Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Noiembrie 2008

 
 

 

pagina păstorului

Noiembrie 2008

 

Noiembrie 2, 2008

 

            Îndoiala este o stare sufletească comună ființelor umane, fiind manifestarea exterioară a credinței slabe sau pur și simplu a necredinței. Îndoiala este o stare de zbucium sufletesc și nesiguranță, o stare a căutărilor și întrebărilor.

            Apostolul Toma, zis Geamăn, poreclit Necredinciosul, a deveni de-a lungul timpului victima unei proaste reputații. După învierea Sa din morți, Mântuitorul Se arată în mod fizic ucenicilor, însă Toma era absent. Probabil moartea Învățătorului l-a aruncat într-o stare sufletească de confuzie, durere și abandon, într-o stare de depresie. Auzind de învierea Lui și de vizita făcut ucenicilor, Toma este cuprins de îndoială și face celebra afirmație, care-i va atrage pentru totdeauna faima de necredincios: ,,Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui nu voi crede"  (Ioan 20: 24-29). De unde știa Toma de cicatricile din palme și din coastă? Probabil asistase de departe la crucificare sau cineva îi povestise detaliile răstignirii.

            După opt zile, Isus Se arată din nou ucenicilor, însă de această dată Toma este prezent. Isus, fără să fie informat de cineva despre îndoiala lui Toma cu privire la învierea Sa, îl abordează pe ucenicul neîncrezător, oferindu-i dovezile cerute. Mântuitorul nu-i reproșează nevoia de dovezi, însă îi explică faptul că adevărata credință nu are nevoie de dovezi. Poți să crezi fără să vezi, fără să ai dovezi? Ce dovezi poate avea un om că există Dumnezeu, că Biblia este adevărată, că există rai și iad? Ce dovezi poate avea un om că nu există aceste lucruri? Și dacă totuși cineva ar avea aceste dovezi, ce nevoie ar mai avea atunci de credință? Când cineva vede un lucru, nu mai are nevoie de credință să accepte că vede bine. Cu alte cuvinte, credința este necesară pentru lucrurile care nu se văd. Vederea fizică a unui lucru face inutilă credința, deoarece nimeni nu spune despre un lucru pe care-l vede: ,,Eu nu cred ce văd". Un om crede că un lucru există, până îl vede în mod personal, apoi nu mai este nevoie să creadă, pentru că l-a văzut deja. Îndoiala nu are legătură cu ceea ce un om vede, ci cu ceea ce un om crede. Toma s-a îndoit în credința lui și atunci a avut nevoie de dovezi palpabile. A fost justificată nevoia lui Toma de dovezi vizibile? Dacă da, atunci cum vom oferi aceste dovezi oamenilor din generația noastră, care, pe drept cuvânt, cer și ei să aibă aceleași dovezi? Mântuitorul nu i-a reproșat lui Toma că vrea dovezi, însă a fericit pe cei care cred fără să fie convinși prin dovezi.

            Filosofia gnostică care domina gândirea oamenilor din acea vreme, spunea în mod greșit că Isus este fiul lui Iosif tâmplarul și Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Acest curent filosofic de gândire spunea că este vorba de două persoane diferite - Isus este uman și Hristos este divin. Gnosticismul spunea că Hristos a intrat în Isus la botezul în apă și a ieșit în Ghetsimani, că doar nu-L pot răstigni oamenii pe Hristosul, care este Dumnezeu! Învățătura aceasta spunea că Isus este mort ca toți morții și Acesta care Se pretinde înviat, de fapt, este Hristosul, care a ieșit din Isus, înainte de crucificare. În concluzie, Hristos divinul nu avea cum să aibă cicatricile răstignirii, pentru că nu El a fost răstignit, ci Isus umanul, care acum era în mormânt. Mai târziu, Apostolul Ioan spune: ,,Cine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu" (1 Ioan 5:1).

            Acum Toma vrea să vadă dacă Hristos are cicatricile crucificrii. Mântuitorul i le arată, însă nu-l apreciază că s-a îndoit de promisiunea Lui și și-a aplecat urechea la filosofia gnostică. Filosofii moderni ne spun că ne îmbolnăvim la stomac dacă postim, că este prea mult să mergem de două ori pe duminică la biserică, că vin duhuri peste noi dacă stăruim în rugăciune... și învățătura lor aduce îndoială în inima unor credincioși. Credința autentică respinge aceste filosofii și nu are nevoie de dovezi, pentru că Dumnezeu Își respectă promisiunile.

 

 

Noiembrie 9, 2008
 

            Actele de cult sunt evenimente importante în viaţa unei biserici şi a membrilor ei. Ele sunt numite taine în Biserica Ortodoxă şi sacramente în Biserica Catolică, fiind manifestări exterioare, vizibile, poruncite de Mântuitorul Hristos, care proclamă şi promit binecuvântări interioare şi spirituale. Criteriile de selecţie ale actelor de cult acceptate de toate denominaţiile creştine sunt următoarele:

            1. Să fie practicat şi poruncit de Domnul Isus şi de apostoli. În baza acestui criteriu de selecţie, există două acte de cult universal acceptate de toate bisericile creştine: Botezul în apă şi Cina Domnului. Spălarea picioarelor sfinţilor este al treilea act de cult care face parte din această categorie, însă el nu este practicat de toate bisericile creştine. Biserica Medievală a avut 7 acte de cult, Biserica Anglicană are 6 acte de cult, Bisericile Ortodoxă şi Catolică au câte şapte. Dincolo de criteriul prezentat mai sus, mai sunt şi alte criterii de selecţie, care prezintă şi alte acte de cult, însă acestea nu sunt acceptate de toate denominaţiile creştine.

            2. Acte de cult îndeplinite de Domnul Isus sau consfinţite prin prezenţa Sa, respectiv actul binecuvântării copiilor şi căsătoria religioasă.

            3. Acte de cult îndeplinite de apostolii Mântuitorului, care sunt în acord deplin cu spiritul Scripturilor, respectiv ungerea cu untdelemn a bolnavilor şi consacrarea slujitorilor ordinaţi.

            4. Acte de cult prevăzute în VT şi nedesfiinţate în NT, respectiv actul consacrării caselor de rugăciune.

            Botezul în apă este un semn exterior, vizibil, poruncit şi împlinit atât de Domnul Isus, cât şi de apostolii Săi, care simbolizează naşterea la o viaţă spirituală nouă, fiind legământul de credinţă şi pocăinţă cu Mântuitorul. El trebuie făcut de persoane care cred în Dumnezeu şi acceptă să trăiască după Cuvântul Său o viaţă spirituală nouă. Botezul în apă este un legământ cu Dumnezeu, care publică începutul vieţii spirituale în Hristos.

            Cina Domnului este actul de cult care aminteşte despre moartea Mântuitorului şi despre revenirea Lui în slavă. Pâinea frântă şi rodul viţei simbolizează trupul frânt al lui Isus şi sângele vărsat la cruce pentru mântuirea oamenilor. Cina Domnului este sărbătoarea celor născuţi din nou, este amintirea reverenţioasă a celor care-L aşteaptă să revină în glorie. Acest act de cult trebuie împlinit într-o stare de neprihănire şi adâncă verificare spirituală.

            Spălarea piciorelor este acceptată de multe biserici ca fiind un act de cult. Alte biserici cred că este un simbol al iubirii şi modestiei creştine. În timpul Cinei, Isus afirmă: ,,Eu v-am dat o pildă..." (Ioan 13:15). Domnul Isus ,,a spus" multe pilde în Evanghelii, ÎNSĂ a dat o pildă la spălarea picioarelor. Diferenţa este faptul că pilda ,,spusă" are valoare intelectuală, timp în care pilda ,,dată" are valoare practică.

            Actul cununiei religioase este legământul mirilor pentru restul vieţii, pentru iubire, bunătate şi fidelitate reciprocă. Biblia interzice divorţul în căsătorie, excepţia fiind foarte bine precizată de Isus: ,,din pricină de curvie" (Matei 19:9) şi de Pavel: ,,Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi..." (1 Cor. 7:15).

            Actul ungerii cu untdelemn proclamă mila divină peste oamenii bolnavi. Biblia spune: ,,Este vreunul printre voi bolnav, să cheme pe prezbiterii bisericii şi să se roage pentru el după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului" (Iacov 5:14). Condiţia esenţială pentru vindecare este credinţa bolnavului. Este recomandat ca înainte de ungere bolnavul să-şi verifice viaţa şi să-şi mărturisească orice păcat. Puterea şi mila lui Dumnezeu sunt la fel de mari ca şi altădată în problema iertării prin pocăinţă şi a vindecării prin credinţă. Dacă suntem fii, atunci avem parte de oportunităţile familiei, de dragostea şi atenţia tatălui. Dumnezeu este Tatăl nostru, El Îşi găseşte plăcerea să ierte, să vindece, să binecuvânteze pe copiii Săi.

 

 

Noiembrie 16, 2008

 

            Subiectul sfârșitului vieții pe pământ plutește în aer, pendulând între mit și realitate. Experimentul științific din Elveția, alegerea unui președinte de culoare în America, criza economică mondială, înmulțirea dezastrelor naturale, propunerea anului 2012 ca dată a sfârșitului lumii, promovarea fără limite a destrăbălrăii... fac pe tot mai mulți să accepte realitatea acestui subiect. Cei doisprezece apostoli L-au întrebat pe Mântuitorul cu două mii de ani în urmă: ,,Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?" (Matei 24:3). Mântuitorul Hristos S-a întristat că oamenii religioși din generația Sa se pricepeau foarte bine la lucrurile vieții cotidiene, însă nu aveau nici cel mai mic interes pentru lucrurile spirituale: ,,Când se înserează, voi ziceți: `Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roșu`... Fățarnicilor, știți s-o deosebiți și semnele vremurilor nu le putei deosebi?" (Matei 16:3)

            Sfârșitul lumii înseamnă, pe de-o parte, groază, durere și necaz, însă, pe de cealaltă parte, înseamnă revenirea Mântuitorului, sărbătoare și bucurie veșnică. Fiecare om se întristează sau se bucură de acest eveniment, în funcție de poziția lui față de Dumnezeu și în funcție de ce se va întâmpla cu el în vremea sfârșitului. Oamenii nu au interes pentru revenirea Mântuitorului, fiindcă nu-L iubesc pe El și nici Împărăția Lui care este aproape să vină. Domnul Isus nu le spune ucenicilor data când va reveni, însă le spune alte două lucruri:

            1. Să aștepte în fiecare zi revenirea Lui, cu mare atenție, interes și neprihănire.

            2. Explică semnele care vor precede revenirea Sa: erezii doctrinare, războaie, cutremure, boli, foamete, interzicerea manifestării vieții spirituale, pierderea mărturiei spirituale a celor mai mulți credincioși, evanghelizarea lumii, reconstruirea Templului din Ierusalim, accelerarea fenomenului supranatural, creșterea fără precedent a cunoștinței, criză mondială devastatoare, imoralitate dusă la extrem, creșterea fenomenului ocult și spiritist, revărsarea cu mare putere a Duhului Sfânt. Dumnezeu va chema credincioșii din biserici la reformă și necredincioșii din afara bisericilor la pocăință.    

            Pavel avertizează generația revenirii Mântuitorului ,,că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele" (2 Tim. 3:1). Greutatea vremurilor din urmă nu este atât de mult în dimensiunea materială a vieiți, ci în dimensiunea spirituală și morală. ,,Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngânfați, iubitori mai mult de plăceri, decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea" (2 Tim. 3:2-5). Cele mai religioase națiuni au renunțat puțin câte puțin la manifestarea vieții spirituale și la iubirea și urmarea lui Dumnezeu. Rugăciunea a ajuns o povară, citirea Bibliei un lucru inutil, postul o practică uitată, neprihănirea o rușine. Oamenii astăzi își fac timp să câștige bani și apoi să-i cheltuiască, își rezervă timp pentru muncă și apoi pentru odihnă. Activitățile sportive, filmele și viața politică sunt mai importante decât mersul la biserică - ,,iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu".

            Religiile naționale legalizează perversiunile, căsătoria între bărbați, descurajând sau interzicând credința în Dumnezeu. Semnele spuse de Isus cu 2000 de ani în urmă ucenicilor sunt astăzi triste realități în viața generației noastre. Cine Îl iubește pe Domnul, Îl va aștepta cu fidelitate, Îl va sluji cu pasiune și-L va iubi cu putere. Ceilalți oameni vor face orice altceva. TU CE FACI? Mântuitorul spunea: ,,Vegheați dar, că nu știți ziua nici ceasul în care Se va întoarce Fiul Omului" (Matei 25:13).

 

 

Noiembrie 23, 2008

 

Oamenii sunt foarte interesați de semnele sfârșitului lumii. De pildă, astăzi se vorbește mai mult de Nostradamus, devenit celebru datorită prezicerilor sale în legătură cu vremea sfârșitului, decât de cei care au revoluționat lumea prin descoperirile lor. Cât de des amintită este compania Bendix, care a descoperit mașina automată de spălat în 1901, sau frații Lumiere care au inventat în 1907 cinematografia? Cât de des amintit este Henry Ford care a inaugurat industria de automobile în 1909, aducând pe piață celebrul Ford 9 cu doar $250, sau Henri Coandă care a descoperit în 1910 avionul cu reacție?

            Biblia vorbește foarte mult despre vremurile din urmă și remarcă faptul că și apostolii Mântuitorului au fost curioși de acest subiect. Ei L-au întrebat pe Isus când va veni sfârșitul lumii, însă El le-a spus doar câteva semne de identificare care se vor întâmpla înaintea sfârșitului. Dacă Domnul Hristos nu a spus data sfârșitului lumii, nimeni altcineva nu poate ști această dată, însă identificând semnele spuse de El, putem anticipa apropierea marelui final. Semnele prezentate de Biblie se împart în trei categorii:

            1. Semnele fizice. Erezii, războaie, dezastre naturale, epidemii nimicitoare, prigoniri religioase, profeții false, infidelitate dusă la extrem, violență ieșită din comun, profanarea Locului Sfânt (probabil a Templului din Ierusalim), obsesie pentru fenomenul supranatural, creșterea cunoștinței, priorități fundamentale greșite, globalizarea mondială politică, economică... Într-o anumită măsură, unele dintre aceste semne s-au întâmplat izolat în istorie, însă în vremea sfârșitului se vor manifesta toate în același timp, cu o intensitate maximă și pe toată suprafața pământului. Aceste fenomene vor fi ușor de identificat, deoarece sunt evenimente istorice și vor pune în risc existența vieții pe pământ. Viața politică și economică a lumii se va schimba radical, va intra în criză, se va globaliza și va pregăti peisajul mondial al apariției lui Anticrist. Prezența lui nu se justifică într-o stare de normalitate națională, de aceea CRIZA MONDIALĂ va motiva nevoia de unire a națiunilor pământului, realizarea unei singure economii, armate, monede, conduceri, legislații, religii... Asta se întâmplă chiar ACUM. În istorie au fost multe crize locale, însă ele au îndreptat atenția omenilor cu pocăință spre Dumnezeu. În vremea din urmă, criza va fi mondială și din nefericire va îndrepta atenția oamenilor cu nepocăință spre ei înșiși, spre resursele și inteligența lor. Pe Hristos Îl vor respinge și atunci regele lor mondial va deveni Antihrist (Anti-Hristos). Oamenii vor să-L scoată pe Dumnezeu afară din propriul univers, chiriașul vrea să-l scoată din casă pe Proprietar!!!

            2. Semnele morale. Iubirea de sine (egoismul extrem), iubirea de bani (materialismul obsedant), lăudăroșia, trufia, hula, neascultarea de părinți, nemulțumirea, lipsa de evlavie, lipsa afectivității naturale, încăpățânarea incultă, clevetirea, lipsa de control a dorințelor și instinctelor vieții, sălbăticia morală și spirituală, lipsa iubirii de bine, trădarea ca mod de viață, obrăznicia și vulgaritatea, mândria, iubirea plăcerilor fiind prioritară iubirii de Dumnezeu, religiozitatea de formă... Dacă prima categorie de semne sunt vizibile în realitatea cotidiană, a doua categorie de semne sunt vizibile în caracterul și comportamentul generației sfârșitului. Totdeauna au existat oameni răi, însă în vremurile din urmă fenomenul se va generaliza făcând ridicolă viața socială și imposibilă viața de familie.

            3. Semnele spirituale. Evanghelizarea lumii, revărsarea abundentă a Duhului peste oamenii născuți din nou, lepădarea de credința în Dumnezeu, necredința, spiritismul, ocultismul, vrăjitoria, răcirea, părăsirea dragostei. Diferența va fi evidentă prin prezența celor două extreme, spiritualitate și credincioșie desăvârșită pe de-o parte și necredință și demonism pe de cealaltă parte. Tu unde te îndrepți?

 

 

Noiembrie 30, 2008

                                                    

            Sărbătoarea de Thanksgiving - Ziua Recunoştinţei - este veche de patru secole înAmerica. Nu totdeauna această sărbătoare a mulţumirii şi recunoştinţei implică oameni mulţumiţi şi recunoscători. O persoană care trăieşte zilnic în nemulţumire nu poate fi mulţumită de Thanksgiving, deci nimeni nu poate fi fericit doar de sărbători. Dimpotrivă, statisticile demonstrează că numărul sinuciderilor este mult mai mare de sărbători, deoarece singurătatea şi falimentul sunt mai vizibile în zilele în care fiecare muritor aşteaptă să sărbătorească înconjurat de familie şi prieteni. La Thanksgiving aproape fiecare familie îşi decorează specific casa, pregăteşte tradiţionalul curcan, dar câţi au cu adevărat o inimă mulţumită şi recunoscătoare? Trăim într-o lume bogată şi prin comparaţie cu aceasta, omul este mai degrabă nemulţumit. Trăim într-o lume grăbită şi imperfectă şi datorită aşteptărilor neîmplinite de a fi iubiţi şi ajutaţi, oamenii sunt mai degrabă nerecunoscători. Dacă circumstanţele vieţii condiţionează starea de mulţumire şi recunoştinţă, atunci puţini vor fi mulţumiţi, pentru că în fiecare an va fi ori o criză financiară naţională sau familială, ori un deces sau un alt necaz în familie... Deci omul va avea mereu motive să fie nemulţumit şi nerecunoscător. Starea de mulţumire şi recunoştinţă este o disciplină a vieiţi şi este condiţionată de câţiva factori:

            1. Un nivel înalt de neîncredere în propria persoană. Pocăinţa implică dezamăgire de sine, acceptarea neputinţei spirituale personale, a falimentului moral. Oamenii nepocăiţi în general sunt mândri de realizările lor, indiferenţi la bunătatea lui Dumnezeu, critici cu semenii, or nici un om nu poate fi mulţumit şi recunoscător în această stare. Oamenii se pot pocăi fără să creadă în Dumnezeu, însă o astfel de pocăinţă este slăbiciune şi nu aduce nici un folos. Starea de pocăinţă reală este echilibrată prin faptul că în timp ce te vezi pe tine mic şi imperfect, Îl vezi pe Dumnezeu mare şi puternic. Pocăinţa constă în ceea ce crezi despre tine.  

            2. Un nivel înalt de încredere în Dumnezeu. Credinţa este un mod de viaţă în care omul se încrede în Dumnezeu în totalitate, în fiecare clipă şi pentru absolut toate lucrurile. Credinţa în Dumnezeu se naşte şi se dezvoltă prin cunoaşterea mesajului divin din Evanghelie. Această credinţă îi dă omului capacitatea să creadă că Dumnezeu există, că El conduce universul, că îl iubeşte şi-l protejează pe om, că a pregătit mântuirea omului... De aceea credinciosul nu are nici un motiv să fie nemulţumit sau nerecunoscător. Oamenii pot să creadă în Dumnezeu fără să se pocăiască, însă o astfel de credinţă este religie şi nu aduce folos. Starea de credinţă este echilibrată prin faptul că Îl vezi pe El mare, sfânt şi puternic şi pe tine mic, păcătos şi rău. Credinţa constă în ceea ce crezi despre Dumnezeu.

            3. Un nivel înalt de disciplină spiritual/duhovnicească. A fi duhovnicesc înseamnă să locuiască Duhul lui Dumnezeu în inimă în fiecare zi, prin pocăinţă şi credinţă. Păcatul şi răutatea care-l caracterizau pe om înainte de pocăinţă sunt schimbate cu neprihănirea şi bunătatea care vin din Duhul care locuieşte în om. Omul era păcătos înainte, fiindcă păcatul locuia în inima lui, acum este duhovnicesc fiindcă Duhul Sfânt locuieşte în el. Biblia spune:,,Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile". În mod normal, omul mulţumeşte pentru lucrurile care-i plac, nu pentru toate. Biblia spune: ,,Bucuraţi-vă chiar şi în necazurile voastre". În mod normal, omul se bucură de succes, însă este nemulţumit de necazuri. Dacă la acest Thanksgiving eşti nepocăit, necredincios, neduhovnicesc, nu te poţi bucura în Domnul, mai ales dacă treci prin necazurile vieiţi. Dumnezeu ne cheamă să avem încredere în El, să nu mai avem încredere în noi, să trăim în dimensiunea Duhului, bucurându-ne în fiecare zi, mulţumiţi, mulţumitori şi recunoscători.