Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Aprilie 2011

 
 

 

pagina păstorului

Aprilie 2011

 

3 Aprilie

 

     Cina Domnului este actul de cult poruncit de Mântuitorul Isus Hristos pentru Biserica Sa. Înţelegerea Cinei Domnului este indispensabilă pentru a fi tratată cu responsabilitate. Fiind un act spiritual, ea nu poate fi înţeleasă decât de oamenii născuţi din nou şi, mai mult, de oamenii duhovniceşti. Cina Domnului nu este o rânduială a bisericii, ea este o poruncă a lui Dumnezeu, fiind între fiecare credincios şi Stăpân. Scopul Cinei Domnului este divers şi complex:
1. AMINTIREA DOMNULUI
     Uitarea este un fenomen natural, creând spaţiu în memorie pentru informaţiile proaspete. Informaţiile vechi, neamintite, sunt trecute, independent de voinţa noastră, de o funcţie a memoriei în departamentul subconştient sau chiar inconştient. Amintirea lor periodică are rol de actualizare şi de menţinere în spaţiul conştient, dându-le în felul acesta valoare, cinste şi respect. Este remarcabil faptul că Mântuitorul personal a cerut ,,să-L pomenim" prin practicarea Cinei Domnului (1 Cor. 11:25).  Ori de câte ori ne împărtăşim, reactualizăm realitatea morţii Sale, prin folosirea celor două elemente care simbolizează moartea Sa: ,,azima frântă" pentru trupul Său şi ,,rodul viţei" pentru sânge. De aceea, practicarea Cinei Domnului în mod inconştient, lipsit de pasiunea retrăirii morţii Lui, cu gândul la orice altceva, este o blasfemie.  Din acest motiv, un neconvertit nu se poate împărtăşi, pentru că nu poate avea pasiune pentru Rege cineva care nu-L primeşte în inima lui. Cina Domnului nu este un act mecanic, nu este o obligaţie pentru străini. Cina Domnului este asemenea frângerii pe care o simte fiul mergând la mormântul mamei lui, loc în care-l năpădesc amintirile, unde lăcrimează, unde trecutul se derulează prin faţa ochilor în câteva clipe. Cina Domnului este monumentul iubirii pentru Iubire, este scânteia amintirii, a recunoştinţei, este aplecarea smerită şi conştientă în faţa Maiestăţii. Caracterul amintirii Domnului nu este dat de actul fizic exterior al credinciosului care se împărtăşeşte, ci de atitudinea interioară a inimii, unde se înghesuie trăiri şi zvâcnesc sentimente pe care doar cerul le poate înţelege. Este o mare onoare să te împărtăşeşti, să-ţi aduci aminte de El, să-I simţi răsuflarea nemeritată pe obrazul sufletului.     
II. SFINŢIREA PERSONALĂ
     Cina Domnului este actul de cult care, fiind practicat cu păcate nemărturisite, îl face pe respectivul credincios responsabil de moartea Domnului (1 Cor. 11:27). Soluţia nu este amânarea împărtăşirii pentru luna următoare - nicăieri în Biblie nu ni se sugerează această metodă. Dimpotrivă, împărtăşirea este o poruncă.  Soluţia este ca ,,fiecare să SE CERCETEZE pe sine însuşi şi AŞA Să MĂNÂNCE" (v. 28). Cina Domnului ,,obligă" la sfinţire personală. Lipsa de maturitate şi de cunoaştere a Scripturilor îi expune pe credincioşi la îmbrăţişarea unor obiceiuri şi tradiţii nebiblice, sub pretextul ,,noi rămânem la ce am primit". Aşa spun şi oamenii din lume când îi chemăm la pocăinţă: ,,noi rămânem la ce am primit". Ce au primit ei? Tradiţii, obiceiuri religioase... Numai mândria spirituală îi face pe oameni să nu se expună Evangheliei, afişând o falsă atitudine de stabilitate scripturală şi de performanţă spirituală. 
III. PĂRTĂŞIA BISERICII
     ,,Având în vedere că este o pâine, noi care suntem mulţi suntem un trup; căci toţi luăm parte din aceeaşi pâine" (1 Cor. 10:17). Puţine lucruri din peisajul închinării spirituale realizează părtăşia frăţească la nivelul atins în timpul împărtăşirii cu Cina Domnului. Credincioşii care nu se împărtăşesc sau care se împărtăşesc în mod sistematic la alte biserici nu au părtăşie spirituală, nu sunt în unitatea Duhului cu biserica locală. Din acest motiv nu se poate împărtăşi un credincios care are un conflict nerezolvat cu un alt credincios. Cina Domnului impune unitatea spirituală. Unitatea spirituală depinde de sfinţirea personală şi aceasta din urmă depinde de amintirea morţii Domnului. În numele Lui trăim în sfinţenie şi în pace unii cu alţii.
    Este din nou Cina Domnului. În ce fel aminteşti pe Domnul prin împărtăşire? În ce fel realizezi sfinţirea personală prin mărturisirea şi părăsirea păcatului? În ce fel întăreşti şi susţii unitatea bisericii locale în care eşti membru? Este din nou Cina Domnului. ,,Iau astăzi cerul şi pământul martori împotriva voastră că i-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta" (Deut. 30:19). Este ziua noastră să ne apropiem cu pocăinţă de Domnul.

 

 

10 Aprilie

 

     Blestemarea smochinului care nu a avut rod stârnește și astăzi controverse. Unii cred că Mântuitorul nu a fost îndreptățit să acționeze așa pentru că nu era încă vremea roadelor; alții cred că Domnul a manifestat această slăbiciune din cauza foamei. În ceea ce mă privește, cred că este cel puțin îndrăzneață, dacă nu chiar blasfemiatoare, afirmația potrivit căreia Domnul a fost nedrept sau nervos în împrejurarea blestemării smochinului. Pentru a înțelege corect mesajul dumnezeiesc al întâmplării trebuie să facem câteva observații:

1. STABILIREA CONTEXTULUI

     a) Mântuitorul este la sfârșitul misiunii Sale de trei ani și jumătate, adică la sfârșitul perioadei în care i-a învățat mereu și mereu pe evrei, explicându-le Scripturile.  

     b)  Întâmplarea se petrece luni, a doua zi din Săptămâna Mare. În această săptămână, Domnul devine extrem de direct cu fariseii și cărturarii și cele mai multe dialoguri le are cu ei. Duminică noaptea o petrece în casa lui Lazăr, Marta și Maria din Betania și luni dimineața pleacă cu ucenicii spre Ierusalim, care se afla la aproximativ 2 mile depărtare. Pe drum spre Ierusalim, Mântuitorul ,,flămânzește" și, găsind un smochin pe drum, îl blestemă fiindcă nu a găsit rod în el. Este interesant faptul că Domnul a fost atât de nemâncat, încât a flămânzit pe drum, în ciuda faptului că tocmai plecase din casa prietenilor Lui. De ce? Nu cumva tocmai pentru a-i învăța pe ucenici ceva despre harul lui Dumnezeu irosit de evreii fără rod?

II. SPECIFICUL SMOCHINULUI

     Smochinul este primul pom pomenit în Biblie (Gen. 3:7) și evreii sunt primul popor al lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3). Smochinul și vița de vie sunt două dintre cele mai profunde simboluri ale poporului Israel. Smochinul este un pom de 3-4 metri înălțime și are particularitatea că mai întâi apar fructele și apoi frunzele. În Israel smochinul rodea de două ori: prima recoltă avea loc în luna martie-aprilie și a doua toamna târziu (Osea 9:10). Smochinele de primăvară erau mici și nu foarte gustoase, în timp ce toamna erau mari și foarte gustoase.

III. DERULAREA ÎNTÂMPLĂRII

     Pe drum spre Ierusalim, văzând un smochin cu frunze, chiar dacă nu era vremea roadelor din octombrie, Domnul S-a așteptat să aibă smochinele mici, pentru că era în 30 martie 33 d. Hr. Negăsindu-le, Domnul a spus intenționat cu glas tare, să audă și ucenicii: ,,În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine" (Mc. 11:14b).

IV. INTERPRETAREA ÎNTÂMPLĂRII

     Blestemarea smochinului este a doua oară când Domnul face ceva ce aduce judecata lui Dumnezeu, prima oară fiind în Gadara, când permite duhurilor să intre în porcii care s-au aruncat în mare. De ce blestemă Domnul un smochin care nu are roadă, dacă nu era vremea roadelor? Dacă Domnul a avut o slăbiciune, cum și-au permis ucenicii Lui să-L expună, consemnând această întâmplare în Scripturi? Este adevărat, nu era vremea smochinelor coapte din octombrie, însă prezența frunzelor vorbește despre prezența smochinelor timpurii. Smochinul nu a fost blestemat pentru lipsa rodului, ci pentru prezența frunzelor care promiteau smochinele timpurii. Nu era vorba de roada mare și gustoasă, ci doar de niște smochine timpurii, începătoare, verzi, mici și fără gust.

     Care este înțelesul întâmplării? Cum era smochinul, așa era și Templul, așa era și țara. Ca și smochinul cu frunze care promite, tot așa și evreii, plini de aparențe religioase, care ascundeau absența roadelor sfinte. Blestemarea smochinului a fost o profeție despre ce urma să li se întâmple evreilor peste 30 de ani, când au fost distruși de romani pentru aproximativ 19 secole. Acest popor s-a încrezut în el, nu în Dumnezeu. În această perioadă, au fost altoite în smochin ramurile Neamurilor (Rom. 11:11). Blestemarea smochinului are loc după ce Domnul le spune pilda smochinului, avertizat că nu are rod și grădinarul îi ia apărarea pentru încă o perioadă. Nici după perioada cerută smochinul nu a dat rod, așa că a fost necesară tăierea lui. Nici Persoana Mântuitorului, nici predicile și minunile Lui nu l-au ajutat să facă rod. Plini de frunze, dar fără rod.

     Întâmplarea nu este doar pentru Israel, ci este în egală măsură și pentru Biserică: ,,căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine" (Rom. 11:21).  Pomul se cunoaște după roadă, nu după frunze. Roada hrănește pe alții, îi satură, îi ajută.

 

 

17 Aprilie

 

     Cea mai mare performanţă a vieţii este să primeşti şi să păstrezi viaţa veşnică prin credinţă şi pocăinţă. A doua mare performanţă a vieţii este să te căsătoreşti şi să-ţi păstrezi căsnicia. Cine reuşeşte să împlinească aceste două mari proiecte ale vieţii este fericit, toate celelalte lucruri fiind doar amănunte. Şi pentru relaţia spirituală cu Dumnezeu şi pentru relaţia cu partenerul trebuie dragoste, încredere, loialitate, dedicare, asumarea responsabilităţilor şi o inimă mulţumitoare. Şi aici oamenii se împart în două categorii: unii care reuşesc, alţii care eşuează. Ce anume face diferenţa? Diferenţa o face caracterul, atitudinea şi mentalitatea cu care este privită instituţia căsătoriei. Privind la exemplele menţionate de Dumnezeu în Biblie, descoperim lucruri care ne ajută să înţelegem maniera în care trebuie să abordăm viaţa de familie. De departe cele două mari elemente ale unei căsătorii, menţionate de Biblie, sunt dragostea şi supunerea.

1. CĂSĂTORIA ESTE DĂRUIRE, NU SUPRAVIEŢUIRE.

     Iacov este unul dintre marii patriarhi ai Bibliei. Împrejurările vieţii l-au împins în poligamie, având fără să vrea două soţii, una din ,,întâmplare" şi alta pentru că a iubit-o. Privind la felul în care s-a raportat la fiecare dintre cele două soţii, înţelegem că aceeaşi persoană se poate purta frumos sau altfel cu partenerul, în funcţie de dragostea pe care o are pentru el. Oamenii care eşuează în cuplu dau vina pe partener, dorind să justifice reacţiile lor păcătoase prin comportamentul greşit al tovarăşului de viaţă. Ei spun că au reacţionat păcătos la coportamentul păcătos al partenerului. În dragoste oamenii nu reacţionează, ci acţionează. Dragostea nu este un efect, ci este o cauză. Dragostea nu este reacţia de ceartă la cearta partenerului. Dragostea este iniţiativa de iubire şi înţelepciune la slăbiciunea partenerului, ,,fiindcă dragostea acoperă totul, crede totul, speră totul, suferă totul..." (1 Cor. 13:7). Persoana iubită este cea mai frumoasă, cea mai bună, nu greşeşte niciodată, merită totul... Persoana neiubită nu este frumoasă, nu este bună, greşeşte tot timpul, nu merită nimic. Diferenţa o face dragostea. Iacov este omul care s-a dăruit Rahelei şi a iubit-o foarte mult. Datorită iubirii cu care s-a raportat la ea, Rahela a fost pentru el femeia perfectă. Cu cea de-a doua soţie, cu Lea, Iacov a supravieţuit. El nu a iubit-o, de aceea ea nu a fost niciodată soţia ideală. Aceeaşi Lea, dacă se căsătorea cu un alt bărbat, care ar fi iubit-o, probabil că ar fi fost pentru el soţia ideală. Idealul este legat de dragoste, de aceea Biblia se învârte în jurul iubirii:

    a. ,,Fiindcă atît de mult A IUBIT Dumnezeu lumea, încât a dat" (Ioan 3:16). Cine iubeşte dăruieşte, cine nu, supravieţuieşte sau, mai rău, ,,bagă de vină".

    b. ,,SĂ IUBEŞTI pe Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dântâi şi cea mai mare poruncă" (Matei 22:37-38).

    c. ,,Iar a doua asemenea ei este SĂ IUBEŞTI pe apropele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22:39). Orice om va putea îmbătrâni lângă propriul tovarăş de viaţă dacă-l va iubi ca pe sine.

    d. ,,Bărbaţilor, IUBIŢI-VĂ nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele" (Col. 3:19). În iubire nu este ură, răzbunare, resentimente, duşmănie... Iacov a iubit-o pe Rahela până la moarte. După moartea ei, dragostea pentru ea s-a reflectat în cei doi copii făcuţi ea, Iosif şi Beniamin. De aceea lui Iosif i-a dat o moştenire dublă. Lea îi face lui Iacov şase băieţi şi o fată, însă toate acestea (în lipsa iubirii) nu înseamnă nimic pentru Iacov. Atunci când partenerul nu este iubit, nimic din ce face nu este bun. Dragostea dă valoare, culoare, parfum, de aceea Dumnezeu spune: ,,dragostea nu va pieri nicioadată".

II. CĂSĂTORIA ESTE ACORD, NU AŞTEPTARE.

     Cele mai multe conflicte din familie sunt din cauza aşteptărilor înşelate. Când nevoile nu sunt împlinite apar reacţiile. Când reacţiile nu primesc răspuns apar conflictele. Reacţiile arată nemulţumirea. Conflictele manifestă nemulţumirea. Unul dintre cei mari duşmani ai unei relaţii sunt aşteptările neîmplinite. Ele pot fi neîmplinite din cel puţin două motive:

     a. Necunoaşterea aşteptării - partenerul nu ştie la ce se aşteaptă în momentul acela tovarăşul de viaţă. Neştiind, nu-i împlineşte aşteptarea, lucru care generează un conflict.

     b. Dezacordul aşteptării - partenerul ştie aşteptarea tovarăşului de viaţă, însă o apreciază ca find exagerată sau nesănătoasă. În consecinţă, nu o împlineşte.

Soluţia este să se transforme aşteptările în acorduri, adică orice aşteptare să fie discutată şi să se facă o înţelegere de comun acord, un acord pe care amândoi să-l respecte cu supunere. Căsătoria fiecăruia este ceea ce ei o fac, de aceea să facem excelentă căsătoria noastră.

 

 

24 Aprilie

 

     Cel mai sclipitor eveniment al istoriei umanităţii este învierea glorioasă a Domnului Isus Hristos. Învierea Lui dă o nouă şi măreaţă perspectivă vieţii, morţii şi eternităţii, proclamând victoria finală şi totală asupra Diavolului, asupra morţii şi asupra păcatului. Învierea este confirmarea lui Dumnezeu cu privire la planul de mântuire realizat de Hristos. Mesajul învierii este măreţ şi complex, trecând dincolo de cuvinte:

1. UNICITATEA MÂNTUITORULUI

     ,,Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea" (Faptele Ap. 2:25). Moartea nu a avut autoritate asupra Domnului, pentru că nu a găsit niciun păcat în El. Hristos a fost, este şi va rămâne singura Fiinţă în care nu s-a găsit niciun păcat. Acesta este motivul pentru care a putut să devină Mântuitorul oamenilor. Învierea confirmă şi proclamă unicitatea Sa.

II. UNICITATEA SCRIPTURILOR

     ,,Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi" (1 Cor. 15:4). Cu sute de ani în urmă, Dumnezeu a profeţit despre naşterea, moartea, învierea şi înălţarea Mântuitorului. Într-o lume absolut nesigură, Biblia este singura Carte în care poţi avea deplină încredere. Dacă o singură dată Biblia ar fi spus un lucru care nu s-ar fi împlinit, oamenii şi-ar fi pierdut încrederea în ea. Învierea confirmă şi proclamă unicitatea Scripturilor. Ne putem încrede pe deplin în fiecare cuvânt al Bibliei.

III. IERTAREA OAMENILOR

     ,,...Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi" (Romani 4:25).  Oamenii sunt justificaţi în faţa justiţiei divine datorită lucrării de ispăşire realizată prin moartea şi învierea Domnului. ,,Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi. Cine-i va osândi? Hristos a murit. Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi" (Romani 8:34). Învierea confirmă şi proclamă iertarea muritorilor.

IV. SFINŢIREA CREDINCIOŞILOR

      ,,Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă" (Rom. 6:4). ,,Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei" (2 Cor. 5:15). Există putere şi exemplu de sfinţire în moartea şi învierea credincioşilor.

V.  SLUJIREA CREDINCIOŞILOR

     ,,Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi..." (Gal.1:1). Îngerul le spune femeilor la mormântul gol:

     1. ,,Veniţi şi vedeţi" - edificare personală

     2. ,,Duceţi-vă şi spuneţi" - nu poţi spune ce nu ai văzut, martorii trebuie să vadă.

VI. RĂPIREA SFINŢILOR

     ,,...să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus care ne izbăveşte de mânia viitoare" (1 Tes. 1:10). Sfinţii Îl aşteaptă pe Regele înviat care Se va întoarce după ei. Învierea confirmă şi proclamă răpirea sfinţilor.

VII. JUDECAREA OAMENILOR

     ,,Dumnezeu... a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi" (Faptele Ap. 17:31).

      Să nu uităm că metoda Sa a fost crucea, scopul Lui a fost mântuirea, dovada Sa a fost învierea şi motivul Lui am fost noi, noi amândoi. Pentru cei născuţi din nou, învierea dă o nouă şi măreaţă perspectivă asupra vieţii, asupra morţii şi asupra eternităţii, proclamând victoria finală şi totală asupra Diavolului, asupra morţii şi asupra păcatului. Suntem rodul suferinţelor Sale şi beneficiarii slavei Lui. Este Domnul nostru, să ne lăudăm cu El şi să-L proclamăm, spunând mereu şi mereu ,,HRISTOS A ÎNVIAT"!