Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Noiembrie 2011

 
 

pagina păstorului

Noiembrie 2011

6 noiembrie

Uitarea este un fenomen normal şi absolut obişnuit în viaţa omului. Mântuitorul Isus Hristos a instituit Cina Domnului spre ,,pomenirea Sa" (1 Cor. 11:24b). Pentru că relaţia credincioşilor cu Domnul este una spirituală, se impune repetarea amintirii Sale, pentru a evita uitarea. Azima şi rodul viţei sunt simbolul trupului frânt şi al sângelui scurs din rănile Mântuitorului. Repetând cu responsabilitate experienţa lunară a amintirii morţii Domnului, vestim moartea Sa, până ne duce în slavă (1 Cor. 11:26). De ce anume ar trebui să ne aducem aminte? Ce anume ar trebui să vestim?

1. Trebuie să ne amintim de loialitatea Mântuitorului, deşi a fost trădat de Iuda. Loialitatea Domnului nu a fost condiţionată de comportamentul ucenicilor sau al oamenilor care-L înconjurau. El a fost până la capăt loial scopului misiunii pe pământ şi în felul acesta noi suntem astăzi mântuiţi de păcat. Datorită loialităţii Sale va reveni la sfârşitul vremurilor să ne ducă în slavă, punând capăt experienţei noastre înlăcrimate.

2. Trebuie să ne amintim de adevărul susţinut de Domnul, în ciuda minciunilor preoţilor. Caracterul Său nu a fost condiţionat de lipsa integrităţii preoţilor vremii. Nu a încercat nici măcar o singură dată să-Şi facă misiunea mai uşoară prin nespunerea adevărului. El nu doar a spus adevărul, El era Adevărul.

3. Trebuie să ne amintim de fermitatea lui Hristos, în ciuda laşităţii lui Pilat. Guvernatorul s-a compromis pentru păstrarea privilegiilor poziţiei, însă Mântuitorul a fost statornic până la capăt. Laşitatea lui Pilat nu a putut influenţa negativ statornicia Fiului lui Dumnezeu.

4. Trebuie să ne amintim de bunătatea Domnului, în ciuda durităţii soldaţilor. A fost bătut cu bestialitate, însă a rămas iubitor până la capăt şi pilda bunătăţii Sale este umilitoare pentru cel mai strălucitor caracter uman.

5. Trebuie să ne amintim de dreptatea Regelui, în ciuda nedreptăţii judecătorilor. Aceşti apărători ai dreptăţii, delegaţi de Imperiul Roman să administreze Israelul, au fost parţiali, subiectivi, nedrepţi şi compromişi, însă toate acestea nu au îngenuncheat dreptatea Fiului lui Dumnezeu. El a plătit în mod demn dreptăţii divine, pentru a mântui cele şapte miliarde de muritori ai generaţiei noastre.

6. Trebuie să ne amintim de consacrarea Domnului Isus, în ciuda nepăsării mulţimilor. Unii din mulţime au beneficiat de îndurarea Mântuitorului, însă nici aceasta nu i-a trezit din nepăsarea lor ucigătoare. Această atitudine de indiferenţă îi face vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, care va judeca comiterile şi omiterile oamenilor după adevăr.

7. Trebuie să ne amintim de iertarea lui Hristos, în ciuda păcatului lui Petru. Cel mai proeminent ucenic a căzut copilăreşte la examenul de fidelitate, însă iertarea Domnului l-a ridicat.

Astăzi este din nou Cina şi uitarea vrea să-L facă pe Domnul nostru un străin pentru noi. Să ne amintim în mod voluntar şi responsabil de loialitatea şi adevărul Său, de fermitatea şi bunătatea Lui, de dreptatea, consacrarea şi iertarea Sa glorioasă. Slavă şi glorie Lui!

20 noiembrie

Dumnezeu a creat Universul şi-l conduce cu autoritate. El este etern, infinit, atotputernic, atotştiutor, atotprezent şi, mai presus de orice, este desăvârşit de sfânt. El este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. El nu are început şi sfârşit şi viaţa oamenilor este în mâna Sa. El stă înconjurat de slavă în sala tronului şi un număr infinit de fiinţe cereşti Îi cântă neîncetat: ,,Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul". De cealaltă parte suntem noi, oamenii muritori, cu viaţa scurtă şi plină de necazuri, fiind vulnerabili la boli şi nenorociri, locuitori însinguraţi ai unei firimituri de pământ, pierdute în infinitatea Universului. Totuşi, în mod inexplicabil, Dumnezeu ne iubeşte şi pentru restaurarea noastră L-a jertfit pe Fiul Său, Isus Hristos. În numele Mântuitorului, Dumnezeu ne iartă, ne vindecă şi ne binecuvântează. Mulţumirea şi recunoştinţa din inimile noastre sunt o reacţie la dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu.

1. Mulţumire pentru că ne-a dat viaţă. ,,Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta..." (Faptele Ap. 26-22a). Viaţa este un dar pentru care trebuie să-I mulţumim cu recunoştinţă Creatorului.

2. Mulţumire pentru că ne-a mântuit prin credinţă. ,,Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea" (Romani 1:8). Mântuirea prin Hristos este atât de importantă, încât face diferenţa dintre iadul şi raiul etern.

3. Mulţumire pentru că ne ascultă rugăciunile. ,,Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat" (Ioan 11:41). Această disponibilitate fără limite pe care Dumnezeu o are pentru noi atunci când vorbim cu El prin rugăciune este unul dintre cele mai mari daruri. Siguranţa rugăciunii ascultate ne umple inima de pace şi bucurie.

4. Mulţumire pentru chemarea slujirii. ,,Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui" (1 Tim. 1:12). Cea mai rentabilă activitate umană este cea făcută în numele Domnului, prin credinţă şi cu o motivaţie corectă.

5. Mulţumire pentru darul Duhului. ,,Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi" (1 Cor. 14:18). Dincolo de înzestrările naturale, înnăscute sau dobândite, străluceşte în viaţa noastră darul lui Dumnezeu, care este împuternicirea divină pentru chemarea făcută la slujire.

6. Mulţumire pentru familie. ,,Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), `caci`, a zis ea, `de la Domnul l-am cerut" (1 Sam. 1:20). Familia este singurul loc unde omul este cu adevărat fericit.

7. Mulţumire pentru vindecare. ,,S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit" (Luca 17:16). Atunci când medicii nu mai au nicio soluţie, Dumnezeu este în control.

Dumnezeu este Tatăl nostru şi noi trebuie să-I mulţumim cu bucurie.

27 noiembrie

Fiecare început de an aduce speranţă şi o nouă perspectivă de viaţă. Oamenii îşi fac planuri, proiecte şi sunt plini de entuziasm. Creştinii îşi propun să corecteze obiceiurile greşite, sperând să exceleze în viaţa spirituală. Însă, odată cu trecerea fiecărei luni, monotonia şi rutina se impun şi lucrurile importante sunt înlocuite cu cele urgente. Luna decembrie este ultima piatră de aducere aminte din şirul celor douăsprezece şi creştinul se uită la investiţia lui Dumnezeu în el şi la rodul activităţii din cele unsprezece luni, încercând simţăminte contradictorii.

Această stare ne duce cu gândul la Iona, profetul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, care a fost contemporan cu Ieroboam al doilea, 782-735 î.Cr. Iona a fost un urmaş al profetului Elisei şi un înaintaş al profeţilor Amos şi Osea. Numele lui se traduce prin ,,porumbel", un nume care se potriveşte cu o persoană trimisă de Dumnezeu să ducă veşti bune. Iona a fost un profet enigmatic, slujind constrâns de Dumnezeu. Capitolul unu începe cu următoarea afirmaţie: ,,Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai astfel: `Scoală-te şi du-te la Ninive...`". Ciudat, Iona s-a sculat şi s-a dus în direcţia opusă, către o destinaţie de patru, cinci ori mai îndepărtată decât cea indicată de Dumnezeu. A urmată o experienţă îngrozitoare, care a durat trei zile şi trei nopţi, prin care Dumnezeu l-a corectat pe slujitorul fugar. Profetul care a fugit la început de Dumnezeu, fiind în încercare, fuge către Dumnezeu, implorându-L prin rugăciune să-l scape şi să-l ierte. Acum, ajungând la început, fuge pentru Dumnezeu. Viaţa lui este exemplul omului care face constrâns ceea ce ar fi trebuit să facă din dragoste.

El este modelul profetului selectiv, care-şi poate permite să slujească doar cui îi place lui. Ninivenii păgâni, marinarii păcătoşi, peştele necuvântător... sunt mai sensibili şi ascultători faţă de divinitate decât slujitorul lui Dumnezeu.

1. Asirienii, deşi au fost un popor păgân şi foarte crud, aflat în culmea gloriei, s-au pocăit la prima predică pe care au auzit-o. Şi ei nu au auzit, ca şi profetul, vocea divină, ci doar predica unui evreu anonim.

2. Marinarii, deşi o categorie de oameni păcătoşi, în necaz, se roagă fiecare la dumnezeul lui, în timp ce slujitorul lui Dumnezeu ,,doarme pe fundul corabiei".

3. Peştele fără discernământ este trimis în misiune şi se duce, în timp ce profetul refuză şi fuge de Dumnezeu.

Astfel de lucruri se pot întâmpla în timpul anului, dar nu la începutul şi sfârşitul acestuia. Capitolul trei începe cu următoarea afirmaţie: ,,Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona a doua oară astfel: `Scoală-te şi du-te la Ninive...`". De data asta, Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive. Experienţa punitivă din pântecele peştelui i-a schimbat perspectiva, atitudinea. De ce au oamenii nevoie să fie pedepsiţi pentru a deveni ascultători şi slujitori? Frica de niniveni, resentimentele faţă de ei, îndoiala de ajutorul divin, noutatea slujbei...?

Promisiuni făcute, angajamente asumate, proiecte fixate la început de an... şi suntem la un pas de ultima lună a anului 2011! Pentru unii poate fi ultimul an! Te rog, nu aştepta furtuna; dacă nu te duci de bună voie, te vei duce constrâns. Dacă nu te judeci singur, te va judeca Dumnezeu. Este harul dat nouă, de Domnul, să ne sculăm şi să ne ducem, în numele Domnului, acolo (indiferent) unde ne trimite.