Iunie 2009

 
 

 

pagina păstorului

Iunie 2009

 

7 iunie, 2009

 

            Atunci când un om se converteşte şi este născut din nou, dorinţa de a fi ca Isus devine prioritară. Naşterea din nou este o minune a lui Dumnezeu prin care aşază în inima omului priorităţi şi valori spirituale. Procesul creşterii spirituale care urmează evenimentului naşterii din nou dezvoltă un caracter care se comport duhovniceşte indiferent de circumstanţele vieţii. Evanghelistul Marcu în capitolele 8 şi 10 din Evanghelia sa prezintă minunea înmulţirii pâinilor în două situaţii diferite. De fiecare dată cadrul este acelaşi: oameni cu nevoi fundamentale neîmplinite, resurse insuficiente, viziunea şi credinţa dumnezeiască a Mântuitorului, rugăciunea care declanşează abundenţa de hrană, oameni miraţi, dar împliniţi şi fericiţi. Din minunile înmulţirii pâinilor oamenii născuţi din nou învaţă lucruri spirituale care le definesc caracterul.

            1. Priorităţi spirituale - Pentru o perioadă foarte lungă de timp ucenicii au slujit mulţimilor de oameni alături de Mântuitorul Isus, neglijându-şi împlinirea propriilor nevoi. Văzându-i epuizaţi şi flămânzi, Isus hotărăşte să Se retragă cu ei pentru un timp de refacere fizică. Nimeni nu are interes aşa de profund ca şi Mântuitorul pentru nevoile slujitorilor Săi, scopul Lui fiind slujirea, nu epuizarea lor. În timp ce se îndreptau spre locul de refacere din pustie, o mare mulţime de oameni a venit alergând la ei. Acum Mântuitorul Se află între două grupuri de oameni cu două nevoi diferite - nevoile fiziologice ale ucenicilor şi nevoia spirituală a mulţimilor. În ciuda faptului că le promisese ucenicilor un timp de refacere, Isus renunţă la planul iniţial şi Se dedică mulţimilor de oameni, cărora le predică toată ziua Evanghelia în perspectiva mântuirii sufletului. Pentru Isus sufletul este veşnic şi are prioritate în faţa trupului fizic. Oamenii născui din nou TREBUIE să aibă priorităţi spirituale.

            2. Soluţii spirituale - La sfârşitul zilei, Isus le cere ucenicilor să hrănească miile de oameni adunaţi acolo, în timp ce tocmai El le spusese să nu ia nimic cu ei în misiune, ci să meargă în numele Domnului prin credinţă. Ucenicii identifică câteva persoane care aveau câţiva peşti şi câteva pâini. Isus binecuvântează prin rugăciune pâinea şi peştii şi le cere ucenicilor să le împartă miilor de oameni care tocmai fuseseră invitaţi să se aşeze pe iarbă în grupuri. După ce toţi s-au săturat, ucenicii au strâns câteva coşuri cu firimiturile rămase. Soluţia lui Isus a fost să folosească puţinul oamenilor, cerând prin rugăciune cu credinţă puterea lui Dumnezeu. Oamenii născuţi din nou TREBUIE să aibă soluţii spirituale.

            3. Gânduri spirituale - Printre învăţăturile predate de Isus ucenicilor Săi,  le recomandă să se ferească de aluatul fariseilor, adică să nu se lasă influenţaţi de comportamentul lor ipocrit. Fiind imediat după înmulţirea pâinilor, ucenicii cred că Mântuitorul le reproşează faptul că nu au putut hrăni mulţimile de oameni care au venit după ei. Pentru că gândirea lor este firească, sunt înclinaţi să perceapă fiecare afirmaţie ca o ameninţare personală. Mântuitorul foloseşte această împrejurare pentru a demonta acest sistem de îndreptăţire firească. Oamenii născuţi din nou TREBUIE să gândească spiritual. În Împărăţia spirituală, puţinul nostru închinat Domnului şi puterea lui Dumnezeu cerută prin rugăciune vor fi suficiente în orice situaţie.

 

 

 14 iunie, 2009

 

            Botezul în apă este mărturia credinţei în Dumnezeu pentru persoana care-l practică şi o mare sărbătoare pentru Biserica lui Dumnezeu care este martoră. Botezul în apă este expresia vizibilă a angajamentului inimii că va urma şi va sluji pe Dumnezeul cerurilor şi al pământului, care la rândul Său Se angajează să protejeze, să hrănească şi să binecuvânteze. Botezul în apă este un legământ personal, conştient şi voluntar al omului credincios în relaţia spirituală cu Dumnezeu. Botezul în apă este o poruncă, pentru că a fost instituit de Dumnezeu Creatorul, pentru că a fost practicat de Isus Mântuitorul, pentru că a fost predicat de apostoli şi pentru că de-a lungul secolelor Bisericii creştine a fost predicat şi practicat de oamenii lui Dumnezeu.

            Privind în Biblie, înţelegem cu uşurinţă că persoanele care se botează trebuie mai întâi să creadă în Dumnezeu, să accepte Cuvântul Său, învăţând voia Sa. Botezul în apă îl pune pe practicant într-o relaţie spirituală cu Dumnezeu şi într-o relaţie spirituală cu Biserica. Botezul în apă trebuie administrat doar adulţilor deoarece copiii nu au păcate personale, nu-şi pot mărturisi credinţa lor în Domnul Isus, nu pot fi învăţaţi adevărurile Bibliei şi nu pot fi responsabili de angajamentul spiritual. Asemenea necesităţilor fiziologice, botezul în apă trebuie făcut în mod personal. În creştinismul primar, de cele mai multe ori botezul în apă urma imediat. Faptul că astăzi bisericile implică candidaţii pentru botez într-un studiu de cunoaştere a adevărurilor fundamentale ale Bibliei se explică în următorul fel:

            1. În biserica primară, datorită prigoanelor, exista riscul martirajului în orice moment, de aceea botezul trebuia făcut cât mai repede.

            2. Creştinismul fiind la început, doctrinele nu erau aşa de bine sistematizate şi cristalizate ca şi astăzi.

            3. Fiind la început, credincioşii se adunau pe ascuns, neavând case de adunare şi programe publice de studiu biblic.

            4. Era un foarte mic număr de învăţători şi un mare număr de convertiţi, deoarece slujitorii erau foarte implicaţi în promovarea creştinismului prin misiune şi evanghelizare.

            5. Foarte mulţi noi convertiţi lucrau în armată sau în comerţ, neavând un domiciliu stabil ca şi astăzi.

            6. Pentru că astăzi se fac foarte multe botezuri formale, motivate de alte interese decât de dragostea de Dumnezeu, recomandăm un timp de instruire şi verificare spirituală.

            Botezul în apă nu este naşterea din nou, ci doar o simbolizează; el nu mântuieşte, ci doar confirmă şi afirmă mântuirea dobândită prin credinţă şi pocăinţă personală. Botezul în apă este un act de ascultare faţă de porunca şi exemplul lui Isus Hristos, care doreşte să facem publică unirea noastră spirituală cu El. Concubinajul spiritual, adică o credincioşie secretă, nu-L onorează pe Dumnezeu şi pune în evidenţă faptul că ne este ruşine cu El. Botezul în apă este fapta credinţei, este publicarea pocăinţei, este angajamentul urmării, este momentul dedicării, este începutul slujirii. Asemenea partenerului de viaţă, Dumnezeu nu este onorat de o relaţie spirituală în ascunsă, sporadică, mediocră, superficială, uitată pe locul... doi. Dacă acesta este adevărul, ce urmează să faci cu viaţa ta?

 

 

21 iunie, 2009

 

            Timpul pe care-l trăim este caracterizat de criză - criză  economică, criză de încredere, criză de integritate, criză de modele, criză de autoritate, criză de bărbaţi de onoare, criză de soţi şi taţi evlavioşi...  Societatea primitivă a avut anumite tipare sociale care au dat o notă de superioritate bărbatului. Absenţa feminismului punea femeia într-o condiţie de evidentă inferioritate, copiii erau crescuţi de mamele casnice şi viaţa socială era dominată în întregime de bărbaţi. În societatea agrară în care au fost crescuţi şi educaţi cei mai mulţi dintre bărbaţii generaţiei noastre, a existat o structură pe care industrializarea, feminismul, tehnologizarea, nonconformismul, emanciparea au eliminat-o. Modelul de părinte, de copil, de soţ şi soţie din societatea agrară nu mai există. Viaţa socială s-a eliberat de normele spirituale şi morale, a părăsit ideea de Dumnezeu, Biblie şi Biserică, noţiunea de păcat, rai şi iad.

            Societatea modernă propune un mod de viaţă liber, detaşat de norme morale, principiile sunt înlocuite cu pragmatismul, responsabilitatea cu confortul, morala cu toleranţa, spiritualitatea cu ecumenismul. Toate aceste curente sociale au dat naştere unui anumit tip de om, unui anumit tip de bărbat şi femeie, unui anumit tip de părinte şi copil. Tendinţa socială este concubinajul sau viaţa de familie pentru companie, pentru avere, pentru distracţii sau pentru urmaşi. Bărbatul contemporan este perceput prin prisma succesului, a maşinii pe care o conduce, a mirosului de parfum pe care-l foloseşte, a prezenţei în sala de sport, a banilor pe care-i are în cont, a afacerilor pe care le administrează, a glumelor pe care le spune...

            În ciuda acestei presiuni culturale păgâne, în ciuda acestei moşteniri lipsite de spiritualitate şi frică de Dumnezeu care caracterizează societatea noastră, bărbaţii sunt responsabili înaintea Creatorului. Responsabilitatea lor este în legătură cu poziţia lor de oameni, soţi şi taţi, pentru că dincolo de influenţa socială păgână, Dumnezeu îi cheamă prin Evanghelie la pocăinţă şi neprihănire. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu şi administratori ai creaţiei Sale, primind mandatul să populeze planeta crescândă şi educând copii evlavioşi prin educaţie şi exemplu personal. Dumnezeu Se va judeca cu bărbaţii generaţiei noastre pentru mandatul uitat, pentru misiunea părăsită, pentru pocăinţa abandonată. Mulţi dintre ei au înlocuit spiritualitatea cu religiozitatea, cerul cu pământul, neprihănirea cu formalismul, pe Dumnezeu cu Biserica. În mijlocul acestei societăţi corupte, Dumnezeu are însă bărbaţi dedicaţi neprihănirii şi slujirii. Dumnezeu are bărbaţi care respectă demnitatea instituţiei familiei şi Bisericii Sale, făcând eforturi mari pentru promovarea intereselor divine. Dumnezeu are bărbaţi şi femei care dau naştere la copii pe care-i cresc şi-i educă în onoarea Domnului. Aceşti bărbaţi sunt bărbaţii Împărăţiei lui Dumnezeu, sunt slujitorii Împărăţiei lui Dumnezeu, sunt preoţii caselor lor. Peste ei se odihneşte Duhul lui Dumnezeu, luminându-le drumul cu Biblia pe care o cunosc, pe care o iubesc, o respectă şi-o predică oricui. Pentru bărbaţii aceştia este sărbătoare astăzi, este bucurie, este speranţă, este perspectivă. Bărbaţii aceştia Îl iubesc pe Creatorul şi Mântuitorul lor, îşi iubesc soţiile şi copiii şi resursele cerului le cheltuiesc slujind Bisericii lui Isus Hristos. Perspectiva lor este cerul, nu pământul, slujirea, nu plăcerea. Perspectiva lor este Dumnezeu, familia şi Biserica. Mai este un loc liber, nu vrei să faci parte dintre ei? Grăbeşte-te, în curând Dumnezeu îi va duce în slavă!

 

 

28 iunie, 2009

 

            Motivaţia este unul dintre cele mai importante elemente care determină acţiunea, osteneala, sacrificiul... Chiar dacă oamenii nu se pocăiesc pentru rai, raiul rămâne foarte important şi chiar dacă nu se pocăiesc pentru răsplata veşnică, răsplata este foarte importantă. Atunci când oamenii se pocăiesc, sunt motivaţi de dorinţa să ajungă în cer şi când slujesc, sunt motivaţi de dorinţa să fie răsplătiţi de Dumnezeu. Capitolele 24-25 din Matei au caracter escatologic, adică conţin învăţăturile Mântuitorului despre vremurile sfârşitului. Cu aproape 2000 de ani în urmă, Isus S-a dezbrăcat de slava pe care o avea la Tatăl şi a venit în existenţa umană pentru a deveni Mântuitorul oamenilor.

            La sfârşitul vremurilor, după răpirea Bisericii, după Armaghedon, după Mileniu, va avea loc judecata de la Tronul Alb. Isus va fi Judecătorul: ,,Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului... şi I-a dat putere să judece, deoarece este Fiu al Omului" (Ioan 5:22, 27). Va fi pentru prima oară în istoria universului când absolut toţi oamenii care au trăit vreodată vor fi împreună la judecata de răsplătire sau condamnare veşnică. Această ilustraţie foloseşte comparaţia oamenilor neprihănii cu oile şi a celor păcătoşi cu caprele, cel puţin din două motive. Primul motiv este faptul că Isus este Păstorul oilor, iar al doilea motiv este faptul că generaţia acelor oameni a fost de crescători de animale, ei cunoscând foarte bine animalele şi comportamentul lor. Această învăţătură a Mântuitorului Isus are câteva adevăruri fundamentale:

            1. Identitatea spirituală face diferenţa la judecata din urmă. Astăzi oamenii se deosebesc în funcţie de criterii etnice, lingvistice, geografice, politice, intelectuale, profesionale, însă atunci vor fi selectaţi doar pe criterii spirituale.

            2. Mântuitorul foloseşte la judecata de apoi drept criteriu de evaluare iubirea aproapelui (oamenii din jurul nostru, indiferent cine şi cum sunt ei). Isus nu a judecat oamenii în funcţie de criterii teologice, tradiţionale, doctrinare, denominaţionale, ceremoniale, ci DOAR pe baza criteriului iubirii oamenilor. ,,Căci judecata este fără milă pentru cei care nu au avut milă, dar mila biruieşte judecata" - milă pentru înfometaţi, însetaţi, străini, goi, închişi sau bolnavi. În felul acesta Maica Tereza a intrat în istorie, timp în care marile celebrităţi au intrat în anonimat. Prea mulţi oameni Îl iubesc pe Dumnezeu, în timp ce-i urăsc pe oamenii din jurul lor, uneori chiar pe membrii familiei - ,,Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său, este un mincinos. Căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede?"

            3. Toate manifestările păcătoase care determină respingerea celor păcătoşi sunt păcate de comitere - ,,Nu Mi-aţi dat să mănânc, nu Mi-aţi dat să beau, nu M-aţi îmbrăcat, nu aţi venit pe la Mine..." Când un om reuşeşte performanţa să nu mai facă nici un rău, a făcut DOAR jumătate din ce trebuia, fiindcă trebuie de acum să facă binele. Regula de argint a lui Confucius este: ,,Ce nu vrei să vă facă vouă oamenii, să nu le faceţi nici voi". Regula de aur a lui Hristos este: ,,Ce vrei să vă facă vouă oamenii, faceţi-le voi mai întâi". Confucius propune indiferenţa, individualismul, Hristos porunceşte pasiunea,  implicarea, dragostea pentru oameni, bunătatea şi mila.

            4. Mântuitorul Se identifică cu oamenii săraci - ,,Adevărat vă spun, că ori de câte ori ai făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut". Ce ai de gând să faci în restul vieţii care a mai rămas? Sfârşitul este aproape...