Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 13
    August

    Tabăra Şcolii duminicale 

     

    16
    August

     

    Corul şi fanfara

     

    încep repetiţiile

     

    19
    August

    Picnic @ Bunker Hill

     

  • 20
    August

    Summer Kids - 10 a.m.

     

    20
    August

    Nuntă

     

    27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @Betania

     

 

Iunie 2010

 
 

 

pagina păstorului

Iunie 2010

 

6 iunie 2010

 

            Creştinismul este soluţia lui Dumnezeu pentru restaurarea omenirii căzute în păcat. În Ierusalim, creştinismul reprezenta o relaţie personală cu Mântuitorul Isus Hristos. În Grecia, creştinismul a devenit o filosofie. În Roma, creştinismul a devenit o instituţie politică. În Europa, creştinismul a devenit o cultură. În Statele Unite, creştinismul a devenit o caritate. Pe măsură ce s-a îndepărtat de relaţia spirituală personală cu Mântuitorul Isus Hristos, de Cuvântul Scripturii şi trăirea în dimensiunea Duhului Sfânt, creştinismul s-a identificat din ce în ce mai mult cu filosofia, cu politica, cu ajutorul social şi cultura. Prezenţa vie a Mântuitorului Hristos în mijlocul Bisericii Sale oferă viaţa veşnică şi abundentă, în timp ce absenţa Sa oferă caritate socială, politică, filosofie şi cultură, aceasta fiind definiţia religiei.

            Când Duhul lui Dumnezeu părăseşte o biserică, oamenii simt nevoia de divertisment, or cultura este mediul cel mai potrivit să satisfacă această nevoie. În această nefericită situaţie, oamenii din biserică se îndepărtează tot mai mult de Scriptură şi sunt tot mai mult influenaţaţi de cultură. Este cunoscut faptul că în ultimii zeci de ani, prin intermediul mijloacelor moderne de media, tiparele comportamentale ale culturii seculare au invadat şi au influenţat în mare măsură mediul bisericesc.

            Creştinismul a trecut prin multe perioade de-a lungul istoriei sale, datorită acestor influenţe:

            1. Perioada Premodernă. Evul Mediu a fost o perioadă de aproximativ 1000 de ani în care oamenii nu ştiau despre Dumnezeu decât ceea ce le spuneau preoţii, singurii care aveau Biblia şi dreptul s-o citească.

            2. Perioada Modernă. Reforma lui Luther şi a celorlalţi reformatori au separat Statul de Biserică şi au pus Biblia la dispoziţia oamenilor.

            3. Modernismul Semi-secularizat. Filosofiile darwiniste, marxismul, revoluţiile politice şi sociale au introdus scepticismul şi ateismul, credinţa în Dumnezeu fiind pusă sub semnul întrebării şi, în final, ignorată.

            4. Secularismul Postmodern. După 1960, în Statele Unite şi apoi în restul lumii, s-a dezlănţuit o influenţă de relativism bolnav, o spiritualitate fără repere, bântuită de magie şi păgânism. 

            În mijlocul acestor influenţe care câştigă teren pe fondul ignoranţei spirituale, scopul Bisericii este sfinţirea şi slujirea, or filosofia, politica, caritatea şi cultura au cu totul alte scopuri. Care ar trebui să fie valorile şi priorităţile Bisericii contemporane? Evident, acelea de la început, prezente în învăţătura şi trăirea Mântuitorului Hristos şi a apostolilor Săi:

            1. Relaţia spirituală personală cu Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţă. Pocăinţa îi dă omului adevărata percepţie despre el şi starea în care se găseşte, iar credinţa îi dă adevărata percepţie despre Dumnezeu şi mila Sa.

            2.  Practicarea disciplinelor spirituale, adică citirea, studierea şi trăirea Bibliei, practicarea postului şi rugăciunii.

            3. Predicarea biblică şi învăţarea doctrinelor.   

            4. Conducere spirituală şi dedicată, care să fie un exemplu motivator pentru membrii bisericii.

            5. Scopuri şi obiective funcţionale, care să antreneze toţi membrii bisericii în slujire.

            6. O viziune contemporană, care să împlinească voia lui Dumnezeu prin biserică.

            Aşa este sau aşa trebuie să devină biserica în care noi suntem membri.

 

 

13 iunie

 

            Singurul mod de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este să-L descoperim în Biblie. Dincolo de revelaţia Bibliei, totul este relativ, confuz şi discutabil. Biblia este singura Carte pe care Dumnezeu a trimis-o oamenilor pentru a Se descoperi pe Sine. Iată câteva dintre axiomele Bibliei:

            1. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu - Principiul divinităţii. ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi este de folos ca să înveţe, să mustre..." (2 Tim. 3:16). Augustin spunea: ,,Ce spune Biblia, spune Dumnezeu."

            2. Dumnezeu este autorul Bibliei, oamenii sunt scriitorii ei - Principiul infailibilităţii (fără greşeală). Vechiul Testament declară de 3808 de ori că transmite mesajul lui Dumnezeu. Într-o perioadă de aproximativ 1500 de ani, aproximativ 40 de oameni care au trăit în epoci diferite au avut preocupări şi pregătiri diferite, au fost aleşi de Dumnezeu să scrie revelaţia în Biblie.

            3. Dumnezeu a vorbit pentru a Se face înţeles - Principiul simplităţii. Scopul lui Dumnezeu a fost să comunice un mesaj clar, în limba şi pe înţelesul oamenilor, respectând specificul instrumentelor umane folosite în consemnarea revelaţiei.

            4. Dumnezeu a vorbit în timp şi spaţiu - Principiul istoricităţii. Istoricitatea Bibliei susţine infailibilitatea ei, pentru că mii de profeţii spuse cu mii de ani în urmă s-au împlinit cu exactitate supranaturală.

            5. Dumnezeu nu Se contrazice pe Sine - Principiul armoniei. Duhul lui Dumnezeu care a inspirat scriitorii Bibliei nu Se poate contrazice de la o carte la alta a Scripturilor sau de la un verset la altul. Este adevărat că uneori Biblia este mai greu de înţeles, însă niciodată nu se contrazice. De aceea Dumnezeu ,,a dat pe unii păstori şi învăţători" (Efeseni 4:11). Famenul etiopian a recunoscut nevoia de a fi învăţat pentru a înţelege Scriptura: ,,Cum aş putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?" (Faptele Ap. 8:31). Neputinţa de a înţelege anumite pasaje din Biblie conduce la anomalia spiritualizării sau alegorizării Scripturii, pentru ,,a împăca" onorabil versetele greu de înţeles. Cu riscul de a fi simplistă, Scriptura înseamnă ceea ce spune şi spune ceea ce înseamnă.

            6. Dumnezeu nu Se schimbă - Principiul actualităţii. Caracterul neschimbător al lui Dumnezeu este reflectat în împlinirea promisiunilor făcute, promisiuni în care oamenii au deplină încredere. Biblia este Cartea care inspiră cea mai mare încredere oamenilor.

            7. Dumnezeu este suveran - Principiul autorităţii. Deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, ea vorbeşte cu o autoritate ultimă şi absolută. Scriptura este regula finală pentru credinţă şi viaţă, verificând şi subordonând orice altă formă de descoperire spirituală.

            8. Dumnezeu a revelat şi iluminează - Principiul consecvenţei. După cum Dumnezeu a revelat Cuvântul Său profeţilor şi apostolilor, tot aşa, El iluminează mintea cititorilor sinceri, pentru a înţelege voia Sa. Duhul Sfânt nu iluminează NICIODATĂ mintea cititorului să înţeleagă lucruri pe care El nu le-a revelat mai întâi în Biblie. Sensul Scripturii trebuie căutat şi determinat de Scripturi. Acesta este unul dintre principiile fundamentale în înţelegerea Bibliei, de aceea citirea printre rânduri sau interpretarea unui text în afara contextului conduce la erezii cutremurătoare. 

            Motivaţia pentru destinaţia cerului este mântuirea sufletului şi viaţa veşnică. Speranţa pentru destinaţia cerului este Mântuitorul Isus Hristos. Harta pentru destinaţia cerului este Biblia. Totul este pregătit, de ce mai aştepţi? Dumnezeu te iubeşte şi lucrul acesta L-a scris în Biblie.

 

 

20 iunie

 

            Biserica lui Dumnezeu a trecut, de-a lungul secolelor, prin tot felul de situaţii şi stări spirituale. În aceeaşi perioadă istorică au existat atât biserici pline de pace şi puterea Duhului, cât şi biserici fărâmiţate de neînţelegeri şi lipsite de manifestarea prezenei lui Dumnezeu. Diferenţa dintre ele au fost rezultatele. Unele au crescut numeric şi spiritual, altele au scăzut, accentuându-se formalismul şi ipocrizia. Scopul bisericii este mântuirea şi vindecarea oamenilor, creşterea spirituală şi echiparea lor pentru slujire, rugăciunea, postul şi accentuarea sfinţeniei, evanghelizarea lumii şi slujirea oamenilor. Într-o astfel de biserică se convertesc oameni, se vindecă bolnavi, sunt botezuri cu Duhul Sfânt, se formează slujitori, se încurajează generaţia tânără, există o viziune biblică şi practică a slujirii, există părtăşie şi metode de identificare a darurilor pentru slujire. O astfel de biserică este asemenea unui stup de albine, unde fiecare credincios are ceva de făcut, fiind implicat, potrivit darului său, în procesul slujirii care Îl onorează pe Dumnezeu şi îi serveşte pe oameni.

            Împotriva unei astfel de biserici Diavolul se luptă cu toate resursele lui, atacând-o din exterior şi din interior. Atacurile din exterior nu sunt periculoase pentru biserică, deoarece credincioşii din interior se solidarizează împotriva atacului şi lupta de felul acesta întăreşte unitatea bisericii. Atacurile din interior sunt distrugătoare pentru că îi pun pe credincioşi unii împotriva altora. În felul acesta se strică unitatea şi orice grup de oameni care se luptă între ei se autodistruge.

            Cum se ajunge la lupte interioare? În perioada în care manifestarea credinţei în Dumnezeu era interzisă, veneau la biserică doar credincioşii adevăraţi care-şi permiteau riscul pedepsei sau martirajului. Liberalizarea credinţei în Dumnezeu a făcut din biserică un loc unde se vine fără risc, deci vine oricine şi oricum. În felul acesta, bisericile s-au umplut de tot felul de oameni, cu tot felul de motivaţii şi interese, nenăscuţi din nou, nespirituali şi cu un caracter îndoielnic. Lucrurile acestea se petrec în vremurile noastre, adică în vremurile din urmă. Biblia spune că vremurile din urmă vor fi grele din cauza oamenilor răi (2 Timotei 3:1). Pavel prezintă portretul robot al acestor oameni, folosind 17 caracteristici (vers. 1-5). Poate ne întrebăm de ce vin la biserică aceşti oameni, dacă nu se pocăiesc şi nu se lasă schimbaţi de Dumnezeu. Ce rost are să vină cineva la biserică, dacă este cel puţin la fel de rău ca oamenii din lume, fiind, potrivit caracteristicilor menţionate de Pavel, lăudăros, hulitor, nemulţumitor, clevetitor, neînfrânat, vânzător şi obraznic? Biserica este locul unde oamenii se vindecă de astfel de păcate. Oare cât de mare va fi osânda acestor oameni care, deşi vin la biserică, nu se lasă schimbaţi de Dumnezeu? Răspunsul este simplu: vremurile din urmă vor fi religioase, însă nicidecum spirituale (1 Timotei 4:1-4):

  1. În vremurile din urmă oamenii se vor lepăda de credinţă.

  2. Oamenii se vor alipi de duhurile înşelătoare.

  3. Oamenii se vor alipi de învăţăturile dracilor.

  4. Se vor alipi de oameni făţarnici, fără conştiinţă şi corupţi.

  5. Vor învăţa lucruri care par spirituale, impresionându-i pe cei imaturi.

  6. În esenţă, învăţătura lor va fi împotriva Scripturii.

  7. Nu vor suporta Cuvântul Evangheliei, simţindu-se ofensaţi de el.   

            Dacă sunt astfel de oameni în biserică, nu este de mirare că, pe lângă atacurile din exterior ale Diavolului, vor fi multe lupte în interior. Aceste lupte între fraţi însângerează mărturia lui Dumnezeu, strică pacea şi bucuria sfinţilor, cheltuie pe nimic resursele bisericii, întristează şi moaie inima credincioşilor. Ce ar trebui să facă biserica în aceste vremuri? Pocăinţă, neprihănire, rugăciune, post, unitate şi mare frică de Domnul. ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu..." (2 Petru 3:11-12).

 

 

27 iunie

 

            Căsătoria este o poruncă a lui Dumnezeu, este o nevoie a omului şi este o soluţie divină pentru fericirea cuplului. Căsătoria nu este un mod de a scăpa de suferinţă, ci de a suferi cu un scop precis. Nevoile omului, fiind atât de diverse şi complexe, sunt împlinite în mod deplin doar în viaţa de familie. Priorităţile în viaţa unui om demonstrează categoric ce iubeşte el cel mai mult. Formula familiei este propusă de Dumnezeu ca fiind parteneriatul ideal, ca fiind echipa cea mai puternică, unitatea cea mai rezistentă, relaţia cea mai fidelă. Pentru că existenţa umană oferă alternative dăunătoare, formula divină este condiţionată de valori şi priorităţi obligatorii:

            1. Cerul este prima casă. Dumnezeu nu garanteaz fericirea într-o familie în care unul sau ambii parteneri nu ascultă de El. Formula divină de familie presupune un bărbat şi o femeie uniţi în iubire reciprocă şi necondiţionată, subordonându-se lui Dumnezeu şi ascultând de poruncile Lui. Reacţia soţilor la presiunile şi adversităţile vieţii va fi în funcţie de relaţia spirituală cu Dumnezeu. Omul este influenţat în viaţă ori de Dumnezeu, ori de Diavolul. Intenţiile bune ale omului nu sunt suficiente, pentru că puterea de înfăptuire vine doar de la Dumnezeu, printr-o relaţie spirituală personală cu El. Când relaţia spirituală personală a partenerilor cu Dumnezeu este slabă, fericirea în familie este expusă riscului neînţelegerii şi infidelităţii.

            2. Familia este a doua casă. Partenerii nu pot avea în viaţa de familie mai multe resurse decât primesc din relaţia spirituală cu Dumnezeu. După relaţia spirituală personală cu Dumnezeu, înainte de orice altceva, fiecare partener trebuie să-şi asume responsabilităţile relaţiei de soţ şi soţie. Viaţa de familie are prioritate în faţa oricărei alte pasiuni, afaceri, relaţii... Familia este lucrul cel mai important pentru o persoană, după relaţia spirituală cu Dumnezeu. Familia este locul unde soţul îşi iubeşte soţia şi soţia îşi respectă bărbatul. Totul trebuie făcut din iubire şi cu sacrificiu, pentru că fericirea familiei este în mâna soţilor, fiecare partener având în vedere binele şi fericirea celuilalt. Biblia ne învaţă faptul că persoana care se teme de Dumnezeu va avea ruşine de oameni. Aceasta înseamnă că partenerii care Îl respectă pe Dumnezeu se vor respecta unul pe celălalt, iar credincioşia şi fidelitatea cu care trăiesc fiecare dintre ei înaintea Creatorului va fi modul lor de viaţă unul cu celălalt.

            3. Biserica este a treia casă. Oamenii care prin convertire intră într-o relaţie spirituală personală cu Dumnezeu sunt soţi ideali şi membri credincioşi ai unei biserici. Calitatea de soţ şi de membru într-o biserică este dată de relaţia spirituală cu Dumnezeu. El este sursa resurselor soţului/soţiei în familie şi a credinciosului în biserică. Natura umană este pervertită de păcat şi predispusă spre păcat, de aceea soluţia eliberării din robia păcatului este relaţia spirituală cu Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţă. Naşterea din nou este rezultatul pocăinţei şi credinţei şi presupune schimbarea naturii umane într-una dumnezeiască, unde priorităţile şi valorile omului se îndumnezeiesc. Partenerul care Îl cunoaşte în mod personal pe Dumnezeu, va fi motivat de această relaţie spirituală să se comporte într-un anumit fel în familie şi în biserică. Altfel, chinuit şi condus de firea pământească, va acţiona fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine faţă de oameni.

            Calitatea vieţii de familie şi a vieţii de biserică va fi marcată în mod decisiv de autenticitatea naşterii din nou, care este consecinţa pocăinţei şi credinţei personale. Cine este un credincios real şi puternic în relaţia spirituală personală cu Dumnezeu, va fi un soţ bun şi un membru de treabă în biserică.