Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Februarie 2011

 
 

 

pagina păstorului

Februarie 2011

 

6 Februarie

 

Dacă cea mai mare nevoie a oamenior ar fi fost banii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un bancher şi problema noastră ar fi fost rezolvată. Dacă cea mai mare problemă ar fi fost cunoştinţa, Dumnezeu ne-ar fi trimis un academician; dacă cea mai mare problemă ar fi fost sănătatea, Dumnezeu ne-ar fi trimis un medic. Dar pentru că cea mai mare problemă a oamenilor a fost, este şi rămâne mântuirea sufletului şi viaţa veşnică, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor în Persoana glorioasă a Fiului Său, Domnul Isus Hristos.

            Dacă cea mai mare problemă a Bisericii ar fi banii, cunoştinţa sau sănătatea, am angaja bancheri, academicieni şi medici şi problemele enoriaşilor ar fi rezolvate. Dar pentru că cea mai mare problemă a oamenilor care vin, vor veni sau ar trebui să vină la biserică este mântuirea sufletului şi viaţa veşnică, Dumnezeu ne-a dat harul pocăinţei, credinţei, rugăciunii, postului, umplerii cu Duhul Sfânt, dedicării în slujire şi perspectiva trezirii spirituale.

            Foarte uşor oamenii se îndrăgostesc de lucrurile pământeşti ale vieţii umane, fiind tentaţi permanent să reducă sau să elimine preocuparea pentru lucrurile cereşti ale vieţii spirituale. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte în legătură cu valorile şi priorităţile care determină sensul vieţii.

            Scopul Bisericii este proslăvirea lui Dumnezeu şi împlinirea intereselor Împărăţiei Sale, precum în cer, aşa şi pe pământ. Identitatea Bisericii este dată de spiritualitatea şi maturitatea ei, lucruri care-i determină mărturia. Existenţa Bisericii este justificată de sfinţenia şi slujirea ei. Mesajul Bisericii este pocăinţa de păcat şi credinţa în Isus Hristos, pentru primirea vieţii veşnice. Practica Bisericii este postul, rugăciunea şi predicarea Evangheliei. Viaţa Bisericii este caracterizată de părtăşie, închinare şi bucurie. Puterea Bisericii este determinată de prezenţa şi manifestarea darurilor Duhului, autoritatea Bisericii de prezenţa şi manifestarea slujirilor lucrătorilor şi caracterul este determinat de prezenţa Roadei Duhului Sfânt.

            Sufocaţi de criza economică a ultimilor doi, trei ani, împresuraţi de datorii neplătite, apăsaţi de vise frânte, chemaţi de nevoile neîmplinite ale membrilor familiei, dezamăgiţi de păgânismul din societate, de ateismul din şcoli, de conflictul din familie, de religiozitatea din biserică, încercăm să vedem dincolo de ce se vede. Încercăm să vedem cerul, să-L vedem pe Dumnezeu. Suntem astăzi la vârsta pe care a avut-o Mântuitorul când a servit lui Dumnezeu între oameni sau la vârsta lui Moise când a fost pregătit sau chemat în lucrare, sau a lui David, a ucenicilor Domnului, a lui Pavel, Jan Hus, Martin Luther, Jean Calvin... Suntem la cea mai bună vârstă. Dumnezeu a investit în noi, rămânând în trecut urmele paşilor Săi în viaţa noastră. El ne-a învăţat prin suferinţele vieţii să ne rugăm, în provocările vieţii să slujim, în necazurile vieţii să răbdăm şi în părtăşia cu El să ne închinăm. Unde sunt lucrurile pe care le-am învăţat? Cine mănâncă vlaga poporului ales? Unde se cheltuiesc resursele oamenilor lui Dumnezeu?

            Fiecare zi devine istorie, fiecare persoană devine fotografie, fiecare slujire devine amintire. Astăzi însă este darul lui Dumnezeu pentru noi, astăzi este timpul nostru, astăzi este ziua bucuriei şi a împlinirii făgăduinţelor. Astăzi este o zi de post şi rugăciune, o zi în care vom duce la cruce marile noastre poveri, responsabilităţi şi greutăţi. Astăzi vom posti pentru lucrarea lui Dumnezeu de misiune şi evanghelizare care se desfăşoară pe tot pământul. În anumite locuri, Evanghelia este stropită cu sânge, cu teroare şi suferinţă. Astăzi ne vom ruga să primim harul pocăinţei, nu pocăinţa de acum un an sau zece sau cincizeci, ci pocăinţa de astăzi, o pocăinţă care să ne facă oamenii plini de Duh de acum un an, sau zece, sau cincizeci. Astăzi vom posti pentru familiile noastre, pentru cei mai dragi dintre oameni. Astăzi ne vom ruga pentru copiii pe care ni i-a dat Domnul şi pentru tinerii din familii şi din biserică. Punem numele Domnului peste ei şi viitorul lor. Astăzi postim şi ne rugăm pentru trezire, pentru trezire spirituală. Noi ne rugăm şi postim, fiindcă atunci când ne rugăm, Dumnezeu ascultă şi lucrează. Fii împreună cu noi în acest timp, timp care mâine va deveni istorie, istoria lui Dumnezeu şi istoria poporului Său.

 

 

13 Februarie

 

            Trezirea spirituală este visul fiecărei biserici, al fiecărui copil al lui Dumnezeu. Biserica creştină, de-a lungul celor 2000 de ani de istorie, a avut perioade de aţipire spirituală şi perioade de trezire spirituală. Se subînţelege faptul că aceste stări spirituale au fost locale. În timp ce bisericile de pe un continent experimentau trezirea, pe altul experimentau aţipirea spirituală.

            Biserica creştină a început în forţă la Cincizecime. În secolul patru, visul pe care Împăratul Constantin cel Mare l-a avut, l-a determinat să legalizeze Cultul Creştin alături de cultul păgân în tot imperiul. În 1054 s-a produs separarea Bisericii de Apus, cu sediul la Roma, de Biserica de Răsărit, cu sediul la Bizanţ. Motivele majore ale Marii Schisme au fost celibatul preoţilor şi doctrina Filioque. Aţipirea spirituală a cuprins Biserica şi, în secolul al XV-lea, au apărut mişcări de protest în Cehia, Germania, Elveţia, Anglia, Scoţia... Aceste proteste au dat naştere Mişcării Protestante şi Denominaţiilor Calviniste, Luterane, Anglicane, Unitariene, Prezbiteriene...

            Timpul a trecut, focul trezirilor s-a stins şi aţipirea spirituală şi-a reluat locul în Biserica lui Dumnezeu. Cei care au protestat împotriva lipsei de spiritualitate din bisericile istorice au ajuns în aceeaşi stare. Începând cu secolul al XVIII-lea, au revenit valurile trezirii spirituale şi în felul acesta au apărut neoprotestanţii, adică cei care au protestat faţă de protestanţi. Protestul avea în vedere pierderea spiritualităţii bisericilor, adică a preoţilor şi a credincioşilor. În felul acesta, în peisajul spiritual au apărut denominaţiile Baptiste, Penticostale, Creştine după Evanghelie şi Adventiste. Aceste mişcări de trezire spirituală au readus în prim plan doctrina botezului în apă, a infailibilităţii Scripturilor, a mântuirii prin credinţă, a lucrării Duhului Sfânt, a sfinţirii personale. Mişcarea harismatică se răspândeşte tot mai mult, nu doar în Europa şiAmerica, ci şi în Africa şi Asia.

            În ciuda acestor treziri spirituale, sunt denominaţii mai vechi sau biserici, indiferent de denominaţia de care aparţin, care sunt cuprinse de somnul spiritual. Biblia este înlocuită cu tradiţia şi formalismul. Lucrarea Duhului este minimalizată sau înlăturată. Liderii bisericilor devin tot mai toleranţi şi membrii acestor biserici devin tot mai fireşti. Ateismul promovat în şcoli, păgânismul afişat în societate, formalismul tolerat în biserici, materialismul susţinut în familie conduc mişcarea evanghelică la o stare de aţipire sau chiar la adormire spirituală. David, în Psalmul 133, vorbeşte despre ritualul ordinării preoţilor evrei, ceremonie în care se turna în chip simbolic pe capul lor o amestecătură de untdelemn şi mirodenii. Untdelemnul se turna pe cap, se scurgea pe barbă şi pe veşmintele preotului, însă, fiind simbolul Duhului Sfânt, are pentru noi următorul mesaj:

            1. Când vine trezirea spirituală şi Duhul Sfânt Se coboară peste o persoană născută din nou şi sfinţită, prima instanţă pe care o afectează este mintea. Un copil al lui Dumnezeu folosit pentru trezirea spirituală are o minte înnoită şi un duh treaz. Valorile şi priorităţile cerului îşi fac loc în mintea lui.

            2. Când vine trezirea spirituală şi Duhul lui Dumnezeu Se coboară peste un credincios, a doua instanţă pe care o afectează este vorbirea. Ea devine decentă, curată, sinceră, înţeleaptă şi ziditoare.

            3. Când vine trezirea şi Duhul Se coboară peste omul lui Dumnezeu, a treia instanţă pe care o afectează este vestimentaţia, care pune în evidenţă simplitatea, decenţa şi curăţia inimii.  

            Ceea ce ne dorim este trezirea spirituală şi experienţele înaintaşilor noştri, ale bătrânilor noştri care vrem să se repete în generaţia noastră. Pentru aceasta trebuie o adiere proaspătă a Duhului care ne va afecta fiinţele, familiile şi biserica.

 

 

20 Februarie

 

În prima parte a istoriei Bisericii Creştine, învăţătura despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt a fost clară, ocupând un loc important în viaţa spirituală. Odată cu trecerea anilor, cunostinţa şi preocuparea creştinilor pentru Duhul Sfânt s-a împărţit în două extreme:

            1. Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt a fost supraapreciată, exagerată şi greşit aplicată. Consecinţa acestei extreme a fost imitaţia omenească care a condus la confuzie şi descurajare. Această extremă s-a conturat pe fondul lipsei de cunoaştere a Scripturilor şi a exagerării experienţelor personale, care au luat locul voii lui Dumnezeu prezentate în Biblie. Din cauza ignoranţei, Duhul Sfânt a fost perceput ca o putere, nu ca o Persoană.

            2. Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt a fost subapreciată, neglijată sau chiar respinsă. Consecinţa acestei extreme a fost o viaţă spirituală seacă, plină de reguli rigide şi abstracte, lipsite de entuziasm şi bucurie. Această extremă s-a conturat pe fondul filosofiei umaniste, care respinge supranaturalul pentru că nu poate fi explicat logic.

Duhul Sfânt este Dumnezeu alături de Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Numai o înţelegere biblică, o trăire în sfinţenie, o atitudine echilibrată şi o subordonare

corectă faţă de Duhul lui Dumnezeu va aduce împlinirea promisiunilor divine. Lucrurile lui Dumnezeu trebuie dorite cu pasiune, căutate cu insistenţă şi primite într-o inimă curăţită de păcat şi dedicată lui Dumnezeu prin neprihănire.

            Rugăciunea, postul, citirea Bibliei şi sfinţirea vieţii vor conduce la o viaţă spirituală matură, plină de bucurie şi pace. Şi în lucrurile sfinte, ca în oricare alt domeniu al vieţii, stăruinţa conduce la atingerea scopului propus. ,,A stărui" înseamnă a insista în mod repetat. Substantivul ,,stăruinţă" este întâlnit de câteva ori în Noul Testament:

            1. ,,Stăruinţă în rugăciune" (Faptele Ap. 25:2)

            2. ,,Stăruinţă în bine" (Romani 2:7)

            3. ,,Stăruinţă în veghere" (Efeseni 6:18)

            4. ,,Stăruinţă în alergarea spirituală" (Romani 12:1)

Verbul ,,a stărui" este întâlnit, de asemenea, de multe ori în Noul Testament:

            1. ,,A stărui în rugăciune" (Coloseni 4:2)

            2. ,,A stărui în voia lui Dumnezeu" (Coloseni 4:12)

            3. ,,A stărui în dragostea frăţească" (Evrei 13:1)

            Lucrarea Duhului Sfânt este indispensabilă pentru viaţa spirituală, deoarece îi conferă credinciosului resursele spirituale de care are nevoie pentru mântuire şi slujire. Duhul Sfânt convinge omul de păcat, realizează naşterea din nou, sfinţirea, roada spirituală, dă daruri supranaturale, călăuzeşte în slujire, mângâie, zideşte, sfătuieşte, binecuvântează... Cum ar fi posibil pentru cineva să fie credincios lui Dumnezeu fără aceste lucruri? Atât de importante au fost aceste lucruri pentru Mântuitorul, încât nu le-a permis ucenicilor să înceapă Marea Trimitere (Matei 28:19-20) înainte de umplerea cu Duhul Sfânt (Faptele Ap. 1:8). Ei au ascultat şi primul lucru pe care l-au făcut a fost să stăruiască în rugăciune pentru primirea acestei umpleri (Faptele Ap. 1:14), lucru care s-a şi întâmplat la Cincizecime (Faptele Ap. 2:1-4). Uneori există piedici în calea stăruinţei în rugăciune pentru umplerea cu Duhul:

            1. Ignoranţa – experienţe spirituale fără cunoaştere biblică

            2. Denominaţionalismul – doctrine denominaţionale fără Biblie

            3. Formalism – pasiune fără dragoste

            4. Intelectualism – informaţie fără experienţă

            5. Imitaţie – religie fără revelaţie

            6. Nespiritualitate – religie fără sfinţenie

            7. Populism – harismă fără caracter

            Pentru că umplerea cu Duhul Sfânt este fundamentală, credinciosul îşi va sfinţi viaţa şi va stărui în rugăciune ca s-o primească de la Dumnezeu. Atunci va fi un credincios puternic şi călăuzit în slujba Stăpânului.

 

 

27 Februarie

 

                Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă spirituală adâncă şi diferită de convetire, de naşterea din nou sau de botezul în apă. Această lucrare de umplere cu Duhul este ulterioară convertirii şi se petrece de obicei după botezul în apă, în atmosfera rugăciunii stăruitoare, fiind confirmată de semnul fizic, vizibil şi auzibil al vorbirii în alte limbi. Argumentele care explică şi autentifica botezul cu Duhul Sfânt şi manifestarea darurilor spirituale în vremea noastră sunt identice cu argumentele care explică şi autentifică botezul cu Duhul Sfânt şi manifestarea darurilor spirituale în Faptele Apostolilor. Dumnezeu este Acelaşi, oamenii sunt la fel, Biserica este aceeaşi, nevoia este aceeaşi. Dacă pentru ucenicii Domnului a fost nevoie de botezul cu Duhul Sfânt şi de manifestarea darurilor spirituale, astăzi cu atât mai mult. De ce în prezent nu mai este nevoie de darurile de descoperire? De darurile de înţelepciune, cunoştinţă şi deosebire a duhurilor? De la cine primim înţelepciunea şi cunoştinţa pentru lucrarea spirituală dacă nu de la Duhul Sfânt? Este înţelepciunea o soluţie? Pot cunoştinţele dobândite în seminariile biblice să înlocuiască darul Duhului? De ce astăzi nu mai este nevoie de darurile de putere? De darurile de credinţă, de vindecare şi de minuni? Cine face minuni între noi şi cine ne vindecă dacă aceste daruri nu mai sunt valabile? Medicii, medicamentele? De ce astăzi nu mai este nevoie de darurile de inspiraţie? De darurile de prorocie, vorbire în limbi şi tălmăcire? Biblia spune că prorocia aduce ,,zidire, sfătuire şi mângâiere". Nu mai au credincioşii astăzi nevoie de aceste lucruri? Doar pentru faptul că cineva nu a avut această experienţă, ea nu mai este valabilă? Interpretarea Scripturilor trebuie confirmată de experienţa oamenilor? Anumite pasaje din Biblie nu mai sunt adevărate doar pentru faptul că cineva devine selectiv în acceptarea lor? Care sunt criteriile de selecţie? Doctrina denominaţională? Teologia personală? Limitele experienţei fiecăruia? Cât de înţelept este să spunem că o anumită parte de Biblie nu mai este adevărată? Nu mai acceptăm prorocia doar pentru că există prorocii false? Atunci să nu mai acceptăm nici învăţătura fiindcă există învăţături false. De ce selectăm învăţătura bună de cea greşită, însă prorocia o oprim pe toată? Avem acest drept? Ce va zice Stapânul la sfârşit?        

                Unii întreabă: ,,Botezul cu Duhul Sfânt mântuieşte?" NU. ,,Atunci de ce mai avem nevoie de el?"  Întrebarea nu este cinstită, pentru că foarte multe lucruri pe care credincioşii le fac în viaţa lor spirituală nu-i mântuiesc. Atunci de le mai fac? De ce se roagă credincioşii, pentru că rugăciunea nu mântuieşte? De ce citesc Biblia, de ce cântă, de ce sunt darnici, de ce...? Evanghelia lui Dumnezeu nu trebuie limitată la nivelul interesului omenesc de a fi mântuit. Dacă Persoana Duhului Sfânt mântuieşte (aplicând mânuirea organizată de Tatăl şi pregătită de Fiul), atunci botezul Duhului Sfânt împuterniceşte pentru slujire. De fapt, botezul cu Duhul Sfânt are mai multe scopuri:

                1. Este o poruncă a lui Dumnezeu (asemenea botezului în apă), ce urmează convertirii: ,,Le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui..." (Fapte 1:4). ,,...apoi veţi primi darul Sfântului Duh" (Fapte 2:38).

                2. Împuterniceste pentru a fi martor eficient: ,,..veţi primi o putere CÂND se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în..." (Fapte 1:8).

                3. Asigură puterea de sfinţire personală: ,,Dumnezeu v-a ales pentru mântuire prin sfinţirea Duhului" (2 Tes. 2:13).

                4. Asigură daruri pentru zidirea Bisericii: ,,Şi fiecăruia i s-a dat arătarea Duhului spre folosul altora" (1 Cor. 12:7)

                5. Măreşte şi împrospătează dedicarea pentru Dumnezeu. După botezul de la Cincizecime, ,,ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în..." (Fapte 2:42).

                Cine va face aceste lucruri şi multe altele pentru credinciosul şi biserica care respinge lucrarea Duhului aşa cum este prezentată în Scripturi? Mângâietorul ne-a fost trimis nouă şi niciodată nu vom fi prea plini de El, de aceea să ne umplem vasul inimii cu slava şi puterea cerului care s-a coborât prin Duhul este privilegiul nostru.