Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Mai 2010

 
 

 

pagina păstorului

Mai 2010

 

2 mai

 

            Famenul etiopian a fost un bărbat inteligent şi educat, însă aceste lucruri nu au fost suficiente pentru înţelegerea Scripturilor. Atunci când evanghelistul Filip îl întreabă ,,Înţelegi tu ce citeşti?", famenul etiopian recunoaşte că nu înţelege nimic din Biblia în care citea. Asemenea ministrului de finanţe de atunci al Etiopiei, sunt şi azi oameni care citesc, dar nu înţeleg sau, mai grav, înţeleg greşit. Hristos a anticipat dificultatea înţelegerii Scripturilor, motiv pentru care i-a avetizat pe ucenici: ,,Ce scrie în Lege, cum citeşti în ea?" Dacă ar fi uşor de intepretat Biblia, astăzi nu ar fi aproximativ 33.000 de feluri de o înţelege. Care sunt metodele care conduc la o înţelegere defectuoasă a Scripturilor?

            1. Biblia poate fi interpretată greşit atunci când un verset este scos din contextul lui. Când un verset este scos din context, el spune ce vrea cititorul; când acelaşi verset este interpretat în context, el spune ce vrea scriitorul. În noaptea în care a fost vândut, Isus a spus ucenicilor Săi: ,,Până acum n-ai cerut nimic în numele Meu, cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină." Interpretând acest verset în absenţa contextului său, poţi avea o învăţătură foarte greşită despre rugăciune. Puţin mai târziu, Isus a intrat în grădină şi S-a rugat exact împotriva învăţăturii Lui: ,,Depărtează de la Mine paharul acesta. Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu." Dacă tot ce ne rugăm noi va fi împlinit de Dumnezeu, atunci cum se explică faptul că Mântuitorul nu a fost ascultat în grădină?            

            2. Biblia poate fi interpretată greşit atunci când un verset este forţat să spună ceea ce nu spune de fapt. În epistola lui Iacov 4:15 anumite persoane citesc ce nu scrie. Ei citesc: ,,Dacă va vrea Domnul, vom face...", în timp ce Iacov scrie: ,,Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi..." Nu de Dumnezeu depinde ce aleg oamenii să facă, ci de ei înşişi, tocmai de aceea sunt responsabili înaintea Creatorului. Nu de oameni depinde să trăiască sau nu, ci de El. Alegerea lui Dumnezeu este să mai trăim sau nu, alegerea noastră este, dacă mai trăim, să facem sau nu un anumit lucru.

            3. Biblia poate fi înţeleasă greşit atunci când omul nu ştie ce spune ea despre un anumit subiect. Sunt anumite persoane care resping învăţătura despre Partea Domnului, sub pretextul că este din Vechiul Testament. Textul biblic folosit la rugăciunea de binecuvântare a copiilor este tot din Vechiul Testament şi nu este contestat. Matei 23:23 este scris în Noul Testament, însă sunt persoane care nu ştiu despre existenţa lui.

            4. Biblia poate fi interpretată greşit atunci când se acordă o atenţie exagerată unor lucruri puţin importante. Foarte mulţi oameni întreabă: ,,Cine a fost soţia lui Cain?" Este greu de înţeles cu ce îi ajută răspunsul la această întrebare pe care ei o tratează ca fiind extrem de importantă. Dacă Biblia nu spune cine a fost, predicatorii nu au de unde să ştie. Şi dacă, totuşi, pretind că ştiu, cum vor răspunde la următoarea întrebare: ,,De unde ştii?"

            5. Biblia poate fi interpretată greşit ori de câte ori te aştepţi ca Dumnezeu să facă/spună ce vrei tu, nu ce vrea El. Sunt oameni care se îndrăgostesc orbeşte de o anumită persoană şi apoi se aşteaptă ca Dumnezeu să fie de acord cu ei, motivând că au verset biblic pe care se sprijinesc: ,,...dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri." Este limpede faptul că acest verset nu garantează că toate aşteptările noastre vor fi împlinite de Dumnezeu. Nu-i suficient să avem Biblia... Trebuie să avem şi pe Cine a inspirat-o - ,,Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu..."

 

 

9 mai

 

Botezul în apă reprezintă mărturisirea vizibilă a unor realități spirituale invizibile, care au avut loc în momentul credinței și nașterii din nou, în viața persoanei care se botează. Botezul este mărturia unei vieți schimbate de Dumnezeu, fiind asociat cu o naștere, dar cu una spirituală, nu biologică. Creștinul este deci persoana născută din nou prin har, prin credință, prin Cuvântul și prin Duhul lui Dumnezeu. Botezul în apă este un act public ulterior pocăinței și credinței personale în Isus, prin care lumea află de realitatea noii vieți în Hristos a celui botezat. Botezul în apă este primul act public conștient cu semnificație eternă din viața creștinului.

            I. CE ESTE BOTEZUL ÎN APĂ?

            Botezul în apă nu iartă păcatele, ci este ,,mărturia unui cuget curat" (1 Petru 3:21). Ce anume mărturisește candidatul prin botezul în apă?

  1. Mărturisește că este iertat de păcate (Efeseni 5:26).

  2. Mărturisește că sângele Mântuitorului l-a eliberat de vinovăția păcatului (Efeseni 1:7).

  3. Mărturisește că a ieșit din păcat și trăiește în neprihănirea lui Dumnezeu primită prin Hristos (Efeseni 2:1-5).

  4. Mărturisește că acceptă să sufere dacă va fi nevoie pentru credința în Hristos (2 Timotei 3:12).

  5. Mărturisește că a scăpat prin Hristos de mânia viitoare (Ioan 3:36).

            II. CINE SE POATE BOTEZA ÎN APĂ?

            Botezul este actul credinței și pocăinței, de aceea poate fi făcut doar de un adult, în mod conștient, personal și voluntar.

 1. Cine crede în Evanghelia lui Dumnezeu (Marcu 16:15-16)

 2. Cine se pocăiește de păcatele făcute (Faptele Apostolilor 2:37-38)

 3. Cine dorește să mărturisească credința prin neprihănire (1 Petru 3:21)

 4. Cine dorește să devină ucenic slujitor al lui Dumnezeu (Matei 28:19)

            III. CUM TREBUIE ADMINISTRAT BOTEZUL?

            În Noul Testament persoana botezată a fost imersată sau scufundată complet sub apă și apoi scoasă afară. Când candidatul care se botează este scufundat în apă, se creează imaginea îngropării în mormânt. Ieșirea din apă creează imaginea învierii împreună cu Hristos la o viață nouă.

 1. Cuvântul grecesc baptize înseamnă ,,a scufunda, a adânci, a imersa în apă" (Marcu 1:5, 1:10, Ioan 3:23, Faptele Apostolilor 8:36).

 2. Simbolul unirii cu Hristos în moartea, îngroparea și învierea Sa cere ca botezul să fie făcut prin imersiune (Romani 6:3-4, Coloseni 2:12).

            IV. COPIII MICI TREBUIE BOTEZAȚI?

            În Noul Testament nu se vorbește despre botezul copiilor mici, excepție făcând cinci texte din Faptele Apostolilor, unde se menționează că ,,s-a botezat cu toată casa". Dacă citim cu atenție, este ușor de identificat faptul că este vorba despre ,,cei care au primit Cuvântul și au crezut". În primele două secole nu există absolut nicio dovadă că s-a practicat botezul copiilor mici. În secolul trei, Origen justifică botezul copiilor mici prin faptul că sunt născuți în păcat, în timp ce Tertulian combate această practică și învățătură. Lucrul care demonstrează adevărul este faptul că tocmai părinții bisericești care au învățat despre botezul copiilor mici au fost botezați la maturitate. În Evul Mediu s-a practicat botezul copiilor mici și după anul 1300 s-a trecut la botezul prin stropire în Biserica Apuseană. Reîntoarcerea la botezul biblic s-a făcut odată cu apariția trezirilor spirituale, odată cu întoarcerea la Biblie. Care este reperul spiritual pentru viața ta, Biblia sau tradiția creștină atât de diferită?

 

 

16 mai

 

            Înălţarea Mântuitorului la cer este un eveniment la fel de supranatural şi contestat ca şi întruparea Sa. Prezenţa şi implicarea lui Dumnezeu între oameni include acţiuni supranaturale şi inexplicabile. Capacitatea omului de a explica acţiunile lui Dumnezeu este insuficientă, motiv pentru care le acceptă prin credinţă ca fiind adevărate sau le contestă prin necredinţă ca fiind false. Logica omului este limitată, dar încrederea lui este nelimitată, de aceea el nu se va confrunta niciodată cu neputinţa de a accepta prin credinţă, ca fiind adevărate, manifestările divinităţii. Condiţia umană de viaţă este limitată la coordonatele existenţei materiale, determinate de timp şi spaţiu, în timp ce Creatorul este infinit, etern, atotputernic, atotştiutor, atotprezent. Condiţia existenţei divine explicate de Însuşi Dumnezeu în Biblie depăşeşte nu doar condiţia existenţei umane, dar şi capacitatea înţelegerii acestor coordonate care sfidează timpul, spaţiul şi limitele umane. De aceea, oamenii credincioşi au linişte când sunt în prezenţa unui Dumnezeu care este deasupra istoriei şi a limitelor umane.

            Pe Dumnezeu trebuie să ni-L explicăm prin credinţă, nu prin logică, deoarece coordonatele existenţei Sale depăşesc la modul infinit capacitatea noastră de a-L percepe, evalua şi înţelege. Biblia prezintă întruparea, activitatea terestră miraculoasă, moartea, învierea şi înălţarea Mântuitorului la cer ca pe nişte fenomene absolut normale la nivelul lui Dumnezeu Fiul. Oamenii încearcă să-şi explice toate aceste fenomene divine manifestate printre muritori, în funcţie de capacităţile limitate şi interesele egoiste specific umane. Pentru că umanismul contemporan nu poate suporta ideea subordonării faţă de divinitate, a înscenat piesa de prost gust a inexistenţei lui Dumnezeu.

            Care sunt beneficiile înălţării Mântuitorului?

            1. Pregătirea locului: ,,Eu Mă duc să vă pregătesc un loc" (Ioan 14:2b). Existenţa cerului este confirmată şi de faptul că Isus S-a înălţat la cer.

            2. Trimiterea Mângâietorului: ,,...dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite" (Ioan 16:7). Cine-L va trimite pe Duhul Sfânt, Tatăl sau Fiul? Versetul acesta menţionează faptul că Fiul Îl va trimite pe Duhul Sfânt, în timp ce versetul următor menţionează că Tatăl Îl va trimite: ,,Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac" (Ioan 14:16). Biserica Creştină formată din Biserica Răsăriteană Ortodoxă, vorbitoare de limbă greacă, şi Biserica Apuseană Catolică, vorbitoare de limbă latină, s-au despărţit în anul 1054, eveniment consemnat în istorie ca Marea Schismă. Cele două motive oficiale care au condus la despărţirea Orientului de Occident au fost celibatul preoţilor şi doctrinafilioque. Filioque (,,şi de la Fiul") a fost disputa dintre partea de Apus şi partea de Răsărit a Bisericii. Biserica Răsăriteană susţinea că Duhul a fost trimis de Dumnezeu Tatăl, în timp ce Biserica Apuseană susţinea că Duhul a fost trimis şi de Fiul (Filioque).

            3. Mijlocirea pentru sfinţi: ,,El a înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru sfinţi" (Romani 8:34). Aceasta presupune că Dumnezeu Tatăl a acceptat ispăşirea înlocuitoare realizată de Fiul pentru om.

            4. Manifestarea judecăţii: ,,Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea" (1 Corinteni 15:25-26).

            Toate acestea şi multe altele sunt beneficiile pe care oamenii şi le însuşesc prin credinţă în urma întrupării, învierii şi înălţării glorioase a Mântuitorului Hristos. Este harul sfinţilor să se bucure de mântuirea desăvârşită primită în dar de la Regele Isus.

 

 

23 mai

 

Sărbătoarea Săptămânilor la evrei era a doua ca importanţă după Paşte, fiind una dintre cele trei sărbători în care bărbaţii aveau datoria să meargă la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim să se închine. Ea era prima dintre cele două sărbători ale recoltei, a doua fiind Sărbătoarea Corturilor (Exod 34:22-23). Sărbătoarea Săptămânilor mai era numită şi Sărbătoarea Primelor Roade, având loc la şapte săptămâni de la data la care era adus snopul cu cele dintâi roade ale recoltei, simbolul consacrării secerişului (Levitic 23:15-18). În mod normal la acea dată în Palestina, secerşiul era terminat. Mai era numită Sărbătoarea Cincizecimii, fiindcă era prăznuită în a cincizecia zi de la legănarea snopului. În limba greacă, a cincizecea se spune Pentecoste. Cu prilejul acestei sărbători, se aduceau la Casa Domnului două pâini şi zece animale ca ardere de tot (Levitic 23:18-19). Tradiţia evreiască pretinde că Darea Legii la Sinai a avut loc la cincizeci de zile de la ieşirea din prizonieratul egiptean, însă nu există evidenţe sigure. În felul acesta, Cincizecimea este a treia mare sărbătoare creştină, după Crăciun şi Paşte. Crăciunul înseamnă venirea în lumea noastră a Mântuitorului Isus Hristos. Paştele înseamnă moartea şi învierea Lui dintre cei morţi. Cincizecimea înseamnă venirea în lumea noastră a Duhului Sfânt, Duhul care L-a înlocuit pe Mântuitorul după înălţarea Sa la cer. În Noul Testament, Cincizecimea a marcat o zi de mare bucurie, datorită primirii Duhului Sfânt, ca o împlinire divină a promisiunii lui Dumnezeu. În felul acesta, Cincizecimea marchează începutul Bisericii lui Dumnezeu şi declanşarea misiunii mondiale a acesteia.

            Privind în contextul manifestării Rusaliilor din Faptele Apostolilor capitolul 2, observăm trei lucruri care au marcat evenimentul începutului Bisericii:

            1. Aşteptarea. Atunci când apostolii credeau că sunt pregătiţi pentru misiunea mondială declanşată de Mântuitorul, El le sugerează să aştepte primirea unui puteri supranaturale care le va da calitatea şi autoritatea de martori ai Domnului celui înviat. După ce vor primi puterea trebuie să plece, dar înainte de primire, trebuie să aştepte. Mesajul Mântuitorului pentru apostoli era clar: puterea Duhului este indispensabilă pentru succesul Misiunii Bisericii, de aceea să nu facă nimic înainte s-o primească.

            2. Rugăciunea. Ucenicii au înţeles suficient de bine faptul că succesul misiunii încredinţate depindea de disponibilitatea lor şi de primirea puterii spirituale prin Duhul. Atunci au înţeles o serie de profeţii din Vechiul Testament, care preziceau faptul că va veni o vreme când Duhul lui Dumnezeu va veni peste oameni, îndumnezeind viaţa şi slujirea lor. Animaţi de această perspectivă care prindea tot mai mult contur în mintea lor, s-au întors în oraş şi au început să se roage insistent lui Dumnezeu să le dea puterea promisă. Biblia spune că ,,toţi stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri..." (Faptele Apostolilor 1:14). Rugăciunea lor a fost insistentă, a durat aproximativ zece zile şi au cerut cu pasiune lui Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea.

            3. Încrederea. Ei au avut convingerea puternică şi sfântă că Dumnezeu, dacă a promis un lucru, Se ţine de cuvânt. S-au bazat pur şi simplu pe cuvântul Creatorului şi s-au dedicat cererii în rugăciune. Au crezut că Duhul este indispensabil, pentru că aşa le-a spus Isus. Au crezut că-L vor primi prin rugăciune insistentă, pentru că aşa le-a spus Dumnezeu. Încrederea lor în Dumnezeu şi în profeţiile Cărţii sfinte i-a determinat să se dedice cu trup şi suflet acestei activităţi.

            Astăzi este din nou Cincizecimea. Promisiunea lui Dumnezeu este aceeaşi. Mandatul Bisericii este acelaşi. Doar ucenicii Domnului sunt alţii şi cei la care ei trebuie să mărturisească despre Domnul.

 

 

30 mai

 

Odată cu trecerea anilor, Dumnezeu ne implică în experienţe care au drept scop să ne desvârşească înţelegerea despre lume şi viaţă. În aceste experienţe întâlnim oameni sau ne regăsim pe noi înşine manifestând comportamente nepotrivite, pe care încercăm să le justificăm cu circumstanţele de criză în care ne aflăm. Este adevărat că uneori ne confruntăm cu situaţii foarte dificile, care ne predispun să reacţionăm greşit. Reacţia în situaţii de criză este opusul înfrânării spre care apostolul Pavel ne îndreaptă atenţia în contextul explicării Roadei Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23). Faptul că trecem prin circumstanţe grele nu este o scuză pentru reacţii vinovate, care se pot manifesta prin gânduri, sentimente, motivaţii, decizii, atitudini sau fapte. Nu circumstanţele prin care trecem în viaţă hotărăsc cum ne comportăm noi, ci caracterul la care lucrăm din momentul convertirii. Dacă ne permitem să justificăm comportamentul vinovat cu circumstanţele de criză, atunci vom avea un mod de viaţă păcătos din cauza deselor circumstanţe dificile cu care ne confruntăm aproape în fiecare zi. Poate cineva să evite circumstanţele de criză? Evident nu. Sunt circumstanţele dificile o scuză pentru comportamentul păcătos? Evident nu. Ce este de făcut atunci?

            Înfrânarea este o virtute a caracterului creştin, o manifestare a roadei Duhului în noi. În acest caz, circumstanţele complicate ale vieţii devin examene care pun în evidenţă calitatea caracterului nostru. Felul în care ne comportăm în aceste situaţii grele ale vieţii este o problemă de caracter. Caracterul este pus în evidenţă de circumstanţele de criză prin care trecem, prin faptul că felul în care vom reacţiona va demonstra cât de mult suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Testul caracterului creştin este criza.

            Adam a încercat să se scuze în Eden dând vina pe Eva. Saul a încercat să se scuze dând vina pe popor. Reacţia lui Adam la ispita de a mânca din fruct a fost problema lui personală, nu a Evei. Este adevărat că Eva i-a propus, însă de fiecare dată va fi cineva să propună. Reacţia lui Saul, de a lua prada de război din lucrurile interzise, a fost fost decizia personală. Este adevărat că poporul i-a propus, însă de fiecare dată va fi cineva care propune. Ispita, tentaţia, propunerile greşite sunt prezente în fiecare clipă, prin circumstanţe, oameni sau lucruri, însă decizia de a face sau a nu face ne aparţine şi este o problemă de caracter. Diavolul urlă ca un leu, dar dacă ne speriem este o problemă de caracter. Diavolul L-a ispitit pe Mântuitorul în pustie, însă nu circumstanţele au hoătrât comportamentul Domnului Isus, ci caracterul Său. El a spus: ,,Este scris...". Reacţia Mântuitorului a fost din Cuvânt, nu din fire. Nu criza, ci caracterul a hoătrât comportamentul.     

            Iov a trecut prin circumstanţe extrem de grele, însă caracterul lui de om al lui Dumnezeu l-a ,,obligat" la un comportament demn şi echilibrat. Suferinţa şi moartea copiilor este una dintre cele mai grele situaţii din viaţa unui tată şi, totuţi, comportamentul lui Iov a exprimat ascultare şi credincioşie faţă de Dumnezeu. Omeneşte vorbind, când cineva trece printr-o suferinţă extremă, aproape orice comportament este justificat. Caracterul lui Iov a funcţionat în cele mai dureroase încercări, pentru că comportamentul unui om depinde de caracter, nu de situaţiile prin care trece. Iov a fost testat de Dumnezeu când a primit mari bogăţii şi privilegii şi a fost încercat şi când le-a pierdut. În ambele situaţii a spus: ,,Domnul a dat, Domnul a luat, numele Domnului fie lăudat". Oamenii religioşi sunt ,,oameni de treabă" în condiţii de normalitate, însă crizele vieţii îi pun în situaţia să se comporte mediocru şi chiar păcătos. În această situaţie, criza este mediul în care comportamentul demonstrează adevăratul caracter.