Predici  Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Iunie

    Seminar SSCS -

    "Teologia închinării".

     

    16
    Iunie

    Ședință comitet

     

    17
    Iunie

    Mic dejun cu mamele 

    cu copii 0-4 ani

     

  • 18
    Iunie

    Ziua tatălui

     

    19
    Iunie

    Worship Camp

    19-23 iunie

     

    26
    Iunie

    VBS

    26-30 iunie

     

 

Iunie 2011

 
 

 

pagina păstorului

Iunie 2011

 

5 iunie
 

În seara de joi, cu mai puțin de 24 de ore înainte să moară, Mântuitorul a celebrat Paștele cu ucenicii Săi, instituind în același timp Cina Domnului. Biblia folosește termeni diferiți pentru Cina Domnului, pentru a pune în evidență diversitatea semnificațiilor ei: Amintire, Frângerea pâinii, Comuniune, Paharul Domnului, Masa Domnului, Cina Domnului, Paharul, Rodul viței, Pâinea. Această diversitate de nume prezintă semnificațiile Cinei Domnului:

1. CINA DOMNULUI ESTE O POMENIRE (1 Cor. 11:24-25).

            Anticipând procesul natural al uitării, Mântuitorul a instituit un act de cult periodic, în care copiii lui Dumnezeu născuți din nou să-și amintească despre El, despre sacrificiul făcut de El pe cruce pentru restaurarea sufletelor lor. La Cină pomenim pe Domnul care a murit pentru noi, pomenim moartea dureroasă de care a avut parte pe cruce, pomenim învierea Sa glorioasă și înălțarea Sa plină de promisiunea revenirii. În centrul Cinei Domnului este Hristos, mort și înviat pentru oameni, de aceea pomenirea Lui este unul dintre scopurile majore ale împărtășirii cu trupul și sângele Său.

2. CINA DOMNULUI ESTE O PROMISIUNE (Luca 22:20).

            Cina Domnului este garanția promisiunii Domnului că moare cu scopul să ierte păcatele oamenilor, în baza unui Nou Legământ. Noi acceptăm această promisiune prin credință și întreaga creștinătate trăiește cu speranța că Dumnezeu Se va ține de cuvânt, împlinind promisiunea pe care a făcut-o. Demnitatea și caracterul lui Dumnezeu ne încurajează să credem că ceea ce a promis va împlini, fără să uite sau să Se răzgândească. La Cina Domnului noi reînnoim și revendicăm această promisiune divină în care credem cu toată ființa noastră.

3. CINA DOMNULUI ESTE O PROCLAMARE (1 Cor. 11:26).

            Niciun act de cult al Bisericii lui Dumnezeu nu vorbește mai bine decât Cina Domnului, ale cărei elemente sunt simbolul trupului frânt și al sângelui care curge din rănile deschise. Cina Domnului arată datoria noastră, motivul pentru care ar fi trebuit să mergem în iad, arată gravitatea păcatului și prețul așa de mare al păcatului. Cina Domnului este un simbol al durerii, al supliciului, al unei morți înlocuitoare. La Cina Domnului proclamăm moartea Domnului, prețul plătit de El ca să ne scape de vinovăție și de consecințele ei eterne. El trebuie să fie în centrul proclamării fiecăruia dintre noi, El trebuie să fie în centrul proiectelor noastre, El trebuie să fie scopul viziunii Bisericii Sale.

4. CINA DOMNULUI ESTE O PĂRTĂȘIE ( 1 Cor. 10:16).

            Comuniunea înseamnă literal o ,,împărtășire", nu doar ,,a lua parte împreună". Cina Domnului este o taină și pentru că ea pune într-o părtășie divină și supranaturală oameni așa de diferiți, înfrățiți prin sângele Domnului. Din acest motiv, iubirea aproapelui și iertarea lui sunt absolut indispensabile. Religiozitatea, firea și ipocrizia îi face pe mulți să stea o viață pe băncile bisericilor, fără să experimenteze măreția sublimă a iubirii și iertării fraților, atribute divine care, manifestate între sfinți, îi conduc la părtășia dumnezeiască. Spiritul de judecată, de critică, de invidie, de ponegrire și partide, de răutate și concurență bolnavă fură multor participanți la serviciile divine dreptul să facă parte din Biserica lui Dumnezeu.   

5. CINA DOMNULUI ESTE O PROFEȚIE (1 Cor. 11:26).

            Cina Domnului ne arată nu numai ce a făcut El pentru trecutul nostru, ci și ceea ce va face El pentru viitorul nostru. Cina este garanția promisiunii întoarcerii Lui. El Se va întoarce după oamenii născuți din nou. Nimic altceva nu va lua de pe acest pământ, totul, totul va arde. Datorită omului creat după chipul și asemănarea Sa, datorită celor născuți din nou prin Hristos, inima lui Dumnezeu este îndreptată spre Planeta albastră blestemată.

            Este un mare har și o mare onoare să fii în părtășia Bisericii lui Hristos, participând cu ,,sufletul la gură" la măreția sărbătorii împărtășirii sfinților, la Cina Stăpânului.

 

 

12 iunie
 

            Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa şi activitatea Mântuitorului este un model al felului în care Mângâietorul lucrează în vieţile oamenilor născuţi din nou şi plini de Duhul lui Dumnezeu.         

I. DUHUL SFÂNT ÎN NAŞTEREA MÂNTUITORULUI

            Doi din cei patru evanghelişti Îl prezintă pe Duhul Sfânt ca agent al zămislirii lui Isus (Mat 1:18, 20-21). Evanghelistul Luca ne oferă mai multe detalii: „Îngerul i-a răspuns: «Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu»” (Luca 1:35).

II. COBORÂREA DUHULUI PESTE MÂNTUITORUL 

            Evenimentul botezului Mântuitorului la Iordan a marcat începutul misiunii Sale publice, adică a fost semnul că Duhul Şi-a început lucrarea de împuternicire în viaţa Mântuitorului. Luca ne oferă două detalii importante:

1. Isus Se ruga atunci când Duhul Sfânt S-a coborât peste El, remarcând legătura dintre rugăciune şi botezul cu Duhul Sfânt (Luca 11:13; Fapte 1:14; 2:1; 4:31).

2. Duhul Se coboară peste Hristos „în chip trupesc, ca un porumbel”. Această descriere accentuează manifestarea obiectivă, fizică a Duhului, lucru confirmat prin prezenţa celor trei Persoane ale Dumnezeirii într-o formă perceptibilă pentru simţurile omeneşti:

            a) Fiul era Isus care tocmai ieşea din apa Iordanului.

            b) Duhul Sfânt a luat chipul unui porumbel (Ioan 1:32, 33).

            c) Tatăl Şi-a manifestat prezenţa prin glasul care a fost auzit: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în Care Îmi găsesc plăcerea” (Mat. 3:17). 

III. DUHUL SFÂNT LA ISPITIREA MÂNTUITORULUI   

            Evangheliştii sinoptici relatează că, după împuternicirea Sa cu Duhul Sfânt la Iordan, Isus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de Diavolul (Mat. 4:1; Marcu 1:12; Luca 4:1-2). Pentru Luca important a fost nu faptul că Isus a fost „dus de Duhul” în pustie, ci că acolo, în pustie, El a acţionat „în Duhul”, arătând în felul acesta că Domnul a fost plin de Duhul Sfânt în permanenţă (Luca 4:1,14, 18-19, Fapte 10:38 etc.). Luca relatează că, după ce a fost ispitit în toate felurile şi Diavolul a plecat de la El înfrânt, Isus S-a întors în Galilea „plin de puterea Duhului” (4:14). Această afirmaţie pare să sugereze că, în tot timpul ispitirii lui Isus în pustie, Duhul a fost alături de El.

IV. DUHUL SFÂNT ÎN LUCRAREA PROFETICĂ A MÂNTUITORULUI 

            În timpul misiunii Sale pe pământ, Isus a fost un profet, motiv pentru care mulţi din popor Îl numeau „Prorocul” (Luca 7:16; 9:8, 19; Ioan 4:19). În tot timpul activităţii Sale mesianice, Duhul Sfânt era peste El ca sursă a rostirilor Sale profetice. După ce a citit din Isaia 61:1-2, Domnul a afirmat: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, după cum aţi auzit” (Luca 4:21).

V. DUHUL SFÂNT ÎN LUCRAREA MIRACULOASĂ A MÂNTUITORULUI 

            După ispitirea din pustie, Luca spune că „Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galilea” (Luca 4:14-21). Domnul afirmă despre Sine Însuşi: ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18-19). Luca menţionează în cea de-a doua sa carte: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei care erau apăsaţi de Diavolul” (Fapte 10:38).

            CONCLUZII 

            Dacă atâta nevoie a avut Mântuitorul de Duhul Sfânt, câtă nevoie avem noi astăzi? Dacă atâta onoare a dat Mântuitorul Duhului Sfânt, câtă onoare Îi dăm noi astăzi? 

            Cât de mare este păcatul să dispreţuieşti o predică, o cântare, o rugăciune, o slujire pe care Duhul o inspiră unuia dintre slujitorii Săi? Este Cincizecimea, este din nou Cincizecimea - o nouă ocazie să ne predăm inima Duhului Sfânt, pentru o viaţă cu adevărat sfântă.

 

 

19 iunie

 

 

Citind capitolul 5 din Galateni, este ușor să înțelegem că Apostolul Pavel a vrut să explice lupta permanentă care există în sufletul omului, între firea păcătoasă, înnăscută, și natura spirituală, lucrată de Duhul lui Dumnezeu. Firea pământească reprezintă o adevărată amenințare pentru viața spirituală și morală a unui om credincios, în timp ce natura spirituală lucrată de Duhul Sfânt este greu de realizat și cu mult mai greu de păstrat. Războiul dintre aceste două naturi aflate într-un permanent conflict în inima omului este hotărât de atitudinea fiecărui om de a asculta ori de dorințele cărnii ori de îndemnurile Duhului. Decizia și disciplina de a asculta de îndemnurile Duhului se numește ,,luptă spirituală", iar rezultatul unui astfel de mod de viață creștin se numește sfințenie. Apostolul face același lucru și în capitolele 7 și 8 din Cartea Romani, unde asociază faptele firii cu omul nemântuit și faptele Duhului cu omul născut din nou.

            Firea pământească este slăbiciunea și înclinația naturii umane către satisfacerea păcătoasă a nevoilor trupului și corupția trăirii sub dominația acestor instincte primare. Omul condus de firea pământească este o ființă decăzută, ale cărei dorințe au ca origine păcatul. Dând curs acestor instincte, această slăbiciune devine factorul dominant în determinarea modului de viață. Explicând acest subiect în Cartea Galateni, scopul lui Pavel este să spună faptul că omul care trăiește în acest fel devine rob al firii pământești, indiferent că practică legalismul religios sau libertinajul păgân. Apostolul explică în încheiere că numai lucrarea sfântă a Duhului lui Dumnezeu în inima omului îl poate elibera de robia firii pământești, trăind după îndemnurile sfinte ale Duhului și nu după instinctele obsedante și destrăbălate ale firii. Expresia ,,firea pământească" apare de 91 de ori în epistolele lui Pavel și de 29 de ori în cartea Romani, fiind prezentată în antiteză cu ,,natura spirituală" lucrată de Duhul Sfânt. Pentru că omul se naște în această natură păcătoasă, ,,firea pământească" a dobândit denumirea de ,,firea veche". În această stare de rob al firii pământești, omul nu va putea vreodată să trăiască pentru Dumnezeu. El va avea nevoie să fie eliberat din această robie, să se subordoneze unei noi autorități spirituale, care îi va da o nouă poziție și îi va determina un nou mod de viață în Hristos. Aceasta se numește convertire, pocăință sau naștere din nou și se face DOAR prin harul lui Dumnezeu și prin acceptarea jertfei înlocuitoare a Mântuitorului Isus Hristos. Cuvântul care denumește această lucrare a Duhului este întâlnit de 145 de ori în cele 13 epistole scrise de Pavel în Noul Testament. Explicând opoziția și lupta permanentă dintre aceste două naturi, Apostolul scrie în Galateni 5:16-17: ,,Zic dar: Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea poftete împotriva Duhului și Duhul împotriva firii pământești. Sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți." Înțelegând corect afirmația apostolului, remarcăm faptul că un om nu poate să trăiască sfințenia lui Dumnezeu decât eliberat de firea pământească prin lucrarea sfântă a Duhul lui Dumnezeu (Rom. 8:1-2; Gal. 5:17). Conflictul dintre fire și Duh face imposibilă rămânerea credinciosului într-o stare neutră. Atunci când omul este condus de firea pământească, manifestă ostilitate față de Duhul lui Dumnezeu și invers; sunt ,,lucruri potrivnice", explică Pavel.

            Așa se explică lupta din sufletul fiecărui credincios, o luptă între vechea natură păcătoasă și noua natură sfântă. Creștinul condus de firea pământească este numit în Scriptură ,,creștin firesc", timp în care el este numit ,,creștin spiritual" (duhovnicesc) atunci când este condus de Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 3:1). În felul acesta, modul în care trăiește un om face dovada identității sale spirituale. Firea pământească își caută împlinirea în păcat: mândrie, lăcomie, dispreț, superioritate, aroganță, judecată, bârfă - și acestea sunt doar păcatele de personalitate și de relație. Natura spirituală, însă, își caută împlinirea în închinarea și slujirea Creatorului, dar și în părtășia și dragostea arătată față de sfinți. Manifestările repetate ale faptelor firii nu au justificare, ele fiind o dovadă suficientă a faptului că persoana respectivă este robită de fire și goală de Duh. Tot așa, manifestările permanente ale naturii spirituale sunt dovada unei vieți conduse de Duhul Sfânt. De aceea, spusele lui Pavel sunt un imperativ pentru fiecare creștin născut din nou: ,,Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești" (Gal. 5:16). 

            A rămas prea puțin timp, pentru a risca să încheiem călătoria pe pământ, trăind în robia firii și departe de harul Stăpânului. Timpul rămas, însă, este suficient să ne dedicăm viața lui Dumnezeu, onorându-L și slujindu-L cu credincioșie, printr-o viață nouă și duhovnicească.

 

 

26 iunie

 

            În ciuda necredinţei unora, credinţa în Dumnezeu este singura soluţie pentru problemele fără soluţie. În Evangheliile Sinoptice sunt prezentate două evenimente miraculoase care se petrec aproximativ în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Mântuitorul este invitat de liderul sinagogii din localitate să vină degrabă la el acasă, pentru că fiica lui de 12 ani este pe moarte. În timp ce se deplasează spre casa unde era fetiţa bolnavă, fiind înconjurat de mulţi oameni, o femeie cu o scurgere de sânge se atinge de El, prin credinţă, şi este vindecată numaidecât. După un scurt dialog cu femeia vindecată, Domnul Îşi continuă drumul spre casa liderului sinagogii, unde o găseşte pe fată moartă. El Se roagă pentru ea şi fata se întoarce la viaţă. Evangheliştii le prezintă ca pe două întâmplări într-o întâmplare. Care este învăţătura lui Dumnezeu pentru noi?

I. ASEMĂNĂRI ÎNTRE FEMEIA VINDECATĂ ŞI FETIŢA ÎNVIATĂ

1. Femeia suferea de 12 ani, fetiţa avea vârsta de 12 ani.

2. Femeia întinde mâna către Isus, fata este luat de mână de Domnul.

3. Atât femeia, cât şi tatăl fetiţei au avut credinţă că Domnul vindecă boala.

II. DIFERENŢELE DINTRE FEMEIA VINDECATĂ ŞI FETIŢA ÎNVIATĂ

1. Femeia avea o poziţie de inferioritate (femeie, bolnavă, anonimă, necurată, săracă), în timp ce Iair avea o condiţie de superioritate (bărbat, liderul sinagogii, cunoscut, influent, bogat).

2. Femeia este bolnavă, fetiţa estre moartă.

3. Iair Îl cheamă pe Mântuitorul primul şi Domnul îl lasă pe locul doi, în timp ce femeia vine mai târziu şi este vindecată prima.

III. CUM S-A COMPORTAT IAIR CU DOMNUL

1. Vine cu necazul la Domnul, crezând că-l poate ajuta. Credinţa în necaz devine necesară.

2. Se închină înainte să-I ceară ajutorul. El manifestă respect şi în timpul necazului.

3. El Îi cere Domnului să-Şi pună mâinile peste fetiţă, crezând că are putere peste boală.

IV. CUM S-A COMPORTAT DOMNUL CU IAIR

1. A reacţionat cu milă, plecând imediat spre casa lui. Domnul are milă de oameni în necaz.

2. Îl încurajează pe Iair, spunându-i că moartea este un somn.

3. Îi înviază fiica, rugându-Se pentru ea. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată.

V. CUM S-A COMPORTAT FEMEIA BOLNAVĂ CU DOMNUL

1. Cu credinţă - Domnul i-a zis: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace."  

2. Cu smerenie - ,,ea s-a apropiat pe dinapoi". Este un loc ocolit de cei mai mulţi oameni.

3. Cu umilinţă - ,,s-a atins de poala hainei Lui". S-a ferit să se înalţe, să fie văzută de oameni.

VI. CUM S-A COMPORTAT DOMNUL CU FEMEIA BOLNAVĂ

1. A proclamat puterea Împărăţiei lui Dumnezeu - ,,din Mine a ieşit o putere".

2. A desăvârşit minunea vindecării - ,,credinţa te te-a (şi) mântuit". 

3. A binecuvântat-o pe femeia vindecată - ,,du-te în pace". 

CONCLUZII

1. Boala, moartea şi păcatul fac parte din existenţa oamenilor şi noi nu avem nicio soluţie pentru aceste trei realităţi.

2. Indiferent de condiţia socială, de puterea financiară, de gen, de popularitate, Domnul îi iubeşte pe oameni şi le vine în ajutor oridecâte ori Îl cheamă.

3. Puterea lui Dumnezeu este infinită - vindecarea unei boli sau învierea unui mort sunt la fel.

4. Credinţa omului în Dumnezeu, smerenia şi umilinţa lui sunt atitudini indispensabile pentru a experimenta mila Celui Preaînalt.

            Să credem că Isus este Mântuitorul oamenilor şi Fiul lui Dumnezeu, să ne pocăim de păcat, să ne smerim şi să cerem mila şi îndurarea lui Dumnezeu peste noi şi casele noastre. Este timpul să facem împreună aceste lucruri, mai este încă timpul potrivit.