATIVISTUL: nu are încredere în nimeni, totul este negru, fără ieşire. Dacă vreodată se întâmplă ceva rău, el spune: ,,Ţi-am spus eu că se va întâmpla!” Cum să ne comportăm cu el: nu-i da autoritate în luarea unei decizii, fiindcă va submina orice iniţiativă. Împrieteneşte-te cu o persoană din anturajul lui, îi vei câştiga încrederea. Ocupă-te personal de el; în particular este fricos, însă în public este periculos. Urmează-le sfatul atunci când au o idee bună. 6. SUPER AGREABILUL: el va încuviinţa tot ce spui şi faci fără discernământ. Cum să ne comportăm cu el: nu este bun la luarea unei decizii, el va lua orice hotărâre doar să-ţi fie pe plac, va spune mereu ,,DA”. Ţine-l mereu sub observaţie, pentru că va fi mereu de acord cu orice, cu oricine, fiindcă nu are discernământ. Stabileşte termen de încheiere a lucrării de care este responsabil. Aşează-l sub autoritatea unui om cu mult discernământ. Fiecare dintre noi suntem implicaţi într-un grup de oameni. În ce fel, în ce măsură ne influenţează şi în ce fel, în ce măsură îi influenţăm noi pe ei?
|
|
|