Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Iulie 2010

 
 

 

pagina păstorului

Iulie 2010

 

4 iulie

 

            Ioan Botezatorul a fost o persoană foarte influentă în vremea sa şi mulţi oameni s-au întors la Dumnezeu datorită vieţii şi învăţăturii lui. Câţiva dintre ucenicii lui s-au stabilit în Efes, formând o comunitate de evrei credincioşi şi temători de Dumnezeu. În jurul anilor 54-58, Apostolul Pavel face cea de-a treia călătorie misionară, în mod special în Asia. Ajungând în Efes, Pavel a slujit aproximativ trei ani şi acolo i-a întâlnit pe ucenicii lui Ioan Boteztorul care se închinau lui Dumnezeu în felul în care au învăţat de la mentorul lor. În timpul părtăşiei frăţeşti pe care au avut-o împreună, Pavel i-a întrebat despre viaţa lor spirituală şi despre experienţele lor cu Dumnezeu. Printre altele, i-a întrebat dacă au experimentat umplerea cu Duhul, la care ei au răspuns: ,,Nici măcar nu am auzit că a fost dat un Duh Sfânt" (Fapte 19:20).

            Trecuseră peste douăzeci de ani de la moartea învăţătorului lor şi, locuind în Efes, departe de Israel, erau izolaţi de realităţile spirituale petrecute în mijlocului evreilor, în necunoştinţă despre continuarea procesului revelaţiei divine. Trecuseră aproape douăzeci de ani de la coborârea Duhului Sfânt peste apostoli în Ierusalim, dar ei nu ştiau nimic despre această experienţă harismatică a ucenicilor care devenise cu totul alţi oameni. Înainte de Cincizecime fuseseră fricoşi, rezervaţi, neputincioşi, fără viziune, scop şi obiective clare, însă experienţa pe care au avut-o la Cincizecime i-a îmbrăcat cu o putere sfântă care le-a schimbat viaţa şi mai ales intensitatea şi dimensiunea slujirii. Ucenicii lui Ioan, deşi erau oameni de treabă şi bine intenţionaţi, erau neinformaţi. Ei nici măcar nu ştiau că promisiunea lui Dumnezeu din Vechiul Testament, repetată şi înnoită de Mântuitorul Hristos în Noul Testament, se împlinise de aproape un sfert de secol. Mediul în care ei trăiau, izolaţi de neamul lor, de ceilalţi credincioşi asemenea lor, de cărţile sfinte care conţineau revelaţia divină, i-a condamnat la ignoranţă. Trăiau printre străini, departe de neamul lor şi despărţiţi de cunoştinţa de Dumnezeu. Ei nici măcar nu ştiau! Nici măcar nu auziseră! Pentru că nu ştiau, nici nu făceau, fiindcă ,,credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul Domnului" (Romani 10:17).

            Cu ce erau ei diferiţi de evreii necredincioşi şi păcătoşi din Ierusalim, care, deşi aveau cunoştinţă despre miracolul Cincizecimii, din cauza necredinţei, trăiau departe de Dumnezeu şi de realităţile spirituale ale momentului? Ignoranţa este o mare pagubă peste viaţa oamenilor, dar nu este singura. Ei nu ştiau, nu auziseră!

            Oraşul unde ei trăiau era unul dintre cele mai renumite de pe pământ, având una dintre cele şapte minuni ale lumii, Templul Dianei. Oraş celebru, dar nesfânt. Religios, dar nespiritual. Bine intenţionat, dar neinformat. Plin de lume, dar gol de oamenii lui Dumnezeu. Îngropat în plăcere, dar lipsit de neprihănire. Locul unde trăiau ucenicii lui Ioan, oamenii care îi înconjurau, informaţiile pe care le aveau le determina în mod hotărâtor viaţa. 

            Şi când te gândeşti câtă bucurie aveau apostolii şi fraţii la Ierusalim! Cu mult timp în urmă, Regele Isus Se ruga în Ghetsimani: ,,Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis" (Ioan 17:21). Unitatea fraţilor lui Isus este o mărturie puternică pentru lume. Cina Domnului este una dintre cele mai sfinte metode de părtăşie şi unitate frăţească. Astăzi este Cina Domnului şi unitatea noastră trebuie să fie ca a Tatălui cu Fiul. Atunci vom avea parte de El, când vom fi ca El.

 

 

11 iulie

 

            Nunta spirituală dintre Hristos şi Biserica Sa este exemplul sclipitor pe care Dumnezeu îl foloseşte în Biblie să compare nunta soţului cu soţia lui. Secretul unirii spirituale dintre Hristos şi Biserică este compatibilitatea, motiv pentru care asemănarea credincioşilor cu Hristos prin naştere din nou şi creştere spirituală este indispensabil. În ciuda faptului că Biserica, în calitate de Mireasă, are o natură diferită de cea a Mântuitorului, în calitate de Mire, ea trebuie să devină asemenea Lui prin disciplina spirituală. Soţul şi soţia, având aceeaşi natură, pot ajunge mai repede şi mai uşor la compatibilitatea care să-i facă fericiţi împreună pentru restul vieţii. În felul acesta, nu se vor gândi la divorţ din cauza nepotrivirii de caracter, ci vor avea o viaţă fericit.

            Condiţia fericirii în căsătorie este compatibilitatea, iar metoda compatibilităţii este disciplina. Soluţia pentru disciplină este repetiţia, interesul, pasiunea, răbdarea, motivaţia şi perseverenţa. Compatibilitatea este posibilă deoarece, în esenţă, este o problemă de caracter şi caracterul este pe deplin modelabil prin disciplină. Din acest motiv, compatibilitatea nu este un eveniment, ci un proces. Ea nu se realizează într-o zi, ci în fiecare zi.

            Compatibilitatea soţilor are în vedere aspectele diferite ale vieţii:

1. Compatibilitate genetică

            Temperamentul, înălţimea, frumuseţea sunt particularităţi native, care nu se pretează la schimbare. Din acest motiv, ele trebuie căutate în momentul alegerii partenerului pentru căsătorie, nu prin schimbarea acestuia în timpul căsătoriei.

2. Compatibilitate culturală

            Fiecare partener are valorile, tradiţiile şi obiceiurile lui preluate din familie, care sunt mai mult sau mai puţin diferite de ale partenerului de căsătorie. Unitatea familiei, care conduce la înţelegere şi, în final, la fericire, presupune găsirea unui numitor comun între aceste diferenţe culturale ale soţilor.

3. Compatibilitate spirituală

            Unul dintre cele mai importante aspecte ale asemănării dintre soţi este în domeniul spiritual, pentru că spiritualitatea unei persoane se manifestă prin moralitatea ei. Ceea ce defineşte modul de viaţă al unui om este spiritualitatea sa. Din acest motiv, Apostolul Pavel pledează pentru căsătoria între credincioşi, atunci când întreabă: ,,Ce legătură este între lumină şi întuneric, între Hristos şi Belial?" Căsătoria între o persoană născută din nou şi alta nenăscută din nou presupune o diferenţă spirituală atât de mare, încât şansele de supravieţuire sunt foarte mici. La început, datorită entuziasmului şi pasiunii, ei vor avea impresia că trec peste orice diferenţă, însă presiunea dureroasă şi constantă a diferenţelor de natură spirituală va risipi toate resursele relaţiei lor. Este inutil efortul unei persoane dedicate lui Dumnezeu prin credinţă şi pocăinţă de a se căsători cu o persoană care este dedicată unui alt stăpân. Cei doi stăpâni vor fi în conflict, iar cei doi parteneri, din cauza fidelităţii faţă de ei, vor ajunge şi ei în conflict. 

4. Compatibilitate morală

            Aici se încadrează valorile, priorităţile, caracterul, adică partea vizibilă a spiritualităţii. Este o mare provocare pentru ambii soţi să lucreze o viaţă la potrivirea diferenţelor de natură morală dintre ei, până la limita suportabilă. Cu cât diferenţele sunt mai mari în momentul alegerii partenerului de căsătorie, cu atât volumul de lucru pentru compatibilitate este mai mare.  

            Fericirea căutată în căsătorie depinde de intensitatea compatibilităţii dintre soţi, iar nivelul de compatibilitatea depinde de calitatea alegerii partenerului şi de disciplina din căsătorie.

 

 

18 iulie

 

            Viaţa este un şir lung de bucurii împletite cu necazuri. Omul nu poate evita cele mai multe dintre problemele şi adversităţile existenţei, însă poate găsi soluţii prin care să le rezolve. Cele mai multe dintre probleme apar în contextul relaţiilor, în mod deosebit în relaţia de familie, iar atunci când oamenii nu găsesc o soluţie la problema lor, ajung în conflict. Cauzele conflictelor sunt diverse şi uneori banale:

1. Lucruri nerezolvate în trecut

            Fiecare om are un trecut care îi afectează mai mult sau mai puţin prezentul. Trecutul este timpul în care fiecare adult şi-a format un mod de viaţă.

2. Aşteptări neîmplinite în prezent

            Cele mai mari aşteptări sunt în interiorul familiei, pentru că oamenii aşteaptă să fie iubiţi de persoanele pe care le iubesc.

3. Perspective diferite în viitor

            Atunci când există dorinţe diferite pentru cheltuirea resurselor familiei, apare riscul conflictului.

4. Nevoi neîmplinite

            Oamenii au nevoi şi pretenţii, or la prima categorie nu pot renunţa. Capacitatea de toleranţă şi înţelegere se epuizează odată cu repetarea neîmplinirii nevoilor.

5. Responsabilităţi neasumate

            Fiecare persoană are anumite responsabilităţi în cadrul unei relaţii, or neasumarea lor conduce la frustrare şi, în final, la conflict.

6. Diversitatea familiei

            Între membrii unei familii există diferenţe de vârstă, de mentalitate, de temperament, de caracter, de pregătire, de influenţă, diferenţe care pun presiune pe calitatea relaţiilor.

7. Închinare diferită

            Religia şi convingerile fundamentale ale unei persoane îi definesc existenţa, motiv pentru care diferenţele în acest domeniu sunt greu de gestionat. Diferenţele de bază creează probleme, problemele nerezolvate dau naştere conflictului, iar conflictul slăbeşte relaţia.

8. Succesul sau falimentul

            Oamenii administrează cu dificultate succesul sau eşecul. Frumuseţea, inteligenţa, bogăţia, puterea şi poziţia sunt greu de gestionat. Oamenii au probleme să primească, prin faptul că tendinţa de superioritate este direct proporţională cu intensitatea diferenţelor. Complexul de superioritate se exprimă prin dispreţ, dezechilibrează personalitatea unui om şi face relaţia greu de suportat. Oamenii au probleme nu doar să primească, ci şi să piardă. Spre exemplu, modestia şi echilibrul lui Iov au fost atent examinate prin succes, însă umilinţa şi răbdarea au fost intens verificate prin faliment. Complexul de inferioritate se exprimă prin invidie şi suspiciune, deformează caracterul şi face relaţia dificilă.

9. Concurenţa greşită

            Comparaţia este unul dintre cele mai distrugătoare lucruri dintr-o relaţie. Membrii unei familii trebuie să se completeze, nicidecum să concureze. Responsabilităţile lor trebuie să fie diferite şi să manifeste prezenţa unei abilităţi. Atunci când o acţiune este motivată în mod greşit de intenţia de întâietate şi mândrie, calitatea relaţiei este în pericol.

            Viaţa şi fericirea oamenilor sunt definite de calitatea şi stabilitatea relaţiilor de bază. Conflictele sunt problemele nerezolvate, devenind viruşii unei relaţii. Soluţia este să trăieşti frumos, să iubeşti şi să ierţi, să fii bun, dând mereu şi mereu o şansă oamenilor din viaţa ta.

 

 

25 iulie

 

            Dumnezeu cheamă oameni pe care îi formează, îi împuterniceşte şi îi trimite să conducă, slujind poporul Său. Rolul liderului în slujirea şi conducerea spirituală este complex, însă trei dintre cele mai importante obiective sunt:

1. Să formeze şi să păstreze starea spirituală a poporului.

2. Să formeze şi să conducă echipa de slujire din popor.

3. Să formeze şi să aplice p viziune spirituală care dă direcţie echipei şi poporului.

            În funcţie de stilul de lucru, viziune şi abilităţi, există mai multe categorii de lideri:

1. Liderul poziţiei sau dreptului

            Liderul din această categorie are următoarea mentalitate: ,,Am dreptul să conduc pentru că mi s-a dat această poziţie." La acest nivel, oamenii îl urmează pe lider doar pentru că trebuie, acesta fiind singurul motiv. Toate celelalte motive trebuie câştigate de lider prin slujire. 

            Abilitatea cea mai mare a unui lider pe care îl foloseşte Dumnezeu este influenţa, motiv pentru care s-a format proverbul care spune: ,,Acela care care crede că este conducător, dar nu-l urmează nimeni, face doar o plimbare." Foarte mulţi oameni cred în mod greşit că, având o poziţie, devin lideri. Din acest motiv, oamenii încearcă cu disperare să obţină poziţia de lider, sperând că în felul acesta vor avea şi succesul unui lider.

2. Liderul permisiunii sau relaţionării

            Datorită intensităţii relaţiei şi cunoaşterii liderului, apare permisiunea conducerii şi oamenii îl vor urma pe lider pentru că vor. Oamenii au nevoie să-l cunoască pe lider şi să creadă în el mai mult decât în poziţia lui. Uneori liderul crede în mod greşit că oamenii sunt loiali poziţiei lui, nu persoanei care o ocupă. Liderul nu trebuie să-şi declare autoritatea în baza poziţiei, ci în baza relaţiei pe care o are cu cei pe care-i slujeşte. Oamenilor nu le pasă atât de mult de poziţia liderului, nici cât de multe lucruri ştie el, ci cât de mult îi pasă lui de ei.  

3. Liderul realizărilor sau rezultatului

            Începând de la acest nivel, liderul devine important pentru realizările făcute în favoarea organizaţiei. În acest caz, oamenii îl urmează pentru ceea ce el face pentru ei. Acest lider dezvoltă structura organizaţiei, conducând lucrurile la rezultate pozitive.

4. Liderul harismatic sau influent

            Acest lider împleteşte la nivelul excelenţei calităţile înnăscute cu cele dobândite şi ceea ce este cu ceea ce face. La acest nivel influenţa liderului este foarte mare, de aceea oamenii îl vor uma pentru ceea ce liderul este şi reprezintă pentru ei. Acest lider conduce prin influenţă, nu doar prin poziţia pe care o are. Oamenii îl urmează pe acest lider pentru că el se concentrează la dezvoltarea lor, nu doar la conducerea lor. Un lider slab va permite altora să slujească, însă un lider bun va dezvolta persoana care slujeşte, ajutând-o să atingă excelenţa slujirii. Aceşti lideri au două mari calităţi care-i definesc:

• Se îndreaptă spre o destinaţie foarte bine determinată.

• Sunt capabili să-i motiveze pe oameni să-i urmeze spre acea destinaţie.

            În Biserica lui Dumnezeu adevăratul lider formează şi dezvoltă oameni. O astfel de slujire aduce succes şi lucrul acesta liderul îl atribuie Stăpânului, confirmând în felul acesta adevărata motivaţie a slujirii liderului.