Una dintre marile nevoi ale oamenilor este să iubească şi să fie iubiţi. Aceasta le dă valoare şi motivaţie să existe, înfruntând dificultăţile vieţii. Tot ceea ce ştim despre dragoste este că dragostea este totul. Dragoste înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti - teama, speranţa, durerea, bucuria, valorile, plăcerea - să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nici o limită dedicării, a-ţi închina viaţa lui Dumnezeu; înseamnă a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere, a atinge excelenţa într-o viaţă de om care-şi urmează Creatorul. Dragostea este cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, este responsabilitatea supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un început. Dragostea este chemarea supremă pentru fiecare muritor să se desăvârşească, să atingă excelenţa, să semene cu Creatorul său.
I. SURSA DRAGOSTEI
Trăind într-o natură pervertită de păcat, omul încearcă gustul amar al neputinţei să iubească practic atât cât îşi propune teoretic, căci oricât de mare este idealul de a iubi, resursele sunt foarte limitate. Când omul se converteşte, Dumnezeu intră în viaţa lui şi manifestă prin el iubirea Sa. Hristos foloseşte acest principiu când afirmă: ,,După roade îi veţi cunoaşte”. În concluzie, dragostea nu este expresia eforturilor şi ambiţiilor omeneşti, ci Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în inima omului produce în şi prin el Rodul Sfânt, adică dragostea. Sursa dragostei este Dumnezeu, iar instrumentul prin care se manifestă este omul plin de prezenţa lui Dumnezeu.
II. IMPORTANŢA DRAGOSTEI
Dacă dragostea lui Dumnezeu este absentă din inima unei persoane, o exclude din împărăţie, pentru că absenţa Roadei Duhului demonstrează absenţa Duhului lui Dumnezeu: ,,Atunci a zis vierului: <Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l, la ce să mai cuprindă şi locul degeaba?” (Luca 13:7). Ceea ce dă valoare şi importanţă existenţei umane este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa oamenilor.
III. VALOAREA DRAGOSTEI
Evanghelia după Ioan începe vorbind despre dragostea lui Dumnezeu care a oferit şi încheie vorbind despre dragostea noastră care trebuie să ofere. Dragostea este Dumnezeu, iar când este prezentă într-o persoană, se vede, pentru că Dumnezeu nu poate trece neobservat. Valoarea oricărui lucru omenesc este dată de prezenţa dragostei alături de lucrul respectiv. Biblia spune: ,,Chiar dacă aş vorbi în limbi cereşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic” (1 Corinteni 13:1-3). Orice lucru în viaţa unui om fără dragoste, este prea puţin:
-
Dreptatea fără dragoste te face dur;
-
Diplomaţia fără dragoste te face ipocrit;
-
Bogăţia fără dragoste te face egoist;
-
Oportunităţile fără dragoste te fac lacom;
-
Stăpânirea fără dragoste te face dominant;
-
Crucea fără dragoste te face ascet;
-
Credinţa fără dragoste te face fanatic;
-
Succesul fără dragoste te face arogant;
-
Răspunderea fără dragoste te face brutal;
-
Munca fără dragoste te face sclav;
-
Conştiinţa datoriei fără dragoste te face morocănos;
-
Inteligenţa fără dragoste te face pervers;
-
Justiţia fără dragoste te face călău;
-
Priceperea fără dragoste te face mândru;
-
Autoritatea fără dragoste te face tiran;
-
Frumuseţea fără dragoste te face ridicol;
-
Supunerea fără dragoste te face servil;
-
Legea fără dragoste te face insuportabil;
-
Simplitatea fără dragoste te face penibil;
-
Cunoaşterea fără dragoste te face încăpăţânat;
-
Politica fără dragoste te face mincinos;
-
Viaţa fără dragoste te face inutil.
IV. IDEALUL DRAGOSTEI:
-
Să iubeşti fără să fii iubit;
-
Să dăruieşti fără să ţi se mulţumească;
-
Să ierţi fără să fii iertat;
-
Să rămâi liniştit când eşti nedreptăţit;
-
Să investeşti clădind doar pe speranţă;
-
Să crezi, deşi nu vezi faţă-n faţă;
-
Să taci pentru a nu face rău aproapelui;
-
Să vorbeşti de dragul adevărului;
-
Să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti;
-
Să slujeşti fără să fii preţuit;
-
Să jertfeşti fără să ţi se recunoască;
-
Să-l susţii pe cel ce te-a lepădat;
-
Să crezi, deşi nu eşti pe deplin lămurit;
-
Totul să-ţi aparţină, iar tu de toate bucuros să te lipseşti.
V. EXPLICAŢIA DRAGOSTEI
Dragostea omenească este limitată, sporadică, condiţionată, reacţională, meritoasă. Dragostea lui Dumnezeu este nelimitată, permanentă, necondiţionată, ia iniţiativă, nemeritoasă.
Exemplul: dialogul Mântuitorului cu Petru (Ioan 21:15-17).Domnul îl face pe Petru conştient, dar şi responsabil de calitatea îndumnezeirii. Domnul are o întrebare: ,,MĂ IUBEŞTI?” Şi o poruncă: ,,SLUJEŞTE!” Aceasta înseamnă că nu poţi iubi fără să slujeşti persoanei iubite.
Caracteristicile acestei dragoste sunt:
-
Are iniţiativă în orice situaţie, nu doar reacţionează la iubire. Dragostea nu-i dragoste, dacă se schimbă când se confruntă cu schimbarea.
-
Este nelimitată, nu sporadică, determinată de circumstanţe. Dragostea este singurul lucru care poate fi împărţit la infinit fără să se micşoreze.
-
Este necondiţionată, nu este un mod de a-ţi achita obligaţiile faţă de cineva.
-
Este nemeritată, nu recompensatoare. Ea este oferită oricui, indiferent cum este, dacă are merite sau nu.
Atât de importantă este dragostea, încât pur şi simplu va fi un act de identitate pentru a dovedi pe pământ pe cine slujeşti şi, mai mult, pentru a intra in cer. Pe noi, oamenii, ne satisface dragostea lui Dumnezeu, pentru că este o astfel de dragoste, de aceea vom iubi pe oameni cum ne iubeşte Dumnezeu pe noi, sau Dumnezeu ne va iubi pe noi cum îi iubim noi pe oameni.
Pastor Luigi Miţoi
