Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Martie 2010

 
 

 

pagina păstorului

Martie 2010

 

7 martie
 

Dumnezeu Duhul Sfânt este a treia Persoană din Trinitate, fiind egal în natură şi esenţă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Fiul. Pentru a surprinde complexitatea lucrării Sale, Duhul Sfânt este numit în Biblie cu mai multe nume: Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Isus, Duhul lui Hristos, Duhul Adevărului, Duh de viaţă, Duhul Înfierii, Mângâietorul..., dar este vorba despre aceeaşi Persoană dumnezeiască, Duhul Sfânt.

    Suntem îndreptăţiţi să credem că Duhul Sfânt trebuie să fie prezent în mod abundent în viaţa noastră, inspirându-ne sfinţenia şi slujirea, deoarece toate persoanele folosite de Dumnezeu şi menţionate în Biblie au fost călăuzite de Duhul. Peste toţi bărbaţii care sunt menţionaţi în istoria lui Dumnezeu scrisă în Biblie, se precizează că a venit şi a lucrat Duhul Sfânt: Iosif, Moise, Betalael, Iosua, Otniel, Ghedeon, Samson, Saul, David... Evangheliştii Matei şi Luca Îl prezintă pe Duhul Sfânt ca agent divin al zămislirii Mântuitorului întrupat prin fecioară. Evenimentul botezului lui Isus în Iordan şi coborârea Duhului Sfânt peste El marchează începutul misiunii publice mântuitoare. Cei trei evanghelişti sinoptici relatează că, după împuternicirea Duhului, Mântuitorul a fost dus de Duhul Sfânt în pustie pentru a fi ispitit de Diavolul şi la întoarcere era plin de Duhul. În misiunea Sa umană, Hristos a avut prin Duhul o activitate profetică, motiv pentru care mulţi din popor Îl numeau ,,Prorocul" (Luca 7:16). Deseori în activitatea misionară a Mântuitorului se menţionează că a fost mânat, condus, călăuzit, îndemnat de Duhul.

     Partea negativă a acestui subiect este faptul că unii dintre farisei, orbiţi de invidie şi ură faţă de Mântuitorul, L-au învinuit că este călăuzit de Beelzebul, ,,domnul dracilor", atunci când El a vindecat pe îndrăcitul orb şi mut. În această împrejurare, Isus rosteşte o afirmaţie care devine cea mai cumplită din întreg Noul Testament: ,,Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată" (Matei 12:31). Este uşor de înţeles că acest păcat îngrozitor se referă DOAR la persoana care, împinsă de răutate şi duşmănie faţă de Dumnezeu, îi atribuie Diavolului lucrările Duhului. Rostind aceste blasfemii, aceşti oameni Îl fac pe Duhul Sfânt slujitorul Diavolului. Acest păcat nu poate fi făcut din neştiinţă şi nici cu intenţia sinceră de a cerceta (judeca) cu responsabilitate lucrările Duhului, aşa cum porunceşte Dumnezeu în Biblie, cu scopul să nu ne lăsăm înşelaţi de lucrările false ale Diavolului  (1 Cor. 14:29; 1 Tes. 5:21; 1 Ioan 4:1; Apoc. 2:2).

     Mântuirea iniţiată de Dumnezeu Tatăl, realizată de Dumnezeu Fiul, a fost aplicată de Dumnezeu Duhul Sfânt. Elementele procesului de mântuire îmbină lucrarea Persoanelor Trinităţii cu lucrarea omului mântuit:

- Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul - Moartea înlocuitoare a lui Hristos

- Omul - Credinţa şi pocăinţa

- Dumnezeu Duhul Sfânt - Naşterea din nou

- Omul - Mărturisirea credinţei şi dedicării lui prin botezul în apă

- Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul - Botezul cu Duhul Sfânt

- Omul - Procesul sfinţirii şi slujirii, asistat de Duhul Sfânt

    Toţi oamenii mântuiţi şi folosiţi de Dumnezeu în slujire, în frunte cu Mântuitorul Isus Hristos, au fost susţinuţi, împuterniciţi şi călăuziţi prin Duhul pentru viaţa de sfinţenie şi slujire. Vom reuşi noi singuri? Vom reuşi noi despărţiţi de Duhul lui Dumnezeu?  FIŢI PLINI DE DUH!

 

 

14 martie

 

Personalitatea omului este definită, influenţată şi orientată înspre relaţii. Căsătoria dintre bărbat şi femeie este cea mai profundă şi cea mai complexă relaţie umană, deoarece implică unirea tuturor domeniilor existenţei. Credincioşia dintre om şi Dumnezeu este cea mai nepătrunsă şi cea mai tainică relaţie spirituală, deoarece implică unirea raţionalului cu credinţa. Credinţa nu este sfidarea raţionalului, ci este doar continuarea acestuia. Având intenţia să explice profunzimea şi implicaţiile acestor două dimensiuni ale relaţiei omului, apostolul Pavel le aşază într-un aparent conflict şi într-o reală dificultate. Aparenţa conflictului este dată de dificultatea respectării priorităţilor în aceste două relaţii care definesc existenţa omului pe pământ. Oricât de sfântă ar fi relaţia spirituală dintre creatură şi Creator, omul va tânji după relaţia de căsătorie. Oricât de profundă ar fi relaţia de căsătorie, omul va tânji după relaţia spirituală cu Dumnezeu.

            Datorită importanţei acestor două tipuri de relaţii şi din cauza nedesvârşirii oamenilor, uneori relaţia spirituală va intra în conflict cu relaţia maritală. ,,Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei" (1 Corinteni 7:34). Prioritatea omului necăsătorit este să placă Domnului (în situaţia în care este credincios Lui), iar prioritatea omului căsătorit este să placă partenerului. Cum rezolvă această problemă un om credincios şi în acelaşi timp... căsătorit? Cui va plăcea el, în primul rând, Domnului sau doamnei? Este compatibilă credinţa în Dumnezeu cu instituţia lui Dumnezeu, căsătoria? DA. Cum? Ordinea priorităţilor rezolvă teoretic problema: ,,Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:26). Această afirmaţie absolută a lui Hristos este de-a dreptul şocantă, dacă nu citim şi explicaţia ei: ,,Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine şi cine iubeşte mai mult pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10:37). Ordinea priorităţilor este simplă pentru omul credincios Bibliei:

            1. Relaţia spirituală cu Dumnezeu

            2. Relaţia familială cu partenerul

            3. Relaţia frăţească cu Biserica

            Mai întâi, un muritor trebuie să placă Creatorului, îngrijindu-se de lucrurile Lui: credinţa, pocăinţa, identificarea voii lui Dumnezeu prin citirea Bibliei, împărtăşirea bucuriilor şi dificultăţilor vieţii lui Dumnezeu prin rugăciune, abstinenţă de la păcat prin post şi înfrânare, cultivarea echilibrului, decenţei şi evlaviei, obţinerea şi păstrarea sfinţeniei, slujirea cu dedicare... În al doilea rând, un om căsătorit trebuie să placă tovarăşului de viaţă, îngrijindu-se de ,,lucrurile lumii" (1 Cor. 7:32-34): iubirea tovarăşului de viaţă, respectarea, iertarea şi îngrijirea lui, interes pentru împlinirea nevoilor lui, câştigarea existenţei pentru el, oferirea de bucurii şi momente frumoase... Aceste două priorităţi sunt într-un conflict aparent, dar într-o dificultate reală. Responsabilitatea omului căsătorit este să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-şi cinstească tovarăşul de viaţă, să-I placă lui Dumnezeu şi să-i placă tovarăşului de viaţă, să se îngrijească de lucrurile lui Dumnezeu şi de lucrurile familiei. ,,Cât despre mine, Eu şi casa mea vom sluji Domnului."

 

 

21 martie

 

            Viaţa pare un timp în care fiecare om face ce-i place, reducând la nivelul opţional credinţa în Dumnezeu şi normele morale. Aşa a fost şi pe vremea lui Noe, dar tot pe vremea lui Noe a fost şi potopul - ,,Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul" (Gen. 6:12-13). Credinţa şi ascultarea lui Noe au fost remarcate şi răsplătite de Dumnezeu: ,,Te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni" (Gen. 7:1b).

            Noe a predicat 120 de ani şi nu s-a pocăit nici un om, cu excepţia soţiei, a celor trei fii şi trei nurori. Nimănui nu i-a trebuit Dumnezeu, nimănui nu i-a trebuit viaţa şi atunci a venit potopul. Oamenii pe care Noe a putut să-i influenţeze cel mai mult au fost oamenii din casa lui. Iosua spunea mai târziu acelaşi lucru: ,,Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi... Cât despre mine, EU ŞI CASA MEA vom sluji Domnului" (Iosua 24:15).   

            Caracteristicile vremii lui Noe sunt similare cu cele ale societăţii în care noi trăim, de aceea perspectiva dezastrului din vremea lui este iminentă.

1. În vremea lui Noe oamenii s-au înmulţit foarte mult (Gen. 6:1).

2. Descendenţii lui Cain au pus bazele societăţii umane, dezvoltând arta muzicală, metalurgia... (Gen. 4:21-22).

3. Oamenii au dezvoltat cultul plăcerii: ,,mâncau, beau..." (Gen. 17:26-27).

4. Oamenii trăiau în nelegiuire: ,,a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi" (2 Petru 2:5).

5. Oamenii nu aveau respect pentru instituţia familiei (Matei 24:37-39).

6. Oamenii trăiau în destrăbălare, violenţă, corupţie şi sex ilicit (Gen. 4:15; 6:5).

            În ciuda acestor caracteristici sociale, Noe a fost un om temător de Dumnezeu, credincios şi ascultător.

1. Noe a fost un om neprihănit (Gen. 6:9a).

2. Noe a fost un om spiritual (Gen. 6:1b).

3. Noe a fost un om credincios (Evrei 11:7a).

4. Noe a fost un om temător de Dumnezeu (Evrei 11:7b).

5. Noe a fost ascultător de Dumnezeu (Gen. 6:4).

7. Noe a predicat neprihănirea (2 Petru 2:5). Calitatea şi performanţa predicării lui Noe nu au constat în numărul mare de convertiţi (aici a fost falimentar, s-au convertit 7 persoane în 120 de ani). Calitatea slujirii lui a constat în responsabilitatea slujirii.

8. Noe a fos responsabil de viaţa spirituală a membrilor familiei lui, ţinându-şi familia lângă Dumnezeu într-o perioadă de destrăbălare naţională.

9. Noe s-a închinat lui Dumnezeu construind altare (Gen. 8:20).

            Înfluenţa lui Noe a fost minimă pentru concetăţenii lui, însă a fost maximă pentru membrii familiei lui. Calitatea exemplului personal şi a învăţăturii lui i-a câştigat pe membrii familiei pentru Dumnezeu, pentru viaţă. Oamenii astăzi investesc foarte mult în lumea materială, însă potopul este aproape. Oamenii investesc în vise şi planuri păcătoase, dar potopul este aproape. Ce ai de gând să faci cu propria viaţă şi cu membrii propriei familii?

 

 

28 martie

 

Duminica Floriilor este ziua proclamării, vinerea judecării este ziua răstignirii. Duminica este sărbătoarea intrării Mântuitorului în Ierusalim, vinerea este tragedia ieşirii. Duminica este ziua florilor, vinerea este ziua spinilor. Duminica este ziua cântărilor, vinerea este ziua strigărilor. Şi toate aceste schimbări s-au petrecut în câteva zile, între duminică şi vineri! Îşi schimbă oamenii de la o zi la alta convingerile de viaţă? Aceiaşi oameni pot face lucruri contradictorii la câteva zile diferenţă?

            Şi în Ierusalim, ca oriunde în altă parte, existau cel puţin două categorii de oameni, două locuri într-un loc, două locuri în acelaşi loc.

I. LOCUL CARE-L NECINSTEŞTE PE DOMNUL

            1. Locul inconsecvenţei, unde, la un interval de câteva zile, se petrec lucruri contradictorii: aici oamenii trec de la o zi la alta de la prieteni la duşmani, de la Isus la marii preoţi. Pe aceşti oameni îi schimbă opinia publică, îi schimbă anturajul, îi schimbă filosofia mulţimii, îi schimbă interesele, îi schimbă oricine şi orice. Duminică ţin cu Isus, vineri ţin cu Irod şi Pilat, duminică strigă de bucurie, vineri strigă de ură şi mânie. Aceştia sunt oameni de evenimente.

            2. Locul ignoranţei, unde cunoaşterea despre Dumnezeu este confundată cu cunoaşterea de Dumnezeu: oamenii aceştia L-au aclamat pe Isus ca Împărat, dar în acelaşi timp întreabă: ,,Dar cine este Acesta?" Ei erau în stradă pentru că erau şi alţii, tăiau ramuri din copaci şi-şi aşterneau hainele pe jos, dar nu ştiau deloc pentru cine. Aceşti oameni trăiesc într-o mare confuzie.

            3. Locul invidiei, unde nimeni nu îşi poate permite să iasă din mediocritate, nimeni nu are voie să facă performanţă: aici lucrul bine făcut ofensează, provoacă, ameninţă. Orice scop este periculos, orice succes este interzis. Aceşti oameni trăiesc făcând comparaţii şi ţinând evidenţe.

            4. Locul materialismului, unde aparenţa închinării maschează adevăratele motivaţii şi legea recompensei guvernează orice acţiune: Omul care le-a răsturnat mesele trebuia eliminat, pentru că visele lor erau în pericol.

            Şi când te gândeşti că locul acesta era în Ierusalim şi ei au crescut în Sinagogă! Acesta era unul dintre cele două locuri din Ierusalim... două locuri într-un loc.

II. LOCUL CARE-L CINSTEŞTE PE DOMNUL

            1. Locul sfinţeniei, locul din Templu unde se citea Biblia, se făceau rugăciuni, se vindecau boli, se rezolvau probleme. Prezenţa şi atitudinea lor în Templu făcea dovada pocăinţei, la care privea şi Dumnezeu şi oamenii. 

            2. Locul disponibilităţii, unde ucenicii sunt disponibili pentru orice slujire, unde anonimatul nu creează complexe de inferioritate. Trebuia să crească cineva măgarul, trebuia să-l aducă cineva la Ierusalim. Disponibilitatea a făcut dovada dedicării, indiferent de preţul plătit.

            3. Locul supranaturalului, unde oamenii bolnavi se vindecă, unde păcătoşii sunt acceptaţi şi iertaţi. Aceste schimbări fac dovada credinţei.

            4. Locul bucuriei, unde există muzică, flori, limite, prieteni şi Stăpân.

            Şi când te gândeşti că locul acesta era tot în Ierusalim şi oamenii de aici au crescut tot în Sinagogă. Acesta era unul dintre locurile din Ierusalim... două locuri într-un loc. Două locuri, două feluri de oameni, două atitudini, două motivaţii, două destine, două destinaţii... în acelaşi Ierusalim.