Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 25
    Iunie

    Summer Kids

    10 am - 12 pm

    (4-6 ani)

     

    26
    Iunie

    VBS

    Luni-Vineri (9am-2pm)

     

    09
    Iulie

    Cina Domnului

     

  • 15
    Iulie

    Mic dejun cu mamele

    de copii 0-4 ani

    @10 am

     

    27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @Betania

     

    31
    Decembrie

    PROMISIUNE

    PRIN CREDINȚĂ

     

 

Decembrie 2011

 
 

pagina păstorului

Decembrie 2011

4 decembrie

Cina Domnului a fost unul dintre cele mai intime momente petrecute de Mântuitorul Hristos cu ucenicii Săi. Rezultatul de mo­ment al activităţii Sale de trei ani şi jumătate erau aceşti doisprezece oameni simpli, pe care El i-a chemat, i-a instruit şi au mâncat Paştele Domnului împreună. Niciun preot, fariseu, cărturar sau politician nu era printre ucenicii Săi, ci doar doisprezece oameni de la ţară. Ce onoare pentru aceşti oameni simpli să fie alături de Dumnezeul care a creat Universul şi care acum călca în praful drumului împreună cu ei! El i-a instruit prin învăţăturile şi modelul Său să-i iubească pe oameni şi să-i slujească, să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi să-L servească. Este inexplicabil faptul că între ei a fost un trădător, un om care trei ani şi jumătate a văzut bunătatea, sacrificiul şi dragostea Mântuitorului. El a auzit predicile Lui, I-a cunoscut convingerile de viaţă, integritatea, farmecul, intenţiile... şi, totuşi, a ales să-L vândă pentru treizeci de arginţi, preţul unui rob cumpărat din târgul de sclavi. Iuda a ascultat predicile Domnului, a asistat la minunile făcute de El, a văzut cu ochii lui bolnavii plecând acasă sănătoşi şi, totuşi, a ales să-L vândă. Pe de cealaltă parte, Iuda cunoştea corupţia preoţilor, ipocrizia fariseilor şi cărturarilor, răutatea oamenilor şi, totuşi, s-a asociat cu ei.

Ce fel de om a fost acest Iuda? Ce inimă, ce caracter a avut acest ucenic care şi-a trădat Învăţătorul? El nu ar fi trebuit să trădeze nici pe cel mai neînsemnat ucenic, dar pe Domnul venit din cer!? Ce a învăţat acest om trei ani şi jumătate, umblând în prezenţa Creatorului în­trupat? Cât de adormită i-a fost conştiinţa! Cât de rea i-a fost inima!

Ceea ce este înfricoşător este faptul că, având astfel de valori, convingeri, prieteni şi priorităţi, a devenit o victimă a Diavolului. Biblia spune că ,,Diavolul pusese în inima lui Iuda, Iscarioteanul, gândul să-L vândă" (Ioan 13:2). Cum poate un ucenic să ajungă aşa de jos, încât Diavolul să-l conducă la decizia de a-L vinde pe Domnul? Sim­plu - având un mod de viaţă păcătos, viclean, meschin, neascultător, mândru... şi prieteni şi sfetnici pe măsură.

Totuşi, Mântuitorul l-a iubit şi i-a acordat pănâ la capăt a doua şansă. Este adevărat că lui Iuda i-a părut rău, dar şi-a exprimat pocăinţa doar faţă de preoţii cu care s-a asociat împotriva Mântu­itorului, însă niciodată nu s-a pocăit în faţa lui Dumnezeu. Este greu de înţeles motivul pentru care el nu s-a pocăit în faţa lui Dumnezeu. A ales să poarte povara păcatului trădării o vreme şi, fiind mult prea grea de purtat, a ales să se sinucidă. A avut până în ultima clipă posibilitatea să se pocăiască în faţa lui Dumnezeu, dar n-a făcut-o. Sinuciderea a fost pentru el o alternativă mai bună. Toată viaţa a făcut alegeri greşite - obiceiurile, priorităţile, interesele, valorile, anturajul, intenţia de a-L trăda pe Domnul. Până la urmă, aceste decizii greşite l-au distrus. Ultima alegere a fost pe măsură, a fost în tonul celorlalte de mai înainte. Ce trist! Un om care a umblat alături de Mântuitorul trei ani şi jumătate sfârşeşte ca un păgân. Ce trist! Astăzi este Cina Domnului. Noi toţi suntem invitaţi de Domnul. Să ne pocăim şi să mergem la părtăşia cu Stăpânul sufletelor noastre.

11 decembrie

Familia este prietenia pe viaţă dintre un bărbat şi o femeie care, motivaţi de iubire, îşi asumă angajamentul să trăiască împreună până la sfârşitul vieţii, sub binecuvântarea legământului căsătoriei. Fa­milia, fiind formată din oameni, este învăţabilă, educabilă, modelabilă. Câteva dintre componentele de bază ale familiei după modelul Cre­atorului sunt priorităţile, care definesc spiritualitatea unei familii.

1. CERUL. Cel mai important lucru din viaţa unui om este propria viaţă, propriul suflet, motiv pentru care relaţia spirituală cu Cre­atorul este prioritatea numărul unu. Dumnezeu a organizat mântuirea sufletului omenesc prin jertfa Mântuitorului Isus Hristos. Pentru omul mântuit, cerul este cea mai importantă casă, aceasta fiind veşnică.

2. CASA. După propria viaţă, al doilea lucru important este familia. Aici sunt fiinţele dragi, pentru binele cărora fiecare dintre noi ne sculăm de dimineaţă şi ne culcăm târziu. Chiar dacă este temporară, casa unde locuim cu familia este pe locul doi în ordinea priorităţilor.

3. BISERICA. Cerul, simbolul relaţiei spirituale cu Dumnezeu, are drept scop mântuirea sufletului, fiind locuinţa noastră veşnică. Casa, simbolul familiei, are drept scop fericirea existenţei, fiind locuinţa noastră temporară. Biserica, simbolul împăcării omului cu Dumnezeu, are drept scop pregătirea noastră pentru cer, fiind locuinţa noastră care uneşte temporarul cu eternul.

Care este ordinea priorităţilor? CERUL, CASA, BISERICA. Fa­milia după modelul Creatorului are aceste priorităţi. Procesul redefinirii familiei a condus, din nefericire, la eliminarea acestor priorităţi - mai întâi la eliminarea cerului, apoi a bisericii şi, în final, la eliminarea casei. Omul secolului XXI nu mai are nevoie de cer, nu mai are nevoie de biserică şi, mai nou, nu mai are nevoie nici de familie. Marea tragedie a secolului mondializării e părăsirea priorităţilor Creatorului.

1. HOMELESS. Noi toţi suntem impresionaţi să vedem la intersecţii cerşetori care aşteaptă mila trecătorilor. Ei sunt oamenii fără casă şi fără resursele necesare vieţii. Fiecare societate are anu­mite programe care au intenţia să vină în întâmpinarea nevoilor lor de bază. Anumite biserici, organizaţii religioase le oferă mâncare, haine groase, pături... Noi toţi încercăm să facem ceva pentru situaţia lor.

2. CHURCHLESS. De oamenii fără biserică nu este nimeni îngrijorat, în afară de Dumnezeu. Ei sunt peste tot, însă nimeni nu vine în întâmpinarea nevoilor lor. Ei nu au auzit de harul de a uni pământul cu cerul, pe om cu Dumnezeu şi temporarul cu eternul. Societatea, guvernul, organizaţiile nu zic nimic, nimeni nu zice nimic. Aceşti oameni au devenit normali, nimeni nu le mai plânge de milă.

3. HEAVENLESS. Aceştia sunt oamenii fără cer, oameni care se mulţumesc cu pământul, în timp ce renunţă la cer; oameni care se mulţumesc cu omul, în timp ce renunţă la Dumnezeu; oameni care se mulţumesc cu temporarul, în timp ce renunţă la etern. Nimănui nu le pasă de ei. De ,,homeless people" sunt interesaţi oamenii, crezând că ei sunt în pericol, dar de ,,churchless people" şi de ,,heavenless people" nu mai e interesat nimeni. Ce priorităţi greşite! Ce priorităţi greşite! Familia după modelul Creatorului are echilibru între aceste trei priorităţi: Dumnezeu, Familia, Biserica.

18 decembrie

Omul a fost făcut de Dumnezeu o fiinţă învăţabilă, o fiinţă care se pretează la educaţie. Raportul dintre Dumnezeu şi om, dintre părinte şi copil, dintre mentor şi ucenic, dintre învăţător şi student este definit de responsabilităţile celor două părţi:

1. Responsabilitatea lui Dumnezeu, a părintelui, a mentorului, a învăţătorului, a persoanei care reprezintă autoritatea este să educe şi să înveţe. Instrumentul de bază al educaţiei este învăţătura.

2. Responsabilitatea omului, a copilului, a ucenicului, a studentului, a persoanei care este supusă autorităţii este să asculte şi să se au­todisciplineze. Instrumentul de bază al ascultării este disciplina.

Ce anume este cel mai periculos pentru educaţia şi învăţătura spirituală şi morală a copilului?

1. Materialismul din familie
Societatea în care trăim este una materialistă. Cea mai mare preocupare a omului modern este achiziţia banilor şi a lucrurilor mate­riale. Avraam şi Lot sunt un exemplu potrivit. Avraam a ales muntele, unde a construit un altar şi s-a închinat lui Dumnezeu departe de destrabălarea societăţii din Sodoma şi Gomora. Lot a ales oraşele din vale, unde se făceau afaceri şi modul acela de viaţă i-a distrus familia. Scopul nu este să ne izolăm de oameni, ci de iubirea de bani şi de priorităţi materialiste. Ce fel de exemplu este un părinte care îşi sfătuieşte copilul să nu iubească banii, în timp ce el renunţă la rugăciune şi părtăşia bisericii din cauza câştigării banilor? Nu este vorba de neglijarea nevoilor materiale ale familiei, ci doar de prioritatea vieţii spirituale. Materialismul distruge viaţa spirituală a copilului.

2. Conservatorismul sau liberalismul din biserică
Biserica este tentată să adauge (conservatorism, formalism) sau să scoată (liberalism) din Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. Atunci când omul hotărăşte ce este bine şi ce este rău, Dumnezeu este pus pe locul de rezervă. Când copilul ajunge să vadă şi să se convingă că lucrul acesta este adevărat, pierde respectul şi interesul pentru Dumnezeu, un Dumnezeu căruia biserica nu-I respectă Cuvântul.

3. Umanismul din şcoală
Copiii petrec o mare parte din viaţa lor la şcoală, de aceea şcoala devine unul dintre cele mai puternice influenţe din viaţa lor în formare. Perspectiva contemporană a sistemului de învăţământ este umanismul, un curent de gândire în care Dumnezeu nu există.

4. Păgânismul din societate
Societatea contemporană este ecumenică, tolerantă cu islam­ul, ateismul, religiile păgâne... dar foarte respingătoare cu creştinismul. Societatea aceasta ne educă copiii prin mass-media. Dimpotrivă, părinţii trebuie să-L prezinte pe copil lui Dumne­zeu prin rugăciune şi pe Dumnezeu copilului prin învăţătură biblică şi exemplu personal. Ce anume trebuie să-l înveţe pe copil? Trebuie să-l înveţe ,,calea pe care trebuie s-o urmeze" (Prov. 22:6). ,,Isus este Calea" (Ioan 14:6). Lungimea vieţii copilului şi fericirea lui depind de autodisciplinarea lui cu privirea la ,,calea" despre care părinţii îl învaţă. Fiecare dintre noi dorim fericirea copiilor noştri. Depinde de noi dacă trecem dincolo de dorinţă, educându-ne prin învăţătură copiii.

25 decembrie

Sărbătoarea întrupării Mântuitorului este una dintre cele mai frumoase din an, găsind în sufletele noastre amintiri glorioase ale repetării ei în anii trecuţi. De asemenea, ea este încununată de sărbătoarea Anului Nou, când aşezăm în raftul memoriei încă un an în care bunătatea lui Dumnezeu s-a reînnoit în fiecare zi. Crăciunul este aniversarea întrupării Mântuitorului pe Planeta Albastră, cu aproximativ două mii de ani în urmă. El a venit ,,la împlini­rea vremii" (Galateni 4:4) cu o misiune specială, realizând mântuirea proiectată de Tatăl. Fiecare zi din viaţa Lui umană a fost un nou pas înainte în realizarea acestei mântuiri, de care depinde locul unde noi toţi ne vom petrece veşnicia. Realizarea acestei mântuiri presupune justificarea noastră înaintea lui Dumnezeu şi are mai mulţi paşi:

1. RENUNŢAREA LA SLAVĂ
Dumnezeu Fiul S-a dezbrăcat de divin pentru a Se îmbrăca cu umanul, a părăsit imponderabilitatea pentru a deveni membru al Planetei Pământ, înghesuit în timp şi spaţiu. Anunţul oficial îl face un înger al lui Dumnezeu, acompaniat de un cor ceresc: ,,Astăzi în ce­tatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul" (Luca 2:11). Nu a fost obligat, constrâns sau plătit pentru această misiune, a făcut totul din dragoste pentru fiinţele care, în mod ciudat, L-au trădat mereu şi mereu.

2. REVELAREA LUI DUMNEZEU
Pentru că niciun om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu faţă în faţă, oamenii L-au pus pe treapta unei bănuieli. Imaginaţia, experienţa, fantezia L-au zugrăvit în mod greşit pe Dumnezeu în inima fiecărui muritor. Mai târziu, Hristos avea să afirme în faţa cărturarilor evrei, care vorbeau despre Dumnezeul pe care nu L-au văzut vreodată: ,,Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine" (Ioan 12:45). În sfârşit venea Cineva de la nevăzutul Dumnezeu, ,,Cineva care era cu Dumnezeu, Cineva care era Dumnezeu". (Ioan 1:1).

3. RESTAURAREA PĂCĂTOSULUI
Prin Adam, primul Adam, a intrat păcatul în lume. Prin Hristos, al doilea Adam, a intrat mântuirea în lume. Mântuirea este starea de iertare a păcatului. ,,Dacă prin greşeala unuia singur, moartea a dom­nit prin el, cu atât mai mult cei ce primesc darul neprihănirii vor avea viaţă prin Isus Hristos" (Rom. 5:17). Păcatul adamic şi cel dobândit în mod conştient ar fi ţinut pe fiecare muritor prizonier în iad pentru eternitate. Dar acum, prin Hristos, păcătosul poate fi mântuit.

4. REDOBÂNDIREA RELAŢIEI TATĂ- FIU
Dumnezeu este Făcătorul şi Tatăl tuturor oamenilor, însă ei au ieşit prin păcat de sub autoritatea şi protecţia Sa. Au devenit ai nimănui, trăind însinguraţi de Dumnezeul care i-a făcut. Prin Hris­tos, omul a reprimit condiţia pierdută de fiu: ,,Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se (re)numească copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12). Acum Dumnezeu ne este Tată şi noi Îi suntem fii. La Crăciun ne amintim şi sărbătorim această minune