Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Octombrie 2011

 
 

pagina păstorului

Octombrie 2011

2 octombrie
 

Dumnezeu Tatăl a organizat mântuirea, Dumnezeu Fiul a realizat mântuirea şi Dumnezeu Duhul Sfânt a aplicat mântuirea. Această mântuire este oferită în dar de Dumnezeu şi omul o primeşte încrezându-se în soluţia lui Dumnezeu şi renunţând la modul lui de viaţă păcătos. Intrând în Împărăţia lui Dumnezeu prin mântuire, omul este implicat într-un proces de schimbare a vieţii. Toate obiceiurile păcătoase, toate tendinţele nesănătoase, toate pornirile interioare greşite, toate reacţiile pline de furie, toate trebuie schimbate. Valoarea de sine greşită, care produce rezultatele faptelor păcătoase, formată în copilărie, trebuie reformată. Ea se reformează ca adult, exact în acelaşi fel în care s-a format în copilărie: prin repetiţie, adică prin disciplină şi perseverenţă. Biblia spune:,,Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi" (Iacov 4:7). Cine trebuie să se supună lui Dumnezeu? NOI. Noi trebuie să ne disciplinăm, este treaba noastră. CUM? Biblia explică: ,,Cine fură, să nu mai fure..." (Efes. 4:28). Cum se poate realiza schimbarea? Prin repetarea înfrânării, prin disciplină. Ucenicul lui Hristos trebuie să ajungă asemenea mentorului său, Isus Hristos. Aceasta nu se realizează într-o zi, ci în fiecare zi. Aceasta nu se realizează pe deplin prin evenimentul naşterii din nou, ci prin procesul creşterii spirituale. Hristos spunea: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze"(Matei 16:24).

1. Nu există schimbare decât în prezenţa dorinţei de schimbare - ,,dacă vrea cineva".

2. Nu există schimbare decât prin disciplină - ,,să vină... să se lepede... să-şi ia crucea..."

3. Nu există schimbare decât prin repetiţie - ,,în fiecare zi"

Disciplina personală este cea impusă de propria conştiinţă, fără constrângerea unei autorităţi omeneşti. Conştiinţa însă este influenţată şi direcţionată de Biblie: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos să înveţe, să mustre, să îndrepte... pentru ca omul lui Dum­nezeu să fie desăvârşit..." (2 Tim. 3:16). Rolul disciplinei spirituale personale este desăvârşirea ,,pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit". Deci, Scriptura este de folos:

1. ,,Să înveţe" - disciplina constructivă. Scopul lui Dumnezeu este să ne reformeze viaţa cu obiceiurile ei păcătoase din trecut, construind o viaţă nouă, după exemplul lui Hristos. Este între om şi Dumnezeu. Totul este paşnic, făcut din dragoste, cu bucurie, fără constrângere.

2. ,,Să mustre" - disciplina corectivă. Dumnezeu nu mustră pe omul care învaţă. Dacă învăţătura nu este acceptată sau nu afectează viaţa în mod practic, atunci Dumnezeu îl ajută pe om prin mustrare. ,,Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un tată pe copilul pe care-l iubeşte" (Prov. 3:12). Mustrarea nu este de dorit, însă păcatul neascultării de învăţătura tatălui se plăteşte.

3. ,,Să îndrepte" - disciplina punitivă. Dacă copilul nu ascultă de cuvântul care-l învaţă, va fi pedepsit. Cât de neascultător trebuie să fie un copil care, după ce nu ascultă de vorbă bună, nu ascultă nici de mustrare? Suficient de rău ca Dumnezeu să aleagă pedeapsa, suferinţa pentru îndreptarea lui. ,,El le-a smerit inima prin suferinţă" (Psalm 107.12). Mustrarea este jenantă, chiar umilitoare, însă suferinţa este dureroasă, greu de suferit. Însă este alegerea omului.

Care sunt domeniile vieţii în care omul lui Dumnezeu trebuie să se desăvârşească prin disciplină? În toate domeniile vieţii, însă amintim câteva, recomandate de Mântuitorul:

1. Disciplina furiei: ,,oricine se mânie pe fratele său..." (Matei 5:22a)

2. Disciplina cuvintelor: ,,oricine va zice fratelui său..." (Matei 5:22b)

3. Disciplina privirilor păcătoase: ,,oricine se uită la o femeie..." (Matei 5:28a)

4. Disciplina poftelor: ,,oricine se uită la o femeie ca s-o poftească..." (Matei 5:28b)

5. Disciplina angajamentelor: ,,să nu juraţi deloc..." (Matei 5:34)

Aceasta înseamnă să te supui lui Dumnezeu - ,,supuneţi-vă lui Dumnezeu" (Iacov 4:7). Aceasta înseamnă să te împotriveşti Diavolului - ,,împotriviţi-vă Diavolului" (Iacov 4:7). La biserică venim cu toţii, însă în ce măsură ne-am disciplinat viaţa în mod real?



9 octombrie

Unul dintre atributele fundamentale ale existenţei lui Dumnezeu este sfinţenia. Motivul pentru care Creatorul l-a pedepsit pe Lucifer şi a treia parte din îngerii din ceruri este tocmai faptul că aceştia şi-au părăsit sfinţenia. Motivul pentru care Dumnezeu i-a scos din Eden pe Adam şi Eva este tocmai faptul că aceştia şi-au părăsit sfinţenia. Motivul pentru care naţiunea evreilor a fost abandonată de Dumnezeu şi distrusă de romani în anul 70 d. Hr. este tocmai pentru faptul că aceştia şi-au părăsit sfinţenia. Motivul pentru care toţi oamenii nemântuiţi din lume, din toate timpurile, vor merge în iad, este tocmai faptul că aceştia nu au acceptat sfinţirea prin jertfa lui Hristos. Dumnezeu este sfânt şi nimeni şi nimic nesfânt nu va sta în prezenţa Sa. ,,Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt" (1 Petru 1:16). Sfinţenia este o caracteristică fundamentală a lui Dumnezeu şi trebuie să fie o caracteristică fundamentală a oamenilor mântuiţi prin Hristos. Este relativ greu de înţeles faptul că sfinţenia nu este religiozitate. Sfinţenia este trăirea cu Dumnezeu şi lângă Dumnezeu. Religiozitatea este trăirea lângă biserică/religie, împlinind tradiţia bisericii. Rezultatul apropierii de Dumnezeu este sfinţenia, puritatea - puritatea gândurilor, sentimentelor, faptelor, motivaţiilor, relaţiilor, metodelor... Oamenii mântuiţi, deşi nu sunt perfecţi, au perspectiva sfinţirii vieţii. Când Adam şi Eva au păcătuit în Eden, ei au murit spiritual, dobândind în felul acesta o natură coruptibilă, depravată şi vulnerabilă păcatului: ,,...poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negreşit" (Gen. 2:17). Rezultatul păcatului a fost, în primul rând, moartea spirituală, adică despărţirea de Dumnezeu. Apoi, moartea fizică, adică despărţirea duhului de viaţă de trup. Apoi mo­artea veşnică, adică despărţirea de Dumnezeu în iad, pentru totdeauna. Trăind într-o astfel de natură păcătoasă, dominată şi controlată de păcat, omul nu mai poate reveni prin propriile eforturi la starea iniţială de sfinţenie. ,,Ştiu în adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac. Şi dacă vreau să fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine" (Rom. 7:18-20).

Apropierea de Dumnezeu, crezând că El există şi mântuieşte, se numeşte credinţă. Regretul păcatelor trecutului şi dorinţa de sfinţire se numeşte pocăinţă. Niciun om nu poate veni în prezenţa lui Dumnezeu fără credinţă şi pocăinţă. Apropierea de Dumnezeu prin credinţă şi pocăinţă va produce o schimbare supranaturală în om, numită naşterea din nou. Această naştere din nou este un eveniment în care Dumnezeu schimbă starea omului, prin puterea Evangheliei şi a Duhului Său Sfânt. Evenimentul naşterii din nou este comparat cu evenimentul naşterii unui copil. Procesul maturizării spirituale este comparat cu creşterea copilului născut. Naşterea din nou este un eveniment în care omul este sfinţit de Dumnezeu, prin Hristos, pentru păcatele trecutului. Maturizarea spirituală este un proces în care omul se sfinţeşte prin Hristos, în fiecare zi a vieţii lui. Sfinţirea primită în dar prin Hristos este cu privire la trecutul de care omul se pocăieşte (prin mărturisirea şi părăsirea păcatului). Sfinţenia trăită în prezent este cu privire la fiecare zi în care, înfrânându-se de la rău, îşi dedică viaţa lui Dumnezeu. Mulţi oameni se nasc din nou, dar nu se maturizează spiritual. Primesc sfinţirea prin naşterea din nou, pentru toate păcatele trecutului lor, dar nu trăiesc în sfinţenie în fiecare zi a procesului vieţii. Au o zi a predării în mâna lui Dumnezeu, frumoasă şi sfântă, dar trăiesc o viaţă a eşecului sfinţeniei. Primesc în dar, prin Hristos, sfinţirea, dar nu trăiesc prin luptă spirituală sfinţenia. Pavel spunea: ,,Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii vostre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul" (Efes. 4:22-24).

Dacă credinţa în Dumnezeu şi pocăinţa nu conduc la sfinţirea vieţii, la părăsirea păcatului, la dedicarea vieţii pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ei bine, acea credinţă şi acea pocăinţă nu-şi ating scopul: ,,Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12:14). Un om, o familie, vor fi cu adevărat fericiţi decât în atmosfera sfinţirii vieţii.


23 octombrie

Deşi părinţii generaţiei noastre acceptă nevoia de educaţie a copiilor, au opinii diferite cu privire la modul, stilul şi metodele de educaţie. Familiile mai conservatoare optează pentru un stil mai exigent, timp în care familiile mai liberale aleg un stil mai democratic. Când Mântuitorul a fost întrebat care este adevărul cu privire la problema divorţului şi a recăsătoririi, a răspuns cu un principiu care este valabil în oricare alt aspect al vieţii umane: ,,La început n-a fost aşa." Aceasta înseamnă că la început Dumnezeu a definit într-un anumit fel aspectele vieţii, însă generaţiile care s-au perindat pe scena istoriei au redefinit fiecare într-o anumită măsură voia divină. Soluţia este revenirea la modelul iniţial, adică să privim la atitudinea lui Dumnezeu de Tată şi în felul acesta avem modelul ideal. Dumnezeu, în calitate de Tată, l-a educat pe Adam în calitate de fiu, dezvoltând comportamente şi abilităţi sfinte, prin două metode:

1. Educaţie prin învăţare/repetare
2. Corectare prin disciplinare/pedeapsă.

Adevărul trist este faptul că unii părinţi folosesc doar prima metodă, în timp ce alţii o folosesc doar pe a doua. Educaţia trebuie să fie un proces, timp în care corectarea trebuie să fie doar un eveniment. Scopul, atitudinea şi metodele educaţiei prin învăţare şi ale corectării prin disciplinare trebuie să fie consecvente şi constructive. Iată modelul divin de educaţie prin corectare:
1. Dumnezeu l-a informat pe om despre cadrul existenţei: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ... Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră... Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a aşezat în grădină ca s-o lucreze şi ca s-o păzească. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănânci după plăcere din toţi pomii din grădină." (Gen. 1:28-29; 15-16)
2. Dumnezeu l-a informat pe om despre interdicţie: ,,...dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului, să nu mănânci." (Gen. 2:17a)
3. Dumnezeu l-a informat pe om despre consecinţele eventualei neascultări: ,,...căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit." (Gen. 2:17b)
4. Dumnezeu a respectat clauzele înţelegerii cu omul: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem să nu mănânci..." (Gen. 3:17a).
5. Dumnezeu a pus întrebări de identificare a vinovăţiei: ,,Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?" (Gen. 3:11b)
6. Dumnezeu stabileşte intensitatea vinovăţiei şi a pedepsei: ,,...blestemat este acum pământul din cauza ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el, în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ..." (Gen. 3:17a-19a) 7. Dumnezeu a adus argumente: ,,Ti-am poruncit să nu mânânci..." (Gen. 3:11)
8. Dumnezeu oferă soluţia de restaurare: ,,Sămânţa femeii îi va zdrobi capul şarpelui..." Acestea sunt principiile de educaţie-corectare divine şi noi avem încredere în funcţionalitatea şi eficienţa metodelor lui Dumnezeu. Să le urmăm şi ne vom îndeplini misiunea cu succes.


30 octombrie

Citind Biblia, este uşor sa înţelegem că înaintea lui Dumnezeu copiii au valoare, asemenea adulţilor. Dumnezeu i-a spus lui Moise să porucească prizonierilor evrei, eliberaţi din Egipt, să-şi educe copiii şi din punct de vedere spiritual: ,,Şi când vă vor întreba copiii voştri `Ce înseamnă obiceiul acesta?`, să răspundeţi: `Este jertfa de Paşte în cintea Domnului..." (Exod 12:26-27a). Aceeaşi poruncă a dat-o Dumnezeu şi lui Iosua: ,,Când vor întreba copiii voştri: `Ce înseamnă pietrele acestea?` sa învăţaţi pe copiii voştri şi să le spuneţi: `Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat..." (Iosua 4:21-22a). Mai târziu, Solomon repetă această poruncă pentru toţi părinţii: ,,Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Prov. 22:6).

Mântuitorul Hristos a dat valoare copiilor, atunci când a permis să fie întrerupt de un grup de mame, pentru a le binecuvânta copiii prin rugăciune. Educaţia şi disciplina sunt cele două metode de instruire a co­piilor, după modelul divin din Eden. Educaţia este un proces şi se face prin învăţare. Disciplina este un eveniment şi se face prin pedeapsă. Cu siguranţă, este modelul ideal de tată, pe care Dumnezeu ni-l dă în relaţia cu copiii Săi din Eden, Adam şi Eva.

1. Dumnezeu l-a informat pe om despre regulile mediului în care va trăi.
2. Dumnezeu l-a avertizat pe om despre interdicţia pomului din mijlocul grădinii.
3. Dumnezeu l-a informat despre consecinţele neascultării.
4. Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt, atunci când primii oameni au încălcat porunca divină.
5. Dumnezeu a pus întrebări de identificare a poruncii şi de asumare a vinovăţiei.
6. Dumnezeu aduce argumente care confirmă vinovăţia omului.
7. Dumnezeu evaluează măsura de vinovăţie şi stabileşte pedeapsa ce se cuvine.
8. Dumnezeu găseşte soluţia de restaurare pentru omul vinovat.

Dacă copiii au valoare prin apartenenţă în copilărie, au valoare prin educaţie în tinereţe, ei au valoare prin realizări în viaţa de adult. Copilăria, unde ,,cine sunt părinţii" dă valoare copilului, durează doar 15-20 de ani, însă viaţa de tânăr şi adult durează 50-60 de ani. În această perioadă, copilul trece de pe ,,pilot automat" pe ,,manual", detaşându-se de valoarea atribuită prin apartenenţa la familia părinţilor. Ei rămân cu realizările personale care, pe lângă zestrea genetică, în mare măsură sunt produsul educaţiei. Aceşti doi factori -- zestrea nativă şi educaţia -- influenţează în mod hotărâtor comportamentul şi viitorul copilului.

Dacă aşa S-a purtat Dumnezeu cu Adam şi Eva, în calitate de Tată, atunci acesta este cel mai bun model pentru a fi practicat de noi, în calitate de părinţi. În felul acesta ne vom închia cu bucurie şi succes misiunea de administratori ai copiilor, care sunt, de fapt, ai lui Dumnezeu.