Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Mai 2011

 
 

 

pagina păstorului

Mai 2011

 

1 Mai

 

            Alegerea partenerului de viaţă este unul dintre marile privilegii oferite de Creator omului, dar în acelaşi timp şi una dintre cele mai mari responsabilităţi. Succesul căsătoriei depinde în cea mai mare măsură de calitatea alegerii, de respectarea principiilor alegerii. Capitolul 24 din Geneza prezintă principiile folosite de Eliezer, robul lui Avraam, trimis să aleagă o soţie pentru fiul său Isaac.

I. PRINCIPIUL COMPATIBILITĂŢII

            Riscul neînţelegerilor în căsătorie este egal cu intensitatea incompatibilităţilor. Avraam a insistat asupra compatibilităţilor naţionale, morale şi spirituale, atunci când a afirmat: ,,nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc, ci te vei duce în ţara şi la rudele mele, să iei nevastă fiului meu Isaac"  (vs. 3-4).       

II. PRINCIPIUL CĂLĂUZIRII

            Eliezer, deşi om bătrân şi cu experienţă, s-a rugat lui Dumnezeu şi a pus un semn pentru succesul alegerii fetei: ,,Fă ca fata căreia îi voi zice: ,,Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau" şi care va răspunde: ,,Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale" să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tu Isaac" (vs. 14). Este fundamental să remarcăm faptul că semnul a fost în legătură cu caracterul fetei - hărnicie, politeţe, ospitalitate, iniţiativă... Semnul a avut legătură cu fata, cu caracterul ei, nu cu întâmplarea. Mulţi nefericiţi au pus semne la întâmplare şi acum dau vina pe Dumnezeu. Semnele multora sunt bizare: ,,Dacă plouă înseamnă că este voia lui Dumnezeu." Semnul acesta nu are legătură cu caracterul persoanei vizate.

III. PRINCIPIUL ESTETIC

            Una dintre caracteristicile Rebecăi, fata aleasă pentru Isaac, dar şi a celorlalte femei din pleiada eroilor Bibliei, a fost frumuseţea. Frumuseţea nu înseamnă atracţie. Biblia menţionează că Sara, Rahela, Abigail, Tamar, Abişag, Vasti, Estera... au fost femei frumoase. În acelaşi timp, este cinstit să menţionăm faptul că frumuseţea este o calitate subiectivă, de aceea s-a născut expresia: ,,Nu-i frumos ce e frumos, ci-i frumos ce-mi place mie." Asta înseamn că, indiferent cum califică oamenii o femeie, ea este frumoasă pentru soţul ei.

IV. PRINCIPIUL CASTITĂŢII

            Fecioria unei fete reflectă valorile şi neprihănirea ei. Despre marile femei ale Bibliei, cu care a scris Dumnezeu istoria, se menţionează că au fost fecioare înainte de căsătorie. Lipsa de integritate şi neprihănire a societăţii contemporane nu numai că nu mai apreciază virginitatea unei fete la căsătorie, dar o ironizează. În felul acesta s-a cultivat absenţa aprecierii pentru această virtute care reflectă credincioşia şi demnitatea unui fete necăsătorite.

V. PRINCIPIUL OPORTUNITĂŢII

            Înţelegerea timpului potrivit este un principiu nu doar în război şi în afaceri, ci şi în căsătorie. Biblia menţionează că după ce s-a rugat Eliezer, Dumnezeu a trimis-o pe Rebeca cu vadra (vasul în care aducea apă) pe umăr la fântână. Graba sau întârzierea reflectă absenţa călăuzirii divine.

VI. PRINCIPIUL CONFIRMĂRII

            Decizia căsătoriei pentru doi tineri va aduce bucurie şi siguranţă dacă va fi confirmată de cele trei instanţe: propria lor conştiinţă, părinţii lor şi Dumnezeu. Părinţii Rebecăi au consimţit la căsătoria fiicei lor.

VII. PRINCIPIUL ALEGERII

            Calitatea alegerii este dată de cunoaşterea partenerului. Verificarea alegerii este dată de confirmarea partenerului. Practicarea alegerii este dată de convieţuirea cu partenerul.

            Frumuseţea şi măreţia căsătoriei depinde de libertatea alegerii partenerului. Primul om, Adam, a ales acceptând propunerea Creatorului, atunci când a exclamat: ,,În sfârşit". Visul fiecărui muritor pentru o familie fericită depinde de calitatea alegerii şi de principiile folosite.

 

 

8 Mai

    

Atât în planul Creatorului, cât şi în viaţa omului, familia are un rol extrem de important, motiv pentru care Dumnezeu a organizat viaţa pe pământ în jurul familiei. Căsătoria este metoda pentru întemeierea familiei, iar dragostea este motivaţia pentru căsătorie. Beneficiile vieţii de familie sunt egale cu investiţia şi cu asumarea responsabilităţilor ce revin fiecărui soţ, soţii, părinţi, copii. Soţul, tatăl are reponsabilitatea conducerii şi câştigării existenţei, timp în care soţia, mama are responsabilitatea instruirii şi a administrării câştigului. Copiii au responsabilitatea ascultării şi a pregătirii pentru viaţă. În familie nu există factorul ,,mai important", ci doar ,,mai diferit". Diferenţele dintre membrii familiei cu creează superioritate sau inferioritate, ci doar diferenţe. Acest sistem de evaluare consolidează unitatea familiei, pentru că fiecare dintre membri se luptă pentru a da valoare celorlalţi. Să fii fericit înseamnă să fii iubit, apreciat, înţeles, or lucrul acesta se realizează cu adevărat în familie. Soţul este apreciat pentru iubire şi efort, soţia pentru supunere şi sacrificiu, copiii pentru ascultare şi respect.

            Asemenea bărbatului, soţului, tatălui, bunicului, şi rolul femeii, soţiei, mamei, bunicii în familie este unic. Sensibilitatea, sacrificiul, pasiunea, grija şi atitudinea neobosită a mamei fac din ea o persoană unică în istoria umanităţii. Iubirea de mamă este povestită, cântată, pictată, sculptată şi trăită. Ea este iubirea pe care o numim MAMA. Dedicând următoarele gânduri mamei, nu vrem să inferiorizăm taţii, ci doar să vorbim despre mame. Imaginea femeii are o istorie lungă:

1. În vechime s-a promovat inferioritatea femeii - poligamia.

2. În antichitate s-a lansat imaginea femeii care conduce lumea - Cleopatra.

3. În Evul Mediu femeia era ispita, principala vinovată de căderea omului în păcat - Eva.

4. În secolele optsprezece şi nouăsprezece poziţia femeii a fost de casnică - soţie şi mamă.

5. În secolul douăzeci apare imaginea femeii revoluţionare, simbolul libertăţii - feminismul. Femeia iese din casă, face carieră, devine om de ştiinţă...

            Imaginea femeii în Biblie reflectă voia Creatorului şi nu se schimbă de la o perioadă la alta. Ea este prezentat, asemenea bărbatului, ca o fiinţă ce trebuie să-şi disciplineze inima şi viaţa:

1. Trebuie să se raporteze la Dumnezeu în primul rând, nu la oameni - Maria, mama Domnului. Chemarea de a fi ,,născătoare de Dumnezeu" risca să o expună oprobriului public, însă ea priveşte misiunea aceasta din perspectiva lui Dumnezeu.

2. Trebuie să se pocăiască de păcat. Samariteanca a reacţionat cu pocăinţă la întâlnirea cu Domnul şi mulţi concitadini s-au convertit prin ea.

3. Trebuie să se raporteze la soţ în primul rând, nu la ambiţiile personale - Abigail. O femeie înţeleaptă poate fi fericită chiar alături de un soţ ,,nebun".

4. Trebuie să aibă în vedere binele spiritual al membrilor familiei ei - Mama fiilor lui Zebedei.

5. Trebuie să-şi influenţeze soţul la bine - Claudia, soţia lui Pilat. 

6. Trebuie să fie o binecuvântare pentru neamul ei - Estera. Ei nu i-a fost ruşine cu poporul ei de emigranţi, nici cu obiceiurile, limba, religia şi cultura lor.

            Misiunea cea mai importantă a unei femei este misiunea de soţie, mamă şi credincioasă.

1. Sunamita, femeia care se gândeşte la casa lui Dumnezeu. Ea a avut iniţiativa construirii şi dedicării unei camere în casa ei, pentru găzduirea omului lui Dumnezeu. Omul nu  avea valoare în sine, însă Îl reprezenta pe Dumnezeu. Aşa a gândit femeia din Sunem.

2. Abigail, femeia care se gândeşte la casa ei. Ea a avut înţelepciunea şi puterea să-şi protejeze familia.

3. Lidia, femeia care se gândeşte la sufletul ei. Ea îşi asumă riscul convertirii, într-o zonă şi o epocă în care creştinismul expunea la moarte.

            Marile femei sunt marile credincioase, marile soţii, marile mame, marile bunice. Nu cariera, în primul rând, nu titlurile academice, nu poziţia şi faima... NU, ci în primul rând misiunea de soţie, mamă, de credincioasă lui Dumnezeu. Le privim cu respect, mulţumindu-I Domnului pentru ele. Dumnezeu să le păstreze şi să le binecuvânteze.

 

 

15 Mai

    

            Conducerea spirituală este unică prin faptul că urmează modelul ceresc. Conducătorul spiritual este omul care nu-şi doreşte conducerea în mod firesc, dar este constrâns de chemarea lui Dumnezeu să-şi asume o anumită slujire. Omul dominat de ambiţia de a conduce este descalificat. Conducătorul spiritual nu-şi va permite să stăpânească peste moştenirea Domnului, ci va sluji cu modestie şi respect, până când va vedea că Dumnezeu alege pe un altul să conducă.

            Cea mai serioasă problemă a conducerii este problema autorităţii. Grecii antici au considerat că sursa autorităţii este statul care deleagă autoritatea. În Biblie sursa autorităţii este chemarea lui Dumnezeu şi înzestrarea cu daruri care califică slujirea la un nivel de calitate duhovnicească. Hristos a impus un model de slujire prin care importanţa conducătorului se măsoară prin umilinţă şi mărimea prin slujirea lui. De aceea conducătorii din biserică se numesc slujitori.

            În Isaia 42:1-4, Biblia ne prezintă profilul slujirii Domnului:

            1. Dependenţa: ,,Iată Robul Meu, pe care îl sprijin"

            2. Aprobarea: ,,Alesul în care îşi găseşte plăcerea sufletul Meu"

            3. Ungerea: ,,Am pus Duhul Meu peste El"

            4. Slujirea: ,,El va vesti Neamurilor judecata"

            5. Decenţa: ,,El nu va striga, nu-şi va ridica glasul..."

            6. Mila: ,,Trestia frântă n-o va zdrobi, mucul care arde nu-l va stinge"

            7. Optimism: ,,El nu va slăbi, nici nu se va lăsa..."

            Scripturile ne învaţă câteva concepte despre conducerea prin slujire:

   1. Manifestarea atitudinii de slujire. Cuvântul folosit de Domnul pentru slujire sugerează cea mai umilă formă de slujire, robia: ,,Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu... S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob" (Fil. 2:5-6).

  2. Conducerea în smerenie. Un conducător primeşte avizul Stăpânului în slujire atâta timp cât se fereşte de mândrie, atotsuficienţă, infailibilitate şi indispensabilitate. Un angajat care fură slava Stăpânului este hoţ, nu slujitor.

  3. Conceptele tradiţionale şi cultura nu sunt Biblie. Orice concept care mută atenţia de la slujire la poziţie şi de la modestie la merite personale este lumesc. Calitatea slujirii nu trebuie evaluată prin prisma pragmatismului omenesc, ci a sfinţeniei divine.

  4. Compatibilitate între ,,a cunoaşte", ,,a face" şi ,,a fi". Nu poţi conduce pe alţii decât atunci când ştii bine unde vrei să-i duci şi nu-i poţi duce acolo unde tu nu eşti.

 5. Interzicerea excesului de autoritate. Manipularea prin orice mijloace este împotriva modelului de conducător prin slujire. Dacă autoritatea nu este recunoscută, cel mai probabil că nu există.

            Vorbind despre profilul slujitorului care conduce în biserică, Pavel menţionează câteva aspecte în prima scrisoare trimisă lui Timotei:

1. Caracteristici personale: un om cu o puternică autodisciplină şi autocontrol. Puţine lucruri sunt mai periculoase decât autoritatea pusă în mâna unui om necontrolat.

2. Calificative morale: un om cu principii biblice de viaţă personală. Puţine lucruri sunt mai ciudate decât chemarea la slujirea prin umilinţă făcută unui om mândru şi fără caracter.

3. Calificative sociale: un om cu o reputaţie bună în societate, dobândită prin modul lui de viaţă. Noi toţi îi urmăm doar pe slujitorii pe care îi respectăm şi în care avem încredere.

4. Calificative domestice: un om care-şi demonstrează calitatea de conducător slujitor mai întâi în propria familie.

5. Calificative de personalitate: un om blând, paşnic, care rezolvă problemele comunităţii.

            O biserică locală va fi condusă de Dumnezeu atunci când va fi condusă de asemenea slujitori, pentru că esenţa conducerii este influenţa.

 

 

22 Mai

    

            Diferenţa dintre succes şi faliment în mijlocul unui grup de oameni o face conducerea, deoarece conducerea înseamnă influenţă. Fostul preşedinte al SUA, Harry Truman, spunea: ,,Conducătorul este persoana care are abilitatea să influenţeze pe alţii să facă ce nu vor să facă şi să ajungă să le placă acest lucru." Misionarul D.E Hoste, succesorul lui J.H. Taylor, spunea: ,,Cel mai bun test pentru a determina dacă cineva este bun să conducă este să vezi dacă este cineva să-l urmeze." Intensitatea influenţei în conducere este determinată de măsura în care conducătorul se dăruieşte altora, nu de măsura în care îi constrânge pe ceilalţi. Conducerea spirituală este unică prin faptul că foloseşte modelul ceresc. Acest model presupune chemarea divină, nu ambiţia umană. Împărăţia lui Dumnezeu (mântuirea prin credinţă şi pocăinţă) se ia cu năvală; conducerea, nicidecum. Pentru conducere trebuie invitaţie, aceasta însemnând chemare divină: ,,El a dat pe unii apostoli, evanghelişti, proroci, păstori şi învăţători" (Efes. 4:11). Primul scop al unui conducător este să se asigure că este compatibil cu oamenii pe care-i conduce - compatibilitate în valori, scop, obiective, viziune. De aceea nu poate fi slujitor peste un grup de oameni decât persoana care a fost aleasă şi recunoscută public ca având dreptul şi responsabilitatea să împlinească anumite slujiri în beneficiul grupului (bisericii locale). Nicio persoană nu poate sluji un grup de oameni dacă aceştia nu o vor.

            Cea mai serioasă problemă legată de conducere este problema autorităţii, aceasta făcând diferenţa dintre conducerea seculară şi cea spirituală. Hristos în NT a impus un model de slujire în care importanţa conducătorului se măsoară în umilinţă şi mărimea lui se măsoară în slujire: ,,Ştii că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Căci oricine va vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20: 25-28). Pentru omul firesc aceasta este definiţia eşecului şi un mare paradox, or pentru mentalitatea duhovnicească este expresia chemării, a spiritualităţii, a moralităţii şi a disponibilităţii. În Isaia 42:1-4, Hristos este prezentat ca Rob, având următoarele caracteristici:

            1. Dependenţă: ,,Iată Robul Meu" (vers. 1a).

            2. Aprobare: ,,Alesul în care îşi găseşte plăcerea sufletul Meu" (vers. 1b)

            3. Ungere: ,,Am pus Duhul Meu peste El" (vers. 1c)

            4. Slujire: ,,El va vesti Neamurilor judecata" (vers. 1d)

            5. Decenţă: ,,El nu va striga, nu-şi va ridica glasul" (vers. 2)

            6. Milă: ,,Trestia frântă n-o va zdrobi..." (vers. 3)

            Ucenicii Domnului au fost iniţial aşa de departe de acest model, încât mama fiilor lui Zebedei, doi dintre ucenicii Mântuitorului, I-a cerut Domnului să pună în Împărăţia Sa pe unul dintre fiii ei la stânga şi pe celălalt la dreapta. Aceasta este definiţia conducerii lumeşti. Un conducător trebuie să strălucească în câteva aspecte ale personalităţii lui:

  1. Spiritualitatea - relaţia personală cu Dumnezeu, manifestată prin rugăciune, post şi Biblie

  2. Moralitatea - relaţia personală şi publică cu oamenii. Moralitatea este dovada spiritualităţii, pentru că cine Îl iubeşte pe Dumnezeu pe care nu-L vede, îi va iubi cu siguranţă şi pe oamenii pe care-i vede (1 Ioan 4:20).

  3. Abilitatea - capacitatea să ştie, să spună, să facă lucrurile specifice grupului, mai bine decât ceilalţi. Niciun grup nu va respecta un conducător ale cărui abilităţi sunt sub media grupului.

  4. Disponibilitatea - capacitatea de a fi la dispoziţia lucrării lui Dumnezeu cât se poate de mult.

            Toate aceste calităţi creează încredere în inimile oamenilor pentru a urma pe cineva care ştie încotro merge. Nimeni nu urmează un conducător pe care nu-l respectă. Hristos a fost urmat pentru că oamenii erau impresionaţi şi cuceriţi de El, de ce spunea, de ce făcea, de viaţa Lui.

 

 

29 Mai 
 

Una dintre marile provocări ale adulţilor este creşterea şi educaţia copiilor şi tinerilor. Biserica este unul dintre locurile spre care ei se îndreaptă, imitând modelul adulţilor. Motivele pentru care tinerii merg la biserică sunt următoarele:

            1. Ei caută răspunsuri la întrebările care-i frământă.

            2. Caută ajutor la problemele cu care se confruntă.

            3. Caută modele pentru a primi direcţie şi motivaţie.

            4. Caută iubire pentru a confirma valoarea lor.

            Tinereţea este vremea căutării identităţii, de aceea este caracterizată de instabilitate, nesiguranţă, frustrări şi provocări. Elanul îi face entuziati, însă lipsa de experienţă îi face vulnerabili. Curiozitatea specifică începutului vieţii de adult îi predispune la explorarea provocărilor vieţii, transformându-i pe mulţi dintre ei în victime ale obsesiilor păcătoase.

            Iosif şi experienţele complexe prin care a trecut poate fi luat drept exemplu de generaţia copiilor noştri, frământat de provocările vieţii cotidiene:

            I. PROVOCAREA ADVERSITĂŢII

            Descoperirile divine primite de la Dumnezeu, poziţia de copil favorit oferită de tatăl său, asumarea responsabilităţilor de adult... i-au atras invidia fraţilor săi, conducându-i pe cei doisprezece fraţi la sângeroasa relaţie de adversitate. Această stare de lucruri i-a motivat pe fraţii lui Iosif la răzbunare, vânzându-l unor comercianţi ismaeliţi. În felul acesta, copilul răsfăţat al lui Iacov a ajuns rob în Egipt. Sunt tineri care, pentru diverse motive, intră în adversitate cu membrii familiei lor şi consecinţele sunt devastatoare.

            II. PROVOCAREA OPORTUNITĂŢII

            Iosif este vândut ca sclav unui egiptean bogat, căruia îi va câştiga de-a lungul timpului bunăvoinţa prin caracter şi abilităţi de excepţie. Aşa se face că sclavul devine administratorul de încredere al egipteanului Potifar. Soţia acestuia îi face ochi dulci lui Iosif şi-i propune să devină iubiţi. Oportunităţi fără sfârşit stăteau în faţa lui Iosif, însă, din respect pentru Potifar şi din credincioşie pentru Dumnezeu, el refuză relaţia păcătoasă cu soţia stăpânului său. Sunt tineri care ajung în faţa unor aparente oportunităţi şi, din lipsă de respect şi credincioşie faţă de Dumnezeu, aleg să păcătuiască.

            III. PROVOCAREA INFERIORITĂŢII

            Motivată de ură, soţia lui Potifar îl acuză pe Iosif de intenţie de viol, lucru care-l face să ajungă în închisoare, deşi era absolut nevinovat. Credincioşia lui faţă de Dumnezeu, respectul său faţă de Potifar este răsplătit cu închisoarea. Este dispreţuit, nedreptăţit şi inferiorizat. Merită să fii cinstit în viaţă, dacă în loc de apreciere eşti nedreptăţit şi plăteşti preţul inferiorităţii şi ruşinii? Iosif a plătit acest preţ, încrezându-se în Dumnezeu, pe care-L aştepta să-i facă dreptate. Mulţi tineri percep încercările vieţii, al căror rol este maturizarea şi desăvârşirea, drept eşecuri care conduc la complexul de inferioritate, manifestat prin descurajare, deznădejde şi depresie.

            IV. PROVOCAREA SUPERIORITĂŢII

            Prin ajutorul lui Dumnezeu, Iosif iese din închisoare şi devine primul ministru al Imperiului Egiptean. Un emigrant evreu, fostul rob al lui Potifar, omul acuzat şi închis pentru tentativă de viol, ajunge ministrul ţării! Mulţi tineri ajung în virtutea circumstanţelor să administreze anumite oportunităţi şi, influenţaţi de beţia puterii, abordează o atitudine ridicolă de superioritate şi dispreţ. Caracterul unui om este verificat de primirea autorităţii, însă este confirmat de manifestarea responsabilităţii. Adversitatea este un test care trebuie trecut cu răbdare, oportunitatea este un privilegiu care trebuie folosit cu echilibru, inferioritatea este un examen care trebuie depăşit cu speranţă, superioritatea este o ocazie care trebuie folosită cu umilinţă.

            Copiii şi tinerii familiilor şi bisericii noastre trebuie ajutaţi şi încurajaţi să depăşească provocările vieţii, învăţând să devină adulţii de care are nevoie Stăpânul.