Sermons Recent Programs Live Donations

The next event: Sunday 09:00am-12:00pm

Remaining time:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
Special events
  • 28
    April
    Sunday School Seminar
     
    07
    May
    Holy Communion
     
    08
    May
    Youth Bible Study
  • 11
    May
    Pastoral Conference
     
    14
    May
    Mother`s Day
     
    20
    May
    Volunteer Day
 

April 2011

 
 

Scrisori Primite la redacția emisiunii

"păstorul cel bun"

April 2011


Sfinte părinte,

            Sunt o ascultătoare fidelă a emisiunilor dumneavoastră ,,Păstorul Cel Bun”. Urmăresc cu mare atenţie toate predicile pe care le expuneţi. Citatele rostite cu atâta har şi dragoste de către dumneavoastră mă liniştesc. Îmi place foarte mult muzica şi versurile grupului, a cărui producator este Dan Damian.

            Eu sunt văduvă de 13 ani şi mă simt singură şi neliniştită. Dumneavoastră prin emisiunea aceasta îmi aduceţi bucurie, mă încurajaţi, mă iubiţi, mă respectaţi, mă preţuiţi, vă mulţumesc de mii de ori că existaţi. Vă mulţumesc din inimă pentru tot ce faceţi pentru oamenii singuri ca şi mine.

            Dacă nu vă cer prea mult, aş vrea să-mi trimiteţi şi mie o Biblie. După posibilităţile mele aş vrea să fac şi o donaţie să vă ajut să mergeţi mai departe. Am o pensie mică, dar aş vrea să fac asta să vă simt mai aproape...

            Vă mulţumesc,

B. V.

Păstorule cel Bun,

Îţi urmăresc emisiunile în fiecare duminică cu mult drag. Faceţi un lucru extraordinar pentru toţi oamenii, dar în mod special pentru cei singuri aşa cum sunt eu. Mă numesc T., am 44 de ani, sunt foarte singură, părăsită, tristă şi bolnavă. Îmi găsesc puţină alinare când merg la biserică, când citesc câte o carte de rugăciuni, dar în mod special când vă urmăresc pe dumneavoastră.

            Vă rog din toată inima să-mi trimiteţi şi mie o Biblie. Toţi pastorii care vorbesc la emisiunile dumneavoastră sunt formidabili, ştiu să ajungă la suflet să ni-l mângâie. Transmiteţi-le toată dragostea şi admiraţia şi felicitările mele. 

            Vă mulţumesc din suflet anticipat şi doresc ca Dumnezeu să vă răsplătească tot ce faceţi.

            Cu respect, iubire şi credinţă,

T. C.

Domnule pastor,                   

            Urmăresc de ceva vreme emisiunile dumneavoastră pe OTV. M-a impresionat mult când într-o emisiune aţi vorbit depre relaţia soţ-soţie. Mă numesc I. F., părinţii mei au fost credincioşi. Eu sunt din 8 copii şi vreau să vă spun cât de rău îmi pare că, deşi ştiu multe din Biblie, totuşi mi-am ales alt drum, departe de Dumnezeu. Îmi  doresc tare mult o Biblie, dar aş dori să fie cu scrisul mai mare, deoarece nu mă mai ajută ochii. După doi ani de la căsătorie am plâns în continuu, deci în total 30 de ani până acum. Am 51 de ani, sunt pensionată de boală, din când în când mai merg la adunare cu o verişoară, dar este mult prea puţin. De câte ori mă întorc mă simt mai liniştită. Soţul meu este şi el pensionat de boală, dar este un om rău care este dependent de băutură şi ţigări, înjurături. Am dus o viaţă de calvar cu el.

            Mă rog în fiecare seară şi dimineaţă Domnului aşa cum făceau părinţii mei, mă rog să-mi ierte păcatele care îmi sunt o grea povară pe suflet. Am înţeles că numai EL  mă poate ajuta. Am făcut 8 avorturi şi îmi pare foarte rău, mă simt o mare păcătoasă, Acum îmi pare rău – mai bine aveam 8 copii aşa cum a avut mama mea.

            Îmi aduc aminte că în copilărie am furat bani de la colega mea de bancă. Acum regret nespus, dar mă rog la Dumnezeu de fiecare dată să mă ierte pentru toate păcatele pe care le-am făcut. Mă doare faptul că şi la ora actuală mint şi trăiesc în minciună, mă doare sufletul. Am citit în Biblie că toţi mincinoşii vor avea parte de focul din iad cu pucioasă.

            Vă rog insistent să îmi trimiteţi şi mie o Biblie, fiind pensionată, am mai mult  timp să citesc. Vă mulţumesc anticipat şi doresc să nu întrerupeţi această emisiune, deşi eu nu am cablu, dar o urmăresc la o vecină.

            Cu stimă,

            I. F.