Predici  Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Iunie

    Seminar SSCS -

    "Teologia închinării".

     

    16
    Iunie

    Ședință comitet

     

    17
    Iunie

    Mic dejun cu mamele 

    cu copii 0-4 ani

     

  • 18
    Iunie

    Ziua tatălui

     

    19
    Iunie

    Worship Camp

    19-23 iunie

     

    26
    Iunie

    VBS

    26-30 iunie

     

 

Aprilie 2009

 
 

 

pagina păstorului

Aprilie 2009

 

Aprilie 5, 2009

 

            Una dintre cele mai mari provocări pentru creștinul contemporan este să fie cumpătat în toate lucrurile. Cumpătarea presupune stăpânire de sine, fără extreme, fiind virtutea prin care omul pune cuvenita măsură în toate faptele vieții sale. Cumpătarea se manifestă printr-o atitudine echilibrată și chibzuită, fără să se bazeze pe sentimente. Natura omului este pervertită de păcat și neputincioasă să atingă standardul cumăptării biblice, drept pentru care Dumnezeu a revărsat harul Său în inima omului: ,,Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toți oamenii a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie" (Tit 2:11-12). Scopul harului este restaurarea omului păcătos la standardul divin pe care l-a pierdut căzând în păcat. Harul divin oferit prin Hristos de Dumnezeu omului îl mântuiește de păcat și îl învață modul de viață ceresc. Intenția lui Dumnezeu este absolut binevenită, deoarece în mod natural omul trăiește în necredință (păgânătate) de Dumnezeu, influențat sau dominat de poftele lumești. Este evident în Biblie faptul că un om nu poate ajunge în cer atâta timp cât este firesc și dominat de poftele lumești. Pentru că omul nu poate să renunțe la acest mod de viață păcătos, Dumnezeu i-a dăruit, în harul Său, iertare pentru trecut și putere pentru prezent. În acest fel, omul devine o făptură nouă în Hristos, primind nu doar interdicții pe care nu le poate împlini, ci în egală măsură și harul care aduce mântuirea și învățătura.

            Ce anume învață harul lui Dumnezeu? El ne învață să trăim un nou mod de viață, caracterizat de cumpătare, dreptate și evlavie. Cumpătarea este relația omului cu sine însuși, dreptatea este relația cu oamenii și evlavia este relația cu Dumnezeu. Înțelegem că harul divin aduce omului care crede în Dumnezeu și se căiește de păcat, darul mântuirii și privilegiul educării spirituale, prin faptul că îl învață coordonatele cerului:

            1. Coordonata locală - eu cu mine - CUMPĂTAREA. Aici intervine nevoia de înfrânare, pentru a-și ține în control toate acțiunile vieții. Înfrânarea poftelor este manifestarea Duhului Sfânt în viața omului, care-l ajută să dobândească un caracter dumnezeiesc (Gal. 5:23). Omului îi este mai ușor să-i țină pe alții în control, decât pe sine, de aceea este nevoie de harul disciplinării prin înfrânare.

            2.Coordonata orizontală - eu cu oamenii - DREPTATEA. Aici intervine nevoia de dragoste, eliminând egoismul specific ființelor umane dominate de păcat: ,,Dați-vă și voi toate silințele și uniți cu credința voastră fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați și cu dragostea de frați iubirea de oameni" (2 Ptr. 1:5-7). Dumnezeu, investind harul Său în om, așteaptă declanșarea procesului spiritual, care începe cu credința și culminează cu dragostea.   

            3. Coordonata verticală - eu cu Dumnezeu - EVLAVIA. Aici intervine credința care produce ascultare. Harul lui Dumnezeu aduce omului mântuirea, învățându-l despre cele trei coordonate ale disciplinei spirituale, fără de care nici un muritor nu va ajunge în cer. Mila divină este la dispoziția noastră acum, nu în cer. Schimbarea vieții este tichetul care dovedește că am plătit cu pocăință biletul spre cer.

 

 

Aprilie 12, 2009

 

            Alături de Întruparea Domnului, Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină. Săptămâna Patimilor sunt ultimele şase zile din viaţa umană a Mântuitorului. Domnul Isus începe săptămâna plângând pentru împietrirea inimilor oamenilor şi o încheie murind pentru iertarea lor. Duminică are loc intrarea triumfală în Ierusalim, călare pe un măgar, şi până joi stă printre oameni învăţându-i despre Împărăţia lui Dumnezeu. Joi noaptea este arestat şi judecat de Ana şi Caiafa şi în revărsatul zorilor de guvernatorii Pilat şi Irod. Fiind condamnat la moarte prin crucificare, este răstignit pe cruce la marginea oraşului în jurul orei 9:00 AM şi la 3:00 PM moare. Imediat este îngropat şi vineri noaptea, sâmbătă toată ziua şi duminică până spre dimineaţă este în mormânt.

            Întruparea Sa a fost reală şi supranaturală, viaţa şi activitatea Sa au fost reale şi supranaturale, moartea Sa a fost reală şi supranaturală. Dar totul s-a terminat când Isus a murit şi a fost îngropat, preoţii s-au bucurat, guvernatorii au rămas frustraţi, populaţia a fost tristă, ucenicii au fost disperaţi, Diavolul a jubilat, Dumnezeu însă aşteaptă. Dumnezeu are ultimul cuvânt şi aşteaptă împlinirea vremii. Duminică, în revărsatul zorilor, vine vremea să fie schimbată istoria şi prin puterea Stăpânului, ISUS A ÎNVIAT! Slavă Lui! Cei bucuroşi se întristează şi cei întristaţi se bucură pentru că ISUS A ÎNVIAT. Învierea Sa a fost reală şi supranaturală.

            Învierea Mântuitorului demonstrează puterea şi suveranitatea lui Dumnezeu asupra ostaşilor romani, asupra naturii, asupra Diavolului şi în ultimul rând asupra morţii. Dumnezeu susţine şi controlează istoria, prin faptul că toate profeţiile despre naşterea, viaţa, activitatea, moartea şi învierea Mântuitorului s-au împlinit întocmai. Slavă Lui!    

            Învierea Domnului demonstrează adevărata identitate şi atitudine a oamenilor. Ostaşii folosesc minciuna, preoţii viclenia, guvernatorii compromisul, ucenicii necredinţa, femeile evlavioase afecţiunea. Fiecare demonstrează în criză ce are cu adevărat în inimă.  

            Învierea Mântuitorului oferă întregului Cosmos o nouă perspectivă a vieţii, pentru faptul că s-a făcut dreptate. Diavolul care s-a răzvrătit în cer, instigând a treia parte dintre îngeri, a fost transformat în Satana şi aruncat împreună cu ei în văzduh. După facerea omului şi aşezarea lui în Eden, Diavolul momeşte pe Eva şi Adam şi păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu şi a dreptăţii Sale. Planul lui Dumnezeu este în derivă, omul şi întreaga natură sunt compromise. Atunci Creatorul a alcătuit un plan de restaurare a omului şi a tuturor lucrurilor pierdute. Acest plan se împlineşte la Golgota, când pentru lumea decăzută şi vinovată, Isus plăteşte datoria, murind pe cruce. Peste trei zile înviază şi dreptatea Creatorului este satisfăcută, omul este justificat şi iertat de vinovăţia lui şi Diavolul, boala şi moartea sunt învinse.

            Prin învierea Sa, Mântuitorul oferă oamenilor neprihăniţi o altă perspectivă a locului de aşteptare după moarte. Oferă o altă perspectivă a mântuirii oamenilor şi, de asemenea, oferă o altă perspectivă a trăirii vieţii în linişte şi neprihănire. Apoi, învierea Sa oferă o nouă perspectivă a viitorului veşnic, prin faptul că promite învierea la viaţă eternă. Isus a promis că va veni să pregătească şi să ofere prin credinţă mântuirea oamenilor şi Diavolul, guvernatorii şi preoţii nu L-au putut opri. El a promis că va reveni pentru cei mântuiţi şi nimeni nu-L va putea opri. Pregăteşte-te să-L întâlneşti!

 

 

Aprilie 19, 2009

 

            Întruparea, moartea şi învierea Mântuitorului Isus Hristos sunt evenimente miraculoase care pun în evidenţă unicitatea şi divinitatea Sa. Miracolul este un eveniment incredibil, imposibil, inexplicabil şi inacceptabil, care nu poate fi pe deplin explicat sau înţeles, ci doar crezut şi acceptat.

            Întruparea Regelui Isus Hristos este miraculoasă din următoarele motive:

   1. S-a întrupat Cineva care avea o existenţă anterioară.

   2. S-a întrupat Cineva printr-o fecioară care nu a avut niciodată legături fizice cu vreun bărbat.

   3. S-a întrupat Cineva care era în acelaşi timp şi Dumnezeu şi om.

            Moartea Sa este miraculoasă pentru următoarele motive:

   1. Deşi a fost Dumnezeu, a murit, or Dumnezeu nu moare.

   2. El Şi-a dat singur viaţa ca mai apoi să Şi-o ia înapoi.

   3. Prin moartea Lui fizică a adus oamenilor viaţă veşnică. Prin moartea Sa a venit unde este omul, prin învierea Sa l-a dus pe om unde este Dumnezeu.

            Învierea Sa este miraculoasă pentru următoarele motive:

   1. Deşi a fost om, a înviat, or morţii nu înviază.

   2. Înainte să moară a anticipat că va învia peste trei zile.

   3. A înviat într-un corp fizic diferit de corpul uman, deoarece a putut trece prin uşile încuiate şi S-a ridicat singur în aer, mergând la cer.  

            Învierea Mântuitorului este suficientă pentru toţi oamenii, dar este eficientă DOAR pentru cei care cred, se pocăiesc şi-L urmează. Măreţia acestei învieri se bazează pe miracolul divin, exprimând mesajul iubirii pentru oameni:

   1. Mesajul către Maria a fost milă - ,,De ce plângi?" - şi îndemn la slujire - ,,Du-te la fraţii Mei şi spune-le". Învierea lui Isus poartă mesajul iubirii divine către inimile frânte ale oamenilor care-L caută.

     2. Mesajul către cei doi ucenici care călătoreau spre Emaus a fost iluminarea minţii prin Scripturi. Ei remarcă mai târziu: ,,Nu ne ardea inima în noi când ne deschidea Scripturile?" Învierea Mântuitorului aduce discernământ spiritual şi luminează sufletul.

    3. Mesajul către Petru şi Pavel a fost trimiterea în lucrare - ,,Paşte oiţele, mieluşeii şi oile Mele" sau ,,Scoală-te, intră în cetate şi ţi se va arăta ce trebuie să faci". Învierea Domnului aduce ucenicilor mesajul slujirii oamenilor, de dragul lui Dumnezeu.

  4. Mesajul către apostoli a fost grijă divină în următoarele privinţe:

    a) Grijă pentru liniştea sufletului ucenicilor - ,,Pentru ce sunteţi tulburaţi?"

    b) Grijă pentru credinţa duhului ucenicilor - ,,Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt. Pipăiţi-Mă şi vedeţi, un duh nu are nici carne, nici oase cum vedeţi că am Eu."

     c) Grijă pentru nevoile trupului ucenicilor  - ,,Copii, aveţi ceva de mâncare?" i-a întrebat Isus. ,,Nu", I-au răspuns ei. ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei şi veţi găsi".

            Măreţia învierii Îl proclamă pe Dumnezeu, miracolul învierii Îl prezintă pe Dumnezeu, mesajul învierii Îl descoperă pe Dumnezeu. Toată această învestiţie cerească se repetă încă o dată pentru noi toţi, invitându-ne să ne împăcăm cu Domnul înviat, să credem în El, să ne pocăim în faţa Lui, să-L urmăm cu bucurie, slujindu-L cu toată responsabilitatea. Scopul învierii Lui este învierea noastră.

 

 

Aprilie 26, 2009

 

            Pilda fiului risipitor este cea mai mare capodoperă a pildelor Mântuitorului, fiindcă în nici o altă pildă Dumnezeu nu este prezentat mai aproape de omul păcătos. În pilda semănătorului, omul este comparat cu sămânţa şi Dumnezeu cu semănătorul. În pilda oii rătăcite, omul este oaia şi Dumnezeu este Păstorul. În pilda vierilor, omul este lucrătorul viei şi Dumnezeu este Stăpânul. În pilda nunţii fiului de împărat, omul este invitatul la nuntă şi Dumnezeu este Împăratul. În pilda fiului risipitor însă, omul este fiul pierdut şi Dumnezeu este TATĂL. Această pildă descoperă o valenţă unică a relaţiei spirituale dintre noi şi Dumnezeu, fiindcă nu suntem doar lucrători, robi, oaspeţi la nuntă, ci suntem COPII AI LUI DUMNEZEU.

            Unul dintre scopurile majore pentru care Mântuitorul a spus pilda aceasta este faptul că auditoriul Său era format din două categorii de oameni. Erau vameşii şi păcătoşii, adică oamenii care nu aveau norme morale, nu ţineau la etichetă, păcătuind fără perdea. A doua categorie era formată din farisei şi cărturari, adică pătura religioasă a societăţii evreieşti, oamenii cu principii, oameni care merg la biserică, citesc Biblia, postesc şi fac rugăciuni. Marea problemă este faptul că fariseii şi cărturarii îi dispreţuiau pe vameşi şi păcătoşi pentru lipsa lor de interes în legătură cu lucrurile spirituale şi evitau cu orice preţ să aibă vreo legătură cu ei. Când L-au văzut pe Isus că le predică Evanghelia şi-i invită la pocăinţă, când L-au văzut că-i vindecă, că mănâncă cu ei... au fost şocaţi, neputând înţelege motivul pentru care le dă atenţie acestor păcătoşi.

            Mântuitorul, vrând să corecteze prejudecata lor, promovând dragostea divină pentru mântuirea tuturor oamenilor, le spune pilda unui tată cu cei doi fii. Fiul mai mare era un om de treabă, harnic, responsabil, nu pleacă de acasă, nu are nici o pretenţie, nu mergea la distracţii cu prietenii, este supus tatălui... El reprezintă în această pildă oamenii din categoria fariseilor şi cărturarilor, adică a oamenilor care aveau o viaţă morală publică remarcabilă. Fiul cel mic însă este obraznic, nepoliticos, prea îndrăzneţ, mofturos, obsedat de bani şi distracţii, tot timpul plecat cu prietenii şi pe deasupra şi leneş. El reprezintă oamenii din categoria vameşilor şi păcătoşilor, care erau cunoscuţi în comunitate drept oameni păcătoşi. Păcătoşenia fiului mai mic este evidentă în prima parte a pildei, unde el cere cu obrăznicie moştenirea, în timp ce tatăl lui este în viaţă şi înaintea fratelui mai mare. Primind moştenirea, o vinde în grabă şi dispare din sat, mergând într-o ţară îndepărtată pentru a duce o viaţă destrăbălată. După ce cheltuie toţi banii, încearcă fără succes să-şi găsească ceva de lucru. În această experienţă umilitoare, el conştientizează în mod personal falimentul vieţii lui, se căieşte profund şi decide să se întoarcă fără absolut nici o pretenţie la tatăl lui. Ciudat este faptul că tatăl îl aşteaptă, nu-i face nici un reproş, îl îmbrăţişează şi face un banchet în cinstea întoarcerii lui, zicând: ,,Fiul meu a fost mort şi a înviat!" Fiul cel mare tocmai se întorcea de la munca câmpului când a primit explicaţii despre tot ce se întâmpla. Atunci, cel pe care toţi îl ştiau om de treabă, îşi demască adevărata identitate, adică invidie, răutate, mânie, frustrare, ură... Fiul pierdut s-a întors şi tatăl l-a primit, dar nu-l primeşte fratele lui, nu-l primeşte fariseul şi cărturarul. Atunci tatăl a constat că nu a avut un singur fiu pierdut, ci doi, numai că unul era pierdut... în casă. Cel pierdut în lume şi-a recunoscut modul de viaţă păcătos, s-a pocăit şi tatăl l-a iertat. Fiul mai mare însă avea o părere prea bună despre el ca să se poată pocăi, el doar era... în casă.

            Nu ştiu unde eşti, afară sau înăuntru, dar indiferent unde eşti, trebuie neaparat să te pocăieşti.